4,874 matches
-
altceva decât tristețe. Ce creatură ciudată e viața! Capitolul treizeci și șaptetc "Capitolul treizeci și șapte" N-aș fi putut spune că eram fericită. Dar nici nu eram nenoricită. Sau distrusă, așa cum fusesem când mă părăsise James. Presupun că eram calmă. Acceptasem faptul că viața mea nu avea să mai fie niciodată la fel și că nu avea să mai fie așa cum plănuisem eu. Lucrurile la care sperasem nu aveau să se mai întâmple. Nu aveam să mai am patru copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
corporal (de pildă mi-a căzut un dinte), cu moartea scriitorului, dar adesea nu coincide. SÎnt scriitori - mari - care, cum se spune, Își supraviețuiesc, nu mai scriu nimic, sau scriu prost. Supraviețuirea poate fi penibilă, dar poate fi și demnă, calmă, resemnată; scriitorul Își ascunde, sub o formă sau alta, inevitabila depresiune, provocată de sentimentul Împuținării, al crizei, al neputinței.” (Lucian Raicu) Așadar să supraviețuiesc calm, demn, să-mi pun o mască mortuară diseară, cînd mergem la concert. Andrei povestește Scufița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
scenarii, coborînd În avalanșă, provocînd lumii un nesfîrșit dezgust. ZÎmbetul de aur al securității. Recuperat. În neputința colectivă. Desăvîrșita intoleranță. Ziarele. Zvonurile. BÎzîind ca liniile de Înaltă tensiune. Indivizi normali gata să se arunce pe ferestre, și jigodii agitate sau calme. Meditative. De ce n-ar profita de noile vremuri așa cum au făcut-o În epoca de metal? Democrația să nu le aducă chiar nimic? CÎnd au luat parte la revoluție și și-au riscat viața automobilul cecul nu s-au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ca la teatru, cu replica din cotidian, și un story de dragoste stinsă paralelă cu una pe cale de-a Începe, cu trei personaje distincte și patru secundare dozate la milimetru, cu un William Hurt de zile mari (ca mai Întotdeauna), calm, solid și fragil, filmul nu face altceva decît să demonstreze că pot și americanii, atunci cînd Îți pierduseși orice speranță, să danteleze filme de o mare frumusețe, europene, aproape rusești. În zilele astea cînd Suharto Își dă demisia, viața omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Green arătă spre oglinda camerei 3. — Ăstălalt o să cedeze curînd. Mucos nenorocit! Tyrone Jones plîngea, iar sub scaunul lui se formase o băltoacă de urină. Ed Își mută privirea. Domnule, rugați-l pe locotenentul Smith să citească ziarul În difuzor calm și rar. În special rîndurile despre mașina zărită la Nite Owl. Vreau ca acest individ să fie frăgezit la maximum. S-a făcut, zise Green. Ed se uită la Tyrone Jones - piele Închisă la culoare, flască și ciupită de vărsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
-l ia cu frisoane: dosarul lui. Ea ieși. Jack spuse: — N-am vrut să se-ntîmple așa ceva. Dar nici n-ai făcut nimic ca s-o oprești. Nu ți-e teamă de ceea ce știu despre tine? Ceva era putred: prea părea calmă - cu cinci minute Înainte de interogatoriu. — De soarta mea se ocupă un căpitan fioros. Dacă iese ceva la iveală, pun pariu că o să aibă grijă să nu răsufle. Nu pune pariuri dacă nu ești În stare să le onorezi. Și ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
rog să numărați de la coadă la cap, pornind de la o sută. Lynn Începea deja să bolborosească. — Sută, nouăș’nouă, nouăș’opt, nouă’șapte, nouă’șas... Pinker Îi cercetă ochii și Înclină din cap. Jack Înhăță un scaun. Tot era prea calmă - o mirosea. Exley tuși. — 22 martie 1958. Împreună cu martorul se află subsemnatul, sergentul Duane Fisk, sergentul John Vincennes și chimistul legist Ray Pinker. Duane, scrie stenograma. Fisk luă un blocnotes. Exley spuse: — Domnișoară Bracken, ce vîrstă aveți? Ușor nesigur: — Treizeci și patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
