5,357 matches
-
L-au lăsat să-și vadă bunica doar câteva minute; arsurile erau ascunse sub cearșafuri. I se făcuse multă morfină; l-a recunoscut totuși pe Bruno, i-a luat mâna În ale ei; apoi copilul fu scos din salon. Inima bătrânei cedă În aceeași noapte. Pentru a doua oară, Bruno se văzu confruntat cu moartea; pentru a doua oară, sensul evenimentului Îi scăpă aproape total. Peste ani, când făcea o lucrare izbutită la franceză sau la istorie, Bruno Încă voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ei, ca să salveze ce se mai putea salva. Janine nu-și făcea iluzii În ce privește sentimentele bunicii lui Michel față de ea; fu chiar mai rău decât Își imaginase. În momentul În care Își parca mașina, un Porsche, În fața casei din Crécy-en-Brie, bătrâna ieșea cu sacoșa În mână. „Nu te pot opri să-l vezi, e fiul tău, Îi zise ea abrupt. Eu plec la cumpărături; peste două ceasuri, când mă Întorc, vreau să fii plecată.” După care Îi Întoarse spatele. Michel era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
a Întâmplat nimic. Era 4 septembrie; părinții o felicitară pentru pielea bronzată. Află de la ei că Michel plecase, că-și ocupase deja camera la căminul studențesc din Bures-sur-Yvette; nu bănuiau nimic, era clar. Annabelle se duse la bunica lui Michel. Bătrâna părea obosită, dar o primi bine și Îi dădu imediat adresa nepotului. Da, i se păruse cam bizar că Michel venise Înaintea celorlalți; bizar i se păruse și faptul că pleca să-și ia camera cu o lună Înainte de deschiderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Era acuzat de fapte abominabile. La domiciliul lui, poliția găsise vreo sută de casete video cu crime și scene de tortură, triate și etichetate cu grijă; În unele, David apărea cu fața descoperită. Caseta proiectată În fața juriului prezenta supliciul unei bătrâne, Mary Mac Nallahan, și al nepoatei sale, un bebeluș. Cu niște clești tăioși, Di Meola tranșa bebelușul În fața bătrânei, apoi, după ce-i smulgea acesteia un ochi cu degetele, se masturba În orbita sângerândă; În același timp, cu telecomanda, acționa un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nepoatei sale, un bebeluș. Cu niște clești tăioși, Di Meola tranșa bebelușul În fața bătrânei, apoi, după ce-i smulgea acesteia un ochi cu degetele, se masturba În orbita sângerândă; În același timp, cu telecomanda, acționa un zoom ca să-i apropie chipul. Bătrâna stătea ghemuită, prinsă de zid cu cătușe de metal, Într-o Încăpere ce părea un garaj. La sfârșitul filmului, era culcată În propriile-i excremente; caseta dura peste trei sferturi de oră, dar numai poliția o văzuse În Întregime, jurații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
vindecări nu depășea 50%. Mâncară Într-o tăcere apăsătoare. — Te vindecăm noi, fetița mea..., spuse mama Annabellei cu o voce care tremura puțin. Annabelle o cuprinse pe după gât, Își lipi fruntea de fruntea ei; rămaseră astfel aproape un minut. După ce bătrâna plecă la culcare, Annabelle mai Întârzie prin salon, frunzări niște cărți. Așezat În fotoliu, Michel o urmărea din priviri. Am putea merge la alt doctor..., spuse el după o lungă tăcere. — Da, am putea, răspunse ea ca un ecou. Annabelle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Spre seară, mama Annabellei reveni, voia să vadă dacă era ceva nou. Nu, situația nu evoluase; stările de comă profundă puteau să fie foarte stabile, Îi repetă infirmiera cu răbdare, uneori treceau săptămâni fără a se putea da un pronostic. Bătrâna intră să-și vadă fiica, ieși plângând după un minut. „Nu Înțeleg..., spuse ea clătinând din cap. Nu Înțeleg cum e făcută viața. Era o fată bună, știi. Întotdeauna a fost drăguță, nu ne-a făcut greutăți. Nu se plângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
din cap. Nu Înțeleg cum e făcută viața. Era o fată bună, știi. Întotdeauna a fost drăguță, nu ne-a făcut greutăți. Nu se plângea, dar eu știam că nu e fericită. N-a avut viața pe care-o merita.” Bătrâna plecă puțin după aceea, vizibil deprimată. Destul de ciudat, lui Michel nu-i era foame, nici somn. Se plimbă o vreme pe coridor, coborî În holul de la intrare. La recepție, un antilez dezlega cuvinte Încrucișate; Îl salută Înclinând capul. Luă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
