10,371 matches
-
oamenilor". Poporul de la sate (țăranii), păstrându-și vechile obiceiuri și tradiții, nu vedea o contrazicere între vechea și noua credință. El s-a plecat în fața soliei noi care i se aducea și a pășit în biserică, aducând cu sine în fața altarelor și riturile sale preistorice.54 Panaitescu are o viziune idilică despre implantarea creștinismului în rândul locuitorilor din nordul Dunării. Însă Pârvan, la obiect și cu luciditate, ne spune altceva: terminologia creștină latină datează din secolele IV-V, ba chiar VI-VII-când
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românii din Ardeal și Ungaria până la 1556, Cernăuți, 1929; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Începuturile Mitropoliei Transilvaniei, București, 1980; Idem, Istoria B.O.R., vol. I, op. cit., p. 212-221. 33. Gh. Cotoșman, Biserica românească din Banat înainte de venirea ungurilor, în Altarul Banatului, Caransebeș, 1946, nr. 7-8, p. 158-164 și nr. 9-10, p. 225-230; I. D. Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1977, p. 24-49; Eugen Gluck, Contribuții cu privire la istoria părților arădene în epoca ducatului lui Ahtum, în Ziridava, Arad, 1976, p. 89-116 și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
143-145. Constantinescu R., Note privind istoria bisericii române în secolele XIII-XIV, în SMIM 6, 1973, p. 173-192. Costăchescu M., Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, vol. I-II, Iași , 1933. Cotoșman Gh., Biserica românească din Banat înainte de venirea ungurilor, în Altarul Banatului, Caransebeș, 1946, nr. 7-8, p. 158-164 și nr. 9-10, p. 225-230. Cronica Țării Românești. 1290-1690. Letopisețul cantacuzinesc, București, 1960. Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, București, 1959. Cronț Gh., Instituțiile medievale românești. Înfrățirea de moșie. "Jurătorii", București, 1969. Custurea G.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și, în 1913, pe cea în litere, avocat la Târgu Jiu și profesor la Craiova, Râmnicu Vâlcea și Alexandria, C. își diminuează activitatea literară. Numele îi mai apare doar în „Sărbătoarea eroilor”, „Noi pagini literare”, „Flacăra” și pe coperta volumașului Altare nouă (1915). Deși reformat medical, participă la campania din 1913 și, ca translator, la cea din 1916-1917, când se îmbolnăvește de tifos. După însănătoșire se refugiază la Odessa, unde asistă la o provizorie instalare a regimului bolșevic. Atmosfera și relațiile
CRUCEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286537_a_287866]
-
Trandafirii galbeni, Buchetul, Garoafa roză) relevă tehnica și substanța „romanțelor” minulesciene. Un efort de individualizare se constată în Poemul oglinzilor, în care însă alunecarea spre expozitiv parnasian și declamație erodează efectul. Aceeași propensiune e vizibilă și în ciclurile „vitrinelor”, din Altare nouă, și al „străzilor”, din Fericirea celorlalți, în care mai apar motivul orașului provincial, câteodată în note bacoviene, și accente de satiră socială. Prezent și în aceste cicluri, eroticul, în registrul grațiozității ori al unei inefabile intimități, concurează, în volumul
CRUCEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286537_a_287866]
-
celei craiovene de după primul război mondial. În rest, C. urmează cu obediență absolută „linia” partidului. Omisiunile și mistificările, utilizarea deseori a limbajului „de lemn” frapează chiar în raport cu memorialistica altora publicată exact în aceeași vreme. SCRIERI: Spre Cetatea zorilor, Târgoviște, 1912; Altare nouă, București, 1915; Fericirea celorlalți, Craiova, 1920; Povestiri pentru tine, București, [1924]; Lauda vieții, București, 1945; Poezii alese, București, 1957; Versuri, București, 1967; Al. Dobrogeanu-Gherea (în colaborare cu Florian Tănăsescu), București, 1971; Pălării și capete, București, 1972; De vorbă cu
CRUCEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286537_a_287866]
-
au relief. C. a scris numeroase drame și poeme dramatice, rămase în periodice (O zi la școală, La colibă, Horus, Nepotul lui Moș Pralea, Nana, Te Deum, Păcate ș.a.) sau în manuscrisele depuse la Academia Română (Brâncovenii, Apostolii, Dorul de mamă, Altare, Copiii Bradului), în toate fiind vizibilă incapacitatea de a construi o intrigă și de a caracteriza personajele. Nici traducerile - din poeți precum Carmen Sylva, Fr. Schiller, N. Lenau, H. Heine, L. Uhland, Felix Dahn, Adelbert von Chamisso, A. de Lamartine
CUNŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286583_a_287912]
-
și epos”, AAF, 1987; Sanda Cordoș, Mihai Coman, „Mitologie populară românească”, AAF, 1987; Valeriu Cristea, „Mitologie populară românească”, RL, 1987, 1; Țeposu, Istoria, 170-171; Muthu, Cântecul, 28-34; Iordan Datcu, „Bestiarul mitologic românesc”, RL, 1997, 41; Marius Radu, „Bestiarul mitologic românesc”, „Altarul Banatului”, 1997, 46; Petraș, Panorama, 207-209. I.D.
COMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286338_a_287667]
-
și iar Documentele haosului (2003), care dispun poemele într-o ordine diferită de cea cronologică, reprezintă o sinteză a temelor și a motivelor lirice frecventate de autor. Refuzând contemplarea detașată și reflexivitatea temperată, poetul este un „damnat”, un crucificat pe altarul îndoielilor, care își asumă cu devoțiune emfatică martiriul incertitudinilor și scrie poemele sacrificial, cu religiozitatea unui „ales” de sorginte romantică. Descoperirea sinelui și a lumii nu se face candid, ci saturată de lecturi, biograficul și livrescul având funcție anamnetică. Din
CORBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
mizeria biologică e copleșitoare (Cina, Ion Ion). Sânge, foame, ațâțare (Streche, Rada, Tinca). Instinctele arată disperarea lipsei de ființă. Moartea, despuiată de suferință, de speranța redempțiunii se reduce la recea numărătoare a cadavrelor (Dimineață, Morții). Închisoarea e „Golgotă șeasă, fără altare”. Totuși, o undă de lumină în ochii unui monstru (Sfântul), Ion Ion, fixat prin moarte în neprihănita copilărie, „fătălăul”, cu suprafirescul genealogiei lui metaforice, de androgin („Cine știe din ce zmârc,/ Morfolit de o copită/ De făptură negrăită/ Cu coarne
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
îl însuflețește pe condeierul mehedințean în suita eroică Din iureșul războiului sfânt (1943). Peisajul agrest îl reconfortează pe autor, senin și destins în versurile de atmosferă rustică și naturistă. Dinspre trecut, prinde contur „icoana” copilăriei (Daruri pentru copii, 1933). Icoana, altarele de unde răzbesc „vibrațiuni de rugă”, o troiță la răscruci, freamătul bătăii de aripă a unor îngeri intră în recuzita unei lirici cu tentă religioasă. După instalarea la putere a comuniștilor, B., în stihuiri răspândite prin presa vremii, lepădând obida și
BOCSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285774_a_287103]
-
