6,661 matches
-
și peluze înverzite. Se situa la aproape un kilometru de porțile umbrite de arbori. Sfida cerul într-o splendoare de metal strălucitor. Era un con ațintit spre zenit, surmontat de o stea de lumină atomică, mai orbitoare decât soarele de amiază care licărea deasupra. Gosseyn fu surprins s-o vadă atât de aproape. Până atunci nu se gândise, dar acum, deodată, își dăduse seama că Mașina nu va accepta niciodată falsa lui identitate. Blocat, rămase imobil, abătut și deprimat. Teresa Clark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
lume departe încă de atingerea perfecțiunii non-A teoretice. Ajuns în stradă zări o mașină lungă, puternică, cum nu mai văzuse. Mașina se opri în lungul trotuarului, la vreo 31 de metri de el. Caroseria strălucea în bătaia soarelui de după amiază. Un valet sări de pe locul de lângă șofer și deschise portiera. Dinăuntru coborî Teresa Clark. Era îmbrăcată într-o rochie de după-amiază dintr-o somptuoasă țesătură neagră. Croiala nu o făcea să pară solidă, dar culoarea închisă a rochiei îi punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
9. Lângă mine, Zenobia își ducea viața pe punctul cel mai direct al aparenței comune. O fragilitate vădită îi estompa mirifica tărie până într-atât încât eu însumi, din care făcea parte, îi uitam uneori realitatea așa cum, orbit de lumina amiezii, uiți soarele sau nu-l privești ca să nu-ți ardă ochii. Existența ei zilnică, retrasă și ștearsă, trecea neobservată. Atentă la cele mai ușoare vibrații din afară, ea le răspundea numai cu fibrele miracolului nevăzut care mai doarme încă în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Mă temeam să nu fi rămas șlepul cine știe pe unde, la Brăila sau la Galați, parcă poți să știi ?... M-am învoit la regiment, am spus că mama e pe moarte și mi-au dat drumul de sâmbătă după amiază până luni dimineața...“ Așa a început în sâmbăta următoare Anabasisul lui Constantin, de unul singur. În drum cumpărase câte ceva de mâncare. Hrană rece, salam, brânză, pâine... * O colonie de termite a atacat, amenințând să devoreze, o parte a șarpantei catedralei
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mai am mult. Mă duc după ea, în pământ, să o caut...“ Apoi și-a strâns undița, a ascuns-o în stuf, și-a luat vioara și arcușul și a plecat... * Un nor de fluturi a blocat într-o după amiază zeci de automobile pe o șosea, în apropiere de Padova. Mii de fluturi s-au lipit de parbrizele mașinilor, care au trebuit să oprească în așteptarea ajutoarelor. Unități de pompieri și carabinieri, trimise la fața locului, au restabilit circu lația
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ochilor la porci ?“. „Depinde“, mi-a răspuns el, scurt. Conversația nu se lega. Mă temeam să nu fi vorbit anapoda. Dar covrigarul își număra liniștit banii, cu spatele la mine, nu-mi dădea nici o atenție. L-am lăsat, am pornit pe bulevard. Amiaza trecuse de mult, dar soarele ardea încă. Mă țineam după oameni, mergeam la pas cu ei, mă balansam cu șchiopii, gâfâiam ca grașii, încercam să intru cât de cât în realitatea lor, să uit ce știam despre fragilitatea ei. În
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Păcat“, a spus domnul Sima și zâmbea, îmi venea din nou să-l plesnesc. „Era un joc frumos, țin minte că îl jucam cu plăcere câteodată. Dar poate că ar fi bine să intrăm în casă, prea arde soarele, cu toate că amiaza a trecut de mult...“ „Să intrăm, domnule Sima, de ce să nu intrăm ?“, am convenit eu și ne am ridicat amândoi de pe scândură, am intrat în casă, ne-am dus în odaia de sus. * O echipă de zoologi australieni a descoperit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
incursiuni într un domeniu până în prezent necunoscut, cel al regularizatorilor biochimici ai instinctelor și sentimentelor umane. 8. Așa se face că a doua zi am părăsit orașul. Trenul pleca din aceeași gară periferică. De data asta, poate pentru că era la amiază, se găseau destule locuri libere, dar noi am rămas la fereastră ca să privim lanurile de porumb îngălbenite, apele nămoloase ale Sabarului, luncile albăstrii ale Argeșului și Neajlovul pierdut printre fantomatice mlaștini și întunecate păduri... Când am coborât în gara aceea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și peluze înverzite. Se situa la aproape un kilometru de porțile umbrite de arbori. Sfida cerul într-o splendoare de metal strălucitor. Era un con ațintit spre zenit, surmontat de o stea de lumină atomică, mai orbitoare decât soarele de amiază care licărea deasupra. Gosseyn fu surprins s-o vadă atât de aproape. Până atunci nu se gândise, dar acum, deodată, își dăduse seama că Mașina nu va accepta niciodată falsa lui identitate. Blocat, rămase imobil, abătut și deprimat. Teresa Clark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
