5,989 matches
-
degete, scosese la iuțeală actele, plătise în dreapta și-n stânga, cunoștea. Cu un plan -la cărat și pe la prăvălia jupânului, unde muncise, să-l laude și domnul Pandele, să vadă bătrânul ce probă de om o să aibă de ajutor la bătrânețe. Și cu ce mai pusese Aglaia o vorbă, cu ce mai auzise de la fostul stăpân, meșterul se hotărâse. Îi dădea fata. 25 După alergătură, a pus piciorul în prag și-a chemat-o față. Întâi i-a spus cu duhul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
afară. Întindea un țol pe pământ și se lungea mulțumit, trăgând cu urechea la hîțele lui, care rumegau încă iarba grasă și umedă a gropii. Se împrietenise cu moș Leu, de păzea avutul primăriei la rampă. Ăsta era albit de bătrânețe, îndesat și iute la treabă. Fuma tot timpul 104 dintr-o pipă de lemn ars. Sfătos ca toți unchiașii, nu-i mai tăcea gura. Știa cîte-n lună și-n stele. Nu era singur. Ținea după el armăsari de prăsilă, dați
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frig mare și căzu peste ei. Au crezut că-l omorâseră. -Lau luat și pe Gheorghe. Codoșul tremura ca varga. -Spune, că pățești la fel! rânji șeful. . Ăl bătrân îi apucă mâna să i-o pupe. - Dom' comisar, gîndește-te la bătrânețele mele! Nu știu nimic! Să-mi moară ce-am mai scump dacă știu ceva! - Caii, unde sânt caii? - Iartă-mă, dom' șef! Iartă-mă! se ruga caiafa. - Caii! Caii! striga presarul într-una. - Nu știu! Să crap dacă știu! Iartă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
locuiau în case triste până se ivea un bărbat îndrăzneț să le schimbe viața. Acesta mfrunta o mulțime de primejdii și, în cele din urmă, își ducea mireasa într-un castel frumos, clădit pe o stâncă, unde trăiau amândoi până la bătrânețe. În câte nopți nu visase ea pe prințul d' Astra, pe marchizul de Gadelle și pe câți alții!... Uneori se scula și i se părea că aude galopul cailor peste câmpul Cuțaridei. Se trezea buimăcită, gata să țipe, cu cămașa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trebuia s-o încînte, s-o momească-n daruri. Anghel, vese-lvesel, că băuse mai mult la înghesuială, când să plece, să-i ție pe drum, bătea cu palma în cutia contrabasului, nepăsător la frigul ascuțit. Nenea Mitică Ciolan, apucat de bătrânețe, moțăia cu capul în piept, dărunat de osteneală. Numai Dumitru ridica pleoapa lui vânătă și îl grăbea pe ăl de mâna sania: - Dă-i bice, că ne-apucă viscolul... Către bariera Bucureștiului, omul a tras de hățuri: - Hooo! Eu aici
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un fond de întuneric, pe care "fața" îl ascunde cu greu, mască nesigură a unui abis îndurerat. În fiece cută pare a se fi adunat vremea, a se fi ruginit devenirea, a fi îmbătrînit durata. Nu atârnă timpul în ridurile bătrâneții și nu e fiecare cută un cadavru temporal? Fața omenească este folosită de demonia vremii ca o demonstrație de zădărnicie. O poate cineva privi senin în amurgul ei? Înclină-ți ochii spre un bătrân când n-ai Ecleziastul la îndemînă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te va învăța mai mult ca înțelepții. Căci sânt încrețituri care dezvelesc acțiunea Timpului mai nemilos decât un tratat de zădărnicie. Unde să găsești cuvinte care să zugrăvească eroziunea lui implacabilă, înaintarea lui destructivă, când peisajul deschis și accesibil al bătrâneții ți se oferă la toate colțurile ca o lecție decisivă și o sentință fără apel? Neastâmpărul copiilor în brațele bunicilor să nu fie oroarea instinctivă de Timp? Cine n-a simțit în sărutul unui bătrân inutilitatea infinită a timpului? De
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
disperate" și n-am numi "nefericit" un om ce-și sfințește propria împlinire. Lipsa de axă a modernilor nicăieri nu apare mai izbitoare ca în depărtarea lăuntrică de sinuciderea îngrijită și gândită, de sinuciderea ca oroare de ratare, îndobitocire și bătrânețe, de sinuciderea ca omagiu forței, înfloririi și eroismului. De câte ori nu mă ispitesc presimțiri de extaz, de atâtea ori mă simt obiect. Pare că a înghețat lumina pe creier... și timpul s-a năruit într-o inimă moartă. Privesc pietrele și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Nobila deficiență a Greciei și a Romei, în maturitatea lor crepusculară, presupune o soartă rotunjită și o ispășire înaltă a unui exces unic. Un trecut de creație trebuie plătit prin suferințele vitalității și nimic nu-i mai impresionant ca o bătrânețe lucidă, deschisă unui vast amar. Sânt însă popoare care nu se duc la fund