3,837 matches
-
prin urmare nici iudaismul nu ar trebui sa fie de origine divină. Mai mult, unul din discipolii acestui curent, într-o carte intitulată „Viața lui Iisus”, prezintă istoriile evanghelice ca pe niște mituri, ca și cum nu ar fi fost scrise și trăite aievea. Această opinie avea să degenereze prin Bruno Bouer (180-1881) până acolo încât să susțină că Evangheliile nu sunt decât niște înșelătorii. În acest context pe bună dreptate se întreabă Paulescu: „dacă înainte de reformă Biserica era una, iar după reformă
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
sensului]29, mijlocește transformarea, prin intermediul analogiilor, care unifica; în el, dimensiunile spațiale și temporale ale obiectelor se dizolvă, topologic, într-o altă realitate, superioară. Atât pentru Poe, cât și pentru Barbu, spațiul imaginar al creației "anulează" timpul și spațiul experienței trăite, prin acțiunea deliberată a artistului, ce conferă, printr-un proces de adaptare continuă, luminii astfel plăsmuite, o dimensiune spațio-temporală specifică, si mediază, astfel, trecerea spre o realitate mai înaltă. Lumea imaginata nu este însă realitatea ultima ci, în tradiție neoplatoniciana
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cuprinde obiectul, în jurul căreia este condamnată să se învârtă, analiza multiplică, la infinit [s.n.], punctele de vedere pentru a întregi o reprezentare mereu incompletă, variază, fără încetare, simbolurile, pentru a îmbunătăți o traducere mereu imperfecta 29. În poezie, elementele experienței trăite se supun, deci, unor operațiuni - "ritualuri aedice" - , suferind o metamorfoza radicală. Confruntata cu exigențele "lirismului absolut", așa cum le înțelege Ion Barbu - metodă poescă își arată limitele: Răpusele tale Madeleine, Lenore, Ulalume - condiții desigur, gândului poetic - șanț din natură invaginată negativă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cunoașterii [...]"32. În schimb, la Ion Barbu, feminitatea are doar dimensiune cosmică, iar erosul este văzut numai din perspectiva "ticluirii și aventurii ființei"33. Eroinele poești - Madeleine, Lenore, Ulalume - aparțin, în primul rând, experienței imediate ("naturii invaginate", întoarse spre sine), trăite, conform unui sensus communis prevalent și artificial ("Tiparelor"), pe care "lirismul absolut" îl respinge ("etern refuzată"). Și de data aceasta poetul român recuperează un gând poesc: într-o notă "Marginalia", din iunie 1849, Poe spune: Dacă mi s-ar cere
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
poeziei autorului francez. El observa "frumusețea canonica" (controlată de reguli stricte) a versului moréasean, "arhitectură sonoră" - o rezonanță motivată profund, nu simplă muzicalitate simbolista a urechii, forma nepretențioasa ("avara") în care învesmântează emoția (ce trebuie înțeleasă drept intuiție a experienței trăite și nu ca efuziune sentimentală), jocul superior al configurării. Strofele - că aspecte "materiale" ale schemei dinamice în care poetul transpune propria intuiție - au o autonomie, dar, în același timp, se supun unui "efect" unitar, întregului, prin relații firești - o orchestrație
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de cel al verticalității (cer solidar, axa polara). C. E. Cirlot atribuie lui Pompeius Magnus următoarea observație: "Să trăiești nu este necesar, să navighezi este", prin care, conform interpretării sale, marele om de stat român vrea să spună că o viață trăită doar pentru ea însăși nu are nici o justificare; doar o viață, trăită în căutarea a ceea ce există dincolo de lumea empirica și rămâne inaccesibil experienței imediate, merita să fie trăită, cu adevarat [s.n.]16. Acesta este, credem, si sensul intenționat de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
la care trebuie să ajungă limbajul poetului, prin distilări, cristalizări, repetate: Am mai vorbit cu alte ocazii de acea curăție de grup, cristalografie a ceea ce este: ardere imobila și neprihănit îngheț - versul 25. Versul, o construcție născută din "sacrificiul" experienței trăite, prin transparență lui aproape imateriala, de cristal, mediază între vizibil și invizibil, devine hieroglifa integrării contrariilor. În actul de creație, entitatea proteica lacunara din centrul poeziei (eul profund), printr-un proces de "exauție", trebuie, mai întâi, să se deschidă și
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
termenului 56. Scrierea poemului nu are pentru Edgar Poe valoarea unui fenomen care să conducă la "descoperiri" autentice 57. Sceptic asupra puterii de comunicare a simbolului 58 el crede, asemenea lui Socrate, în dialogul platonician, ca "idealul" poate fi doar trăit, simțit, nu însă și văzut, de oamenii obișnuiți. Ion Barbu însă vrea, ca și Mallarmé, ori Rimbaud, tocmai acest lucru: accedere, prin mijlocirea Verbului, la Realitatea Ultima, nu doar o aparentă înșelătoare. Avem de a face cu două ipostaze diferite
