KorAP: Find »[drukola/base=alee & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...142 143 144 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379

la ultimul lui agent imobiliar, domnișoara Jane Marsh de la agenția Great Lakes. O avea pe ea - și niște suspiciuni din ce În ce mai mari. ― Proprietatea asta e cam excentrică, Îi spune domnișoara Marsh lui Milton Într-o după-amiază de septembrie, conducându-l pe aleea care ducea la casă. E pentru un cumpărător puțin mai vizionar. Deschide ușa de la intrare și Îl poftește Înăuntru. ― Dar are un pedigree remarcabil. A fost creată de Hudson Clark. Așteaptă un semn de recunoaștere. ― De la Prairie School. Milton Încuviințează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Grosse Pointe. Și apoi, Înainte să avem timp să observăm schimbările, am ajuns la casa de pe Bulevardul Middlesex. Mai Întâi am observat copacii. Două sălcii plângătoare imense, ca niște mamuți blănoși, de fiecare parte a proprietății. Lujerii lor atârnau deasupra aleii de la intrare ca periile de la o spălătorie de mașini. Deasupra era cerul de toamnă. Întrezărindu-se prin frunzele sălciilor, le transforma Într-un verde fosforescent. Era de parcă În mijlocul umbrei dese a cvartalului fusese aprins un far; și această impresie a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
ea. Când ghiuleaua lui Becky Amigliato se Îndrepta spre fața mea, În acea zi de toamnă, evenimentele din ultima jumătate de an mi-au pâlpâit prin conștiința-care-era-posibil-să-mi-fie-stinsă-curând. Mai Întâi Cadillacul nostru - pe atunci Fleetwoodul auriu - rulând În vara trecută pe aleea lungă dinspre Școala de Fete Baker & Inglis. Pe bancheta din spate, o tânără foarte nefericită de doisprezece ani - eu - vine sub constrângere la un interviu. ― Dar nu vreau să merg la o școală de fete! mă văicăresc eu. Prefer să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
anul care vine, are o mustață. Și acum, câteva săptămâni mai târziu, sunt În mașina combi. Mă uit pe geam În timp ce din țigara doamnei Drexel se desfășoară un fir de fum. Ne Îndreptăm spre inima cartierului Grosse Pointe. Trecem pe lângă alei lungi, care se termină Într-o poartă, genul care În familia mea induce Întotdeauna mirare și venerație. Dar acum doamna Drexel o cotește pe alei. (La capătul lor locuiesc noile mele colege de școală.) Trecem pe lângă tufe de lemn câinesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
se desfășoară un fir de fum. Ne Îndreptăm spre inima cartierului Grosse Pointe. Trecem pe lângă alei lungi, care se termină Într-o poartă, genul care În familia mea induce Întotdeauna mirare și venerație. Dar acum doamna Drexel o cotește pe alei. (La capătul lor locuiesc noile mele colege de școală.) Trecem pe lângă tufe de lemn câinesc și pe sub bolți de gard viu și ajungem la casele izolate de pe malul lacului, unde așteaptă fete cu ghiozdanul În spate, stând drepte. Poartă aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Plină de rușine, ca de obicei, m-am Întors În sala de gimnastică. Cu masca În mână, am ieșit din groapa, ca un amfiteatru În aer liber În care era terenul de hochei. M-am Îndreptat cu pași mărunți pe aleea pietruită Înapoi spre școală. În depărtare, la poalele dealului și dincolo de drum, era lacul St. Clair, pe care bunicul meu, Jimmy Zizmo, Își Înscenase moartea. Lacul Încă mai Îngheța pe timpul iernii, dar contrabandiștii nu mai treceau peste el cu mașina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
ridicându-și din nou chipul. Reuși să râdă. Dar mașina deja se oprea. Fermierul sărise afară, zbierând diverse lucruri. Ușa din spate s-a deschis. Au apărut doi infirmieri și m-au pus pe o targă. M-au Împins pe alee și prin ușile spitalului. Obiectul a rămas alături de mine. M-a luat de mână. Preț de o clipă, a părut să ia aminte că era aproape goală. Când a atins linoleumul rece cu picioarele goale, s-a uitat În jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
aruncau Înainte tălpile prea mici În mocasini gălbui - toată această mașinărie zăngănea sub turnul de observație al capului meu, iar eu eram prea aproape ca s-o văd. Însă părinții mei o vedeau. Îi Îndurera să mă vadă avansând pe aleea care ducea la intrarea În spital. Era groaznic să-ți vezi copilul sub stăpânirea unor forțe necunoscute. Deja de un an de zile refuzau să accepte că mă schimbam și puneau totul pe seama vârstei ciudate. ― O să crească și-o să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
