4,713 matches
-
doamna Huțan. Autoritățile comuniste ale vremii au ținut acest incident într-un secret inexplicabil. Ce e drept, însoțitoarele de bord printre care și Viorica au fost decorate cu... "Medalia Muncii" clasa a II-a. Astăzi, macheta avionului, așezată într-o vitrină, în salonul doamnei Huțan, îi reamintește că uneori imposibilul devine posibil. Marele Raid Zborul în jurul lumii din 1969 a constituit o premieră pentru aviația civilă românească și totodată un record absolut în epocă. Aparatul ales era tot un Iliușin Il
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
Serenite, toată lumea îl cunoaște și îl respectă. Are traseul său de la care nu se abate niciodată. Deschide poarta cu laba puternică și pornește tacticos pe trotuarul pavat cu pietre tăiate în formă de cub. Coboară spre centru, se oprește la vitrinele magazinelor, privește atent, cu interes, parcă l-ar preocupa noile modele de haine ori de pantofi, apoi obligatoriu poposește la cofetărie, se așază într-un colț, discret, și fixează cu ochi mari, umezi pe cei care înfulecă prăjituri și beau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de corect putea să fie uneori soțul ei. „Și, în plus, tot ce-i pe lângă biserică se iartă.“ În drum spre magazinul de paturi și canapele de comandă, domnul Bouleanu a trecut prin fața atelierului de recondiționat mobilier de epocă. În vitrină ce să vezi?! Canapeaua babei. Aproape să n-o mai recunoască. De fapt, mai întâi, nici n-a recunoscut-o. Și-a adus aminte că văzuse ceva asemănător într-o carte cu prinți. Cât despre prețul canapelei, să înnebunești, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
securist a ales-o pe cea mai proastă. Simțindu-se probabil bogat, putred de bogat cu banii pentru șaizeci de cafele în buzunar și liber, pentru totdeauna liber, amărâtul s-a simțit îndreptățit să meargă și să se zgâiască la vitrinele celor mai faimoase magazine cu bijuterii din Paris. Pe strada pe care treceau de regulă toate autobuzele pline de turiști. Cum a fost înhățat de o aripă nefericitul și azvârlit în autobuz și cum toată lumea a bătut din palme, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
le satisfaci“. Ce loc uimitor, În care vremea e perfectă, femeile sînt perfecte, mîncarea perfectă, munca perfectă (În minunata ei nonexistență). Ce contează dacă rămînem acolo un an Întreg; cui Îi mai arde de școală, muncă, familie etc. Dintr-o vitrină, o langustă uriașă ne făcea cu ochiul și, de pe patul său de salată verde, ne spunea din tot corpul: „Eu sînt din Insula Paștelui, unde vremea e perfectă, femeile sînt perfecte...“ Stăteam În ușă la Gioconda și așteptam să apară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
la oraș, cel mai adesea mi-era mai simplu să găsesc într-un cartier necunoscut strada căutată, decât în limba națională cuvântul căutat. Româna se raporta la mine la fel ca banii de buzunar. Cum mă ispitea ceva într-o vitrină, cum nu-mi ajungeau banii să cumpăr acel lucru. Ceea ce doream să spun trebuia plătit cu vorbe corespunzătoare, dar multe cuvinte nu le cunoșteam, iar puținele pe care le mai cunoșteam nu reușeam să mi le amintesc la timp. Azi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
duminică? S-a încumetat să iasă afară, lumina lunii scosese din întuneric întreaga curte. Găinile erau așezate, ca totdeauna, sus, în coroana dudului, și cele albe, mai ales cele albe, povestea ea, străluceau ca un serviciu de porțelan într-o vitrină. Iar sub găini, el atârnând de-o cracă. Spânzuratul era un vecin de-al nostru. De nenumărate ori, mai târziu, când revedeam copacul acesta, în capul meu se pornea fuga buimacă și-mi repetam în minte mereu aceeași propoziție: au
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
dintre ele cerându-și dreptul de a-și satisface cerința, menirea pentru care au fost create. Ochișorii de culoarea cerului liniștit străluceau de o inteligență vie, iscoditoare și contaminantă. Un noduleț de fetiță, asemenea unei păpuși mai mari expusă în vitrinele magazinelor de specialitate. O frumusețe angelică, în fața căreia necunoscutul și impenetrabilul secret al complicatului proces de îndrăgostire se declanșa automat, trezindu-te în fața unui fapt împlinit. Era adorabilă, fermecătoare și... cuceritoare! Nu puteai rezista în fața unui asemenea copil: simțeai nevoia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fiind o veritablă moară de cuvinte. Ceea ce-i unește sunt pasiunea pentru meserie și pasiunea pentru fumat. Sunt două locomotive umane. Toate obiectele din frizerie au căpătat o culoare galben pai, ca și foița țigării Gauloise. Chiar și plantele din vitrină sunt bolnave, parcă ar suferi de astm bronșic. Pe unul dintre pereți este expusă o diplomă, galbenă și ea. Nino a câștigat locul trei la un concurs de frizerie organizat de orașul Geneva, în anul 1956. Cei doi fac parte
