37,159 matches
-
are a fi apreciat în funcție de evoluția politică a unui stat, încât detalii inacceptabile în cadrul unui sistem determinat pot să apară ca justificate în altul, cerința esențială rămânând aceea ca sistemul adoptat să îndeplinească, în esență, condițiile asigurării liberei exprimări a voinței poporului în alegerea corpului legislativ (Hotărârea pronunțată în Cauza Mathieu-Mohin și Clerfayt împotriva Belgiei, din 2 martie 1987, paragraful 54). Astfel, niciuna dintre condițiile impuse, dacă este cazul, nu trebuie să împiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ
DECIZIE nr. 290 din 11 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49, art. 51 şi art. 52 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 , precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/273949_a_275278]
-
dacă este cazul, nu trebuie să împiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ - cu alte cuvinte, ele trebuie să reflecte sau să nu contracareze preocuparea de a menține integritatea și eficiența unei proceduri electorale ce urmărește să determine voința poporului prin intermediul sufragiului universal (Hotărârea pronunțată în Cauza Yumak și Sadak împotriva Turciei, din 8 iulie 2008, paragraful 109). Această alegere, dictată de considerente de ordin istoric și politic care îi sunt proprii, ține în principiu de domeniul de competență
DECIZIE nr. 290 din 11 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49, art. 51 şi art. 52 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 , precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/273949_a_275278]
-
octombrie 1996, și Hotărârea nr. 71 din 16 octombrie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 24 octombrie 1996). Astfel cum Curtea a statuat, trăsătura esențială a oricărui mandat dobândit în urma exprimării prin sufragiu a voinței politice a electoratului o constituie reprezentativitatea sa. Indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidențiale sau europarlamentare, sistemul electoral național prevede, în esență, aceeași condiție: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaților este
DECIZIE nr. 290 din 11 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49, art. 51 şi art. 52 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 , precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/273949_a_275278]
-
comunicat adresat populației arată că s-a atașat Consiliului Național Român Central de la Arad și va recunoaște numai dispozițiile acestuia. Era o declarație fermă prin care respingea ideea autonomiei Banatului sub forma Republicii Bănățene și totodată o exprimare limpede a voinței de Unire cu România. La mijlocul lunii noiembrie situația din Timișoara se complică și mai mult. În baza unei Convenții Militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureș. Teritoriul evacuat trebuia ocupat de forțele aliate. Pe
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
1936 s-a desfășurat altă adunare populară antirevizionistă. Potrivit relatărilor vremii, au fost prezenți 40.000-50.000 de oameni, alături de Iuliu Maniu, Ion Mihalache, N. Lupu, Sever Bocu, Mihai Popovici, etc. Se aprobă acum o Moțiune prin care se proclama "voința neclintită pentru păstrarea și apărarea în orice fel de hotarelor de azi ale României, statornicite pentru vecie potrivit poruncilor Dreptății". Populația orașului a contribuit în anii 1938 - 1940 cu mari sume de bani pentru dotarea corespunzătoare a Armatei Române și
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
și Balcanice, la cupe precum "Hermes", "Felix Țopescu", "Samsung"]. După înființarea raionului (1950), o nouă viață economică și socială la Slobozia a atras și înființarea a numeroase cluburi sportive, unele foarte active, care au promovat sporturi, sportivi, antrenori și animatori: "Voința CMP", cu animatorul Gogu Arapu, Jan Buzoianu, animator de excepție la Slobozia Nouă, Ion Puia la asociația "Spicul Bora", CS "Energia", cu o bună echipă de fotbal. Au apărut și alte sporturi, precum popicele și boxul, s-au remarcat în
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
în care a introdus dimensiunea cronologică. A inaugurat genul istoriei ecleziastice. A scris „Vita Constantini” și discursul festiv rostit în 336 cu prilejul aniversării de 30 de ani de domnie a împăratului Constantin. Consideră că existența imperiului roman era expresia voinței lui Dumnezeu și a împărăției divine, ierarhia terestră fiind preluată după cea cerească. Romanii se considerau a fi noul popor ales al lui Dumnezeu. Imperiul era unic și universal și stăpânea omenirea.Nu avea limite spațiale și cuprindea întreaga lume
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
rituri. Senatul desemna noul împărat, ceremonia având loc tot în tabăra militară și încheindu-se cu aclamațiile poporului. Din secolul V intervenea și Biserica în desemnarea împăratului, prin actul încoronării religioase menite să întărească ideea alegerii împăratului ca rezultat al voinței divine. Primul împărat încoronat de patriarhul Constantinopolului a fost Leon I, ceremonia desfășurându-se la Biserica Sf Ștefan din cadrul Palatului imperial. Împăratul primea însemnele puterii imperiale: coroana, mantia de purpură și încălțămintea de purpură-mătasea roșie ce avea un atribut al
