37,224 matches
-
I.L. Caragiale, unde susține un curs de "Tehnici de Manipulare și Propagandă în Cinematografie și Televiziune. Membru al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Cristian Tudor Popescu s-a remarcat, înainte de a fi devenit un ziarist recunoscut, și ca autor de proză științifico-fantastică. Doar vocea aparține lui Cristian Tudor Popescu, el nefiind autorul acestor cărți. Interviuri Dialoguri
Cristian Tudor Popescu () [Corola-website/Science/300100_a_301429]
-
1975 (?)) : Domokos Samuel, " Octavian Goga, anii studenției ", Editura Kriterion, București, Markovits Rodion, " Garnizoana din Siberia ", Editura Kriterion, București Markovits Rodion, " Garnizoana din Siberia ", ediția a doua, Editura Dacia, Cluj, 2002. Prefațează traducerea din rusă, realizată de Ioan Radin (Peianov) a prozelor lui Daniil Harms, sub titlul " Un spectacol ratat", ediția a doua, ne varietur (retipărire ilegală și abuzivă), Editura Paideia, București. Harms va avea ulterior, prin această traducere, o influență subterană importantă asupra prozei scurte din România. Fondează, în mai 1971
Dan Culcer () [Corola-website/Science/300140_a_301469]
-
rusă, realizată de Ioan Radin (Peianov) a prozelor lui Daniil Harms, sub titlul " Un spectacol ratat", ediția a doua, ne varietur (retipărire ilegală și abuzivă), Editura Paideia, București. Harms va avea ulterior, prin această traducere, o influență subterană importantă asupra prozei scurte din România. Fondează, în mai 1971, revista „Vatra” unde e redactor pînă în 1987, iar după 1990, redactor pentru Franța. Alte colaborări la" Viața Românească ", " Tribuna ", " Steaua ", " Familia ", " Convorbiri literare, România literară, " Ateneu ", " Tomis ", " Utunk ", " Korunk ", " Ifjumunkas " (unde debutează
Dan Culcer () [Corola-website/Science/300140_a_301469]
-
în "Suplimentul literar-artistic al ziarului Tineretul liber", în 1991, prima cronică literară în revista "Viața armatei", tot în 1991 (era vorba despre "Levantul" lui Mircea Cărtărescu), și primul eseu în "Litere, Arte & Idei", în 1993. A continuat să publice poezie, proză, critică și eseu în "România literară", "Contrapunct", "Litere", "Arte & Idei", "Luceafărul", "Cronica", "UNU", "Poesis", "Nouvelle-Europa" ș.a. A înființat și conduce, din aprilie 1997, Cenaclul Scriitorilor Militari. Este director al revistei de cultură "DIAGONALE", care apare, o dată la două luni, la
Radu Voinescu () [Corola-website/Science/300139_a_301468]
-
pe care tânărul autor a încercat să-l acrediteze sub denumirea de personalism literar, constituie demonstrația că literatura are nevoie de poveste și ilustrează teza potrivit căreia alexandrinismul literaturii anilor ’80-’90 a fost o orientare care a întârziat evoluția prozei românești. Volumul de eseuri „Modernități“, situat în descendența lui Montaigne, acreditează ideea că umanismul de azi trebuie să se sprijine pe universaliile ființei omenești, prezente la toate rasele și în toate culturile. Oscilând între observația obiectivă și un militantism reținut
Radu Voinescu () [Corola-website/Science/300139_a_301468]
-
anul 1890. Scriitorul s-a născut ca Ionescu, dar care preia acest pseudonim întrucât în acea perioadă era deja cunoscut Eugen Ionescu. Debutează cu "Straniul paradis"(1942) și continuă cu "Alexandra și infernul" (cu care a și obținut premiul pentru proză, în 1966, decernat de Uniunea Scriitorilor), "Moartea lui Orfeu" (1970) și "Fascinația" (1977). De aceea, Mircea Zaciu afirma că „scriitorul parcurge «tot atâtea etape în elaborarea unei vaste construcții epice.»” Paralel, tipărește primele volume ale unei trilogii prin care evocă
Comuna Fulga, Prahova () [Corola-website/Science/301674_a_303003]
-
