3,675 matches
-
primul enunț este adevărat iar al doilea fals; d) dacă primul enunț este fals iar al doilea este adevărat; În timpul regimului comunist au existat colonii de muncă forțată la Cavnic, Baia- Sprei, Periprava și Salcia; în zona Munților Făgăraș rezistența anticomunistă a fost organizată de frații Arnăuțoiu. 19) Analizați conținutul enunțurilor și marcați cu: a) dacă ambele enunțuri sunt adevărate și există legătură cauzală între ele; b) daca ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură cauzală între ele; c) dacă
ISTORIA ROM?NILOR TESTE PENTRU ADMITERE LA ACADEMIA DE POLITIE by DORINA CARP () [Corola-publishinghouse/Science/83159_a_84484]
-
multă vreme statutul de apatrid, cetățenia franceză acordându-i-se foarte târziu. Până în 1980 scoate „Cahiers de l’Est” (douăzeci de numere). Între 1978 și 1984, decepționat, își întrerupe în bună parte activitatea de scriitor și relațiile cu exilul românesc anticomunist. Supraviețuiește, moral și material, datorită competenței lui șahistice: predă șahul în școli, participă la concursuri profesioniste, traduce cărți de șah din rusește, alcătuiește el însuși o carte de teorie (La Défense Alekhine, 1983), devine campion al Parisului. Revine însă la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
ca strategie narativă rămâne inoperant din cauza vehiculării aceluiași set de informații despre un personaj sau altul. Romanul politic este direcționat de scriitor în primul rând ca armă ideologică; sunt înșirate astfel și o serie de comentarii teziste despre colectivizare, revolta anticomunistă din Ungaria anului 1956, schimbarea conducerii de stat din 1965. În Toamnă fierbinte (1986), problematica politică apare potențată. Romanul este o meditație cu un puternic accent ideologic naționalist asupra ocupației horthyste. După mai mulți ani de la această epocă, doi țărani
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
târziu P. trece prin Paris, se întâlnește cu scriitorii pribegiți acolo, frecventează scurtă vreme cenaclul literar organizat la cafeneaua Corona de Mircea Eliade și începe să publice versuri, note critice, prezentări literare și eseuri în primele reviste ale exilului românesc anticomunist, precum „Luceafărul” și „Caete de dor”. În iunie 1950 emigrează în Canada, la Windsor, apoi la Toronto. Colaborează cu poeme, pagini de proză și eseuri la „Vers”, „Îndreptar”, „Dacia”, „Înșir’te mărgărite”, „Arc”, „Semne”, „Carpații”, „America” (în „Calendarul” căreia îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
1955 a fost "retrocedat" Ungariei comuniste ale cărei autorități, nemulțumite de rezultatul "reeducării", l-au obligat la o detenție suplimentară, de data aceasta în țară. În aprilie 1956, o dată cu acel prim dezgheț din lagărul comunist, a fost eliberat "condiționat". Revolta anticomunistă din octombrie 1956 avea să-l găsească însă, încă o dată, de partea cealaltă a "baricadei". Au urmat represaliile și, în ceea ce îl privește pe Nicholas M. Nagy-Talavera, fuga în Statele Unite ale Americii. Pe pămînt american, viața încă tînărului Nicholas ia
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nimic de-a face cu oameni care se comportă ca niște criminali și nu-mi pasă dacă ei mă urăsc sau mă prețuiesc". Încheia, sfătuindu-l pe Codreanu să desființeze Garda de Fier și să fondeze în schimb o ligă anticomunistă 60. Codreanu a desființat Garda de Fier la 21 februarie 1938, dar a emis o circulară secretă prin care i se cerea acesteia să-și continue existența și activitățile. Între timp, Hitler se întorcea acasă, intrînd triumfător în Viena în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
predilectă. În funcție de loc și de moment, polonezii și ucrainenii au fost pe rând adversari și aliați, luptându-se cu sau Împotriva Wehrmachtului și a Armatei Roșii. În Polonia, acest conflict, care s-a transformat după 1944 În luptă de gherilă anticomunistă, a costat viețile a 30.000 de polonezi Între 1945 și 1948. În Ucraina ocupată de sovietici, ultimul comandant partizan, Roman șukevici, a fost asasinat lângă Lvov În 1950, Însă activitățile antisovietice au continuat sporadic alți câțiva ani, Îndeosebi În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
9? Un patriot? Un partizan? Un colaboraționist? Ce-i determina pe oameni să lupte? Rezistența Împotriva ocupantului (german, italian)? Dorința de a se răzbuna pe adversarii politici din statul iugoslav interbelic? Conflictele comunitare dintre sârbi, croați și musulmani? Obiectivele prosau anticomuniste? Pentru cei mai mulți, motivele se Împleteau. Astfel, regimul ustaș al lui Ante Paveliæ În statul-marionetă croat a ucis sârbi (peste 200.000) și musulmani. Dar și partizanii monarhiști conduși de Mihailoviæ, În majoritate sârbi, au ucis musulmani. Nu-i de mirare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au luptat deschis atât cu forțele de ocupație, cât și Între ei, lucrurile erau, ca de obicei, mai complicate. În Polonia eliberată, de pildă, autoritățile sovietice nu priveau cu ochi buni elogierea publică