dezlega cuvinte Încrucișate; Îl salută Înclinând capul. Luă o cafea caldă de la automat, se apropie de ferestre. Luna plutea printre blocurile-turn; câteva mașini treceau pe bulevardul Châlons. Avea destule cunoștințe medicale ca să știe că viața Annabellei atârna de un fir. Bătrâna avea dreptate refuzând să Înțeleagă; omul nu e făcut ca să accepte moartea: nici pe a lui, nici pe a celorlalți. Se apropie de paznic, Îl Întrebă dacă Îi poate da niște hârtie; puțin surprins, acesta Îi Întinse teanc de foi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
barieră. Michel Își aminti după-amiezile În care - avea cincisprezece ani - Annabelle venea să-l aștepte la gară și se strângea la pieptul lui. Privi pământul, soarele, trandafirii; covorul elastic al ierbii. Era de neînțeles. Asistența era tăcută; În amintirea Annabellei, bătrâna Îi servi cu vin. Îi Întinse și lui un pahar, Îl privi În ochi. „Poți să rămâi câteva zile, Michel, dacă vrei”, spuse ea Încet. Nu, trebuia să plece; va pleca să muncească. Altceva nu știa să facă. I se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
intrarea în clădire, ceea ce în sine e destul de dubios... Par complet dusă. Par o fostă angajată plină de venin, chinuită și frustrată de resentimente. Adică exact ceea ce sunt. În timp ce privirea îmi coboară pe mesaj, îmi vine instantaneu în minte imaginea bătrânei cu ochi scoși din orbite care stătea la colțul străzii noastre, murmurând „O să vină după mine”. Acum am o simpatie totală pentru acea femeie. Probabil că era adevărat, chiar urmau să vină după ea. Guy o să râdă pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
doream să fim siguri că ne pierdem urma de tot. - E acolo o apă Învolburată foarte, dar dacă ne punem cu bulumacii pe ea, ne scoate În cel mult două zile la Marea cea mare. - Marea cea mare? - Așa spun bătrânele că-i zice, dar nici ele n-au văzut-o vreodată, ne mărturisi Runa. Când se făcu lumină, ajunseserăm deja pe povârnișul unui munte Înalt. Când și când, priveam Îndărăt, spre câmpiile acoperite de copaci, dar niciodată n-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acum, săracul! - Încotro? am Întrebat-o pe Runa. - N-am mai fost niciodată pe aici. Doar În povești am auzit de apa aceea care curge Învolburat și nu știu să ajung la ea decât așa cum ne-a fost lăsat de bătrâne. Numai că Vinas, nenorocita, se duce tot Într-acolo, pe drumul pe care Îl știu și eu, și-i cară după ea și pe uriașii ăia... Mă gândesc Însă... Apa aia izvorăște de undeva din munte, de mai sus. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de parcă Tatăl mă Încerca cu un Început de boală, dar așa făceau toate ierburile de leac. - În curând o să-i vedem și pe cei aduși de Vinas, zise Runa deodată, arătându-ne malurile ce se apropiau, gâtuind apa care curgea. Bătrânele spun că apa se liniștește și că poți să intri În ea fără frică după o trecătoare la fel ca asta. Stâncile se apropiaseră din ce În ce, iar apa Începuse să vâjâie, izbind pereții trecătorii cu nori furioși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
avea pe piele semnele trecerii prin deșert. Vorbea cu Tuni și mă iscodea, cu coada ochiului, când și când. Când mă văzu că-l scotocesc și eu cu privirea, Îi făcu semn lui Tuni și-o luară spre mine, dar bătrâna prinse a striga ca apucata: - Ce-ai tu să vorbești cu unu’ ca el, Tuni? N-ai văzut cin’ se crede? - Ci mai leagă cățeaua, Gula! se stropși omul. Vezi de plodul ăla și taci. Bătrâna Începu să mormăie gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
luară spre mine, dar bătrâna prinse a striga ca apucata: - Ce-ai tu să vorbești cu unu’ ca el, Tuni? N-ai văzut cin’ se crede? - Ci mai leagă cățeaua, Gula! se stropși omul. Vezi de plodul ăla și taci. Bătrâna Începu să mormăie gros și rău, privind cu ochi holbați la Tuni, iar cei din jur prinseră să scâncească și să se dea Înapoi. Tuni luă Însă de jos o piatră și-o izbi pe babă În țurloaie. - Ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din casa În care o dusesem pe Nunatuk. Am țâșnit În picioare și m-am repezit Într-acolo. - Nunatuk, am strigat. Nunatuk! Am dat buzna printre crengile de stuf de la intrare și mi-am zărit femeia. Era leoarcă de