trezeau adesea În bucătărie la patru dimineața, cu câte o cafea În față. Tessie Începuse să se Îngrijoreze numai atunci când auzise ușa de la intrare Închizându-se. Apoi se pornise motorul de la mașina lui Milton și Cadillacul dăduse cu spatele pe alee. Mama mea ascultă până când zgomotul motorului se stinse. Apoi se gândi, surprinzător de calmă: ― Poate că pleacă de tot. La lista ei de tată fugit și fiică fugită adăugă acum o altă posibilitate: soț fugit. Milton nu-i spusese lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
săreau scântei multicolore. Era un sentiment canin, plin de dragoste vie și imun la tragism. Aceasta era casa mea, Middlesex. Acolo, pe bancheta din cadrul acelei ferestre, stăteam și citeam ore În șir, mâncând dude din pomul de afară. Zăpada de pe alee nu fusese curățată. Nimeni nu avusese timp să se gândească la asta. Capitolul Unsprezece a intrat cu viteză cam mare pe alee și ne-a săltat În scaune, lovind pământul cu țeava de eșapament. După ce am ieșit din mașină, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
bancheta din cadrul acelei ferestre, stăteam și citeam ore În șir, mâncând dude din pomul de afară. Zăpada de pe alee nu fusese curățată. Nimeni nu avusese timp să se gândească la asta. Capitolul Unsprezece a intrat cu viteză cam mare pe alee și ne-a săltat În scaune, lovind pământul cu țeava de eșapament. După ce am ieșit din mașină, a deschis portbagajul și s-a apucat să-mi ducă geamantanul spre casă. Dar la jumătatea drumului s-a oprit. ― Auzi, frățioare? spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
păși afară, În aerul Înghețat. Tessie Stephanides, care Într-o altă viață, când călătoriile În spațiu erau o noutate, se hotărâse să se ia după soțul ei și să creeze o fată pe căi necurate, avea acum În fața ochilor, pe aleea Înzăpezită, fructul acelei intrigi. Nu mai era câtuși de puțin o fiică, ci mai degrabă un fiu, cel puțin după Înfățișare. Mama era obosită și Îndurerată și nu avea putere să facă față la acest nou eveniment. Era de neacceptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

trag procedând astfel. Prin urmare, decid ca visele mele să rămână acolo unde au ele loc, în mintea mea. Am ajuns repede acasă și m-am despărțit de Alexandru la colțul străzii, el luând-o pe Bulevardul Principal, eu pe aleea ce este îngrădită de lalele și de sălcii plângătoare. Nu e nici un miracol faptul că mediul e toxic și totuși sălciile și lalelele împodobesc câteva alei din oraș. Plantele sunt plămânii planetei, dar nici ele nu reușeau să țină pasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
despărțit de Alexandru la colțul străzii, el luând-o pe Bulevardul Principal, eu pe aleea ce este îngrădită de lalele și de sălcii plângătoare. Nu e nici un miracol faptul că mediul e toxic și totuși sălciile și lalelele împodobesc câteva alei din oraș. Plantele sunt plămânii planetei, dar nici ele nu reușeau să țină pasul cu tendința autodistructivă a omenirii și au rămas în urmă. Când mediul a început să fie periculos de toxic și nociv, iar plantele începuseră să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
lor, incomplet dezvoltată. Un gard înalt de vreun metru jumătate reprezenta granița dintre trotuar și terenul școlii. În spatele său, o grădină mică, populată în principal de buruieni și arbuști, se întindea pe o distanță de zece metri. Prin ea, o alee de piatră albă își făcea loc maiestuos, pornind de la gardul din fier și ajungând până la ușa profesorilor. Ceva îmi atrase atenția... un om. Un om înalt, drept, mândru, cu o haină demodată și cu pantaloni de stofă albaștri intră atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
a tren decât a camion. Ce mama naibii? îngăimă celălalt elev mai mult pentru el însuși decât pentru colegul său. "Ce mama naibii?" într-adevăr! Imensa mașină coti când ajunsese la colțul liceului și acum era pe jumătate intrată în aleea lată a curții interioare. Cei doi care trebuiau să păzească poarta erau încremeniți de frică. Camionul era înalt și atingea cu ușurință etajul unu al colegiului și părea întrucâtva amenințător, cele două faruri ale sale putând fi ușor considerate doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
așezat liceul și mă opresc să răsuflu puțin. De fapt și de drept, el este un colegiu, dar mie îmi vine mai ușor să-i spun liceu. Dealul e destul de greu de urcat, chiar dacă este împânzit de străzi și de alei cu scări. Înaintea mea sta ca un uriaș căpcăun Colegiul "Avram Destoipov". E o clădire mai neobișnuită din punctul de vedere al arhitecturii și al construcției. Are trei etaje și un subsol cu două niveluri. Școlile normale au doar două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
