6,881 matches
-
sus albastră, de flacăre o dungă, Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. {EminescuOpI 94} Și în tăcere crudă ei nu știu ce aștept-... Cu mîna-ntinsă magul îi face semn să șadă, Arald cu moartea-n suflet, a gândurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe-a lui spadă, În zid de marmur negru se uită crunt și drept. Fantastic pare-a crește bătrânul alb și blând; În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
multe hotărâri și loc de judecată pentru pricinile sătenilor. — Am fost la Nunozawa și m-am întâlnit cu seniorul Ishida. Bătrânul tuși ușor. Mi-a spus că nu are încă nici un răspuns de la castel pentru pricina cu pământurile din Kurokawa. Tăcut, samuraiul începu să rupă niște surcele stivuite pentru foc. Ascultând trosnetul lor ascuțit, îndura văicărelile obișnuite ale unchiului său. Tăcea, dar nu pentru că nu era deloc mișcat sau pentru că nu se gândea la nimic. Pur și simplu, nu era obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ale unchiului său. Acesta era primul domeniu pe care îl stăpânea de când devenise capul familiei la moartea tatălui său. Țăranii de aici, cu ochii lor duși în fundul capului și cu pomeții lor ieșiți în afară ca și ai lui, munceau tăcuți ca niște vite, de dimineață până seara, fără vrajbă și fără răzmerițe. Lucrau pământurile neroditoare și își plăteau birul la vreme, deși pentru aceasta mai dădeau și din bucatele ce li se cuveneau lor. Când stătea de vorbă cu țăranii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
porunci unul dintre ei cu voce trufașă. În momentul acela în mintea misionarului încolți cuvântul „eliberare” dublat de un sentiment de bucurie. Încotro mergem? Păstrându-și zâmbetul, misionarul vorbea cu voce sigură, dar picioarele i se poticneau. Cei doi slujbași tăcuți și încruntați mergeau înaintea lui legănându-și umerii. Acest mers țanțoș specific japonezilor îi amintea misionarului de mișcările caraghioase ale copiilor și, sigur de acum de eliberarea sa, misionarul nu se putu abține să nu zâmbească. Uită-te! unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
chingi ori căpestre pentru cai sau funii numite „legături”, care se treceau prin samar pentru a lega povara de cal. Câteodată, la gura vetrei, soția sa, Riku îi spunea povești fiului lor mai mic, Gonshirō. Samuraiul asculta de fiecare dată tăcut, rupând surcele. Erau povești despre scoaterea duhului de vulpe, sau despre bărbați ce fuseseră înșelați de vulpi pe care samuraiul le auzise și el în copilărie povestite de bunica și de mama sa, amândouă răposate acum. Nimic nu se schimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu resemnare întocmai cum își plecau capetele în fața viscolului. Țăranii își apropiară capetele și se sfătuiau, ca un cârd de prepelițe într-o poiată. Discutară îndelung, în șoapte reținute și în tot acest timp samuraiul și unchiul său îi priviră tăcuți, fără nici o expresie pe chip. Din cele trei sate au fost aleși trei tineri, toți fără nevastă și fără copii: Seihachi, Ichisuke și Daisuke. Unchiul încuviință din cap: — Luați aminte, cu toții ne vom îngriji cum se cuvine de rubedeniile celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
către ce fel de țară ne ducem. De aceea... mi-ar prinde bine să te am alături. Samuraiul zâmbi, rușinat parcă de lașitatea sa. Yozō își feri privirea ca să-și stăpânească simțămintele ce-i inundau sufletul. Intră în grajd, adună tăcut paiele murdare într-un colț și întinse paie uscate. Se mișca întruna ca pentru a-și alunga neliniștea și teama de călătorie. Zece zile mai târziu, samuraiul îl luă cu el pe Yozō și se duse călare la castelul Stăpânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fără să vrea. Vasul îi făcea să se gândească la o cetate cafenie, uriașă. Pe cele două catarge înalte fluturau în vânt pânze cenușii. Vârful bompresului străpungea văzduhul ca o suliță ascuțită și valurile se spărgeau înspumate de jur împrejurul vasului. Rămaseră tăcuți un răstimp îndelungat cu ochii ațintiți către galion. Era mai puternic și mai plin de bărbăție decât oricare dintre vasele de război ale Stăpânului. Gândul că peste două zile aveau să se îmbarce pe acea corabie și că acea corabie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