a partizanilor, care erau antinaziști, dar și anticomuniști. În Iugoslavia postbelică, după cum am văzut, unii partizani erau mai egali decât alții - cel puțin pentru mareșalul Tito și camarazii săi victorioși. În Grecia, ca și În Ucraina, toți partizanii identificați În 1945 au fost arestați, Încarcerați sau executați de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rețelele. Dacă privim retrospectiv, e izbitor cât de puțin s-a rezistat la restaurarea statu quo-ului instituțional. În Polonia și vestul Uniunii Sovietice, grupurile partizane Înarmate au continuat să existe câțiva ani, dar luptau pentru o cauză specific națională și anticomunistă. În Norvegia, Belgia, Franța și Italia, după război, rezistența organizată s-a integrat de bunăvoie În partide și sindicate. În noiembrie 1944, membrii rezistenței armate din Belgia au fost somați să predea armele În două săptămâni; În replică, la Bruxelles
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fiindcă mișcarea comunistă locală era slabă, dar mai ales pentru că poziția geografică le sortea inevitabil dominației sovietice. În Bulgaria, liderul comunist (și fost secretar al Kominternului) Gheorghi Dimitrov declara fără menajamente, Încă din octombrie 1946, că cine votează pentru opoziția anticomunistă va fi considerat trădător. Cu toate acestea, la alegerile următoare adversarii comuniștilor au câștigat nu mai puțin de 101 din cele 465 de locuri În parlament. Însă opoziția era sortită pieirii: singurul lucru care Împiedica Armata Roșie și pe aliații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cronologia evenimentelor e grăitoare. La 5 iunie 1947, Senatul american a ratificat Tratatele de pace cu Bulgaria, România, Ungaria, Finlanda și Italia, În ciuda avertismentelor trimise de diplomații americani de la Sofia și București. Chiar a doua zi, figura marcantă a opoziției anticomuniste bulgare, liderul țărănist Nikola Petkov (care refuzase să se Înscrie, ca alți țărăniști mai flexibili, În Frontul Patriotic Comunist), a fost arestat. Procesul lui a durat de pe 5 până pe 15 august. La 15 septembrie, Tratatul de pace cu Bulgaria a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
precedente. Procurorii și martorii au subliniat În mod repetat apartenența etnică a majorității acuzaților - „cosmopolitul Rudolf Margolius”, „Slánský... speranța evreimii din Partidul Comunist”, „reprezentanții sionismului internațional” etc. Originea evreiască (uneori „originea sionistă”) servea drept prezumție de vinovăție, fiind dovada intențiilor anticomuniste, anticehe. Limbajul procurorilor, transmis la radioul cehoslovac, amintea și chiar depășea vituperările triviale ale procurorului VÎșinski În procesele de la Moscova: „trădători scârboși”, „câini”, „lupi”, „javrele lui Hitler” și altele de aceeași factură, consemnate și de presa cehă. În a patra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
repeta Sartre de câteva luni, „trebuie să alegem Între URSS și blocul anglo-saxon”. Pentru mulți critici ai Uniunii Sovietice, Kravcenko nu fusese purtătorul de cuvânt ideal. Un vechi aparatcic care alesese exilul În SUA nu le surâdea acelor intelectuali europeni anticomuniști (poate majoritatea) care doreau În egală măsură să stea departe de Washington și să conteste Moscovei monopolul ideilor progresiste. Cu o asemenea persoană, scriau Sartre și Merleau-Ponty În ianuarie 1950, nu se putea fraterniza: era dovada vie a declinului „valorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau, mai rău, că Încetaseră să fie antiamericani. Anti-anticomunismul devenea un scop cultural și politic În sine. De o parte a faliei culturale europene se aflau așadar comuniștii, Împreună cu prietenii și apologeții lor: progresiștii și „antifasciștii”. De cealaltă parte, tabăra anticomunistă, mult mai numeroasă (În afara blocului sovietic), dar și foarte eterogenă. Cum aceasta includea grupările cele mai diverse, de la troțkiști la neofasciști, criticii Uniunii Sovietice s-au trezit Împărțind platforme sau petiții cu persoane ale căror vederi politice le păreau, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Anglia doamnei Thatcher, young fogeys. Mai reprezentativi, cel puțin În Franța și Marea Britanie, erau intelectualii conservatori care se opuneau comunismului de treizeci de ani. În ambele țări, ca și În Italia, intelectualii catolici au jucat un rol important În polemica anticomunistă. În viața culturală engleză, catolicul conservator și ursuz este o adevărată instituție: lui Hilaire Belloc și G.K. Chesterton le-au urmat Evelyn Waugh și Graham Greene. Dar dacă tradiționaliștii englezi se mulțumeau să deplângă lipsa de idei a vieții moderne
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
timp, CLC avea să deschidă birouri În 35 de țări din Întreaga lume, dar Europa rămânea sfera predilectă, mai cu seamă Franța, Italia și Germania. Scopul său era să solidarizeze, să anime și să catalizeze intelectualii și cercetătorii În lupta anticomunistă, Îndeosebi prin publicarea și distribuția unor periodice culturale: Encounter În Marea Britanie, Preuves În Franța, Tempo Presente În Italia și Der Monat În Germania. Nici una dintre aceste publicații nu a atins un public larg: Encounter, cea mai populară, se lăuda În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