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Ritmul narării poate fi: a. lent, rezultat din utilizarea unor fraze ample, sinuoase, cu multe propoziții subordonate; b. alert, obținut cu ajutorul propozițiilor scurte, al frazelor construite prin coordonare; - relatează, în ordine, de cele mai multe ori, cronologică, despre evenimente, întâmplări, fapte etc. trăite de către autor (narator) sau aflate din alte surse; (deci) constă într-un proces de vorbire, care integrează o succesiune de elemente de interes uman, în unitatea aceleiași acțiuni; (deci) în narațiune, accentul cade pe semnificația faptelor și a comportamentului personajelor
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
îl reprezintă lumea actorilor sociali care sunt investigați, construcția realității în care trăiesc, modul lor de conceptualizare și înțelegere a lumii sociale, cunoașterea tacită pe care o posedă. Această lume socială poate fi descoperită numai din relatările actorilor sociali. Realitatea trăită, modul în care aceștia construiesc și interpretează activitățile pe care le desfășoară împreună este încastrată în limbajul acestora. Prin urmare, cercetătorul trebuie să intre în lumea lor pentru ca să descopere motivele și rațiunile care însoțesc activitățile sociale ale acestora. Sarcina este
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
al sistemului de valori și aspirații ce caracterizează grupurile umane organizate se instituționalizează, devenind principalele dimensiuni ale culturii (politice, economice, educaționale etc.). Un asemenea proces este propriu oricărei instituții semnificative. Avem aici o relație dialectică între societatea instuționalizată și cultura trăită ce corespunde după spusele sociologului francez Paul Henry Chombart de Lauwe (1987, p. 116 117) relației obiect-subiect. Societatea instituționalizată (obiect) nu există decât prin comportamentul său, societatea trăită (subiect) adică în comportamentele, practicile, procesele psihosociale și acțiunea la nivelul indivizilor
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
instituții semnificative. Avem aici o relație dialectică între societatea instuționalizată și cultura trăită ce corespunde după spusele sociologului francez Paul Henry Chombart de Lauwe (1987, p. 116 117) relației obiect-subiect. Societatea instituționalizată (obiect) nu există decât prin comportamentul său, societatea trăită (subiect) adică în comportamentele, practicile, procesele psihosociale și acțiunea la nivelul indivizilor și al grupurilor. Fie că este vorba de producție, de cunoaștere, de educație ori de instituțiile politice, nu putem înțelege existența lor și transformarea lor decât în legătură cu viața
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
robite nimănui/ Cât despre noi bărbații, nu mai spui...”95. Se intră astfel în opoziție cu ceea ce surprinsese economul în istorisirea sa, subliniindu-se ideea că cele două sexe au aspirații comune, sunt asemănătoare din punctul de vedere al emoțiilor trăite.96 Istorisirea răzeșului este plină de optimism, toleranță, exprimă dorința de egalitate umană. Naratorul are o viziune liberală asupra raportului dintre sexe și o admirație vădită pentru femei, este descris ca un „om nou” ce încearcă să răstoarne ierarhia tradițională
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ambiguității deplinele cunoștințe, mai ales în domeniul iubirii, pe care se pare că femeia le deținea: „Poate știa și leacuri dragostei,/ Deoarece la viața dumneaei...”269 Dintru început personajul feminin apare dominat de o inteligență practică, îmbogățită și de experiența trăită. Punctele de suspensie din excipitul acestei descrieri sunt o promisiune pentru povestirile târgoveței de mai târziu. Analizând lexicul pentru care naratorul optează în această descriere și conotațiile pe care acesta le implică, putem vorbi despre o izotopie 270 a mândriei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și un impact mult mai decisiv decât textele scrise și femeia este conștientă de acest lucru. Deși subliniază tensiunea între lex scripta și lex non scripta, totuși târgoveața reușește să se impună pe sine drept o autoritate, una a experienței trăite direct, a autenticității. Își asumă puterea interpretării orale a textelor scrise, ca un avocat autentic, este cert „o mediatoare între ceea ce este scris și ceea ce e nescris.” 318 Târgoveța poate deveni ceea ce notarul nu izbutise, folosește tehnicile hermeneutice ale clericilor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
femeie și soață păcătoasă”919 servindu-i la masă inima prietenului trădător. Personajul feminin se salvează din poziția decăzută pe care i-o conferea adulterul prin sacrificiul suprem, acela al jertfirii propriei persoane, sinuciderea dovedindu-i intensitatea și sinceritatea sentimentelor trăite. În alte cazuri donnele demonicate sunt doar victime ale rapacității sexuale masculine sau ale propriei vanități, dacă nu chiar prostii, și nu ale unei mentalități adânc înrădăcinate, a inferiorității și dominării femeii cu orice preț, cum întâlnisem anterior. În nuvela
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