diferite reviste poezii lirice inspirate de război. O culegere a acestor poezii a apărut la Tașkent, în 1943. În 1944 se reîntoarce la Leningrad după sfârșitul blocadei. Ruinele din oraș și distrugerile pricinuite împrejurimilor o impresionează profund. Atunci descrie în proză tot ceea ce întâlnește și îi provoacă stări emoționale în lucrările "В гостях у смерти" („Vizitând moartea”) și "Три сирени" („Trei flori de liliac”). O serie de reviste și ziare au început să-i publice poeziile. Ea a început să-și
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
în evidență religiozitatea ei este "Реквием" ("Recviem") un ciclu de zece poeme, care constituie un monument literar dedicat victimelor terorii staliniste. Primele poeme ale acestui volum au fost scrise în 1935, iar majoritatea lor probabil în 1938 - 1940. Prefața în proză a fost adăugată în 1958. Lucrarea a fost publicată întâi la München (Germania), în 1963. În Uniunea Sovietică lucrarea a fost publicată abia în 1987. Primele poeme se referă la arestarea lui Nicolai Punin și a altor prieteni apropiați în
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
25. OLTEAN, D., 2007. Burebista și Sarmizegetusa. Editura Saeculum I.O. București, pp. 257. 26. ROBEA, M. M., 1980. Folclorul poetic din Stroești - Argeș, Societatea Cultural - Științifică „Stroești - Argeș”, București. 27. ROBEA, M. M., 1997. Basme, snoave, legende, povestiri populare - Proză populară din Stroești - Argeș, Casa Editorială Muntenia, București. 28. SACERDOȚEANU, A., 1974. Toponimie și onomastică pe Valea Vâlsanului, îndeosebi la Stroești - Argeș. Comunicare la A 3 - a Sesiune Științifică de Vară a Societății Cultural - Științifice „Stroești - Argeș”, 28 iulie. În
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
sau cu lumea arabă l-a ajutat să se elibereze de convențiile sexuale și culturale ale epocii victoriene, recunoscută pentru puritanismul sau excesiv. A rezultat o revoltă în statu nascendo împotriva propriilor inclinații homosexuale, existente la modul latent. Poemul în proza "Roadele pamantului" (1897) reflectă eliberarea sa din angoasele păcatului și acceptarea propriilor impulsuri, indiferent cat de neconvenționale ar fi fost acestea. Cu toate acestea, după întoarcerea la Paris, relaxarea aceasta s-a pierdut total, căci scriitorul s-a întors în
André Gide () [Corola-website/Science/300746_a_302075]
-
1919) ("Simfonia pastorala") reflectă încercarea lui Gîde de obține armonia în familia sa și de studiere a relațiilor interumane. Ele marchează și un pas semnificativ în privința interesului pentru problemtica psihologică. "Imoralistul" și "Poartă îngustă" au fost scrise sub forma unor proze, cărora Gîde le dă numele de "récit" adică în aparență povestiri de o simplitate studiată dar foarte ironice în care un narator la persoana intai revelează ambiguitățile morale înnăscute ale vietii cu ajutorul unor amintiri. În aceste opera Gîde realizează niște
André Gide () [Corola-website/Science/300746_a_302075]
-
a fost scrisă între 1292 și 1293, la scurt timp după moartea Beatricei. Sensul titlului trebuie căutat în "reînnoirea vitală" a poetului după întâlnirea cu ființa iubită. Volumul conține 31 sonete și „canzoni” reunite prin intermediul a 42 de comentarii în proză. În această operă este ilustrată marea iubire ideală a lui Dante pentru Beatrice, amintirea primei întâlniri, previziunea morții sale și propria sa relevație spirituală susținută de intensitatea sentimentelor. Dante atribuie experienței afective o funcție simbolică de cunoaștere, în afara celei alegorice
Dante Alighieri () [Corola-website/Science/296767_a_298096]
-
echivalează cu un imens pariu, fapt atestat de numele și de numărul celor care s-au încumetat în această întreprindere: Nicu Gane ("Infernul" (1906) în versuri alexandrine), George Coșbuc (1924-1932), Alexandru Marcu ("Infernul" (1932), "Purgatoriul" (1933), "Paradisul" (1934) - traducere în proza cu gravuri de Mac Constantinescu), Eta Boeriu (1965), Giuseppe Ciffareli, George Pruteanu și Marian Papahagi. Recent, Răzvan Codrescu a publicat traducerea „Infernului” (2006), cu text bilingv, note, comentarii, postfața și bibliografie la zi, la Editură Christiana din București. Un loc
