4,654 matches
-
la război. Salih Pașa și Mustafa Kemal s-au întâlnit în Amasya. Mustafa Kemal a dorit să se discute problemele reprezentativității Parlamentului Otoman. El dorea semnarea unui protocol între Ali Riza Pașa și „comitetul reprezentativ”. Ali Riza Pașa, sfătuit de britanici, a refuzat orice cerere de recunoaștere sau legimitate a unor forme considerate neconstituționale. În decembrie 1919, au fost organizate alegeri parlamentare. Aceasta a fost o încercare de construire a unui Parlament cu o structură mai bună. Parlamentul otoman era considerat
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Imperiului Otoman, care a trebuit să funcționeze în condițiile ocupației străine. Ali Riza Pașa s-a grăbit crezând că noul parlament îi va aduce legitimitatea. Clădirea în care funcționa Parlamentul se afla într-un oraș aflat sub ocupația militară a britanicilor. Orice decizie a legislativului trebuia să fie validată și de comandantul militar britanic al capitalei. Libertatea de mișcare a noului guvern a fost puternic limitată. În scurtă vreme a fost clar pentru deputați că misiunea lor era imposibilă. Ali Riza
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
mișcare a noului guvern a fost puternic limitată. În scurtă vreme a fost clar pentru deputați că misiunea lor era imposibilă. Ali Riza Pașa și guvernul pe care îl prezida nu era decât portavocea Antantei. Singurele legi considerate acceptabile de britanici au fost cele ordonate de ei sau care le serveau interesele. Pe 12 ianuarie 1920, au început ședințele ultimei Camere a deputaților a Imperiului Otoman în Constantinopol. La deschidere a fost prezentat mesajul sultanului, după care a fost citită o
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
telegramă a lui Mustafa Kemal, prin care acesta cerea, în numele Comitetului Reprezentativ, mutarea organelor de conducere ale Turciei la Ankara. Grupul "Felâh-i Vatan" din rândul deputaților otomani au luat inițiativa legiferării hotărârilor Congresului de la Erzurum și al celui de la Sivas. Britanicii au remarcat în scurtă vreme că situația politică din Turcia se îndreaptă într-o direcție care nu le este favorabilă. Guvernul otoman nu intreprindea nicio acțiune pentru reprimiarea mișcării naționaliștilor. Pe 28 ianuarie, deputații otomani s-au întâlnit într-o
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
o ședință clandestină. Au fost făcute mai multe propuneri, printre care și cele de alegere a lui Mustafa Kemal în funcția de președinte al Camerei, (cerere amânată până când situația din țară ar fi permis ducerea ei la îndeplinire fără amestecul britanicilor), respectiv de acceptare a rezoluției Congresului de la Sivas. Pe 28 ianuarie 1920, Parlamentul Otoman a redactat „Misak-ı Millî” (Pactul Național), pe care l-a publicat pe 12 februarie. Acest pact conținea șase principii printre care autodeterminarea, siguranța Constantinopolului, regimul libertății
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
guvernul britanic să acționeze în forță. Guvernul britanic a luat hotărârea să readucă Turcia sub controlul lui. Planul britanic a fost să desființeze toate organizațiile din capitală până în fundul Anatoliei. Mișcarea Națională condusă de Mustafa Kemal era principala problemă a britanicilor. Ministerul de externe britanic (Foreign Office) a primit sarcina să creeze un plan de acțiune. Foreign Office a dezvoltat un plan bazat pe o variantă mai veche, folosită în timpul „Revoltei arabe”, dar, de această dată, resursele au fost canalizate spre
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
a primit sarcina să creeze un plan de acțiune. Foreign Office a dezvoltat un plan bazat pe o variantă mai veche, folosită în timpul „Revoltei arabe”, dar, de această dată, resursele au fost canalizate spre liderii războinici precum Ahmet Anzavur. Decizia britanicilor se baza din punct de vedere politic pe Tratatul de la Sèvres. Anatolia trebuia să fie „occidentalizată” sub conducerea creștinilor. Guvernul britanic susținea că o asemenea acțiune ar fi fost singura care ar fi asigurat securitatea creștinilor. Tratatul de la Sèvres punea
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
clădirile cheie și să aresteze naționaliștii turci. Operațiunea a fost una foarte sângeroasă. Elevii școlii militare de muzică au opus rezistență și cel puțin zece au fost uciși, dar nici până în zilele noastre nu a fost făcut un raport oficial. Britanicii au încercat să aresteze liderii mișcării naționaliste. Ei au reușit să preia controlul asupra ministerului de război și să-l aresteze pe șeful Marelui Stat Major, Fevzi Çakmak. Çakmak era un ofițer conservator, considerat unul dintre cei mai capabili și
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
pe șeful Marelui Stat Major, Fevzi Çakmak. Çakmak era un ofițer conservator, considerat unul dintre cei mai capabili și respectați comandanți. El avea să devină unul dintre pricipalii lideri militari ai Mișcării Naționale. Mustafa Kemal era însă pregătit pentru acțiunea britanicilor. El și-a avertizat organizațiile să nu dea crezare declarațiilor oficialilor din capitală. Kemal a afirmat că singura cale prin care britanicii pot fi opriți era organizarea protestelor de masă. Mustafa Kemal cunoștea bine Revolta Arabă și modul de acțiune
