6,732 matches
-
datoria fiului. Își exersează pașii, plecăciunile și saluturile în fața unui public de cinci mii de oameni. În timpul pauzelor, se strecoară afară să privească marșul Gărzii Imperiale comandat de Yung Lu. În fiecare noapte, Tung Chih vine la mine, împărtășindu-mi admirația sa pentru Yung Lu. — Vreți să veniți cu mine data viitoare? întreabă el. Sunt tentată, dar Nuharoo îl refuză: — Ar fi nepotrivit să apărem în rochiile noastre de doliu, îi răspunde ea. După desert, Nuharoo se scuză ca să meargă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
dată, sau cel puțin să lăsăm garda. Înțelegeam că a vorbi despre asemenea emoții ar fi greu, dar împărtășirea durerii era tot ce puteam obține. Mă simțeam jignită că nu mi se dăduse șansa de a-mi exprima recunoștința și admirația față de el. La urma urmei, el îmi salvase viața. Uram răceala lui și mi se părea ciudat că își diminua atât de mult rolul în salvarea mea. Îmi spusese limpede că dacă în sacul de iută ar fi fost Nuharoo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Mii de oameni se întind în depărtare ca un uriaș evantai lung de o jumătate de milă. Mi-au interpretat greșit efortul de a rămâne înăuntru, drept un gest de loialitate față de Majestatea Sa, împăratul Hsien Feng. Sunt scăldați în admirația pentru virtutea mea. O singură persoană nu a îngenuncheat. Stă în picioare, la vreo cincizeci de metri mai încolo. Recunosc roba cu imprimeu cu pini. Se întreabă probabil ce s-a întâmplat cu paltonul său. Nota autoarei Toate personajele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Secretul vieții acestui om nu-i mai aparține lui, tot satul îl cunoaște. Muncește ca un cal una sau două săptamîni, apoi cu jumătate din câștig se duce și bea, când proferă teribile amenințări și smulge în același timp și admirația celorlați prin cunoștințele sale haotice. Îl căinează, ăsta ar fi trebuit să ajungă mare. Dau vina pe băutură. Odată mi-a făcut la București o vizită și mi-a cerut să-l împrumut cu niște bani. L-am împrumutat. Abia
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
I. L. Caragiale. În schimb, oricare din nuvelele sau schițele sale, numite Cănuță om sucit sau Situațiunea, sau Atmosferă încărcată, chiar luate separat, stârnesc deodată în noi uimire extremă, pe care o simțim totdeauna în fața capodoperelor și în care e amestecată admirația, încîntarea și chiar și cea atât de ironizată de unii și de însuși Caragiale "emoțiune impersonală" a lui Maiorescu, care nu se mai șterge niciodată din sufletul nostru și se repetă cu aceeași intensitate la fiecare lectură, deși știm totul
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
și prin noi. Aveți vreun bilet cîștigător? ― Am... două câștigătoare, răspunse fără afectare d. Popescu, și arată de departe două bilete, ținîndu-le grațios între două degete. ― Sunt câștiguri mari? ― Măricele... Am amândouă câștigurile mari! Bancherul deschide niște ochi plini de admirație și zice, dând să ia biletele: ― Dați-mi voie, mă rog. Dar d. Lefter retrage încetinel mâna, dezdoiește biletele și întreabă: ― N-aveți listele oficiale? ― Ba da. Iată-le. ― Mă rog, zice d. Lefter cu vorba răspicată, avem o dată zero-șapte-zeci-și-șase-de-mii-trei-sute-opt-zeci-și-patru
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Ion, unde viața învățătorului și a preotului, stâlpii spirituali ai satului, ștearsă la Sadoveanu, e plină de tragism și de culoare la autorul Răscoalei) înseamnă să pui în mod arbitrar peste literatura română modernă pălăria unui singur scriitor, dintr-o admirație care dovedește neînțelegerea chiar a operei acestuia. Fiindcă iată ce citim în articolul care deschide numărul omagial al Vieții romînești: "Mihail Eminescu a râvnit o epopee aromânească, dar, fulgerat înainte de vreme, n-a reușit să înalțe construcția; visul său l-
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
pentru că geografia o învățam cu alt profesor. Cel de matematică era un îngîmfat și pe deasupra de o solemnitate deplasată, de parca ai fi zis că a intrat într-o biserică. Și lui îi plăcea prea mult materia. Ne vorbea mereu cu admirație de marii matematicieni ai antichității, dar și de ai noștri, de pildă despre Șerban Țițeica, pe care îl diviniza dîndu-ne să înțelegem că pe un om mare nu-l poate admira unul mic. Într-adevăr făcea acest lucru strivindu-ne
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
