KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...142 143 144 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862

și intră. Ușa se închise automat în urma lui și imediat, în partea stângă, odată cu închiderea ușii, se aprinse o lumină puternică, în spatele unei arcade generoase. Dădea într-o rotondă, în mijlocul căreia se afla un piedestal suplu, elegant, pe care era așezată o sculptură. Nu-și dădu seama de la început din ce era lucrată. Reprezenta o balerină pe poante, cu mâinile sprijinite pe fustița alb-roz, de o mare gingășie. Ar fi vrut să se apropie, să pună mâna, să vadă din ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
un timp admirând-o, apoi o părăsi. Lumina din rotondă se răspândea prin jur. La peretele opus era o canapea albă de piele, pe care se răsfățau pernuțe mici, colorate. Parcă în aceleași culori, în degradé, ca ale balerinei. Se așeză și, de la distanță, admiră statueta. Avea un magnetism! Nu putea să-și ia ochii de la ea. Toată această încăpere albă, pardoseala albă de marmoră, canapeaua..., balerina care umplea încăperea cu frumusețea ei! Trăda, totuși, o oarecare tristețe! O privea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
erau combina muzicală și nenumărate CD-uri cu muzică simfonică și de operă. A, deci aici e sala de muzică! Frumos! Totul era, din nou, alb cu acaju. Singura podoabă era ametistul cu cristale mari, strălucitoare, de parcă erau electrizate. Se așeză pe canapea ca să-și tragă sufletul. Zări un plic! Îl deschise și citi: "Bine ai venit! Ai, alăturat, drepturile de autor. Sper să-ți ajungă până ne întoarcem. Mihai și Beatrice." Of, băiatul ăsta al meu! La toate s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
pentru ziua de azi! Vreau să ajung pe stradă, să văd lume. Să văd oameni care râd, care vorbesc. Trecu de portar, ieși în bulevard, mergând în neștire pe lângă case vechi și frumoase. Ajunse, din întâmplare, la Tour Eiffel. Se așeză pe o bancă. În jurul lui era zgomot, zumzet. Se vorbeau toate limbile pământului. Se simțea bine aici, în mijlocul oamenilor, mai ales că era și puțin "acasă", amintindu-și că un picior al Turnului era ridicat cu elemente metalice de la Reșița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
dormitor. Dacă aveți nevoie, menajera vă va aduce dimineața micul dejun. Nu trebuie să vă deranjați, are cheile ei. Mulțumesc. Traversă pe aleea din dreapta a parcului, trecu pe lângă statui și intră pe terasă. Puse pe măsuța de răchită cumpărăturile, își așeză picioarele pe celălalt fotoliu și privi bradul din capătul parcului. Parcă fusese sădit special acolo, pentru a fi admirat! Totul era bine gândit, își zise. Mângâind brațul fotoliului, dădu peste un buton. Îl apăsă. În secunda următoare tot parcul era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
pe umeri, cu ochii mari ațintiți asupra lui. Auzi: Tu ești, Petre? Și el șopti: Clotilde! Nu, nu sunt Clotilde, sunt Eleonor, sora ei! Ai uitat? Ea nu mai este, doar știi, nu? Dar ești atât de palid! Te rog, așează-te. Unde am ajuns? Unde sunt?, întrebă pierdut Petre. Tu locuiești la parter, acolo a stat Clotilde. Aici locuiesc Mihai și Beatrice și, când ei sunt plecați, eu vin și exersez la pian și-mi fac rolurile de teatru. Așaaa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
ea dispăru printr-o ușă și nu mai reveni. Târziu, după ce-și plimbă privirile peste tot, se sculă cu greutate, se întoarse în sala-amfiteatru, se duse la pianul de pe scenă, mângâie clapele, peste care degetele lui Mihai trecuseră. Se așeză într-un fotoliu, închise ochii și și-l imagină pe Mihai la Bayreuth, când venise Beatrice și-l sărutase. Amintirile îl năvăleau, nu le putea opri. Gândul se întorsese în timp. Aici, în acest amfiteatru elegant, își retrăi, pentru câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
lui Clotilde, nevenindu-i să creadă ceea ce i se întâmpla. Își zicea că visează! Se strecură din nișă, ușa de oglindă se închise în urma sa și se întrebă dacă va mai putea s-o deschidă vreodată. Intră în dormitor, se așeză pe marginea patului și începu a citi. "...martie, mă duc să mă plimb în Grădinile Tuileries. E soare blând afară. De ce mă duc mereu în Grădinile Tuileries? Ceva mă atrage acolo. Am fost și în 4 martie și în 9

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
