3,884 matches
-
mal, petit mal, echivalențele epileptice); - psihogene, de factură emoțională, așa cum sunt ele întâlnite în cursul evoluției psihozelor reactive, a stărilor crepusculare isterice etc. Așa cum afirmam mai sus, tratatele clasice de psihiatrie recunoșteau confuzia mintală ca pe o entitate clinică bine delimitată (Georget, 1820; Delasiauve, 1851; Chaslin, 1895; Regis, Bonhoeffer). Astăzi sindroamele confuzionale reunesc o largă paletă de tulburări complexe și diferențiate ale tulburărilor de conștiință, cu caracter net individualizat, așa cum se poate vedea mai jos: 1) Obnubilarea este starea de întunecare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
R. Kuhn, A. Zutt, V.E. van Gebsatlel, H. Tellenbach). Cea mai importantă clasificare clinică a bolilor psihice care sa impus și reprezintă baza oricăror forme de sistematizare a acestora a fost pusă de E. Kraepelin care a definit, descris și delimitat, următoarele categorii nosologice considerate ca fundamentale în psihiatria clinică și anume: demența precoce, psihoza maniaco-depresivă, paranoia, parafrenia, demențele. Ulterior, E. Bleuler (1911), psihiatru elvețian de limbă germană, va preciza cadrul clinic al „demenței precoce” pe care o va denumi schizofrenie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
întrucât, susține K. Schneider, ele nu transmit „predispoziția” la această tulburare, ca în cazul psihozelor. Delimitarea la copil a cadrului clinic al personalităților psihopatice pune numeroase probleme. M. Tramer, C.V. Kerbikov și alții semnalează dificultatea tipologiei psihopatice, cu caracter net delimitat, la copii și adolescenți. M. Tramer admite că numai după vârsta de 18 ani se poate vorbi despre psihopatii, așa cum sunt ele întâlnite în sfera psihiatriei clinice a adultului. În apariția trăsăturilor psihopatice ale personalității copiilor și adolescenților au importanță
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
326???. Fig. pg. ms. 326 Idei de suicid Ambivalență Adoptarea deciziei cu trecerea la act Suicid Faza de pregătire Faza de ambivalență Trecerea la act Suicidația Suicidația Traumatizația 28. PSIHOZELE ENDOGENE III (Grupa psihozelor schizofrenice) Cadrul psihopatologic general Grupa schizofreniilor, delimitată astfel de E. Bleuler (1911), reunește afecțiuni psihiatrice grave ale vârstei tinere, care produc o modificare profundă, de durată și cu serioase consecințe pentru personalitatea bolnavului. Cunoscută de multă vreme, în secolul al XIX-lea a circulat în psihiatrie sub
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
grandoare sau cu o altă tematică bine conturată. După Genil-Perrin, personalitatea paranoiacă se caracterizează prin următoarele patru trăsături fundamentale: hipertrofia Eului, neîncredere, falsitatea judecății, inadaptare socială. În cadrul tipului de personalitate paranoiacă se descriu câteva forme net diferențiate. Cele mai bine delimitate și universal admise de specialiști sunt tipurile descrise de E. Kretschmer. În această privință el distinge următoarele: personalitățile de tip combativ, personalitățile submisive și personalitățile senzitive. K. Schneider, la rândul său, descrie următoarele tipuri pe care le încadrează în tipologia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în funcție de procesul psihotic care a acționat asupra sistemului personalității: defecte post-schizofrenice, defecte post-PMD, defecte post-delirante etc. 37. MODELE PSIHO-BIOGRAFICE ÎN PSIHOPATOLOGIE Aspecte generale Viața unei persoane nu are un caracter continuu și liniar. Ea este o suită de etape bine delimitate unele în raport cu altele și care se desfășoară într-o succesiune cronologică precisă între momentul nașterii și momentul morții persoanei. Trecerea de la o etapă de viață la alta se face prin momentele de „criză psiho-biologică”. Acestea sunt: criza psiho-biologică de evoluție
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și cadru O definiție riguroasă a psihozelor colective este destul de greu de făcut din mai multe motive. Termenul de psihoză, luat din clinica psihiatrică, desemnează o boală psihică gravă a unei persoane, o tulburare psihică individuală, cu caracteristicile sale bine delimitate. Cunoscute de multă vreme, psihozele au fost denumite în mod diferit de-a lungul timpului: nebunie, vesanii, demonopatii, stări de posesiune, stări lunatice etc. Toate aceste denumiri sunt expresia concepțiilor medico-culturale despre boala psihică, dar și expresia atitudinii societății față de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că, deși avem de-a face cu un același tip de fenomen psihic morbid, ne situăm pe două poziții diferite ca „atitudine” față de aceasta: atitudinea medicală și atitudinea socială. În plan medical, problema nebuniei, considerată ca boală psihică, este bine delimitată. Ea este o tulburare a personalității și conștiinței individului, resimțită sau percepută ca o „schimbare a naturii umane” a acestuia, atât de el cât și de către cei din jurul său. În sensul acesta boala psihică intră în domeniul patologicului și ni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihosomatice. Simulare: imitarea unor simptome clinice sau a unor tablouri morbide (fenomenul de „patomimie”) în scopul obținerii unor avantaje. Sindrom: „complex de simptome” reprezentând o grupare constantă de simptome clinice, apărând independent sau în cursul evoluției unor boli psihice bine delimitate ca tablou clinic. Exemple: sindromul confuzional, sindromul demențial, sindromul psiho-organic cerebral etc. Sitiofobia: refuzul voluntar de a ingera băuturi sau alimente. Sociogeneza: totalitatea factorilor etiologici din mediul social cu efect morbigenetic asupra individului sau al grupului social, responsabil de apariția
