KorAP: Find »[drukola/base=tresări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...141 142 143 ...207 >

5,174 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553

asta nu valorează nimic. Este doar o bucată de hârtie. ă Cu toate acestea, te-ai întors în casa din strada Bolșaia Morskaia acum două nopți pentru a încerca să o recuperezi din camera lui Goriancikov. ă Am fost acolo, tresări Virginski și se uită în altă parte încurcat. Admit asta. M-am dus acolo ca să încerc să o recuperez. Nu valorează nimic. Nu am crezut niciodată în ea. Sunt un raționalist. Puteți să mă considerați un materialist și nu aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Bună Vera. Ești drăguță să mă conduci acasă la bunica Zoia? Porfiri se aplecă și ținu moneda de cinci copeici în fața ochilor săi uimiți. Îndepărtă protestele celorlalți copii cu dosul mâinii. ă Dar nu-i acasă, spuse Vera simplu. Porfiri tresări la inocența sa încrezătoare. ă Va să zică nu e nimeni acasă? ă Mama-i acasă! rostit Vera cu indulgența jovială pe care copii o rezervă prostiei adulților. Porfiri încuviință gânditor și îi dădu moneda. Ceilalți copii începură să se îndepărteze. ă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
pe Boria și pe Goriancikov este încă liberă. Acesta este un individ periculos. S-ar putea să omoare și pe altcineva. Cel puțin cât timp ești aici, te afli în siguranță. ă Dar de ce ar vrea să mă omoare? Porfiri tresări puțin vag. ă Dă-mi voie să ți-o spun și altfel. Cât timp ești ținut aici, drept suspect principal, adevăratul criminal va crede că a scăpat. S-ar putea să lase garda jos. S-ar putea să se dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
interogării bruște a lui Salitov cu o privire de speriată. Patronul, prostule! Salitov bătu cu pumnul în masă, însă gestul nu fuses așa de înfricoșător pe cât ar fi sperat el, dar a fost îndeajuns să îl facă pe băiat să tresară a doua oară. Mai mult, reuși să o amuțească, cel puțin temporar, și pe cântăreața de la concertină. Nu te mai holba la mine în halul ăsta? De ce nu răspunzi? Ești mut? Ești imbecil? Ochii băiatului fură cuprinși de frică, fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Păi samovarul este încă aici. Nu l-a răscumpărat. ă Poți să mi-l areți? Cămătarul arătă sus în spatele lui Porfiri. Porfiri se întoarse să vadă raftul cu samovare. ă Este cel din capăt. Căpătul cel mai aproape de dumneata. Porfiri tresări gândindu-se că doamna Kezel a mâncat bătaie pentru un obiect așa de ciobit și de nesemnificativ, pentru un samovar urât și ordinar. Îi semnală dezgustul său lui Salitov și împreună au părăsit magazinul fără să mai pună nicio întrebare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

minunat, v-ați mutat Împreună, ea avea un apartament mai mare, Îți gătea, făceați dragoste, te iubea, dar tu nu ai fost niciodată sigur, nu ai putut, nu ai fost pregătit. Apoi i-ai frânt inima și ai fugit. Sam tresări, se Încruntă, se Întunecă și se Întoarse. Kitty știu că ghicise Întocmai. — Dar asta nu Înseamnă că sunt un om rău... doar că nu eram pregătit, nu am putut niciodată... poate În câțiva ani, când voi fi realizat ce mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-se verde și taxiul dispărând. Prea târziu, nu puteau să mai vadă numărul de Înmatriculare. Căzură extenuate pe iarba udă. — Dumnezeule! — Ce nemernic! M-a apucat de fund! Te-a apucat de fund? Desert Rose se uită la ceas și tresări. — Am Întârziat! Trebuie să mergem repede la muzeu! Haide, să alergăm! Își scoase pantofii, se ridică și Începu să alerge În picioarele goale. Kitty o urmă. Douăzeci de minute mai târziu ajunseră la muzeu, cu inimile bătând să le spargă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
ea. Îmi placi cu adevărat, dar ai atât de mulți bani, Încât nu există nici o șansă să putem fi Împreună, zise ea suspinând. Ori o să-mi frângi inima, ori o să crezi mereu că stau cu tine pentru banii tăi. Matthew tresări, surprins, și o privi derutat. — Deci casa din Malibu nu avea nici o problemă, zise el ironic, dar asta te sperie. Așa-i? Ea nu-i răspunse. — E o investiție foarte bună, spuse el modest. Apoi Îi Întinse un șervețel să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
care m-am săturat până peste cap? Ce fel de prietene crezi tu că putem fi dacă eu nu-ți pot povesti nimic despre viața mea personală, fiindcă fugi repede și spui la toată lumea, doar ca să capeți atenție? Desert Rose tresări. — Dar nu o fac cu o intenție anume, glumesc și eu. — E de prost gust, nimănui nu-i place lucrul ăsta, nici mie, nici lui Charlie. La auzul cuvântului Charlie, Desert Rose ripostă rapid. — De unde știi tu asta? — Mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Dateline a difuzat materialul pe care i l-ai propus tu lui Morris Neufeld În decembrie anul trecut pentru Crime and Charisma, cel despre care a spus că nu era bun pentru emisiunea lui de doi lei. Auzindu-l, Kitty tresări. Cu o lună În urmă s-ar fi bucurat nespus să audă asta, dar acum nu-i mai păsa. Ar trebui să-l suni și să-i spui că ideea ta a fost bună pentru cei de la Dateline. Ești acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

