17,219 matches
-
care mai scot vreun sunet în această încăpere pe care sufletul meu o dă în vileag ca fiind a diavolului. Alergând pe acest caroiaj neînțeles de mine, observ cu oroare că nu înaintez deloc, defel. Pocnetul tocurilor încălțărilor cu care alerg pe podeaua în care și-au frântul gâtul nenumărați alți înaintași ai mei sună hâd prin chiar faptul că este singurul sunet pe care-l voi mai auzi. Iar afară, acolo, viața curge liniștită, după cum îmi pare mie, continuându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
uneori că totul nu e decât o întâmplare, mi se pare acum, pe acest tărâm, pur și simplu de neînțeles, iar senzația aceasta de vinovăție mă urmărește precum cel mai crunt sentiment de deznădejde încercat de cineva. Dar unde să alerg să scap, unde să fug, sub ce văgăuni să mă ascund, ce speranță mai poate fi în sufletul acesta înfricoșat asemeni unui animal hăituit, din moment ce acest loc este ultimul în care mai poate ajunge cineva? Numai că cele mai înfricoșătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
desfăcând venele... cu un crocnet ciudat. Nici măcar cuvintele deja existente nu îmi ajung pentru a descrie cum se cuvine oroarea a ceea ce am făcut. Gata, s-a săvârșit... ce simplu a fost! Am dat drumul sângelui acela aprig care îmi alerga prin vene și pe care am să-l las să curgă, mă jur, să fugă pe străzile tuturor orașelor, ca un avertisment pentru cei care vor vrea să mai nască copiii precum cel care am fost eu! E vorba, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
curgerii timpului, indică și el, la fel de sec, indubitabil, prezența în seara aceasta la fereastra închisorii mele a începutului celui de-al patrulea mileniu dinaintea nașterii Fiului Domnului. Dar cum? Cum de e posibil? Când a reușit dușmanul acesta nenorocit să alerge înapoi distanța pe care a parcurs-o până în ziua de azi și cum de a putut s-o facă atât de repede? Atât de mult să fi dormit? Atât de adânc să-mi fost somnul, încât să nu-mi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care-mi spunea: „Le-am strâns mult timp, se spune că aduc noroc“. Amintirea glasului ei a fost ca un bici pentru inima mea ticăloasă, un bici care m-a pus pe fugă, pe fugă în urma fetei, prin zăpada adâncă. Alergam cu disperarea celui care vrea să prindă trenul ce tocmai pleacă din gară, fugeam cu deznădejdea celui care are presimțirea că fuge degeaba, că tot nu ajunge la timp. În noaptea aceea, am rătăcit mult timp pe bulevarde și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mi zâmbea cu zâmbetul lui plângăreț care voia să spună că acest preț ridicat al biletului îl amuză atât de mult pe el, Stein, încât nici nu mai are putere să se indigneze. Uneori, când veneam la Stein, îl găseam alergând înfrigurat pe picioroangele lui. Era în mare grabă și se bărbierea, într-un continuu du-te-vino între baie și cameră; se pregătea să meargă undeva la un bal, la o serată, în vizită sau la concert, iar eu îl așteptam curios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
stând culcat pe întuneric în cămăruța mea, îmi imaginam că, iată, mă ocup de un comerț oarecare. Afacerea merge ca pe roate, iar eu îmi deschid un cont în bancă, în timp ce Stein, ajuns la sapă de lemn și în zdrențe, aleargă la mine, îmi caută prietenia și mă invidiază. Aceste visuri și închipuiri îmi plăceau grozav, dar (oricât de straniu și de ilogic ar părea) tocmai acest sentiment de plăcere pe care mi-l trezeau imaginile respective îmi era extrem de antipatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
surprind buzele într-o mișcare continuă de sugere. Prin această mișcare mă eliberez de excesul de plăcere pe care o încerc. Știu că, dacă trebuie, mă pot stăpâni, dar asta ar fi tot atât de nefiresc ca și atunci când îți propui să alergi cu mâinile lipite de corp. Nu știu, e din cauza țigării, din cauza unor noi prize din cocaina care se sfârșește, dar simt că totul - corpul meu temător care se clatină în mișcare ca să nu răstoarne sau să nu spargă ceva, picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