din excesul spiritului, sau care au atins culmi, dar și-au revenit. Olanda - a cărei pictură echivalează muzica germană - n-a degenarat în sănătate? După înălțimile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o plăcere crudă a lui Dumnezeu. Și de aceea mintea țese în ele o teologie iresponsabilă. Cunoașterea ucide eroarea vitală a iubirii, iar rațiunea construiește viața pe ruina inimii. Orice luciditate este o pauză a sângelui. Trebuie să fi văzut bătrânețea, boala și moartea ca să te retragi din lume? Gestul lui Buddha este prea mult un omagiu evidențelor... Renunțării lui îi lipsește paradoxul. Când ai dreptate, nu-i nici un merit să părăsești viața. - Dar să trăiești în dezbinarea lăuntrică de toate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
plictisește de condiția lui, clipele nu par destul de fluide și nici destul de adânci setei lui de scufundare. Când mintea ți se-ndreaptă înspre Dumnezeu, de lume te mai leagă doar dorința de a nu mai fi în ea. Senzația de bătrânețe eternă: a purta timpul în spate de la întîia lui clipă... Omul stă drept numai pentru a-și ascunde lui însuși cât este de gârbovit înlăuntru. Plictiseala: a nu mai avea cumpăt în timp. Inima e locul în care noaptea se-ntîlnește
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
uneori c-aș descoperi ușor toate secretele lumii, afară de cel al dezrădăcinării din ea. Noblețile sufletului decurg din dezadaptarea la viață. Cum cresc afecțiunile noastre în preajma inimilor rănite! De unde să plece senzația de îngrămădire infinită a vremii, de invazie a bătrâneții în mijlocul tinereții și a iluziilor ei? Prin ce taină dureroasă devii un Atlas al timpului la vârsta înșelăciunilor? Nimic din ce-ai trăit inconștient nu te apasă; clipele au murit viu în tine și n-au rămas cadavre în calea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu te apasă; clipele au murit viu în tine și n-au rămas cadavre în calea nădejdilor și a erorilor. Dar toate acelea pe care le-ai știut, toată luciditatea asociată vremii, alcătuiesc o povară sub care se înăbușă avânturile. Bătrânețea prematură, nesfârșita oboseală pe obraji încă rumeni rezultă din toate momentele care au acumulat monstruos curgerea vremii pe planul conștiinței. Sânt bătrân prin tot ce nu-i uitare în trecutul meu, prin toate clipele pe care le-am scos din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ireductibilelor creează o încordare ce alcătuiește și dezalcătuiește atât de straniu o ființă. - Și nu-i ușor să porți iadurile dulci și îmbătătoare ale decadenței pe cerul monoton și proaspăt al barbariei, să te descurci în tinerețe cu povara unor bătrâneți vaste, să târâi sfârșituri de ev în fiorul vertical al zorilor! Ce menire ciudată au acei ce înmuguresc toamna, care au pierdut anotimpurile vieții într-o anapoda eternă a clipelor! De ce-ți mai întorci ochii spre soare, când rădăcinile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru viață. Nu voi veni, în numele suferinței, să opresc lumea de la plăceri, de la orgii, de la excese. Numai oamenii mediocri vorbesc de consecințele plăcerilor. Dar consecințele durerii nu sânt și mai mari? Numai un om mediocru poate dori să moară la bătrânețe. Deci suferiți, beți, sorbiți cupa plăcerii până la urmă, plângeți sau râdeți, scoateți strigăte de disperare sau de bucurie, cântați de iubire sau de moarte, căci și așa nimic nu se alege de tot! Întreaga morală n-ar vrea să facă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pulsațiilor interioare și ne închistăm luând forme, cristalizîndu-ne în dauna productivității și dinamismului interior? Pierderea fluidității vitale și debordante îți distruge receptivitatea și posibilitatea de a îmbrățișa viața cu generozitate și elan. Entuziastul este singurul care se menține viu până la bătrânețe. Toți ceilalți, când nu sânt născuți morți, ca majoritatea oamenilor, mor înainte de vreme. Sânt atât de rari oamenii cu adevărat entuziaști! Ar fi greu să ne închipuim o lume în care toți ar iubi totul. O lume de oameni entuziaști
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
existență produce o impresie de orbire și halucinație metafizică. Extazul nu prinde decât esențe pure și, ca atare, imateriale. Dar imaterialitatea lor produce vertigii și obsesii de care nu poți scăpa decât convertindu-le în principii metafizice. Renunțarea Ai văzut bătrânețea, durerea și moartea, și ți-ai zis că plăcerea este o iluzie, că toți oamenii ce petrec nu înțeleg nimic din instabilitatea lucrurilor, fiind prada celei mai mari iluzii. Și atunci ai fugit de lume, convins de vremelnicia frumuseții și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