an, Preuves avea doar 3.000 de abonați. Dar conținutul lor era invariabil de bună calitate, autorii erau cei mai buni scriitori din deceniile postbelice și umpleau o lacună importantă - mai ales În Franța, unde Preuves reprezenta unicul forum liberal, anticomunist, Într-un peisaj cultural dominat de periodice neutraliste, pacifiste, ale tovarășilor de drum sau mărturisit comuniste. Congresul și numeroasele sale activități erau sprijinite oficial de Fundația Ford și finanțate În secret de CIA - lucru ignorat de mai toți activiștii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
activități erau sprijinite oficial de Fundația Ford și finanțate În secret de CIA - lucru ignorat de mai toți activiștii și scriitorii până când a fost făcut public ani mai târziu. Implicațiile - și anume faptul că guvernul american sponsoriza ilicit activități culturale anticomuniste În Europa - nu erau, poate, atât de grave cum par retrospectiv. Într-o vreme În care Moscova subvenționa pe ascuns periodice comuniste, de „front” și diverse alte produse culturale, mecenatul american nu avea de ce să-i jeneze pe scriitorii CLC
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
gustului popular. Exista un context politic: filmele americane „pozitive” au inundat Italia exact În momentul crucial al alegerilor din 1948; Departamentul de Stat a Încurajat studiourile Paramount să relanseze În acel an Ninocika (1939) pentru obține un maxim de voturi anticomuniste. și invers: Washingtonul a cerut ca The Grapes of Wrath (Fructele mâniei) al lui John Ford (realizat În 1940) să fie oprit de la distribuție În Franța fiindcă imaginea nefavorabilă a Americii de după Marea Criză risca să fie exploatată de Partidul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întreg spectrul politic era de acord că oricine Încearcă să Înțeleagă lumea trebuie să ia În serios marxismul și moștenirea sa politică. Raymond Aron - contemporanul lui Sartre și inamicul său intelectual, după ce-i fusese odinioară prieten - a fost toată viața anticomunist. Dar și el recunoștea (cu un amestec de regret și fascinație) că marxismul constituia ideea dominantă a vremii: religia seculară a epocii. Între 1956 și 1968, marxismul a trăit - ba chiar a Înflorit - În Europa Într-o stare de animare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
democrația postbelică din RFG nu constituia soluția, ci problema. Cocon apolitic, consumist, protejat de americani, Bundesrepublik era nu numai imperfectă și amnezică; ea conspirase activ cu stăpânii occidentali pentru a nega trecutul german, Îngropându-l sub confort material și propagandă anticomunistă. Chiar și atributele-i constituționale erau neautentice: după cum spunea Fassbinder, „democrația noastră nu e câștigată prin luptă; ea a fost instaurată În zona de ocupație occidentală prin decret”. Intelighenția tânără și radicală din Germania anilor ’60 acuza Republica de la Bonn
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau credibilitate locală Îi făcea pe liderii comuniști mult mai sensibili la sentimentul național și dornici să i se conformeze. Lucru cu atât mai posibil cu cât oponenții regimurilor de partid din Europa de Est Între 1956 și 1968 nu erau deloc anticomuniști. Drept răspuns la afirmația lui Sartre că revoluția ungară a fost marcată de un „spirit de dreapta”, savantul maghiar refugiat François Fejtö a replicat că la dreapta erau staliniștii. Ei erau „versaillezii”. „Noi rămânem oamenii stângii, credincioși ideilor, tradițiilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comuniști În alegerile postbelice, În timp ce slovacii catolici s-au opus sau au rămas indiferenți. Cu toatea acestea, Slovacia nu a dus-o rău sub comunism. Intelectualii slovaci au căzut victime epurărilor comuniste, fiind acuzați de naționalism burghez sau de conspirație anticomunistă (sau ambele). Iar puținii evrei slovaci care au supraviețuit sufereau alături de omologii lor din Cehia. Dar „naționaliștii burghezi”, comuniștii, evreii și intelectualii erau mai puțin numeroși În Slovacia și mult mai izolați de restul societății. Majoritatea slovacilor erau săraci și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rol decisiv. Britanicii au sperat inițial să lase Greciei eliberate forțe de ordine moderne și o armată depolitizată, fapt care s-a dovedit imposibil În circumstanțele din acea zonă și perioadă. După opt ani de război, armata greacă era declarat anticomunistă, regalistă și nedemocratică, iar loialitatea sa față de NATO și aliații americani era mai fermă decât orice angajament față de legile sau instituțiile politice ale propriului stat. Mai mult, ofițerii greci aveau convingerea (existentă și În Spania, la tradiționalul corp ofițeresc) că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]