simplul fapt că nu mai era căsătorită, ca și cum fără legătura cu un bărbat ar fi devenit un paria, iar calitățile ei, dacă există, s-ar fi spulberat dintr-odată, ideile astea au revoltat-o mereu de atunci. Acum e mai calmă, e bătrână și se zbuciumă mai puțin, știe că nu-i poți transforma pe oameni decât rar și foarte încet. Dar pe vremea aceea era suficientă o scânteie ca să izbucnească. Și tot ce îi spune acum, dar în alte vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și nu pricepeau o iotă din câte se petreceau cu adevărat în jurul lor. Dar nu doar cu politica erau cu totul în afară. Replicile sclipeau, scânteiau, se încrucișau, se ciocneau, ieșeau fulgere, vorbele erau alese și frumos orânduite, tonul era calm sau aprins sau aprig sau îngăduitor sau împăciuitor sau convingător sau zeflemitor, în funcție de ce aveau a-și spune, dar, dacă cineva ar fi vrut să relateze ce se spusese - nu mai târziu, ci chiar imediat ce parfumul cafelei fusese înghițit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
al cărui răsuflu îl auzea de departe. I se părea mai puțin important că în unele zile abia mai găseau vreo bancă și trebuiau să se întoarcă ori că în altele grupuri de adolescenți dărâmau zidurile de liniște și căldură calmă. Mai văzuse la viața ei destule alei, havuzuri, statui, ronduri cu flori și podețe lângă ape, dar acum o fascina lumina în care se îmbrăca totul, nu venind de sus și nici izbucnind din nesfârșitul amestec de culori, ci mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
decât apelul ocupat. I-a telefonat Ioanei Sandi, spunându-i doar că îi e rău și să vină. În zece minute era la el, speriată și agitată până în clipa în care l-a văzut, pe urmă a fost teribil de calmă, făcând metodic tot ce credea că trebuie. Nici ea n-a avut noroc cu salvarea. A sunat-o pe maică-sa la spital. Era greu să explici prin telefon. L-a ajutat să se îmbrace, n-ar fi fost în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
burzuluise într-o ciocnire între socialiști și naționaliști, despre care încă se mai vorbea, ciocnire în care mai intervenise și armata, cu morți și răniți, cum se burzuluise deci toată acea mulțime, probabil exact aceeași mulțime ce se îngrămădea, acum calmă, în nava catedralei, în piațeta cu doi sau trei arbori bătrâni crescuți în pavajul de granit și pe străduțele din apropiere - mulțime de femei cu invariabile pălăriuțe albe sau în culori deschise, cu bandă lată și boruri largi, sau pălăriuțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
gâjâit sputa formată în gât ce-o împiedica să respire. Vorbeau încet, pentru că, în liniștea din jur peste care se așternuse liniștea foșnitoare a parcului, își auzeau și cele mai neînsemnate șoapte. Un timp n-au spus nimic, se priveau calmi sau priveau prin geamurile acoperite de perdeaua fluturândă unduirile încete ale arbuștilor parcului și nu mai aveau nevoie de vorbe. Dar atunci se nășteau mai mult ca oricând valuri de vorbe pe care ar fi vrut să le spună sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bineînțeles că nu-ți fac o vină, pentru că nu-ți puteai închipui ce au de gând, încât, dacă ne-am fi uitat mai atent la chipurile celor trei, când s-au întors și a reînceput ședința, și am fi înțeles calmul și ușoara lor detașare exact ce erau, adică siguranță, confirmarea unei vești bune din punctul lor de vedere și satisfacție, tot nu ne-am fi închipuit ce se pregătește și ce, în acea clipă, era deja hotărât. Iar noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-i spunea de fiecare dată și nici măcar nu-i spunea totul. Ce-l liniștea era că putea să se lase pradă brațelor ei lungi și posesive, în timp ce-i privea chipul - mască și realitate, dornică să afle și indiferentă, agitată și calmă, nereușind să se concentreze și nevrând să se concentreze, străduindu-se să îndepărteze de ea gândurile negre sau faptele neplăcute sau murdăriile altora și curioasă totodată, ciugulind la suprafață doar veștile și abandonându-le, punând întrebări, dar nu întotdeauna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
deja student, s-ar putea spune că în mare măsură i se constituise personalitatea sau ceea ce mai târziu avea să fie socotit personalitatea sa: las deoparte dorința de a ști cât mai multe și câte știa, închis în el, tăcut, calm, inexpansiv, deși dornic să izbucnească, neîncrezător, sceptic, visător încă, tenace, aprig, supus încă acelei foame simțite la prima vârstă, ușor de rănit și conștient de asta, la fel cum era conștient de puterea sa de muncă și de posibilitatea izbânzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Și-a lipit fața rece de palma lui, închizând ochii. Mâna lui a coborât pe umăr, pe braț, a simțit-o crispându-se când i-a atins șoldul. I-a prins un genunchi