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
să existe, producând noi mișcări religioase.Teodosiu nu a putut realiza ceea ce și-a propus: o biserica unitară și menținerea unor relații pașnice cu germanicii. Arcadius a preluat conducerea când avea doar 17 ani, fiind lipsit de experiență și de voință, influențat de eunucul Eutropius ce i-a pus la cale căsătoria sa cu Eudoxia, fiica unui ofițer franc din armata romană. Acesta a întâmpinat problema vizigotilor, ce se stabiliseră în partea de nord a Peninsulei Balcanice, conduși de Alaric, ce
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
la 50 000. Partidele din hipodrom, numite "demes" , au devenit partide politice: Roșii, Albaștrii, Verzii și Albii, a căror culori corespundeau cu cele patru elemente ale naturii. Hipodromul era singurul loc de exprimare liberă a opiniei publice ce își impunea voința statului. Împăratul era obligat să apară în hipodrom pentru a oferi explicații poporului pentru acțiunile sale. Cel mai influent partid era cel al Albaștrilor (Venetoi), susținători ai ortodoxiei, adepți ai sinodului de la Calcedon. Verzii (Prasinoi) erau susținători ai monofizitismului, care
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
latine, instituțiile bizantine au evoluat adaptându-se mereu unor noi condiții. Primul mare stat care (asemenea Armeniei, înaintea lui) și-a fondat existența politică pe principii creștine, Bizanțul a susținut totdeauna ideea misiunii sale providențiale: Imperiul este o emanație a voinței divine iar împăratul este alesul lui Dumnezeu și omologul său pe pământ; ca atare, puterea sa este (de drept) absolută, întrucât are un caracter divin. Religia creștină a fost o componentă fundamentală a Imperiului Roman de Răsărit. Numai sinteza culturii
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
în calitatea sa de șef al unui imperiu creștin, el este reprezentantul lui Dumnezeu, "isapostolos" (titlu cu care a fost învestit Constantin de Primul conciliu de la Niceea), adică egal în rang cu apostolii. Juriștii bizantini au recunoscut autoritatea absolută a voinței împăratului. În conformitate cu această doctrină, orice jignire adusă împăratului era considerată un sacrilegiu; iar o răzvrătire împotriva autorității sale era pedepsită și cu excomunicarea. În consecință, o lege care să reglementeze succesiunea la tron nu exista și nici nu ar fi
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
jignire adusă împăratului era considerată un sacrilegiu; iar o răzvrătire împotriva autorității sale era pedepsită și cu excomunicarea. În consecință, o lege care să reglementeze succesiunea la tron nu exista și nici nu ar fi putut să existe, căci însăși voința Providenței, necesară și suficientă, o făcea absolut de prisos. Nici o familie regală în sânul căreia să fie limitat dreptul la succesiune nu exista. Puteau deveni împărați și candidații de cea mai umilă condiție socială. Împărații Iustin I și Vasile I
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
era vorba de un uzurpator printr-un act de violență, singura condiție era ca un pretendent la tron să fie aclamat de Senat, de armată și de populația Constantinopolului; în care caz, și un uzurpator devenea "alesul lui Dumnezeu", căci voința divinității se exprima tocmai prin această alegere, prin aceste aclamații. Din cei 109 împărați pe care i-a avut Bizanțul, numai 42 au sfârșit cu bine; 12 au fost forțați să abdice, 20 au murit de moarte violentă, 12 au
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Doctrina politică bizantină îl prezenta deci pe împărat ca pe o divinitate terestră; ca atare, prerogativele lui se extind și în viața Bisericii. Dar funcția cea mai importantă a împăratului era cea administrativă, legislativă și judecătorească. Legislator și judecător suprem, voința sa avea valoare de lege. În exercitarea acestei funcții suveranul nu era limitat decât de o forță: conștiința tradiției, a respectării tradițiilor juridice, a dreptului roman. Efectiv, începând chiar cu Constantin cel Mare împăratul guverna prin intermediul unui aparat politico-administrativ având
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
în urma tensiunilor religioase interne. Se arată inițial o toleranță față de monofiziți. Heraclius a încercat să impună două formule de compromis, emitând monoenergismul, adică cele două naturi, dar o singură energie, și apoi, monothelismul, adică cele două naturi, dar o singură voință de a acționa, ce avea să fie impusă prin două edicte din 638 și 648. Rezultatele nu au fost cele așteptate, iar în secolul VII, Imperiul Bizantin a pierdut Egiptul. În 680-681, a fost organizat cel de-al șaselea conciliu
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