seninătate încît ai crede că a fost cel mai viguros om și a trăit optzeci de ani, când în realitate a murit pe scenă la cincizeci, în urma unei hemoptizii. Probabil că era un sănătos închipuit? N-am aici cuvinte de admirație pentru cel care, cu două sute de ani în urmă, scria Micromegas cu aceeași naturalețe cu care ar scrie astăzi cineva despre o călătorie în lună: Voltaire! Scrisorile filozofice sânt o încîntare (cea despre Quakeri am citit-o râzând în hohote
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
acest scop decît pumnii lui de repetent. Dacă mintea băiatului se dovedea greoaie, la șotii era iute. Venise odată cu două aripi de curcan prinse la căciulă. În dorința de a-i zmulge de pe cap podoaba, toți colegii îl ghionteau cu admirație. Uneori maică-sa îl aducea la școală bătut măr. Sătul de batjocură, Gheorghe nu dorea să mai facă studii academice. Am întrebat-o pentru ce-l bătea așa de crunt căci, evident, cu pedeapsa nu îmbogățea mintea băiatului. Judecînd după
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
azvârlise În urechile ce se plecau la vorba lui că băiatul Directorului de școală a rămas repetent. Ăsta are ceva cu mine și nu prea Înțeleg de ce. M-am purtat Întotdeauna respectuos și chiar, când eram copil, Îi acordam o admirație nemărginită. Judecă și tu: când intram În biblioteca sătească (se ocupa și cu asta) după vreo carte despre care auzisem c-ar fi fost frumoasă, el se arăta profund deranjat, ofta și mă agrăia: „Da, zi ce vrei; astăzi studiez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
câte un detaliu: ochii zglobii ai veverițelor, ochii blânzi și duioși ai căprioarei; verdele aprins al ierbii și plasa de sârmă de pe măciulia microfonului - „zici că e adevărată, ce să mai...” i se opreau câte unuia vorbele În gât de admirație. Cineva a Îndrăznit, cu glas mic, ce-i drept, să spună că nu era neapărat nevoie, dar n-ar fi fost rău ca pe cer să se afle, așa, și un norișor alb, cu față bucălată de copil, cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-i iasă din găvane și Îi ieșise fum din gură, nas și urechi. De atunci rămăsese cu gângăveala și cu simțul gustului atrofiat. Nu mai deosebea acrul de amar, dulce ori sărat. Ca să se dea mare și să ne câștige admirația, dar și bănuții de metal, băga În gură tot felul de porcării pe care le mesteca (spre adânca uimire a fraierilor care Îl vedeau prima oară) și apoi le scuipa. Tată-său, postașul, habar n-avea ce făcea odrasla cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
erau niște puțoiași de optsprezece-douăzeci de ani și conduceau niște camioane prăpădite, care ar fi trebuit date demult la topit și dintre care unele morocănoase, rusești, apucaseră chiar să servească În război. Una dintre acele eroice hodoroage fusese numită cu admirație, respect și căldură „Tataie”; avea pe portiera din dreapta cinci găuri de gloanțe nemțești pe care nimeni nu Îndrăznise să le astupe, căci arătau vitejia și tăria vajnicei fierătanii. Într-o seară, spre toamnă, soldatul de la volan nu izbutise să stăpânească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
smârcurile unui râuleț și ultimii doi dinți pe care-i avea, corpul de oștire care a Închis capcana se strecurase anevoie prin pădure, călăuzit de hoțul Stavrinos, dar ajunsese tocmai la timp ca să gâdile gingiile pașei. Hoțul pocăit avea o admirație fără de margini pentru uriașul domnitor, căruia Îi arăta nesmintită dragoste și ascultare. În cele din urmă, acesta l-a Înălțat la rang de sfătuitor de taină și mare vistiernic. Zice-se că hoțul pocăit era viteaz ca un leu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bătrânului ce murise de dimineață, pe când aștepta să i se Înmoaie sub clăbuc barba crescută anapoda. Una dintre femei apucase bogatele podoabe bărbătești ale mortului și se arătase copleșită de mărimea lor, arătându-le, În vorbe către celelalte femei, o admirație plină de respect neprefăcut, iar viitorul Repetent nu se dumirise dacă acea admirație făcea parte sau nu din ceremonialul păgân de Înmormântare. Când Repetentul de mai târziu Își dăduse seama că Întâmplările și poveștile apucaseră să prindă formă și greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
barba crescută anapoda. Una dintre femei apucase bogatele podoabe bărbătești ale mortului și se arătase copleșită de mărimea lor, arătându-le, În vorbe către celelalte femei, o admirație plină de respect neprefăcut, iar viitorul Repetent nu se dumirise dacă acea admirație făcea parte sau nu din ceremonialul păgân de Înmormântare. Când Repetentul de mai târziu Își dăduse seama că Întâmplările și poveștile apucaseră să prindă formă și greutate ce puteau fi simțite cu trupul și că multe dintre ele Începuseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