facă fericită pe Marta, așa că ar trebui să fiu mulțumit. Cipriano Algor își auzea ginerele și zâmbea în sinea lui, Spui toate astea pentru că te gândești că sunt al treisprezecelea, habar n-ai că acum sunt al paisprezecelea. Se deșteptă tresărind la auzul ușilor trântite, semn că descărcatul urma să înceapă. Atunci, încă pe jumătate adormit, își spuse, N-am schimbat numărul, sunt al treisprezecelea care stă pe locul al paisprezecelea. Așa era. După aproape o oră, îi veni rândul. Coborî

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
și dizolvant necesare pentru un amestec echilibrat de barbotină de umplere, să toarne cu excesivă rapiditate amestecul obținut, creînd bule de aer în interior. Primele trei zile le pierdu făcând și refăcând, cuprins de disperare când greșea, blestemându-și neîndemânarea, tresărind de bucurie ori de câte ori reușea să iasă cu bine din câte o operație delicată. Marta se oferi să-l ajute, dar el o rugă să-l lase în pace, expresie deloc adecvată realității din vechiul atelier, între ghipsuri care se întăreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
mai târziu ca de obicei, ginerele plecase deja la muncă. Încă pe jumătate somnoros, își salută fiica, se așeză să-și ia micul dejun, dar atunci sună telefonul. Marta răspunse și reveni imediat, E pentru dumneata. Inima lui Cipriano Algor tresări cu putere, Pentru mine, cine ar putea să vrea să vorbească cu mine, întrebă, sigur că fiica lui îi va răspunde, E Isaura, dar ea spuse, E de la departamentul de achiziții, un subșef. Ezitând între decepția că apelul nu venea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
conveniență, Bine, dacă tu ai dormit în patul meu, atunci și eu o să dorm într-al tău. Se îmbrățișară din nou Isaura și Cipriano Algor, după cele spuse de el, nu e greu de imaginat cu cât entuziasm, dar el tresări brusc, uitând parcă de sentimentele pasionate, Am uitat să scot valiza din mașină, atât a spus. Fără să prevadă încă consecințele prozaicului act, cu Găsit tropăind pe urmele lui, deschise ușa furgonetei și luă valiza. Avu o primă intuiție asupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

un moment dat am ajuns însă în dreptul unui mormânt frumos, bine întreținut, plin de flori și cu o cruce mică de marmură neagră, având un medalion de porțelan cu imaginea unui copil bucălat și surâzător. Poate că atunci destinul a tresărit dacă ațipise cumva. N-ar fi vrut să trec mai departe. Acel mormânt era motivul pentru care mă adusese acolo, în cimitir. Dar s-a liniștit și a surâs ironic probabil când a văzut că silabiseam numele de sub medalionul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în voie. O dată, am auzit din coridor, trăgând cu urechea, ce discuta cu directorul. Îl sfătuia să fie aspru cu mine, neîngăduitor; își închipuia că astfel voi fi îmblânzit, pus cu botul pe labe. Când a ieșit din cancelarie, a tresărit văzându-mă; a vrut să se întoarcă, să-i spună directorului că ascultasem la ușă, apoi a renunțat. „Te urăsc”, i-am șuierat printre dinți și am văzut cum s-a clătinat de parcă îl lovisem cu pumnul în piept. „Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
amenință să se rupă; el trece prin viață liniștit, se însoară, se duce la serviciu, își urăște colegii mai buni și îi vorbește de rău, ia cuvântul în întruniri, de preferință primul, negând azi ceea ce a afirmat ieri, fără să tresară, își lingușește superiorii, iar când nu mai depinde de ei îi bârfește, îi detestă, între timp face copii, are chiar o mică aventură, până îmbătrânește și moare. Pe când unul ca mine, oricât de lipsit de scrupule ar fi, simte totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
uita la stufărișul care amenința să cotropească într-o zi toată balta și se juca vârându-și degetul în apa neagră, putredă, acoperită pe mari porțiuni de mătasea broaștei. Soarele îi bătea în față. Privindu-l, m-am întrebat de ce tresărisem prima oară, când îl cunoscusem. Din pricina numelui, care îmi amintise de fratele meu? Numele era totuși destul de frecvent. Mai frapantă era poate coincidența ținând de ceea ce se numește „aerul” fiecărui om. Ochii cenușii, cu un început de miopie, părul blond