sudoare. Bătrâna o ștergea pe coapse cu o blăniță de miel, albă precum laptele. Alături, pe un maldăr de paie, două ciozvârte de prunci chirăiau din răsputeri. - Nu-ți ajungea unul, stăpân al vorbei? Uite că ai doi: biata fată frumoasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Mi-am dat seama că și asta era un fel de urare. M-am apropiat de Nunatuk. Zâmbea În felul acela al ei, pe care-l deprinsese de când rămăsese grea. - Sunt Întregi? Întrebă. - Da’ tu cum ai vrea? se răsti bătrâna. Sunt Întregi și zdraveni, ca și tine. Ca și ucigașul ăsta mut care e tatăl lor, scrâșni ea. Am simțit cum mă trece un fior de răcoare prin măruntaie. - Îl placi pe Dupna, i-am spus bătrânei. - Cum să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tot așa până la Mila, mumă a Psarei, care Psara e mumă a lui Moru, care Moru nu te-a legat la Întâmplare să duci vestea În lume. Pe de altă parte, ticălosul de Șoim a avut și el copii. Hadat, bătrâna care ți-a adus pruncii pe lume, se trage din Șoim, iar Dupna e fiul ei. Cred că trebuie să Însemne ceva că o scoborâtoare din Șoim a adus pe lume copiii scoborâtori din Kron, dar n-o să vorbim despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
toți să râdă. - Sunt și ele pe aici? - Cum să nu? Tocmai ele să lipsească În ziua În care Krog ne calcă pământurile? Maică! Hai Încoa’ și ad-o și pe Trina că uite, stăpânul vorbei Întreabă de voi. Cele două bătrâne se apropiară, cu ochii jucându-le de spaimă Într-o parte și-n alta. Țineau mâna la gură, de parcă doreau să nu ne supere cu răsuflarea lor dar, așa fuseseră mereu bătrânele noastre. - Ea e Siloa, mumă-mea! se făli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
uite, stăpânul vorbei Întreabă de voi. Cele două bătrâne se apropiară, cu ochii jucându-le de spaimă Într-o parte și-n alta. Țineau mâna la gură, de parcă doreau să nu ne supere cu răsuflarea lor dar, așa fuseseră mereu bătrânele noastre. - Ea e Siloa, mumă-mea! se făli Zarge cu una dintre ele. Cică tare frumoasă mai era când era tânără. - Lasă măi Zarge, măi, se apără bătrâna, cu glas răgușit, și-și afundă chipul mai adânc Între blănuri. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
doreau să nu ne supere cu răsuflarea lor dar, așa fuseseră mereu bătrânele noastre. - Ea e Siloa, mumă-mea! se făli Zarge cu una dintre ele. Cică tare frumoasă mai era când era tânără. - Lasă măi Zarge, măi, se apără bătrâna, cu glas răgușit, și-și afundă chipul mai adânc Între blănuri. Am privit-o, cum să n-o privesc. Pielea de pe picioare Îi atârna, iar vinele cafenii de pe mâini Îi făcuseră gîlci. Era aplecată de spate și gura Îi duhnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
prin cap că Venetski nu avea titluri de rentă. Familia Macdonald poseda așa ceva. Familia Venetski nu. - Macdonald, ca Marie Antoinette cu cozonacul. - Da! a strigat Ravelstein râzând. Tțțț‑ah, gluma aia veche din timpul crizei, despre vagabondul care cerșește unei bătrâne bogate: „Doamnă, de trei zile n‑am mai pus În gură o fărâmă de hrană!” „Vai, bietul de dumneata, trebuie să te forțezi să mănânci” l‑a sfătuit doamna. - Nu văd cum ai putea da greș, am stăruit eu. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
erau expediate par avion la niște specialiști din Paris. Covoarele și mobila nouă soseau non stop - și toate lucrurile Înlocuite, servicii de masă, vitrine cu porțelanuri, paturi erau, probabil, remise și trimise de Ruby fiicelor și nepoatelor ei. Era o bătrână habotnică, și când răspundea la telefon arbora un stil sudist, foarte formal. Dar Însemna o prezență loială În gospodărie. Ravelstein se lămurise În privința ei și nu‑și făcea iluzii că va fi vreodată admis În tainele intime, În sufletul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
că am hotărât să ne căsătorim, a așteptat la aeroport, În ziua În care mama ei se Întorcea În Europa, până În momentul Îmbarcării În avion, și În acea ultimă clipă i‑a spus: „Am decis să mă mărit cu Chick”. Bătrâna mă detesta. Aparent, Vela dădea a Înțelege că‑și iubește mama, dar de fapt o contraria În toate felurile posibile. - La fel se Întâmpla și viceversa? a Întrebat Ravelstein. - N‑aș putea să‑ți răspund și nu văd pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]