lume departe încă de atingerea perfecțiunii non-A teoretice. Ajuns în stradă zări o mașină lungă, puternică, cum nu mai văzuse. Mașina se opri în lungul trotuarului, la vreo 31 de metri de el. Caroseria strălucea în bătaia soarelui de după amiază. Un valet sări de pe locul de lângă șofer și deschise portiera. Dinăuntru coborî Teresa Clark. Era îmbrăcată într-o rochie de după-amiază dintr-o somptuoasă țesătură neagră. Croiala nu o făcea să pară solidă, dar culoarea închisă a rochiei îi punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
12 ore. Albul, care se întindea de la un capăt la altul al orașului, de la Palatul Cotroceni la mahalaua Obor și de la cimitirul Șerban Vodă până la rondurile de la Șosea, și-apoi mai departe, în cele patru zări, se topea în soarele amiezii. Țurțurii păreau dați cu ulei și începeau, ici-colo, să picure în capul trecătorilor. Străzile erau destul de animate, cum sunt mereu în zilele dinaintea Crăciunului. Cu ochii pe sus, ca să nu-l ude, Nicu se pomeni întins în zăpadă, supărat ca
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în parte. Ridică ochii și văzu în dreptul Școlii Centrale de Fete o trăsură a poliției, de culoarea vișinelor din sticla din care mai trăgea mamă-sa câte-o dușcă. Își înfipse iar ochii în zăpada care, după ce se topise la amiază, începea să prindă pojghiță, ca pielița de caimac de pe oala cu lapte, după ce dă-n fiert. Cum se face că arsura laptelui și-a gheții, dac-o ții în mână, seamănă așa de bine, și pielea ți se înroșește la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
preț, au încercat ce-au încercat, apoi au chemat un borfaș din arestul Poliției, pe Fane Inelaru. Și, ca la iluzioniști, acum ia cutia de unde nu-i! Necunoscutul a stat și el cu Fane, în arest, o oră, ieri la amiază, dar se zice că n-a scos o vorbă, adică doar de câteva ori s-a văietat de frig. — Ce-ai, Jeane, ți-a murit cineva? l-a întrebat Inelaru. M-a amuzat că Fane le spune la toți Jeane
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
lunatic. — Bag mâna-n foc că-i nebun, trebuie să întrebăm și la Mărcuța, și în Plantelor, la doctorul Șuțu, și la doctorul Marinescu-n Pantelimon. — Bravo, zici bine, Budacule, o să te rog să pornești chiar acum într-acolo. Până la amiază vreau răspunsul. Și, înainte de orice treci pe la Casa de Sănătate din Teilor, și vezi ce-i cu tânărul împușcat. Dacă s-a trezit vii îndată înapoi, e extrem de important să vorbesc cu el. La Casa de Sănătate a doctorului Rosenberg
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o movilă, iar Nicu desenă cu mâna lui o cruce în zăpadă și scrise cu litere mari ușor înclinate spre stânga: „SUNT BINE NICU.“ Apoi scoase văcuța din buzunar, o arătă movilei albe și plecă. Clopotele bătuseră mai de mult amiaza, iar băiatul se hotărî, fiindcă era timp bun și își simțea sufletul împăcat, să mergă în Grădina Cișmigiu. Era duminică, deci nu se cădea să lucreze, adică să caute portmoneul cu biletul de loterie. Dacă vremea permitea, pe lacul Cișmigiu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cu ce e bine și ce nu, deși își răcea gura de pomană. Cel mai greu de suportat este să faci o prostie nu din proprie pornire, ci sfătuit de altul. Reluă înviorat căutările, tocmai când se auzeau clopotele bătând amiaza. Își aminti că avusese de gând să vorbească personal cu femeia Epiharia, la biserica Icoanei, fiindcă nu voia s-o sperie invitând-o la Prefectură, dar acum era prea târziu ca s-o mai prindă la slujbă. O s-o caute
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