în căușul palmei. Îl privea, total nemișcată, calm și intens, cu ochii ei deschiși la culoare, apoi s-a scuturat de încordare și a clătinat de câteva ori din cap, șoptind abia auzit: „Nu, nu, poate... poate doar dacă rămâi aici“. S-a întins o clipă pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ba uneori poate fi dăunătoare. Dar între calitățile lui pozitive și imprevizibile, cu vremea cele din urmă au început să primeze, spre nemulțumirea ei. Îi plăcea meseria, lucra cu conștiinciozitate, dar nu aspira să conducă. Fața lui rotundă, jovială și calmă părea să exprime o lene suverană, nu voia decât liniște. Era opusul nevestei, cu mișcări încete și însoțite de zâmbet, cu o voce care părea să intoneze psalmi, îi plăcea căldura căminului în care să asculte muzică, să se joace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sunt incapabil, un nod oribil așezat în gât mă împiedică. Ar trebui s-o convingă să renunțe la intențiile ei. Nu, n-are rost, își spunea, nu te mai umili, își va râde de tine, privește-o, privește-o ce calmă este, n-o poți convinge, nu mai e femeia pe care o știai. „Lasă măcar o portiță, o șansă pentru...“, a început să spună. „Știu ce vrei să zici“, l-a întrerupt. „Dacă vrei, fac și asta. Dar îți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
făcuse deja vizita. Am spus că mi se ceruse să-mi exprim și eu părerea. Nu știu cum să redau impresia pe care mi-a făcut-o starea de spirit a Tabithei în dimineața aceea. Mi-a spus ce se întâmplase, foarte calmă, fără a părea șocată sau agitată; dar sub acest calm aparent, se întrezărea atâta deznădejde, atâta dezamăgire... Ultima ei speranță se spulberase, gustul libertății se risipise, îi fusese răpit... eu nu sunt nici pe departe un sentimental, Michael; îmi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
întinse până când au intrat în contact cu pielea palidă de la bază gâtului ei. De acolo am trasat încet o linie, simțind o peliculă de puf fin când am atins cutele moi ale gâtului ei. Fiona stătea total nemișcată și perfect calmă. — Așa? am spus. — Încă o dată. Spre stânga. Și de data asta am dat imediat de ea: o mică obstrucție, un bilă tare de mărimea unei măsline bine înfiptă în piele.Am mângâiat-o, apoi am strâns-o ușor între arătător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
asta? — Încă nu mi-ai spus despre ce sumă e vorba. Când mi-a spus, m-am străduit să mă abțin să fac ochii mari și să-mi cadă falca, dar nu mi-a fost ușor. Am încercat să par calm și încrezător în cele câteva secunde cât a durat să-mi fac planuri: cum aș putea să-mi permit să mă mut din apartamentul din Earl’s Court, de exemplu, și să-mi cumpăr propriul apartament; cum aș putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din cele două buzunare ale mesei, membrele retezate ale lui Mark. Pentru a completa macabra glumă, un mesaj fusese mâzgălit cu sânge pe perete. ADIO, ARME! Capitolul 5 O doamnă indusă în eroare — Acum important este, spuse Thomas, să rămânem calmi și civilizați. Se adunaseră din nou în sufragerie și ședeau printre resturile cinei. Fețele le erau ca de ceară și răvășite. Numai Tabitha era fericită, inconștientă de ultimele evenimente șocante, în timp ce Pyles, care venise să li se alăture la masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nevoia să mă relaxez o seară și să fiu singură. Trebuie să Îmi aduc aminte să-l sun, să văd dacă putem să ne vedem mâine seară. Emily mă privea; ea Își verificase deja mesajele. Judecând după fața ei relativ calmă, am dedus că Miranda nu-i lăsase pe robot nici o amenințare cu moartea. Am clătinat din cap ca să o anunț că nici eu nu primisem nimic. „Bună, Andrea, sunt eu, Cara. Bona fetelor Mirandei. Voiam să-ți spun că Miranda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
adevărată sfântă. Greu de crezut că nu o cunoșteam decât de o săptămână - și nici măcar În carne și oase, ci numai prin telefon - pentru că aveam impresia că m-am Îndrăgostit de ea. Era exact opusul lui Emily În toate privințele: calmă, echilibrată și total indiferentă față de modă. Recunoștea că Miranda e absurdă, dar nu i-o lua În nume de rău; poseda acea rară și Încântătoare calitate de a face haz de ea Însăși și de toți ceilalți. — Nu, n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]