shunkei. Încăperea era plină de mirosul de lac. Însoțitorii trebuiau să se ducă în cabina cea mare unde aveau să doarmă negustorii. Era o cameră cu grinzile la vedere, înțesată cu desagi. După ce intrară în cabină, solii rămaseră o vreme tăcuți ascultând zgomotele de pe punte. În urma lor se îmbarcau gălăgioși negustorii, care făcuseră popas cu o noapte înainte la Ojika. Prin hublourile cabinei se vedeau niște insulițe. Erau arhipelagurile Tashiro și Aji. Însă golful nu se mai vedea. — Mă întreb dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
despre budism. A recitat ceva dintr-o sutră, o incantație de neînțeles pentru mine, ceilalți l-au urmat într-un glas și cele două corpuri au fost aruncate în mare. Trupurile au dispărut înghițite de valuri, dar marea a rămas tăcută ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Chiar și după ce oamenii au părăsit puntea, Hasekura și însoțitorii săi au rămas multă vreme privind peste bord. În cele din urmă au coborât și ei în cală lăsându-l pe punte doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
spaniolii. Ca să ne ținem departe de orice pericole, n-am mai trecut prin Taxco și o săptămână mai târziu am intrat în Mexico după o ploaie năprasnică. Când orașul ni s-a arătat din vârf de deal, japonezii au rămas tăcuți. Nici măcar negustorii cei curioși n-au dat să facă zarvă. Răceala cu care au fost primiți la Acapulco le tăiase tot avântul, iar eu simțeam cum se răspândea nemulțumirea printre ei. Cu toate acestea, solii au refăcut convoiul poruncindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
firea țăranilor din vale, iar samuraiul era și el la fel ca ei. Și atunci, o să stăm cu mâinile în sân și o să jucăm doar după cum ne spune senior Velasco? La întrebarea lui Nishi, atât Matsuki, cât și Tanaka, rămaseră tăcuți. Nici unul nu se putea hotărî cum era mai bine să facă. O să rămânem în Mexico până atunci? Nishi repetă întrebarea parcă în batjocură sau ca să se răzbune pe Tanaka pentru că acesta îl mustra mereu. Senior Velasco spunea că se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
niște furnici ce-și poartă hrana în spinare. Nu înaintau, ci mai bine zis se târau prin podișul larg, mereu neschimbat. Velasco și cei trei soli mergeau călare în jurul celor câțiva măgari împovărați cu desagi, iar în urma lor, agale, veneau tăcuți, supușii. La nord zărea un șir nesfârșit de munți, iar pe cer se roteau vulturi pleșuvi. Și Velasco, și solii știau că locul răzmerițelor indiene era încă departe. Dealuri pline de stânci alburii, pământuri crăpate în dogoarea soarelui, copaci veștezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
samuraiul răsucindu-se în așternut cu fața spre Nishi. Însă... nu știu dacă e adevărat ce spune senior Velasco. — Și eu am aceeași părere ca și Hasekura, se auzi vocea lui Tanaka dinspre fereastra deschisă. După aceea, toți trei rămaseră tăcuți și duși pe gânduri cu ochii deschiși în întuneric. Pe de o parte se îndoiau de Velasco, iar pe de alta se închipuiau în fața regelui. Ei, care nu erau decât niște mărunți ostași de țară, trecuseră oceanul și aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dreptate, Nishi? Era pentru prima oară când samuraiul își dezvăluia sentimentele atât de deschis. Fiind un om scump la vorbă, cuvintele lui aveau fiecare în parte greutatea sa, așa că după ce samuraiul termină de vorbit, atât Nishi, cât și Tanaka rămaseră tăcuți. — Dar fără sprijinul lui senior Velasco noi nu putem face nimic. — Pe asta se și bizuie senior Velasco. Tot ce-și dorește el e să ne facă vrând-nevrând creștini. Însă ar fi o nimica toată să ne facem creștini doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Mă îngrijorează. Samuraiul încuviință din cap. Tanaka se așeză și el pe pat cu picioarele încrucișate. — Hasekura, ce-o să se întâmple dacă Velasco pierde înfruntarea?... O să ne întoarcem în Japonia cu coada între picioare? Samuraiul clipi din ochi și rămase tăcut. Nici el nu știa ce să răspundă. Velasco le spusese că și întâlnirea cu regele, și înmânarea scrisorilor Stăpânului, toate atârnau de izbânda dezbaterii din ziua aceea. De când Velasco se urcase în trăsură în acea dimineață îndreptându-se către tribunal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din Filipine. Am pornit din Madrid în plină iarnă, am străbătut podișul pustiu al Guadalajarei și am trecut prin orașe precum Zaragoza și Cervera îndreptându-ne către Barcelona. Vântul sufla tăios și aerul era rece. Privindu-i pe japonezi înaintând tăcuți, o durere de nespus în care se amestecau