este evitarea, prin propriile sale puteri, a oricărui păcat. Nu există o ierarhie a păcatelor și nu există păcat în afara puterii de control a agentului uman. Augustin se opune acestui sistem afirmând că Dumnezeu este, prin grație, stăpânul absolut al voinței și că, sub acțiunea grației, omul este liber. Concilierea între omnipotența lui Dumnezeu și libertatea umană depinde de guvernarea divină. Primul principiu al lui Augustin constă în afirmarea suveranității complete a lui Dumnezeu asupra voinței. Toate actele virtuoase, fără excepție
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
prin grație, stăpânul absolut al voinței și că, sub acțiunea grației, omul este liber. Concilierea între omnipotența lui Dumnezeu și libertatea umană depinde de guvernarea divină. Primul principiu al lui Augustin constă în afirmarea suveranității complete a lui Dumnezeu asupra voinței. Toate actele virtuoase, fără excepție, necesită o intervenție divină sub forma unei providențe eficiente care pregătește dinainte orice act bun al voinței (Retractationes, I, IX, 6). Nu este vorba despre faptul că voința nu poate realiza un act virtuos ci
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
depinde de guvernarea divină. Primul principiu al lui Augustin constă în afirmarea suveranității complete a lui Dumnezeu asupra voinței. Toate actele virtuoase, fără excepție, necesită o intervenție divină sub forma unei providențe eficiente care pregătește dinainte orice act bun al voinței (Retractationes, I, IX, 6). Nu este vorba despre faptul că voința nu poate realiza un act virtuos ci despre ideea că, fără intervenția providențială, ea nu ar înclina către bine. Există două niveluri ale grației: a) grația virtuților naturale, darul
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
afirmarea suveranității complete a lui Dumnezeu asupra voinței. Toate actele virtuoase, fără excepție, necesită o intervenție divină sub forma unei providențe eficiente care pregătește dinainte orice act bun al voinței (Retractationes, I, IX, 6). Nu este vorba despre faptul că voința nu poate realiza un act virtuos ci despre ideea că, fără intervenția providențială, ea nu ar înclina către bine. Există două niveluri ale grației: a) grația virtuților naturale, darul universal al providenței, care pregătește motivațiile eficiente ale voinței; aceasta este
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
faptul că voința nu poate realiza un act virtuos ci despre ideea că, fără intervenția providențială, ea nu ar înclina către bine. Există două niveluri ale grației: a) grația virtuților naturale, darul universal al providenței, care pregătește motivațiile eficiente ale voinței; aceasta este grația acordată tuturor oamenilor, chiar și celor necredincioși ("gratia filii concubinarum"); b) grația virtuților supranaturale, dată odată cu credința. Aceasta din urmă este grația fiilor ("gratia filiorum"), adică a oamenilor lui Dumnezeu. În al doilea rând, Augustin afirmă că
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
filii concubinarum"); b) grația virtuților supranaturale, dată odată cu credința. Aceasta din urmă este grația fiilor ("gratia filiorum"), adică a oamenilor lui Dumnezeu. În al doilea rând, Augustin afirmă că libertatea oamenilor rămâne intactă. Augustin nu renunță niciodată la principiul libertății voinței, astfel încât sistemul său încearcă obținerea unei sinteze între afirmarea libertății și a grației divine. Din acest motiv, el nu postulează existența unei puteri umane complete de alegere: ceea ce face omul nu depinde în totalitate de libera alegere; acceptarea sau respingerea
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
libertate nu ne ajută decât cel mult să ne direcționăm alegerea către acceptarea grației. Cum se poate rezolva această antinomie între libertatea omului și grația divină? Pe de o parte, se afirmă puterea lui Dumnezeu de a direcționa alegerea umană (voința liberă), de a converti păcătoșii, iar pe de altă parte ni se spune că respingerea ori acceptarea fie a grației, fie a păcatului, depind de voința liberă. Mulți exegeți au considerat că aceste două principii sunt ireconciliabile. Pe acest motiv
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
Pe de o parte, se afirmă puterea lui Dumnezeu de a direcționa alegerea umană (voința liberă), de a converti păcătoșii, iar pe de altă parte ni se spune că respingerea ori acceptarea fie a grației, fie a păcatului, depind de voința liberă. Mulți exegeți au considerat că aceste două principii sunt ireconciliabile. Pe acest motiv a fost posibilă, de pildă, aprecierea conform căreia doctrina augustiniană a grației este o „mare greșeală dogmatică” . Aceasta pentru că, așa cum sublinia Eugène Portalié , grația augustiniană a
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
motiv a fost posibilă, de pildă, aprecierea conform căreia doctrina augustiniană a grației este o „mare greșeală dogmatică” . Aceasta pentru că, așa cum sublinia Eugène Portalié , grația augustiniană a fost înțeleasă ca un fel de impuls supraimpus de Dumnezeu, în absența căruia voința nu se poate manifesta. Cheia problemei stă în felul în care Augustin explică guvernarea divină a voințelor. Astfel, voința nu decide niciodată fără un motiv, adică fără să fie atrasă de un bine pe care îl percepe în obiect. Numai
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]