va fi tăiată și mâncată lebăda necurățată de pene, în sală intră mama. E îmbrăcată într-o rochie uzată și poartă niște pantofi vechi. Capul ei mic și cărunt tremură, fața îi este galbenă și slăbită. Doar ochii nedormiți îi aleargă straniu în toate părțile. Mă zărește de departe, și ochii ei tulburi se umplu de bucurie și de groază, în timp ce eu îi fac semn să nu se apropie de mine, căci n-aș vrea să se vadă că o cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o vreme, Crișan simți cum sângele începe să-i curgă din nou prin vene. Se ridică cu greu în picioare și primul impuls fu să o rupă la fugă. Un fior rece îl străbătu din creștet până în tălpi, iar Iuliu alergă într-un suflet spre ieșire. Ajuns afară, se mai îmbărbătă nițel văzând că totul rămâne nemișcat. Soarele strălucea cald, și nimic nu deranja liniștea pădurii. Din mină nu mai răzbătea nici un zgomot. Încercă să înțeleagă ce se întâmplase dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trunchiuri nu era nici un urs. Atât cât putea distinge prin lăstărișul des, nu era nimic. Îi era frig, hainele se udaseră de tot, ploaia pătrunzându-l până la piele. Mergea tot mai repede iar la un moment dat chiar începu să alerge. Nu știa dacă fugea ca să se încălzească ori din cauza fricii care îl cuprinsese. Alergatul la deal îl storsese de puteri, gâfâia des fără să-și mai poată controla respirația. Se opri ca să-și tragă puțin sufletul. Stătea aplecat în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai liniști puțin, dar văzuse la televizor că nu se dădeau în lături nici de la carne dacă aveau posibilitatea, se semnalaseră chiar și atacuri asupra oamenilor. Simțea cum teama îl cuprinde încetul cu încetul și începu să tremure necontrolat. Acum alerga de-a binelea. Frunze și ramuri subțiri îl loveau peste obraji. Mirat, se întrebă de unde apăruseră acestea. Probabil că ieșise de pe drum și intrase printre copacii de pe margine. Asta nu era bine de loc. Încercă să se oprească din fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sune în urechi, se suprapunea numai zgomotul respirației sale. Se ridică în capul oaselor, căutând să se orienteze. Habar nu avea unde se află. Încercă să își pună ceva ordine în gânduri. Oare când părăsise drumul forestier, cât de mult alergase fără noimă prin pădure? Se îndepărtase mult de acesta? Nici nu mai știa în ce direcție trebuie să o apuce acum. În întuneric, nu mai avea habar unde este orașul. Simțea cum îl cuprinde un sentiment de neputință și disperarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să ne găsească lângă el. Cristian Toma simți cum începe să alunece pe un tobogan lung. Senzația de cădere îi ridica stomacul în gât, iar el se străduia în continuare fără succes să se ridice de jos. Auzi pași ce alergau în jurul său, după care, se scufundă în beznă. Se trezise la spital, în salonul de terapie intensivă. Durerea surdă în piept nu-i dădea voie să se miște. Probabil că gemuse fără să-și dea seama, pentru că o asistentă apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
față cu el. E la curent cu tot ce se petrece aici. 6 Cu girofarurile aprinse și sirena tânguindu-se, Dacia Logan gonea pe drumul forestier ce șerpuia prin pădure. Soarele strălucea puternic, făcând ca umbrele copacilor de pe margine să alerge cu viteză peste capota mașinii. Pop, Mureșan și Cristian se înghesuiseră pe banchete în timp ce Vasilică era la volan. Tânărul conducea foarte repede, atacând virajele pe două roți. Apa rămasă de la ploaia din noaptea trecută se adunase în băltoace pe marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fumul albăstrui ce se ridica calm în aerul după-amiezii fierbinți. În clipa aceea, grădina de vară se umplu de zarvă. O ceată de țigani năvălise înăuntru: șase bărbați și patru femei cu fustele largi și înflorate, înconjurați de puradei ce alergau printre picioarele celor mari. Vorbeau tare și țipau unii la alții făcând o gălăgie de nedescris. Cei zece lipiseră trei mese una de alta și luaseră loc pe scaune. Copiii se fugăreau printre mese, alergând care încotro și țipând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