Caraș-Severin - 22.IV.1968, Timișoara), prozator și publicist. Este fiul Ioanei (n. Zară) și al lui Iuliu Birou, învățători. A absolvit, în 1930, Facultatea de Mine din cadrul Institutului Politehnic din Timișoara. În 1933, este printre membrii fondatori ai societății literare „Altarul cărții”, iar mai târziu, președinte al Asociației Scriitorilor din Banat, funcție pe care o deține până la desființarea acesteia de către autoritățile comuniste. A debutat în 1932, în revista timișoreană „Vrerea”. A colaborat la „Revista Fundațiilor Regale”, „Vremea”, „Scrisul bănățean”, „Orizont”. Primul
BIROU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285744_a_287073]
-
să nu știți oare Că apăr Crucea sântă... Crucea plină de rază? Ea-i Doamnă peste mine... e Doamnă și mireasă Fapta și isteția, braț de putere plin La sânta Cruce toate, cu toate le închin. Eu risipesc averea zidind altare sânte. [ARBORE] Voi puneți cruce stearpă pe-a patriei morminte. Cumplit se-ntoarce roata pe lumea grea de vină Și mintea n-are raze și ochii n-au lumină. O! Dumnezeu vă bate cu ochi ce nu mai vede, Căci
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Să pot descrie vouă al vieței mele vis Și-ntreaga vecinicie din sufletu-mi închis. Visarea mea cernită întoarce câteodată A vremei uriașe înfricoșată roată, Cu secolii săi palizi, cu stinsele-i popoare Ce-nchinau idoli monștri și le zideau altare. Când sufletu-mi e[-o] noapte bătrână și tăcută, Cu codrii săi de secoli {EminescuOpVIII 157} [ARBORE] Mă-nchin M[ăriei] Tale! ȘTE[EFAN] Portare, voi aici! [ARBORE] Nu trebuie să-l urmeze pe cel mare cei mici? ȘT[EFAN
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
crucea sântă, crucea plină de raze. M-am lepădat de lume... Ea-i sânta mea mireasă. ARB[ORE] V-ați lepădat de lume? ȘT[EFAN] Brațu-mi de forță plin La sânta Cruce... Doamnei, miresei le închin... Eu risipesc averea zidind altare sînte! ARB[ORE] Voi puneți cruce stearpă pe-a patriei morminte. Dovada vi-i viața cea fără frâu și țintă, Noaptea voastră vă râde, ziua voastră vă cântă. Mătase, aur, inul de-argint țesut din tort Pot să îmbrace bine
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Au venit timpuri când acești strănepoți a împăraților coronați cu aur, a căror Senat era de regi, a căror imperiu era pământul... au venit timpi ca nepoții lor să nu-și aibă unde-ngropa casele lor cele bătrâne, unde-nălța altar Dumnezeului lor. A venit timpi unde, zdrențuiți și săraci, fură cununați cu fier ars în foc și întronați în tronuri de aramă arse în foc... A venit timpul unde nu mai cunoșteai inime regale sub zdreanța cerșitorului, unde Dumnezeu își
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
cu aripe răcori, Când intri înăuntru și în iconostas Vezi că abia conture și umbre a rămas, De ploaie și de vânturi s-au dus fețele sfinte Cari de sfinți și îngeri din ceri ni-aduc aminte, Și când deschizi altarul și pe masa-n ruină Vezi palidă și moartă întinsă o vergină, Atunci părul stă codru pe fruntea ta zburlită Și ceasul meazănoptei cu aripa-i vrăjită Atinge ochi -ți galbeni... încît, coprins de teamă, Gîndirea-ți turburată soarele în noapte
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
turburată soarele în noapte cheamă... Ca s-apese sigiliul de aur și lumină Pe lumea cea trezită din noaptea care-ntină Cu razele ei negre, cu fața ei arabă Aerul alb ca apa. Ș-apoi privirea-ți slabă Abia deosebește altar, cruce, vergină Ctnd ochi-ți se-nnoptează... Și-n creieri se-nsenină... O, vis absurd dar dulce... când moarta nebunie Înfige ochii-i palizi în mintea ta pustie. ]2 2254 Când cimitirul doarme și crucile veghează Când cobii pintre ele țipând