martie, mă duc să mă plimb în Grădinile Tuileries. E soare blând afară. De ce mă duc mereu în Grădinile Tuileries? Ceva mă atrage acolo. Am fost și în 4 martie și în 9, și în 15 și în 19... Mă așez pe o bancă, închid ochii și ca prin farmec mă trezesc pe banca din Cișmigiu... ...16 martie, Brâncuși. O să merg la Montparnasse și după-amiază la Centrul Pompidou. ...aprilie. Beatrice este nespus de drăguță cu mine. Mă ajută, mă susține să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
gunoi. Își reluă gândurile. Cum intrase în prima cameră, camera balerinei, cum îi spunea el, cu lumina albă care se revărsa peste piedestalul elegant și înalt, unde odihnea balerina de o gingășie și frumusețe incredibile. Parcă acea canapea albă era așezată anume acolo, pentru a putea privi acea frumusețe. Încă de atunci se întrebase de ce, de ce așa? Apoi camera cu grota, cu gema simplă, luminoasă, elegantă..., de ce așa? Și acolo era ceva ciudat. Nu știa de ce, simțea un fel de stinghereală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
întrebase de ce, de ce așa? Apoi camera cu grota, cu gema simplă, luminoasă, elegantă..., de ce așa? Și acolo era ceva ciudat. Nu știa de ce, simțea un fel de stinghereală. Crezuse că acea combină muzicală era a lui Mihai. Că el se așezase cu ceva timp în urmă să asculte CD-uri. Abia acum își dădea seama că nu era așa. Un semn de întrebare îi ridicase și grădina, cu aleile, statuile și statuetele. Toate de o frumusețe stranie sau poate numai lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
pe metafore. Semnificația acelui ametist enorm, cu Maica Domnului, era Credința, unicul sprijin mai presus de noi. Iar ametistul din "camera secretă", cum îi spunea el, ce putea semnifica? Ametistul reprezintă viața, bucuria de a trăi, încredere, speranță. A fost așezat acolo unde păstra "Jurnalul" și scrisorile. "Jurnalul" era mărturia, ultima ei mărturie. Pleca la București cu un gând anume. A plănuit totul, cu minuțiozitate. Toată viața, și-a trăit-o în singurătate, simplitate, frumusețe. A venit la București cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
avea spații de lucru și ajutoare prin alte părți ale Parisului, dar aici, în casa asta, în spațiul ăsta, la măsuța ei, identică cu a lui, visa, gândea, desena podoabele ce străluceau în vitrinele marilor magazine. Pentru o clipă se așeză pe scaunul ei de lucru. O emoție puternică îl cuprinse. Dacă cineva i-ar fi povestit toate acestea, ar fi spus că fabulează, că e o telenovelă. Dar nu era, pipăia totul. Totul era adevărat. Aici s-a scurs o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
dormitor. Deschise perdeaua de plasă și ieși pe terasă. Era trecut bine de miezul nopții și luna strălucea aleile albe, nefiresc de albe. Porneau din capătul celălalt al parcului și se adunau în fața terasei. Erau ca niște șerpi fosforescenți. Se așeză în fotoliul de răchită. Îi zvâcneau tâmplele de atâtea gânduri. Într-un târziu își spuse, ca o eroină de roman americană: "mâine e o nouă zi. Am să văd ce-o să fac mâine!" Când se trezi, își luă cheile și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
am vrut să aud, să înțeleg. Nu mai îmi convenea. Eu vroiam altceva. Vroiam o familie, copii... Trebuie să plec de aici! Mă strâng zidurile astea! Mă sufocă aceste amintiri. Sunt o haină prea grea pentru mine! În dormitor se așeză pe pat și adormi. Se trezi la un moment dat, chinuit de un coșmar. Citise în tinerețe o nuvelă stranie, de Prosper Mérimée. Se chema "Venus din Islle". Era povestea unui tânăr care juca, într-o dimineață, tenis cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
din aceste tunuri au fost luate de revoluționari ce au tras în zidurile Bastiliei din vecinătate. Ieși buimac la aer, luând-o spre Arc, încet și puțin dus pe gânduri. Merse ce merse și, simțind că îi e foame, se așeză pe scaunul unei terase de pe Champs Elysées. Vremea era frumoasă, adia un vânticel ce-i răcorea fața și gândurile. Când chelnerul îl întrebă ce dorește, se trezi francez, luptător la Bastilia și comandă o supă de ceapă! Avea să regrete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