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
avea să devină unul dintre pricipalii lideri militari ai Mișcării Naționale. Mustafa Kemal era însă pregătit pentru acțiunea britanicilor. El și-a avertizat organizațiile să nu dea crezare declarațiilor oficialilor din capitală. Kemal a afirmat că singura cale prin care britanicii pot fi opriți era organizarea protestelor de masă. Mustafa Kemal cunoștea bine Revolta Arabă și modul de acțiune al britanicilor. El a reușit să fie tot timpul cu un pas înainte acțiunilor Foreign Office-ului. Asemenea reușite i-au asigurat
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
și-a avertizat organizațiile să nu dea crezare declarațiilor oficialilor din capitală. Kemal a afirmat că singura cale prin care britanicii pot fi opriți era organizarea protestelor de masă. Mustafa Kemal cunoștea bine Revolta Arabă și modul de acțiune al britanicilor. El a reușit să fie tot timpul cu un pas înainte acțiunilor Foreign Office-ului. Asemenea reușite i-au asigurat lui Mustafa Kemal autoritatea printre revoluționari. Pe 18 martie, parlamentul otoman a trimis un protest Aliaților. Documentul afirma că arestarea
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
i-au asigurat lui Mustafa Kemal autoritatea printre revoluționari. Pe 18 martie, parlamentul otoman a trimis un protest Aliaților. Documentul afirma că arestarea a cinci parlamentari este absolut inacceptabilă. Sistemul politic otoman era însă definitiv compromis. Acțiunea în forță a britanicilor l-au transformat pe sultan în unicul guvernator al imperiului. Dar sultanul nu își putea exercita puterea în ceea ce mai rămăsese din imperiul otoman fără sprijinul trupelor străine. Din acest motiv, sultanul a devenit doar o marionetă a aliaților. Noul
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
s-a folosit de fonduri britanice pentru recrutarea a unei noi forțe de aproximativ 2.000 de soldați nemusulmani, care a fost desfășurată inițial în regiunea orașului Iznik. Guvernul sultanului a trimis forțele „Armatei Califatului” pentru sprijinirea forțelor ostile revoluționarilor. Britanicii considerau că forțele insurgenților nu sunt suficient de puternice și au hotărât să folosească împotriva lor forțele britanice și cele neregulate contrarevoluționare. Forțele naționaliste erau răspândite în întreaga Turcie, iar britanicii au trimis împotriva lor unități militare cu efective reduse
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
trimis forțele „Armatei Califatului” pentru sprijinirea forțelor ostile revoluționarilor. Britanicii considerau că forțele insurgenților nu sunt suficient de puternice și au hotărât să folosească împotriva lor forțele britanice și cele neregulate contrarevoluționare. Forțele naționaliste erau răspândite în întreaga Turcie, iar britanicii au trimis împotriva lor unități militare cu efective reduse. În Izmet erau cantonate două batalioane ale armatei britanice. Comandanții acestora erau cantonați pe vasul de război otoman "Yavuz". Aceste unități au fost trimise să lupte cu partizanii aflați sub comanda
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Armatei Califatului au dezertat și au trecut de partea revoluționarilor. Acest lucru a demonstrat că sultanul nu se bucura de sprijinul necondiționat al oamenilor chemați să-i apere cauza. În asemenea condiții, Armata Califatului s-a retras la adăpostul liniilor britanicilor, care rezistaseră în timpul luptelor. Luptele din regiunea Izmirului au avut consecințe importante. Britanicii au folosit în timpul luptelor cu naționaliștii infanteria, artileria și aviația. Bombardamentele i-au obligat pe naționaliști să se retragă, dar panica a izbucnit în Istanbul. Comandantul britanic
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
demonstrat că sultanul nu se bucura de sprijinul necondiționat al oamenilor chemați să-i apere cauza. În asemenea condiții, Armata Califatului s-a retras la adăpostul liniilor britanicilor, care rezistaseră în timpul luptelor. Luptele din regiunea Izmirului au avut consecințe importante. Britanicii au folosit în timpul luptelor cu naționaliștii infanteria, artileria și aviația. Bombardamentele i-au obligat pe naționaliști să se retragă, dar panica a izbucnit în Istanbul. Comandantul britanic, baronul George Milne, a cerut să primească întăriri. Comandanții aliați au început să
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
primească întăriri. Comandanții aliați au început să studieze serios situația și au încercat să determine ce mijloace erau necesare pentru ca să îi înfrângă pe naționaliști. Raportul mareșalului Ferdinand Foch sublinia că sunt necesare nu mai mult de 27 de divizii, dar britanicii nu își permiteau să mobilizeze asemenea efective în Turcia. O implicare militară de o asemenea amploare ar fi avut consecințe dezastroase din punct de vedere politic la Londra. Luptele Primului Război Mondial se încheiaseră doar de puțină vreme, iar opinia publică britanică