istorică) și spune: iar acum, crede! Dar nu: crede această relatare cu acel fel de credință ce ține de o relatare istorică, ci mai curând: crede, orice s-ar întâmpla! Iar aceasta o poți face numai ca rezultat al vieții trăite.“ (1937) „Mi se pare că o credință religioasă nu poate fi decât ceva de felul angajării pasionate față de un sistem de referință. Așadar, deși este credință, ea reprezintă de fapt un mod de a trăi și un mod de a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
viața - pot să impună această noțiune.“ (1948)49 Wittgenstein vedea așadar în convingerile fundamentale după care se conduc oameni capabili de reflecție nu un produs al discuției raționale, al unui examen critic al temeiurilor, al cântăririi argumentelor, ci expresia „vieții trăite“, în primul rând a experienței suferinței. Omul este religios în măsura în care aderă în mod pasionat la un anumit fel de a trăi și de a judeca viața, care este modelat de experiențele sale. La un nivel mai adânc decât cel al
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
au stins. De multe ori ceea ce este reprezentat prin gesturi are o semnificație mai mare decât ceea ce se spune verbal: de exemplu, o ridicare din umeri sau din sprâncene trădează mai bine nedumerirea persoanei decât dacă ar exprima verbal starea trăită. În Marele dicționar al Psihologiei, gestul (fr. geste; engl. gesture) este definit ca fiind ,,mișcarea dirijată către un obiectiv exterior, caracterizată prin proiectarea unuia sau mai multor segmente corporale în spațiu. A întinde mâna, a ridica capul pentru a urmări
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
cu sine și cu celălalt. b) starea de sănătate fizică și psihică; Limbajul corpului exprimă permanent și nuanțat starea de sănătate sau de boală a persoanei. Simbolica corpului este extrem de bogată și specifică în transmiterea trebuințelor, dorințelor, stărilor resimțite și trăite atât în sfera somatică, cât și în cea psihică. Armonia mișcărilor, expresiilor, gesturilor unei persoane este afectată și exprimată diferit atunci când aceasta se îmbolnăvește. În cazul unei suferințe fizice, apar gesturi care indică ce parte a corpului este bolnavă, prin
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
a sintaxei spre convenționalism și a semanticii spre materialism. 3. Analiza pragmatică a gestului: vizează eficiența, rezonanța, utilitatea gestului și analizează impactul acestuia asupra receptorului. De regulă, gestul este cel dintâi care trădează starea afectivă a emițătorului, sentimentele și emoțiile trăite, iar această stare pozitivă sau negativă se transmite receptorului. Armonizarea gesturilor, congruența acestora cu limbajul verbal, își pun amprenta asupra reacției receptorului în sens stimulator sau inhibitor. De exemplu, efectul gestului chemării interlocutorului cu degetul arătător este evaluat de către receptor
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
întăresc legătura dintre postura corpului și starea de dispoziție sau chiar atitudinea adoptată față de elevi. Postura corpului are determinări multiple: anatomo-fiziologice, mentale, afective, culturale și socio-economice. Faptul că trupul unei persoane adoptă posturi ce corespund cel mai bine stării psihice trăite (în cercetarea de față, stresul) este explicat din punct de vedere anatomic de ,,mușchii netezi, comandați de sistemul neurovegetativ, care au nevoie de un timp de 400 de ori mai mare decât mușchii striați pentru a se relaxa după o
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
emoție.” (Tudor Arghezi) Pentru a pătrunde, de exemplu, frumusețea unei opere de artă, trebuie să empatizezi, să Încerci și tu trăirile artistului respectiv. Asupra importanței acestei simbioze a atras atenția și A. Malraux: „Ideile nu trebuie numai gîndite, ci și trăite”. * „Dragostea Îi face pe oameni să se simtă egali.” (F.M. Dostoievski) Și mai explicit este Epictet: „Să nu se creadă iubit nimeni, din cei ce n-au iubit pe nimeni”. Dragostea ne unește În suferință. * „Durerea unui singur om face
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
nu numai de puterile sau interesele tale, ci și de Împrejurări. * „Cu siguranță, am trăit c-o zi mai mult decît ar fi trebuit.” (Laberius) SÎnt, Într-adevăr, situații cînd reputația Întregii vieți este dată de ultima scenă a existenței trăite: ex. unii Își salvează o viață mediocră sau ticăloșită printr-o moarte demnă; alții, dimpotrivă, Își compromit o viață de strădanii printr-un mod laș sau josnic de Întîmpinare a „morții”. * „Pentru Lev Tolstoi, secretul sporirii binelui vieții este munca
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
mică liniuță” simbolizează modul În care ți-ai trăit viața: de calitatea morală a existenței pe care ai dus-o va depinde, evident, nu numai lungimea vieții, ci, și calitatea amintirilor celorlalți despre tine. * „O viață nesupusă interogării nu merită trăită.” (Platon) Desigur, nu doar pentru faptul că „interogația” ne lărgește și aprofundează „cunoașterea”, ci și pentru că ne creează posibilitatea de a ne descoperi Eul autentic. Mai mult chiar, ne ajută să diferențiem tot mai bine adevărul de minciună, binele de
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]