coadă... Și-l aminti pe Mihai copil, aplecat asupra claviaturii, cu mâinile care-i alergau cu repeziciune pe clape și i se făcu dor de el, ajuns acum mare pianist recunoscut, cu concerte în toată lumea. Aici e sufletul lui! Se așeză într-un fotoliu, închise ochii și, în lumina lunii care pătrundea printr-o ușă laterală, se lăsă purtat de sunetele acelei muzici divine, în surdină. Îi picura încet, în suflet, liniștea de care avea nevoie. Când muzica nu se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
citit și a recitit. Încotro s-o apuc? Doamne, ajută-mă să mă limpezesc. Mereu era neliniștit și morocănos. Nu vorbea prea mult. Camelia îl urmărea în tăcere. Plecă la atelier, acolo puse Jurnalul și scrisorile în seif și se așeză la masa lui de lucru. Nu putea lucra, dar stătea acolo. Zi de zi venea, nu ridica obloanele, rămânea pe întuneric, doar cu lampa de la măsuța lui aprinsă. Până într-o zi când își spuse, exasperat, că această stare nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
dispoziție, ca-n familie, Beatrice participând și ea la discuții, după lecțiile de română primite de la Clody și Mihai. Amintiri, glume, râsete, surorile care cam uitaseră respectul față de "maestru" și fratele mai mare. Cele două doamne rețineau atenția. Camelia se așeză în fața lui Petre, alături fiindu-i Mihai, care începu să-i șoptească ceva la ureche, Petre gândind că s-ar putea să-i înghită un cercel. Ea zâmbea, ochii îi străluceau de bucurie, se îmbujorase la față. Cameliei îi venea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
îi urmărea cu plăcere. O ținea aproape pe maică-sa, dar atât de elegant! Ea se mișca ușor, se lăsa condusă. Păreau doi îndrăgostiți. Când dansul s-a terminat, Mihai o conduse la masă, îi trase scaunul, așteptă să se așeze și îi sărută mâna. Continuă câteva momente să-i spună ceva la ureche, ei știau ce. Din când în când, ea râdea, cu un râs tineresc. Începu un tango languros, iar Petre, parcă împins de cineva de la spate, se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
cel de la Zamora. Nu a economisit banii! Se spune că s-ar fi lăudat Regelui Carol I că vrea să-i facă acoperișul cu bani de aur, la care Suveranul i-ar fi propus, în glumă, ca banii să fie așezați pe muchie. Răspunsul Nababului a fost pe măsură: "pot să-l fac și așa, Măria Ta, am de unde"! Interioarele surprindeau prin bogăție, fast și bun gust: scări de marmoră, ferestre cu vitralii vechi, colorate, tavane din lemn de stejar sculptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
vrute și nevrute, ca să-și omoare timpul. Beatrice încă nu apăruse, fiind prinsă în ultimele vise. Când masa a fost aranjată, te ispiteau arome, forme și culori, care de care mai atrăgătoare și apetisante. Apăru și Beatrice, toți respirară ușurați și se așezară la masă. Pentru Petre și Camelia era o plăcere să-i vadă cum le fug ochii de la un platou la altul, exact ca în copilărie. Ospătarii stilați, puși la papion și jachete albe, erau mereu în mișcare, servind, schimbând farfuriile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
Tu nu știai nimic, eu, când am aflat, nu mai puteam schimba nimic... și am lăsat lucrurile să evolueze "cum o vrea Domnul". Mihai seamănă fizic leit cu tine, e un mare talent, un tânăr simpatic, educat, cu capul bine așezat pe umeri, o iubește pe Beatrice și ea e înnebunită după el... Sper din tot sufletul ca povestea lor de dragoste să n-o repete pe a noastră, nici Beatrice, nici eu nefiind pregătite pentru așa ceva! * Petre, Petre... Câți ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
pentru câteva clipe, o flăcăruie albastră și apoi... nimic. Lui Petre nu-i venea a crede că totul, își zicea el, se terminase, în sfârșit, că pusese capăt unei dureri ce-l măcina de atâta timp. Se ridică din fotoliul așezat în fața șemineului, se duse și închise geamul, privi din nou focul care ardea mocnit și se întrebă: ce-o fi fost flăcăruia aceea albastră? Nu cumva...? Trase capacul de la beci, coborî cele câteva trepte și luă de pe o poliță un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
pline cu țuica rămasă din budana babei Floarea. Avea nevoie de o tărie, se simțea ca întors de la un război, rănit, dar cu viață, ce trebuie să-și oblojească rănile. Nu atât cele ele trupului, cât cele ale sufletului. Se așeză din nou în fața focului, își puse un pahar, își mai puse unul... Mirosea bine țuica babei Floarea și era tare de-ți ardea gâtlejul. Nu mai știa cât timp trecuse și câte pahare băuse, dar la un moment dat văzu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]