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Dar mă abțin. Mi-e frică să nu se îndrăgostească de Mopsul”, adăugase în bătaie de joc, într-o zi, când rivalul său nu era de față. Mopsul fusese în tinerețe, zicea, acrobat la circ. Trapezist. Și mărturisesc că am tresărit. Dacă tot se găsea un fost acrobat printre bătrâni, aș fi preferat să nu fie cel mai rău, cel mai cârcotaș dintre ei. Fusese poreclit Mopsul din pricina nasului turtit (amintire a unei căzături) cu care mirosea scandalul de la o poștă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
rău pentru voi, nu sunteți decât niște biete ficțiuni. Clipa când mă voi trezi vă va omorâ... Dar să revin mai bine la Dinu. — Nu știam că ții un jurnal, i-am zis într-o doară și l-am văzut tresărind, intrând în panică. Am rămas surprins. Ce e, Dinule? Ți se pare rușinos ca la vârsta ta...? — Nu e vorba despre asta, murmură el. — Atunci? Nu l-am lăsat până nu mi-a dezvăluit ceea ce îl speria. Avea, într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am continuat acest bouche à bouche cu disperare până am simțit că-și revine. Atunci m-am ridicat. M-am șters de sudoarea care îmi curgea pe față, o sudoare provocată mai ales de groază decât de efort, și am tresărit violent când am văzut pe batistă pete de ruj. Parcă îmi sărutasem nevasta. Am plecat, strivit de o mare umilință, hotărât să nu mă mai întorc niciodată acasă”. După aceste însemnări urmau mai multe pagini albe. Și din nou același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pricepi, s-a enervat el. Cum dracu nu pricepi? Nu vezi ce fac trecătorii? M-am uitat din nou. Nici de data aceasta n-am observat nimic neobișnuit. Pietonii traversau strada și, cum zăreau zidurile închisorii, cu santinelă la poartă, tresăreau și se trăgeau înapoi, pe celălalt trotuar. — Nu observ nimic anormal, iertați-mă, i-am zis. — Dar normal? sări directorul încă și mai enervat, ștergându-și încă o dată chelia transpirată cu batista plină de pătrățele. Ce vezi normal? — Oamenii se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
întindă și mie o jumătate de țigară; pe urmă s-a răzgândit. — Nu, deținuții n-au voie să fumeze în biroul directorului, mi-a explicat el. Neavând ce face, m-am uitat pe fereastră. Am zărit aceiași pietoni care treceau, tresăreau și se duceau pe celălalt trotuar. În depărtare se vedea capătul unui parc. Un măturător de stradă culegea hârtii cu un băț care avea un cui în vârf. În dreapta, se zărea un magazin cu două trepte în față. Cumpărătorii se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care scria „Coafor”, se vedea o femeie cu capul vârât sub cască. Râdea. Mi-am simțit sufletul răvășit de o mare tristețe. Toți oamenii aceia erau liberi. Trăiau. Îmi părea rău că mă uitasem pe geam, mă tulburasem. Deodată am tresărit violent. — Asta e. Evrika! am strigat. Gardianul a sărit în picioare. — Ce-ai zis? — Nimic, l-am liniștit, repezindu-mă la el și îmbrățișându-l. — Ei nu, că ești nebun, băiete, mi-a zis gardianul, pregătindu-se să scoată cătușele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
găsit ceva? — Sigur că da, domnule director, am strigat fericit. Sigur că da. Și i-am explicat foarte mândru că o închisoare care se arăta lumii ca o cocotă nemachiată constituia o greșeală. Deținuții sufereau auzind zgomotele orașului, iar trecătorii tresăreau dând cu ochii de zăbrele. De ce trebuie toate astea? l-am întrebat eu patetic. Ideea mea e foarte simplă. Construim în jurul închisorii alte ziduri și închidem închisoarea. Nemaivăzând nimic, deținuții se liniștesc, iar trecătorii habar n-au ce e înlăuntru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]