simțeam în puteri ca să alerg. Se opri în fața unei ferestre ce aparținea liceului, căci grădina înconjura clădirea din trei părți, și îmi făcu semn să mă uit pe el. Abia ajunsesem lângă acel copil misterios, că o luase pe o alee și dispăru. Era aproape imposibil să găsești pe cineva în labirintul de alei din grădina colegiului. Acesta este un pretext excelent pentru a absenta de la orele nedorite, așa că "ilustra" conducere a liceului a decis ca accesul elevilor în grădină să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
căci grădina înconjura clădirea din trei părți, și îmi făcu semn să mă uit pe el. Abia ajunsesem lângă acel copil misterios, că o luase pe o alee și dispăru. Era aproape imposibil să găsești pe cineva în labirintul de alei din grădina colegiului. Acesta este un pretext excelent pentru a absenta de la orele nedorite, așa că "ilustra" conducere a liceului a decis ca accesul elevilor în grădină să fie permis doar în timpul în care nu sunt ore, adică noaptea. Poarta a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
că da... vă ridicați și plecați înapoi la cei care v-au trimis și le dați raportul! Noi nu negociem, căci orice negocieri purtate cu Ministerul nu va conduce decât la moartea noastră. Curiozitatea oricui va păși de acum pe aleea din fața colegiului va fi tratată cu o moarte rapidă. Nu mai există steaguri albe! Nu se mișcau. Nici nu clipeau. Erau înmărmuriți că un puști, un adolescent, poate să zică așa ceva cu atâta convingere. Sau dacă preferați să stați și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
înfierbântate și atitudinile încăpățânate în urmă și ele s-au pierdut pe holuri pe măsură ce noi coboram pe lângă infirmerie. Am mers pe coridoare și am intrat într-o clasă de la etajul unu a cărei vedere dădea spre intrarea principală și spre aleea pe care era situat centrul de comandă al Gardienilor. Când cei din încăpere dădură scurt din cap, în semn de salut, el făcu la fel. Se uită apoi înțelegător la cei care stăteau întinși pe plăcile puse pe băncile date

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
pleca! Pe oriunde vreți! Plecați! "Și dacă vrem să rămânem?" se auzi Soliteraj. Zâmbi. Atunci sunteți mai mult decât bineveniți să rămâneți. Nimeni din încăpere nu plecă, dar asta nu era valabil și pentru alte camere. Pe măsură ce timpul trecea, pe aleea din fața colegiului puteam vedea grupuri de câte trei-patru elevi care se duceau în toate direcțiile. Plecaseră vreo o sută și ceva. Și asta doar prin față! Mai erau două ieșiri pe care nu le puteam vedea. Oare câți au plecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
dor de serile petrecute bând bere ieftină și fumând țigări la colț de stradă. Altora le era dor de fotbalul pe care-l jucau pe terenul cartierului. Minorității, căci exista una, îi era dor de bătăile care se încingeau pe aleile întunecate dintre blocuri. Și le era dor de toate astea pentru că știau că nu se vor mai întâlni cu ele prea curând. Locul în care vor ajunge avea să fie total diferit față de cel pe care l-au părăsit. Doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380

era același ca la Paris. Mergea mai agale și trăsăturile feței nu mai erau atît de accentuate. De cele mai multe ori, zîmbetul lui vag exprima mulțumirea, firește, dar și parcă o ironie tristă. — Poartă șalul alb... Străbătînd zilnic, la aceleași ore, aleile parcului și malurile rîului Allier, bulevardele Împînzite de plante, străzile Înțesate de lume sau pustii, descoperiseră cîteva chipuri, siluete, care făceau deja parte din universul lor. Oare nu toți executau aceleași gesturi la aceleași ore ale zilei, și nu doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
aflau acolo să asculte muzică. Traseul lor obișnuit trecea În acel moment pe lîngă chioșc, unde fanfara nu cînta În fiecare zi. În unele seri, acea zonă a parcului era aproape pustie. O traversau, făceau la dreapta și intrau pe aleea acoperită care se Întindea de-a lungul unei străzi pline de firme luminoase. Erau hoteluri, restaurante, magazine, un cinematograf. Încă nu fuseseră la cinematograf. Nu figura În program. Alții făceau același tur ca ei, mergînd aproape la fel de agale; alții Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]