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aceea potrivit căreia sînt două direcții determinabile ale profilului ei prin felul în care este privită, din exterior sau din interior 8. În primul caz, cînd este privită din exterior, limba este considerată ca o realitate deja cunoscută și bine delimitată, stabilindu-se relațiile dintre ea și alte realități (gîndire, societate, spirit, cunoaștere etc.). Se analizează în acest mod poziția limbii în raport cu realitățile respective și se stabilește măsura în care aceste realități sînt determinate prin limbă sau în care ele determină
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
-i aparține, dar ar putea indica o delimitare a problematicii). Pentru el, ca filozof, atît problemele empirice (= fizice), cît și cele abstracte (= metafizice) intrau în sfera sa de interes. Din acest motiv, se constată astăzi că germenii tuturor științelor, bine delimitate acum prin obiect și metode, se află în filozofie și se stabilește geneza unei științe prin desprinderea ei de filozofie. Orientată spre oferirea unei cunoașteri asupra realității din perspectiva aflării cauzelor ultime și a realizării unei imagini integratoare asupra lumii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
umane (istorie, cultură, specific național etc.), considerînd că limbile au anumite virtuți reflectate într-un specific, într-un "geniu" al lor. S-au adăugat apoi alte opțiuni și metode, încît lingvistica a ajuns să fie o sumă de discipline bine delimitate și cu o problematică deosebit de complexă și de diversificată. Forma de bază a activității lingvistice de acest tip constă în adunarea, explicarea și interpretarea faptelor de limbă, iar teoriile, concepțiile sau metodele antrenate și rezultate sînt raportate la alte fenomene
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lingvistice numai în măsura în care acestea reprezintă ceva determinat în conștiința sa. Pe de altă parte, enunțul, în special în forma scrisă care are stabilitate evidentă, este posibil tocmai datorită relativei stabilități a limbii, care oferă posibilități de raportare la elementele ei delimitate și cu un conținut determinat. Din altă perspectivă, dacă schimbarea este în limba însăși, limba fiind un fapt de conștiință, aceasta ar presupune că schimbarea se produce în minte, or, tocmai aici se află o anumită stabilitate realizată printr-o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
forme discursive foarte variate și marcate de personalitatea autorului de text filozofic. În mod obișnuit, limbajul filozofic se organizează însă textual și sintactic, de cele mai multe ori, din perspectiva structurilor de tip raționament și se caracterizează printr-o terminologie destul de bine delimitată, atît de alte terminologii, cît și de lexemele limbii comune. Realitățile desemnate de termenii filozofici sînt construcții ale rațiunii și, de aceea, semnificațiile lor sînt congruente cu conținutul noțiunilor semnificate. Ca atare, semnificațiile sînt mai puțin un rezultat al limbii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
învestite cu pronunțate laturi generalizatoare, căci arta are tocmai această propensiune de a propune particularul ca ceva general și universal. Trepte ale relației dintre filozofie și poezie Deși se poate constata ușor că filozofia și poezia sînt producții spirituale bine delimitate una de alta, au fost deseori identificate posibilități de a le considera apropiate sub unele aspecte și avînd împreună un statut deosebit în raport cu alte creații culturale. Existența acestei relații speciale între filozofie și poezie a fost consemnată de foarte mult
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în general) din perspectiva spiritualității, filozofia fiind considerată o construcție rațională (antrenînd, prin urmare, facultatea rațiunii), iar poezia o construcție sensibilă (care antrenează sensibilitatea)333. Ca atare, filozofia și poezia solicită în alcătuirea lor două facultăți umane distincte și bine delimitate și, de aceea, în epoca modernă, care este o perioadă a autonomizării, ele sînt privite ca acționînd diferențiat și ca avînd rezultate inconfundabile. Această autonomizare trebuie însă considerată, în primul rînd, ca avînd o valoare teoretică, doarece activitatea spirituală nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
structurii, în care anarhia apare deschisă, potențial, la transformări prin schimbări la nivelul culturii și identității unităților ce populează sistemul internațional (Dessler, 1989, pp. 452-454). Totuși, un model liberal depășește această pretenție generală specificând o dinamică istorică și sociologică bine delimitată, care încurajează apariția și perpetuarea acestei tendințe. În special, Huntley sugerează că anarhia ar putea avea o logică autotransformatoare. Huntley afirmă că o interpretare a operelor lui Kant, axată numai pe sursele interne ale păcii democratice, trece cu vederea rolul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