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
de o asemenea amploare ar fi avut consecințe dezastroase din punct de vedere politic la Londra. Luptele Primului Război Mondial se încheiaseră doar de puțină vreme, iar opinia publică britanică nu ar fi sprijinit o aventură militară costisitoare și de lungă durată. Britanicii au ajuns la rândul lor la concluzia că mișcarea naționalistă nu poate fi înfrântă decât prin desfășurarea unor forțe numeroase și bine pregătite. Pe 25 octombrie, forțele Armatei Califatului au fost demobilizate sub atenta supraveghere a britanicilor. Poziția oficială a
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
de lungă durată. Britanicii au ajuns la rândul lor la concluzia că mișcarea naționalistă nu poate fi înfrântă decât prin desfășurarea unor forțe numeroase și bine pregătite. Pe 25 octombrie, forțele Armatei Califatului au fost demobilizate sub atenta supraveghere a britanicilor. Poziția oficială a fost aceea că ele nu mai sunt necesare. Britanicii au hotărât că singura soluție a problemei este folosirea unor forțe care să aibă experiență de luptă și să fie puternic motivate pentru ca să lupte pe teritoriul Turciei. Armata
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
mișcarea naționalistă nu poate fi înfrântă decât prin desfășurarea unor forțe numeroase și bine pregătite. Pe 25 octombrie, forțele Armatei Califatului au fost demobilizate sub atenta supraveghere a britanicilor. Poziția oficială a fost aceea că ele nu mai sunt necesare. Britanicii au hotărât că singura soluție a problemei este folosirea unor forțe care să aibă experiență de luptă și să fie puternic motivate pentru ca să lupte pe teritoriul Turciei. Armata Greciei reprezenta forța care, în opinia britanicilor, avea asemenea calități. Mai înainte de
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
ele nu mai sunt necesare. Britanicii au hotărât că singura soluție a problemei este folosirea unor forțe care să aibă experiență de luptă și să fie puternic motivate pentru ca să lupte pe teritoriul Turciei. Armata Greciei reprezenta forța care, în opinia britanicilor, avea asemenea calități. Mai înainte de emiterea Circularei Amasya de pe 22 iunie 1919, Mustafa Kemal s-a întâlnit cu delegația bolșevicilor condusă de Semion Budionnîi. Bolșevicii doreau să anexeze părți ale Caucazului, inclusiv Republica Democrată Armeană, care se aflaseră sub dominația
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
ca importanță, după cea greacă. El a presupus că dacă grecii vor fi învinși, francezii nu ar fi rezistat de unii singuri. Rezistența forțelor naționaliste turce a fost o surpriză pentru francezi. Francezii îi considerau vinovați pentru această situați pe britanici, care nu făcuseră nimic pentru distrugerea rezistenței locale. Obiectivul strategic al deschiderii unui front în sud prin implicarea armenilor în lupta împotriva naționaliștilor turci a eșuat după înfrângerea forțelor greco-britanice în vest. [[Legiunea franco-armeană]], sprijinită de comunitățile locale armene a
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
11 septembrie 1922. Stațiunea [[Mudanya]] de la [[Marea Marmara]] a găzduit conferința pentru pregătirea armistițiului (3 octombrie 1922). Din partea turcă a negociat İsmet İnönü, comandantul armatelor din vest. Spre deosebire de negocierile de la [[Armistițiul de la Moudros|Moudros]], turcii se aflau în avantaj, iar britanicii și grecii (reprezentați de britanici) se aflau în defensivă. Britanicii sperau ca Marea Adunare Națională să fie dispusă să facă anumite concesii. După primele discursuri, britanicii au aflat cu surprindere că turcii erau hotărâți să respecte prevederile „Pactului Național”. În timpul
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
de la [[Marea Marmara]] a găzduit conferința pentru pregătirea armistițiului (3 octombrie 1922). Din partea turcă a negociat İsmet İnönü, comandantul armatelor din vest. Spre deosebire de negocierile de la [[Armistițiul de la Moudros|Moudros]], turcii se aflau în avantaj, iar britanicii și grecii (reprezentați de britanici) se aflau în defensivă. Britanicii sperau ca Marea Adunare Națională să fie dispusă să facă anumite concesii. După primele discursuri, britanicii au aflat cu surprindere că turcii erau hotărâți să respecte prevederile „Pactului Național”. În timpul conferinței, trupele britanice s-au
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
conferința pentru pregătirea armistițiului (3 octombrie 1922). Din partea turcă a negociat İsmet İnönü, comandantul armatelor din vest. Spre deosebire de negocierile de la [[Armistițiul de la Moudros|Moudros]], turcii se aflau în avantaj, iar britanicii și grecii (reprezentați de britanici) se aflau în defensivă. Britanicii sperau ca Marea Adunare Națională să fie dispusă să facă anumite concesii. După primele discursuri, britanicii au aflat cu surprindere că turcii erau hotărâți să respecte prevederile „Pactului Național”. În timpul conferinței, trupele britanice s-au pregătit să respingă atacul trupelor
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]