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
De ce au mai toți câini? Nu pentru că ar fi morți de dragul animalelor, ci pentru că statul elvețian le plătește lunar suma de 200 franci pe cap de animal, alocație de hrană. Tot ei sunt primii la demonstrațiile anti-sistem, anti-mondializare, la spart vitrine etc. Își lipesc bucuros pe tricou eticheta de "comuniști", fără a fi muncit în schimb în mod serios nici măcar o singură zi din viața lor. Autoritățile cantonale le acordă o subvenție anuală de peste două milioane de franci elvețieni, plus ce mai
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
vindea chinezării ieftine, la un dolar bucata (de acolo am cumpărat un ceas deșteptător oribil de kitsch, de un verde-lăcustă, având imprimat pe cadran frunza de arțar canadiană!) și un magazin de material informatic, ținut de arabi-telali. Magazinul avea în vitrină un fel de cadavre de calculatoare, carcase îngălbenite care ar fi meritat mai degrabă să figureze într-un muzeu al tehnicii de calcul. Genul de material pe care nu l-ai fi vândut niciunde în Elveția; bănuiesc că aici se
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
hodit - prima frază, cândva, din abecedarul de limba rusă. M-am lăsat dus de un instinct care lucra distinct în tremurul inimii și al picioarelor; Moscova era bine luminată. M-am gândit - să zic așa - să mă opresc la o vitrină și să-mi iau din nou pulsul, cum făcusem pe drumul către rumânskoe pasoltsvo, când îmi ținuse noroc, am fixat una, încărcată de blănuri fosforescente, dar în fața ei, la un pas de mine, stătea un om fără brațe ținând de
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
-mi dau seama ulterior) ce înfățișa un bărbat în pielea goală, culcat pe burtă pe o blană de leopard și zâmbind larg și tâmp, cu ochii ațintiți în lentila aparatului. „Exact ca pozele cu bebeluși culcați pe blănița fotografului din vitrina de la Baby Foto!“, am exclamat în sinea mea, stăpânindu-mă să nu pufnesc în râs. Ceea ce-l făcea pe inculpat și mai caraghios în ochii mei era că freza ondulată, favoriții retezați și obrajii proaspăt rași îi dădeau mai degrabă
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
fiu ignorat), m-am întrebat dacă folosește la ceva această acțiune? Trebuie să spun că m-am apucat din nou de scris prin ’90-91, când datorită sărăciei, vedeam copiii care se uitau cu jind la vreo jucărică sau prăjitură din vitrină, și atunci m-am întrebat ce aș putea face eu pentru ca lucrurile să se schimbe în bine. M-am întrebat de ce există sărăcia și suferința pe lume, ce rost au acestea și dacă au ele vre-un rost, ce trebuie
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
amintește amicilor că termenul de plată a ceea ce ne impusese la semnarea armistițiului din 1944, s-a încheiat și că, gata, a-nțărcat drigana. Din momentul acela în țară, se produce un oarecare reviriment, pentru prima oară, după război apar în vitrinele magazinelor alimentare, mărfuri cărora populația de mult le uitase numele. Pentru prima oară în măcelării se vinde carne la liber. Cei mai vârstnici azi își amintesc cum în anii ’50 - ’60 dacă intrau într-o măcelărie nu găseau decât un
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
și repetenții. Pentru că am fost doar comandant de grupă (șnur roșu), mi se părea că șnu rurile galbene și albastre erau deosebit de frumoase. Aveam pentru ele o fascinație aproape evlavioasă și țin minte că, odată, cînd le-am văzut în vitrina unei librării, le-am cerut vînzătoarei să le pipăi. Cravata roșie cu tricolor înfrumuseța chipurile, și m-am îndră gostit pentru prima oară, în clasa a doua, de o fată îmbrăcată în pio nier, la un „careu“. Ea era blondă
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și chiar și atunci era vorba doar de plante - pentru fecundarea omului mai trebuia să mai așteptăm cîțiva ani !). De știut, știam destule, nu de teorie duceam noi lipsă ! ... Lasă că tot văzuserăm ceva : la intrarea în muzeu era o vitrină cu familia de gorile și gorilei-mamă i se vedeau țîțele ca lumea de tot (altceva nu i se mai vedea, dar era de-ajuns și-atît). Ce mai ! - erau ca la o femeie. Cînd începuserăm toți băieții să ne hlizim și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