Divina Comedie () [Corola-website/Science/296768_a_298097]
-
al tineretului țărănist) spre dreapta național-creștină (fără a fi aderat la legionarism, ci ținîndu-se mai aproape de linia bătrânească Iorga-Cuza-Goga-Crainic-Antonescu). Puternic înrădăcinate în realitățile specifice ale epocii, scrise cu patos liric (solemn sau pamfletar), nu întotdeauna suficient de elaborate, cărțile de proză politico-filosofică ale poetului Ilariu Dobridor par greu digerabile astăzi pentru publicul mediu, format pe alte coordonate ideologice și obișnuit cu un alt gen de discurs. Dând însă la o parte ceea ce este perimat sau excesiv în scrierile cu pricina, căutând
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
Ossip Zadkine, Max Jacob ș.a. Își câștigă pâinea lucrând la o bancă, dar pentru a-și rotunji veniturile începe să scrie române erotice (pe care le numește "pornographiques et alimentaires"). Colaborează la reviste literare în care îi apar poemele în proza, publicate mai târziu în volumul de debut, "L'enchanteur pourrissant" (1909, cu xilogravuri de André Derain). Atras de pictură, îi aduce în atenția publicului pe Picasso, Douanier Rousseau, Henri Matisse și Georges Braque. Asista la nașterea cubismului și devine unul
Guillaume Apollinaire () [Corola-website/Science/298588_a_299917]
-
1965, iar în 1980, autorul a acordat ultimul său interviu. Salinger s-a născut în New York, ca fiu al unui tată evreu și al unei mame de origine irlandeză catolică. Și-a petrecut copilăria în Manhattan. A început să scrie proză scurtă în timpul liceului, reușind să publice câteva scrieri la începutul anilor 1940, înainte de a fi recrutat în al Doilea Război Mondial. În această perioadă a publicat și două episoade din ceea ce avea să devină "De veghe în lanul de secară
J. D. Salinger () [Corola-website/Science/298610_a_299939]
-
preferă că chiar contextul, în locul descrierilor literare, să dicteze înțelesul pieselor. Cititorii sunt așteptați să aibă un rol activ în crearea unei povești, sau să determine înțelesul bazat atât pe contextul lor personal cât și pe contextul autorului. Personajele în proza minimalistă sunt neexcepționale/banale - adica includ persoane banale că antrenori de echipe de cartier sau persoane care vând cărți, decat persoane faimoase, excepționale sau foarte bogate. Precursor al minimalismului literar în Statele Unite ale Americii poate fi considerat Ernest Hemingway. Printre
Minimalism () [Corola-website/Science/298682_a_300011]
-
s-a stabilit definitiv. Intră în viața politică și este prezent până în 1940 în toate legislaturile parlamentare: a fost secretar general al Camerei Deputaților (1914-1940). A fost membru al Academiei Române din 1918. În anul 1945 a câștigat Premiul Național Pentru Proză. După 1937 alunecă în atitudini profasciste, teoretizate în opuscule programatice: "Huliganism" (1938), "Germanofobie" (1940). În literatură a debutat sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, care i-a fost profesor. Primul volum, culegerea „Nuvele și schițe” i-a apărut în 1903. A
Ioan Alexandru Brătescu-Voinești () [Corola-website/Science/298687_a_300016]
-
A urmat în 1906 „În lumea dreptății”, iar în 1912, „Întuneric și lumină”. În anii primului război mondial a scris, în colaborare cu A. de Herz (1887-1936), o piesă de teatru numită „Sorana”. În perioada interbelică a publicat mai puțină proză. Este cunoscut în special pentru scrierile sale pentru copii: „Puiul” (tragica moarte a unui pui de prepeliță), „Privighetoarea”, „Bietul Tric”, „Niculăiță Minciună” (un copil isteț de la țară neînțeles de săteni) ș.a. S-a stins din viață în anul 1946, pe