catedră când nu pricep elevii care e diferența dintre comparație și metaforă...” Foiște pufni de câteva ori, apoi răspunse cu un glas vesel și din care se Înțelegea și un soi de Încântare, pe jumătate sinceră, pe jumătate ironică: „Cu admirație vă spun, tovarășe director, și cu neprefăcut respect: dacă În partidul comunist care cu Înțelepciune ne conduce ar fi fost măcar un sfert din oameni ca Domnia Voastră, țărișoara asta de multă vreme ar fi ajuns În raiul În care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
atacante. Iar numele lui Hideyoshi și-ar fi cunoscut sfârșitul chiar atunci. Cu un asemenea spirit, existau momente când până și Hideyoshi se simțea depășit de spiritul iute și de inventivitatea ale lui Kanbei și, parte în glumă, își exprima admirația numindu-l pe Kanbei „șchiopul ăla afurisit“. Dar era clar că, în adâncul sufletului, simțea un adânc respect față de acel om, pe care se baza atât de mult. Anotimpul ploios se sfârșise de mult, căldura arzătoare a verii trecuse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din vreun templu japonez din Azuchi. Dar se părea că în mintea lui Nobunaga se dăduse deja răspunsul la întrebarea privind ce fel de școală - creștină sau buddhistă - oferea cea mai bună formă de educație, așa că nu privea nici cu admirație, nici cu mirare, ceea ce se afla în fața lui. Luând manualul unui elev de pe un pupitru din apropiere, frunzări, tăcut, paginile, dar i-l înapoie repede copilului. — Cine cânta adineaori la vioară? întrebă el. Unul dintre preoți le repetă elevilor întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și ulei. Dar, oricât de departe cădeau, erau cu atât mai curajoși. Fie și de se rostogoleau până la pământ, atâta vreme cât își mai păstrau cunoștința, săreau în picioare și începeau să urce din nou. Soldații care veneau din spate strigau, cu admirație, la vederea curajului neînduplecat al camarazilor lor și escaladau zidul în urma lor. N-aveau să se lase întrecuți. Pe când se cățărau și cădeau și iarăși se suiau și se agățau de pietrele zidului, se părea că nimic n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care treceau prin apropiere la astfel de ocazii interveneau, încercând să-i împace. Astfel, își câștigaseră reputația unor oameni buni și înțelegători. — Muncesc cu adevărat pentru binele societății, spuneau oamenii. Poate că sunt mesageri ai zeilor. Cetățenii erau plini de admirație la adresa misionarilor, de o bună bucată de vreme. Faptele lor bune îi priveau și pe cei săraci, bolnavi și fără adăpost. Biserica avea chiar și un fel de spital de caritate și un cămin pentru bătrâni. Iar dacă acestea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Castelul Osaka era doar o activitate de care se ocupa în timpul liber. Și impunea, chiar față de clanul Mori, că dacă obiectau ceva, să-l anunțe înainte de Luna a Șaptea - înainte de a porni, din nou, la război. Kazumasa ajunsese dincolo de orice admirație; se simțea epuizat. În acel moment, un valet anunță că nava pentru Kazumasa era gata să ridice pânzele. Hideyoshi își scoase una dintre săbiile de la cingătoare și i-o dărui lui Kazumasa: — Poate că este puțin cam veche, dar oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la minte. Pe 7 ianuarie 2007, d-l Oprea îmi scrie cu ocazia trimiterii cărții „Mălin, vestitorul Revoluției”, adresându-mi cuvinte de care orice muritor se simte flatat. Îmi spune că tatăl d-sale avea un fel de cult, de admirație, față de persoana mea, atât în perioada școlarității mele la Normala din Bârlad, cât și după aceea, când am ajuns învățător la Priponești. „Tata v-a idolatrizat, iar eu v-am admirat din umbră, pentru că, în perioada 1947-1950, ca învățător și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
altă scrisoare din aceeași lună, dl. Oprea scrie: „Vorbele dvs. despre Priponești, Liești, Dodănești le voi folosi în viitoarele mele cărți. Poate v-am spus: m-am înhămat la o lucrare despre județul Vaslui care va cuprinde 5 volume. (Toată admirația pentru o asemenea lucrare de proporții.) Și în final - ca o provocare - aștept rânduri interesante despre ordonanța dvs., provocarea s-a materializat ceva mai târziu și va fi încorporată acestui volum. Pentru 8 martie 2007 mi-am programat o ieșire
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]