vinovăția și remușcarea îmi chinuia sufletul. Chipurile lor de nepătruns mă mâhneau și mai tare. Mi se părea chiar că eram unul dintre profeții mincinoși ai lui Israel care-și purta poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ar fi de mirare nici dacă japonezii ar fi dezamăgiți de mine și m-ar urî și m-ar disprețui. Dar niciodată n-au dat glas acestor gânduri. De câte ori nu m-am învinuit pe mine privindu-i cum mă urmează tăcuți, fără urmă de zâmbet și din ce în ce mai scumpi la vorbă! Cu sufletul greu, ne-am urcat la bordul unei corăbii mici și prăpădite din golful Barcelonei. În ziua aceea o ploaie de gheață cădea peste mare. A două zi de la plecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
palanchinul plecându-și adânc capul... Într-o cămăruță întunecoasă din bazilica San Pietro, Velasco îl aștepta pe cardinal. Nu el ceruse întâlnirea, ci fusese chemat de cardinal. La fel ca toate celelalte încăperi din bazilică, și această cămăruță era friguroasă, tăcută și solitară. Podeaua era acoperită cu marmură, iar tavanul era împodobit cu o frescă înfățișându-l pe Arhanghelul Mihail cu aripile desfăcute larg și cu sulița în mână, dar pictura era crăpată și nici nu avea forța unei fresce de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
încă din copilărie era singurul om în care se putea încrede. Clipind din ochi, își plecă adânc capul către Yozō. Trăsura se puse în mișcare. Pe caldarâm, copitele cailor răsunau ascuțit și ritmic. Și Tanaka, și samuraiul, și Nishi stăteau tăcuți. Cu două luni înainte, o întâlnire cu regele sau o întrevedere cu Papa ar fi însemnat pentru ei o onoare la care nici nu visau. Pentru niște samurai de țară ca ei care nu-l văzuseră niciodată nici măcar pe Stăpân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
spre punte ca un tăvălug. Soarele se revărsa peste întinsul mării, colorând oglinda liniștită a apei în portocaliu. În apropiere se vedeau niște insule cunoscute. Dincolo de insule se zăreau munții Kinka învăluiți într-o ceață trandafirie. Multă vreme rămaseră cu toții tăcuți privind lung insulele, plaja și bărcile. Ciudat, dar bucuria nu le învolbura sufletele. Nici măcar lacrimile nu le curgeau. Cu toate că de atâta amar de vreme se gândeau la această clipă, li se părea că priveliștea de dinaintea lor era încă un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
oprească pe Nishi care voia să mai strige ceva, ci pentru că am socotit că acest lucru ne va înlesni îndeplinirea însărcinării. — Te-ai creștinat și tu, Hasekura? — Da. Însă, la fel ca și negustorii, n-am făcut-o din inimă. Tăcut, seniorul Tsumura îi iscodi pe amândoi cu priviri tăioase. După un timp, făcu un semn cu mâna către însoțitorii săi și unul dintre ei se ridică și se strecură afară din cameră. Apoi se ridică seniorul Tsumura urmat de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
făcuse și mai devreme. Nu se putea spune dacă le ocolea privirile din pricină că se simțea vinovat fiindcă nu împărțise aceeași soartă cu ei sau din pricină că nu putea îndura să-i vadă în starea în care erau. Samuraiul și Nishi rămaseră tăcuți, așa că Matsuki zise ca pentru a se dezvinovăți: — De acum încolo trebuie să vă purtați ca și cum călătoria n-ar fi avut loc niciodată. Nu putem! zise Nishi cu ochi plini de ură. Aud că ați ajuns ajutor de sfetnic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
zid și le ducea pe cărări de munte până la coliba unde se ardeau cărbuni, răbdând durerea din umeri. Acum munca era singura lui scăpare. În urma lui, cu un munte de lemne în spinare și purtând ca și samuraiul, momohiki, venea tăcut Yozō. De când se întorseseră acasă, samuraiul nu-l întrebase niciodată ce părere avea despre cele petrecute. Dar când se așezară să-și tragă sufletul într-o vale cu iarbă scăldată de un soare auriu și trist și plină de castane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vatră, samuraiul rumega vorbele lui Nishi. „De acum încolo trebuie să-ți duci viața neștiut de nimeni.” Se gândea și la vorbele seniorului Ishida. De asemenea, își închipuia cum Nishi și seniorul Ishida stăteau în seara aceea, în clipa aceea, tăcuți, cu capul căzut pe piept ca și el. Din fundul cutiei de scrisori ieși la iveală un mic mănunchi de foi îngălbenite. I le dăduse pe furiș japonezul de care se despărțiseră pe marginea lacului Tecali din Nueva España. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]