înflorate, înconjurați de puradei ce alergau printre picioarele celor mari. Vorbeau tare și țipau unii la alții făcând o gălăgie de nedescris. Cei zece lipiseră trei mese una de alta și luaseră loc pe scaune. Copiii se fugăreau printre mese, alergând care încotro și țipând de mama focului. Maricel se apropie cu pași mari de ei și se proțăpi în fața celui ce părea a fi șeful. Acesta, era un țigan mai în vârstă, cu o mustață pe oală sub un nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vale își dădu seama despre ce era vorba. Nici unul dintre copiii care fuseseră cu o seară în urmă la terasă nu se vedea pe acolo și nici nu le auzea vocile prin preajmă. Ieri văzuse șase copii de diferite vârste alergând gălăgioși printre mese. Reușiseră să coboare panta abruptă și acum mergeau prin nisipul de pe mal spre grupul de țigani. Fără nici o îndoială că fuseseră deja văzuți de aceștia, însă nimeni nu se întrerupea din lucru. Singur, starostele se ridicase de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
geană de lumină. În afară de peretele compact de ceață, în spate nu se vedea nimic. Doar clănțănitul metalic părea tot mai aproape. Ileana se apropie și îl scutură de braț: Vino! îl trase ea spre dânsa, vorbind tot în șoaptă. Acum alergau de-a binelea. Lui Cristi i se părea că se depla sează prin vată. Pașii lor abia se auzeau, în timp ce în jur domnea o liniște nefirească. Stătea cu ochii ațintiți spre luminile din față, dorindu-și cu ardoare să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
i se lipește de picioare. Apoi, negura începu să se subție, până ce dispăru de tot. Balustrada de fier forjat ce mărginea lacul se pierdea undeva în dreapta. Primele case din marginea Băii de Sus se înălțau imediat în fața lor. Continuară să alerge până ce intrară bine în oraș. Se opriră apoi să-și tragă sufletul. Sprijinit cu brațele de coapse, Cristi stătea ușor aplecat și privea înapoi, gâfâind. Nici urmă de negura deasă prin care trecuseră mai devreme, aerul era curat, cerul senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nou. Toate spaimele de atunci se întorceau. Dintr-o dată, explicațiile pe care i le dăduse Ilenei nu mai păreau atât de plauzibile. Se simțea singur și neajutorat în mijlocul pustietății. Își strânse capul între umeri și grăbi pașii. Acum aproape că alerga la vale. Se împiedică de o rădăcină ieșită din pământ pe care nu o observase în covorul de ace de brad adunat pe jos. Încercă să-și țină echilibrul dar nu reuși. Se prăbuși, rostogolindu-se la pământ. Apucă strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
strigă el din toate puterile. Rămâi pe loc, dragul meu, îi ceru el băiatului, sigur că acum acesta îl aude, sunt aici, la câțiva pași. Nu-ți fie teamă, sunt eu, taică-tu. Vin să te duc acasă. În timp ce vorbea alerga spre locul de unde auzise glasul copilului. Se afunda în pădure tot mai departe. Ceața se îndesise și acum îl înconjura din toate părțile. Își dădea seama că îi va fi din ce în ce mai greu să dea de puradel în aceste condiții. Vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bâta, pregătit să lovească în orice moment pe oricine i-ar fi stat în față. Mâna stângă o ținea întinsă în față ca să nu se izbească de vreun trunchi de copac ascuns în întuneric. Din păcate își dădea seama că aleargă în direcție opusă celei în care știa el că se află tabăra dar nu mai avea nici o importanță. Acum trebuia să scape din împresurare iar mai apoi, urma să vadă el cum ajunge înapoi la ai săi. Se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se făcuse pielea de găină. O amorțeală stranie îi cuprindea mădularele în timp ce în urechi îi pătrundea o chemare îndepărtată. Era vocea Ilenei care îl striga din mijlocul găurii întunecate. Era singură și se afla în primejdie, plângând. Trebuia neapărat să alerge la ea să îi dea o mână de ajutor. Dintre fuioarele ce se încolăceau înăuntru îi vedea chipul descom pus de spaimă și lacrimile curgându-i pe obraji. Își scutură cu putere capul, smulgându-se cu greu din vraja ademenitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apleca peste el, pregă tindu-se să-l înghită. Pentru o fracțiune de secundă își dori să o rupă la fugă, să plece cât mai departe de locul acela blestemat. Își dădu seama că era zadarnic, oricât de repede ar fi alergat, bestia tot l-ar fi ajuns din urmă. Renunță și închise ochii, întorcându-se pe o parte. Își adună genunchii la piept cuprinzându-i cu brațele, într-o poziție fetală. Așa cum stătea acum, se simțea liniștit și protejat. Ceva îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]