Ioan Alexandru Brătescu-Voinești () [Corola-website/Science/298687_a_300016]
-
perioadă de dificultăți financiare în urma falimentului băncii "Bardi" — și primește o funcție diplomatică din partea conducerii orașului, printre care la curtea lui Ostasios da Polenta în Ravenna (1346) și pe lângă Francesco Ordelaffi în Forli (1348). Compune noi opere poetice și în proză: "Ninfale d'Ameto" sau "Commedia delle Ninfe fiorentine" (1341-1342), " Elegia di madonna Fiammetta" (1343-1344), "Ninfale fiesolano" (1344-1346). În 1350 se întâlnește pentru prima dată cu Francesco Petrarca, după ce mai înainte îi scrisese epistola în limba latină ""Mavatores Miles"" (1339). De
Giovanni Boccaccio () [Corola-website/Science/298681_a_300010]
-
La sfârșitul zilei, cele zece povestiri sunt urmate de un ""canzone"" (un recitativ în formă poetică) și de dans. A rezultat astfel un număr de 100 nuvele care alcătuiesc "Decameronul", prima și în același timp cea mai bună operă în proză a literaturii italiene din epoca Umanismului, etapă care precedă Renașterea. Nuvelele se caracterizează prin tematica foarte variată, plină de umor și galanterie, adesea foarte îndrăzneață, din care nu lipsesc picanteriile spre deliciul cititorului, cu o compoziție în formă magistrală și
Giovanni Boccaccio () [Corola-website/Science/298681_a_300010]
-
rând pe poemele sale epice și dramatice, nu se pot ignora creațiile sale în domeniul liricei. Cele peste 1700 poezii (sonete, madrigale, "Canzone", balade) apar în volumele ""Rime"" (1581-1582), ""Rime et prosa"" (1583), ""Rime spirituali"" (1597). Din creațiile sale în proză sunt de menționat ""Dialoghi"" (1581), pe teme literare și filozofice, și ""Discorsi dell'arte poetica e in particolare sopra il poema eroica"" ("Studiu asupra artei poetice și în special asupra poemului eroic", 1587. În Roma, Papa Clement VIII inițiază ceremonia
Torquato Tasso () [Corola-website/Science/298695_a_300024]
-
târziu. Urmează apoi, în 1758, "Tată de familie". În aceste opere dramatice, Diderot se îndăpărtează de tragedia clasică pentru a lăsa loc dramei domestice a burghezilor. Pentru el, publicul așteaptă o reprezentație în concordanță cu timpul prezent, și pentru aceasta proza naturală trebuie să suplinească versul. Dar realizările sale nu îi aduc succesul dorit. În timpul acestei perioade, Diderot și Rousseau, care se înțeleg din ce în ce mai rău, se despart defenitiv. Asumându-și greau sarcină a "Enciclopediei" (care i s-a încredințat în 1747
Denis Diderot () [Corola-website/Science/298727_a_300056]
-
o bună pregătire muzicală și se îndeletnici cu desenul, dovedind aptitudini mai ales în domeniul caricaturii. Despărțit de fratele său, el își petrecu copilăria într-un mediu de oameni în vârstă, a cărui austeritate deveni mai târziu o temă a prozei sale. În orașul natal el frecventă cursurile elementare de la „Burgschule” și studie între 1792 și 1795 dreptul, conform tradiției de familie. Încă din timpul școlii îl legă o prietenie trainică de Theodor Gottlieb von Hippel (1775-1843). Altfel decât colegii săi
Ernst Theodor Amadeus Hoffmann () [Corola-website/Science/299534_a_300863]
-
spontaneitatea povestitorului înclinat către conversația familiară și digresia, asociația neașteptată, uneori absurdă."” O colecție de povestiri în tonuri absurde (preferate pentru independența față de contextul istoric) este "Pere alese" (1981, 1991), culeasă de către Alexandru Pancu, fiul scriitorului. Pancu-Iași revenea adesea asupra prozelor sale; dată fiind frecvența mare cu care se editau noi volume, variante ale aceluiași text pot fi întâlnite în ediții diferite sau chiar în interiorul aceleiași ediții. Este și cazul povestirii „Drumețul înțelept”, publicată laolaltă cu „Visul” (variantă de mai târziu
Octav Pancu-Iași () [Corola-website/Science/299633_a_300962]