uita prostit la măsuța cu picioare în formă de liră. Se scutură și zise: Junele Traian, cel care a plecat adineauri, nu era acasă. Nevastă-mea era sus, cu perdelele lăsate, cu durere de cap, suferă mereu. Servitorii aveau după amiază liberă, iar cei doi care n-au plecat lucrau în curte, n-au intrat, îi cunosc și-i cred. M-am gândit că l-oi fi luat eu fără să-mi dau seama - fiindcă sunt destul de distrat - și că mi-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fi născut, a fost ca primul strigăt al unui copil“. Trupul meu a făcut tot ce trebuie fără să-l fi învățat nimeni nimic. Safta cred că știe, fiindcă de-atunci mă privește cu un soi de supărare. 6 La amiază ceața s-a spart pentru câteva ore și s-a putut vedea fumul din hornuri, dar nu drept ca o lumânare, cum era în zilele cu vreme frumoasă, ci cocârjat și umil, luând-o în jos, tremurat, ezitând parcă s-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cu mare atenție clișeele aduse de Marwan pentru „Ilustrația noastră“ - până la urmă se înțeleseseră la preț - erau într-adevăr foarte bune, pe lângă ele aproape că nu mai avea importanță ce scrii, așa că, dacă nu mai apare nimic până mâine la amiază, cu fotografia și cu poeziile satirice ale lui Marion (colegul Dumitru-Marinescu) se poate salva numărul. Pavel își scoase ochelarii de miop și se uită cu atenție la imagini. Una era cu Calea Victoriei văzută de sus, de la etajul Teatrului și era
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nici vreo gloată de privitori gălăgioși cu gurile căscate, nici un șir de magazine mizere peste drum. Nu era nici măcar aceeași stradă. De fapt nu mai exista nici o stradă. În schimb se vedea un parc liniștit. Dincolo de el, strălucitor în soarele amiezii, se contura un oraș mare, proiectat pe cer. Dinapoia lui, un glas muzical, cam răgușit, de femeie întrebă: - Aveți nevoie de o armă? McAllister se întoarse brusc, cu reacția automată pe care o ai la orice sunet. Și pentru că toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
propriile-i reacții. Tânăra continuă repezit: - Și dacă stăm să ne gândim, e uluitor că un polițist a încercat ușa și că alarma n-a funcționat. Mișcă mâna în care scânteia un obiect de metal, strălucitor ca oțelul în soarele amiezii. Nu era nici urmă de smerenie în glasul ei, nimic care să sugereze scuzele când spuse: - Vă rog să rămâneți acolo unde sunteți, domnule, până când îl chem pe tata. În meseria noastră, cu răspunderile pe care le avem, nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
merge mai departe ca și până acum? Să stea cu Cayle în aceeași casă, fără măcar să se uite unul la altul când se întâlnesc, să se culce la ore diferite, să se scoale Fara la 6,30, iar Cayle la amiază? Oare va fi așa în fiecare zi și în toți anii care vor urma?" Creel, care îl aștepta acasă, îi comunică: - Fara, dorește să-i împrumuți cinci sute de unități monetare ca să se poată duce în Orașul Imperial. Fara încuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
doua zi, Fara se duse singur la mama lui Creel. Se opri mai întâi la "Restaurantul fermierilor" de la marginea satului. Observă cu satisfacție - gândindu-se la banii care vin în flux continuu - că restaurantul este pe jumătate plin, încă înainte de amiază. Dar patroana nu era acolo. I se spuse să o caute la depozitul de alimente. O găsi în spatele restaurantului, supraveghind cântărirea unor cereale. Bătrâna îi ascultă povestea cu fața împietrită, fără să scoată o vorbă. În cele din urmă spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de a-și manifesta loialitatea. Dar toate proiectele sale erau condiționate: trebuia s-a caute pe Lucy Rall și s-o ceară de nevastă. Nava ateriză într-o zi fără nori, în receptaculul care o aștepta cu câteva minute înaintea amiezii. Se făcuse deja ora două, când Cayle Clark se văzu cu hârtiile ștampilate. Ieși în aer liber. Briza îi atinse obrajii și de pe acel pisc de metal, care era aeroportul, vedea, spre apus, orașul luminat orbitor. Priveliștea îți tăia, pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de coordonare și sunt sigură că domnul Hedrock nu va fi surprins că am căzut imediat la învoială când mi s-a făcut această propunere și că ne-am semnat declarațiile de căsătorie pe circuitul înregistrat cu câteva minute înainte de amiază, chiar în aceeași dimineață. Apoi am plecat împreună spre apartamentul meu, în care, cu o singură întrerupere, am rămas în tot cursul zilei și nopții respective. Întreruperea s-a produs la două fără un sfert, când m-a întrebat dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]