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Când intri în năuntru și în iconostas Vezi că abia conture și umbre a rămas, De ploaie și de vânturi s-au șters fețele sfinte Cari de sfinți și îngeri din ceri ni-aduc aminte. {EminescuOpVIII 167} Și când deschizi altarul și pe masa-n ruină Vezi palidă și moartă întinsă o vergină... Atunci părul stă codru pe fruntea ta zburlită Și ceasul mezenopții cu aripa-i vrăjită Atinge, ochi-ți galbeni... încît, coprins de teamă, Gîndirea-ți turburată soarele-n noapte
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
turburată soarele-n noapte cheamă, Ca el să-apese sigil de aur și lumină Pe lumea cea dormindă în noaptea ce întină Cu razele ei negre, cu fața ei arabă Aerul alb și luciu. Ș-apoi privirea-ți slabă Abia deosebește altar, cruce, vergină Când ochi-ți se-noptează... Și-n creieri se-nsenină... Un vis absurd dar dulce... când moarta nebunie Înfige ochii lucii în mintea ta pustie Și ție ți se pare în noaptea-ți sufletească Că vergina se scoală mai veselă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
din zilele bătrâne Arătau visuri mândre doară din ceri venite, Ci-n sufletu-mi acuma stau stinse și urâte, Coprind încă ca mumii iconostasul lor Până ce vîntul-moarte le-a mormînta-n ruină, În ruina pustie a capului meu nins De vreme. - Altarul de-o pală rază-ncins E inima mea tristă, încinsă de durere, Vergina care, moartă, stă-ntinsă în tăcere E-amorul ce îl simt eu. E tristul meu amor Ce stins îl păstrez încă în inim-un odor. Deși-nghețat și palid
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
icoana-i dureroasă E pentru mine sântă... o dulce rugăciune Etern șoptește-n sînu-mi cuvintele ei bune. N-o mai iubesc pe dânsa, nu mai iubesc femeia, Ci sufletul, lumina, ador într-însa zeea. Când îngenunchi în rugă la sântele altare Atuncea eu la dânsa că mă închin îmi pare. În fine, e-o părere, e-un vis, e o nălucă Ce inima învie, iară nu o usucă... E viața vieței mele. Ea de-ar fi a mea însă, De-aș
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
suna jalnic glasul cobii Și pe uliți grămădite stăteau roabele și robii. Stăteau legați împreună, ici ostași legați de clerici, Țipetele de muiere răsunat-au din biserici Cu strigări de bucurie... oardele cele barbare Înadins făcură nunta lor păgână în altare; Urlete de biruință mestecate cu lung vaier Cu-ale clopotelor glasuri se amestecau în aer. Numai turnurile nalte ș-ale zidurilor creste Stăteau marturele mute peste spaimele aceste; Clocotea întreg orașul prins de spasmele pierzării Și prin țipetul mulțimii urlau
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
glasul cobii Și pe uliți în grămadă plângeau roabele și robii, Când din Aghia Sofia n-auzeai cântări de clerici: Țipetele de muiere răsunau doar din biserici Prin strigări de bucurie... Oardele cele barbare Înadins făcuse nunta lor păgână în altare; Urlete de biruințe mestecate cu lung vaier Cu-ale clopotelor glasuri se amestecau prin aer Numai turnurile-nalte ș-ale zidurilor creste Stăteau marturele mute peste sîngiurile-aceste; Clocotea întreg orașul prins de ghearele pierzării Și prin țipetul mulțimii urlau valurile
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Și copii de crudă vrâstă, și bătrâni și albi sânt unii, Slugă și stăpân alături, ici ostași legați cu clerici Țipetele de muiere crud răsună din biserici Cu strigări de bucurie... oardele cele barbare Înadins făcură nunta lor păgână în altare; Urlete de biruință, țipete, strigări și vaier Cu-ale clopotelor glasuri se amestecă în aer; Clocotea întreg orașul prins de spaimele pierzării Și prin țipătul mulțimii urlau valurile mării, Numai bolțile înalte ș-ale zidurilor creste Stăteau marturile mute peste
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]