toți băieții să ne hlizim și să arătăm cu degetul, tovarășa a strigat la noi să ne mișcăm de-acolo ! ; numai că, parcă pentru a-i face în ciudă, după ce-am vizitat toate sălile, am mai trecut o dată prin fața vitrinei - trebuia, doar, să ieșim pe undeva din muzeu ! -, și atunci ne-am uitat atenți la toate detaliile. Acum ne aflam la Universitate, în parcarea de la coada calului. Trebuia să vizităm, în apropiere, un muzeu și mai anost, plin cu planșe
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Romanelli. Ce furnicar de lume, ce viață, ce zgomot pe străzile acestea înguste, pe sub arcadele vechilor prăvălii din casele Cantacuzino-Pașcanu, spre Golia! De partea cealaltă a uliței, un șir de case, cu un singur rând bolți cu prăvălii elegante, cu vitrine bogate. Ceva mai de-parte, casele Neuschotz, ocupate acum vreo treizeci de ani de un club politic și care transformate complet au devenit actuala administrație financiară. Sunt ani de când locurile aceste nu mai sunt capitală de țară, de când dezvoltarea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
redacției, într-o fugară însemnare cu creionul pe o foaie de carnet. Iată istoria adevărată a uneia dintre aceste glume rimate. (Versurile sunt luate din Nr. 71 al ziarului). Mă găsesc la biroul cel mare, din sala noastră comună; în fața vitrinei care dă în stradă. Sunt pe cale de a scrie un articol, o cronică, o recenzie... Din când în când, ridic privirea, ca și cum aș căuta aiurea ideea sau cuvântul care-mi scapă. Urmăresc, fără atenție, mișcarea din stradă, tot așa cum percep
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și a lui Elizabeth aparținea în exclusivitate părinților, iar noi nu mai aveam acces la ea nici măcar prin intermediul poezioarelor. (2012) Un membru al familiei Părea o piesă de mobilier. La propriu. Lemnul lui lăcuit se asorta cu biblioteca și cu vitrina, unde ai mei țineau paharele și câteva bibelouri. Pe el, maicămea pusese un milieu mai mare. Când televizorul era stins, lăsa milieul peste ecran, să nu se pună praful. Deasupra, milieul era susținut de un bibelou mai greu. Miar fi
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
la o grădiniță de copii și contribuise merituos la binele acelor copilași. Nicky era ca o floare rară pentru toți. Valentin și Carlina mergeau de multă vreme fără să își dea seama unde ajunseseră. Mergeau fără nici o țintă anume. O vitrină mare numai cu articole de copii le atrase privirea. Soarele se reflecta și el în unde colorate și era gata de asfințit. Din acea parte a vitrinei se putea vedea un amurg cu cele mai frumoase culori etalate într-o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fără să își dea seama unde ajunseseră. Mergeau fără nici o țintă anume. O vitrină mare numai cu articole de copii le atrase privirea. Soarele se reflecta și el în unde colorate și era gata de asfințit. Din acea parte a vitrinei se putea vedea un amurg cu cele mai frumoase culori etalate într-o splendoare desăvârșită. Părea că cineva le asigurase acea 86 priveliște minunată, aducându-i într-o stare mai bună, aproape de realitate. Carlina își îndraptă privirea înspre acel complex
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îndraptă privirea înspre acel complex comercial, aducându-și aminte de vremea când se cunoscuse cu Valentin, când acesta se afla abia în construcție. Luminile în interior începeau a se aprinde strălucind ca niște adevărate steluțe din paradis. Se uită în vitrină și își văzu chipul. I se păru că are buzele prea groase iar alunița de pe obrazul stâng nu îi dispăruse, totuși se însenină la față. Părul destul de voluminos, de culoare acaju era lăsat să îi cadă în plete, atingându-i
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să nu fie de acord cu cei care cred că se pricep la Cinema și pentru care Cinemaul a nceput acum opt ani... Este cărămida lui Caranfil 1&2 : are exact dimensiunea cu care spargi geamurile în cazul de față, vitrinele frumos luminate ale filmelor consensuale (vezi Gone with the wind, Stalker [Călăuza], The English patient : câte un titlu pentru fiecare). Există însă, așa cum spuneam, o problemă (hai, două) : gustul lui Caranfil și/sau cultura lui (nu cea cinematografică, ci aceea
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]