petrec nu înțeleg nimic din instabilitatea lucrurilor, fiind prada celei mai mari iluzii. Și atunci ai fugit de lume, convins de vremelnicia frumuseții și a tuturor splendorilor. Spus-ai: Nu mă voi reîntoarce până ce nu voi scăpa de naștere, de bătrânețe și de moarte. Mult orgoliu și suferință sânt în orice renunțare. În loc să te retragi cu cea mai mare discreție, fără revoltă și fără ură, declari, cu patos și îngîmfare, ignoranța și iluzionarea celorlalți, condamni plăcerea și toate voluptățile în care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
renunțare și singurătate nu pot câștiga efectiv eternitatea, ci mor ca absolut toți ceilalți, de ce să disprețuiesc și de ce să numesc calea mea cea adevărată? Oare nu sânt toți marii profeți lipsiți de discreție și de înțelegere omenească? Văd durerea, bătrânețea și moartea și îmi dau seama că nu pot fi depășite. Dar de ce să tulbur plăcerile altuia cu aceste constatări? Este foarte drept că pe acela care a văzut în față asemenea realități și care le trăiește convins de neînduplecata
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care ea s-a dezvoltat, pe când amintirea durerii amplifică senzația penibilă cu memoria deconcertantă a cadrului. Că plăcerile nu se pot uita integral, o dovedește faptul că un om ce a trăit toată viața în plăceri nu va avea la bătrânețe decât o ușoară dezabuzare, pe când unul ce a suferit mult numai în cazul cel mai bun va realiza o profundă resemnare. Și resemnarea presupune infinite tragedii anterioare. Este o prejudecată rușinoasă în afirmația că plăcerile sânt egoiste, că ele separă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a spune: intrarea în complexul problemelor creează încurcături și dificultăți continue și ca atare îngreunează condițile de viață, accelerând mersul spre decadență. Numai popoarele fără destin se leagă de tinerețe, fiindcă pulsația lor de viață este o dovadă continuă de bătrânețe. Politicește, China n-a fost niciodată o mare realitate; de aceea, a uitat să moară. De mii de ani, trăiește în floarea bătrâneții. Ea s-a născut într-o oboseală matură. Națiunile cu mare destin politic se epuizează repede. Este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
popoarele fără destin se leagă de tinerețe, fiindcă pulsația lor de viață este o dovadă continuă de bătrânețe. Politicește, China n-a fost niciodată o mare realitate; de aceea, a uitat să moară. De mii de ani, trăiește în floarea bătrâneții. Ea s-a născut într-o oboseală matură. Națiunile cu mare destin politic se epuizează repede. Este ca și cum vitalitatea lor, imprimând o dată forme noi de viață, n-ar mai avea nici un rost de ființare. Dacă evreii au supraviețuit popoarelor din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
călugăr. Aș vrea ca cineva să-mi ieie locul în această săhăstrie, căci sunt bătrân și poate curând să-mi bată ora mîntuiriei. Vină tu, dar numai după ce voi muri... pe cât trăiesc scutește - mă și tu. Am trebuință de singurătate. Bătrânețea este o moarte înceată, ce încet bate inima mea acum, ce iute bătea înainte de 60 de ani... Lume, lume! Și într-o zi va bate din ce în ce mai încet, apoi va înceta, căci s-a sfârșit undelemnul candelei. Știu că n-am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
călugăr. Aș vrea ca cineva să-mi ieie locul în această săhăstrie, căci sunt bătrân și poate curând să-mi bată ora mîntuirei. Vină tu, dar numai după ce voi muri... pe cât trăiesc scutește - mă și tu. Am trebuință de singurătate. Bătrânețea este o moarte înceată, ce încet bate inima mea acum, ce iute bătea înainte de 60 de ani... Lume, lume! Și într-o zi va bate din ce în ce mai încet, apoi va înceta, căci s-a sfârșit undelemnul candelei. Știu că n-am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu foc nespus și-mi înecă fața rece c-un noian de sărutări fierbinți. - Mama ta, sărace, șopti încet, mama ta?! Nu mai ai mamă... Rămăsesem singura mângâiere a tatălui meu celui amărât. Eram lumina ochilor săi, cugetul minței, speranța bătrânețelor sale. Când eram mic mă duceam la preotul cel bătrân al satului, care, țiindu-mă pe genunchi, îmi dete primele lecțiuni în citire. O dorință nemărginită, o sete arzătoare de studiu se trezise în mine, care, vai, era să-mi devie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]