propozițiile cărții, este distincția dintre ceea ce se poate spune și ceea ce nu se poate spune, dar se arată prin limbaj. Wittgenstein socotea că domeniul a ceea ce se poate spune este limitat și că acest domeniu poate fi în mod strict delimitat. Este domeniul faptelor a căror cunoaștere o urmărim în cercetarea științifică, precum și în viața de fiecare zi. Ceea ce i-a preocupat cu deosebire 38 GÂNDITORUL SINGURATIC pe filozofi - lumea ca întreg, limbajul/gândirea și relația limbajului/gândirii cu lumea, valorile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a discuta.“ O asemenea reacție din partea cuiva care îl admira mult pe Wittgenstein, ca gânditor, nu este surprinzătoare. Ramsey era un cercetător a cărui tărie consta în utilizarea cu inventivitate a tehnicilor formale pentru formularea și soluționarea unor probleme bine delimitate. Nu aceasta era însă maniera lui Wittgenstein. Dacă Ramsey l-a ajutat să identifice unele greșeli punctuale din Tractatus, el nu l-a putut stimula în mișcările sale de gândire. Nici nu putea să o facă un autor care va
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
propozițiile care descriu stări de lucruri ce există. Ceea ce înțelege autorul prin „științe ale naturii“ este indicat clar în 4.11: „Totalitatea propozițiilor adevărate este întreaga știință a naturii (sau totalitatea științelor naturii).“ În acest fel, știința naturii este net delimitată. Este clar că enunțurile care ocupă un loc central în scrierile celor recunoscuți drept filozofi nu pot să fie adevărate în sensul care a fost indicat prin caracterizarea propozițiilor ca „imagini“. „Filozofia nu este una din științele naturii“ (4.111
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
locală; nu recidivează după extirpare. 2. Tumorile maligne au următoarele caracteristici: nu se aseamănă, nici macroscopic și nici microscopic, cu țesutul de origine, având o cito arhitectură și o celularitate monstruoasă și mitoze frecvente; au o evoluție rapidă; nu sunt delimitate, invadând și distrugând țesuturile vecine; determină adenopatii și metastaze; determină o simptomatologie generală; recidivează după extirpare. Denumirile tumorilor în funcție de țesutul de origine sunt prezentate în continuare (tabelul 17.1). 17.2. ETIOPATOGENIE Cauzele neoplaziilor sunt, încă necunoscute. Au fost descriși
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Ştefan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1225]
-
a lungul nervilor, prin lumenul bronșiilor, a trompelor uterine. 17.4. SIMPTOMATOLOGIE Manifestările clinice ale tumorilor sunt foarte variate în funcție de tipul, localizarea și stadiul evolutiv al acestora. Tumorile benigne se manifestă, în general, printr-un sindrom lezional local, (formațiune bine delimitată, fără invazia organelor vecine, fără adenopatie sau metastaze, cu evoluție lentă) la care se pot adauga semne de compresiune asupra organelor vecine, complicații locale (hemoragie, suprainfecție) și, în cazul tumorilor endocrino secretante, semne generale. Tumorile maligne în stadiile incipiente pot
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Ştefan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1225]
-
compresiune asupra organelor vecine, complicații locale (hemoragie, suprainfecție) și, în cazul tumorilor endocrino secretante, semne generale. Tumorile maligne în stadiile incipiente pot fi asimptomatice sau pot prezenta simptome necaracteristice și inconstante. În stadiile avansate apar sindromul lezional local (formațiune rău delimitată, cu invazia organelor vecine, cu adenopatii regionale sau la distanță, cu metastaze, cu evoluție rapidă), semne de afectare generală și, uneori, sindroame paraneoplazice. În funcție de localizare, tumorile se manifestă prin semne particulare fiecărui țesut sau organ (sindrom lezional local), la care
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Ştefan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1225]
-
definire, măsurare și impunere a drepturilor de proprietate, toate subsumate termenului generic de costuri tranzacționale. Cum instituțiile sunt reguli ce vizează definirea drepturilor de acțiune În privința anumitor bunuri, ele determină, alături de tehnologie, costurile tranzacționale; atunci când drepturile de proprietate sunt precis delimitate și există tehnologia disponibilă pentru măsurarea caracteristicilor relevante ale bunurilor tranzacționate, costurile tranzacționale sunt scăzute, iar instituțiile stimulează tranzacțiile. Când dimpotrivă, instituțiile nu delimitează precis drepturile de proprietate sau nu există tehnologia necesară pentru a realiza acest lucru, costurile tranzacționale
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
exercita un drept real crezându-ne singuri pe lume, făcând abstracție de ceilalți oameni. În consecință, cum lucrurile sunt integrate În societate numai prin intermediul persoanelor, solidaritatea care rezultă din această integrare este cu totul negativă. Fiindcă drepturile reale sunt astfel delimitate, ele nu intră În conflict; ostilitățile sunt prevenite, Însă nu există un concurs activ, nici un consens. (2001:133 - 134) Dacă ar funcționa doar acest mecanism instituțional, alocând drepturile reziduale de control Întotdeauna și În mod exclusiv actorului desemnat drept proprietarul
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]