4,078 matches
-
ne-a lăsat. Era ploaie cu lapoviță grozavă. Eu, bineînțeles, mergeam pe jos, iar el porni într o caleașcă elegantă cu doi cai negri trimiși de la Kommandantură, unde era convocat să „colaboreze la organizarea poliției!“ - pe cât am înțeles. Văzându-l depărtându-se în trapul cailor, scufundat în pernele trăsurii de aproape nu se mai vedea, înțelesei în ce simțiminte era, ce rol juca și îmi păru rău de demersul meu. Într adevăr, de la începutul războiului își schimbase deja de trei ori
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
spaimă gândindu-mă că descoperirea ei ar fi atras suprimarea poștei clandestine, care era singura noastră mângâiere în acele vremuri de băjenie. Administratorul plasei, d. Buchmann, a sosit spre seară și ne-a asigurat că acel spion evreu are să fie depărtat, ca inventator de știri false. Noi nu prea credeam.]( Ediția a II a, 1996, p. 93.) Mama scria zilnic tot ce auzea de la prietenii care veneau s-o vadă, scria tot și le argumenta cu reflecții asupra germanilor. Își vărsa
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ei tovarășă de discuțiuni literare, mai toate având de subiect iubirea înflăcărată. Ceea ce era fatal se întâmplă: Ferdinand luă foc în contact cu unicul element feminin ce îl apropia. Elencuța nu-l descuraja, avea toate motivele de a nu-l depărta. Principele era fru mos ca un Lohengrin, fin, bine crescut, cult, mai atrăgător căci era sfios ca o fetiță și, mai presus de toate, moștenitorul unui regat și foarte dispus în candoarea lui și după imboldul mătușii, încântată de această
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
în viața lor privată, uitând că a lui nu era din cele mai austere. Dar mă înșel zicând că nimic nu se schimbase în viața noastră, căci două prietene, pe încrederea și afecțiunea cărora credeam că ne putem rezima, se depărtară ostentativ de noi și rupseră orice relațiuni nu numai cu fratele învinuit, dar cu mama și chiar cu mine, care nu mai eram în casa Brătianu. D-na Irina Câmpineanu 283, văduva lui Ion Câmpineanu, legată așa de intim de
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
abuziv de starea ei, l-a amenințat să nu-l mai vadă de ar îndrăzni să spună înaintea copilului ceva rău de tatăl său. Nu era de o inteligență strălucită, dar inima ei de mamă o învăța să nu-l depărteze de un sprijin firesc și să-l îndemne să fie mândru de ascendența lui. Lucru de care mai târziu bărbatul, în chip greșit și sub influențe rele, a abuzat. Maria Moruzi numai o greșeală a făcut în educația lui: l-
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
studioși de atunci, literați în formare, se întorceau iscoditoare spre trecut, nu spre trecutul imediat, de bună seamă, cufundat în noaptea proletcultismului, ci spre trecutul cultural antebelic, care ne apărea scăldat în îmbietoare lumini. De fapt, nici nu eram prea depărtați în timp, atunci, de acel trecut antebelic, prelungit, de altfel, ca spirit, și în anii războiului, și chiar și în primii ani de după război, când încă supraviețuiseră unele forme de viață intelectuală liberă, până când, la sfârșitul lui 1947, au fost
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
tot aparatul de civilizațiune pe care alte țări nu l-a putut avea decât după o muncă de sute de ani și cu prețul a multe revoluțiuni și vărsări de sânge. De unde țara noastră era într-un timp nu tocmai depărtat cutrierată de hoarde străine și bande de haiduci a căror nume ajunsese legendar; de unde pentru siguranța publică nu era decât o ceată de panțiri 1 plătiți mai mult pentru paza domnului decât a țărei, iar artileria noastră se mărginea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
că-i calare, adause el, râzând. Nu fie de deochi!... năltuț flecău... se vede că a ploat când l-a născut maică-sa. Da, a cam ploat, îi răspunsei eu, puindu-i un bacșiș în palmă; iar el s-a depărtat mulțumit, repetând: halal flecău! Sigur în biserică el vede peste capetele tuturor ce face popa în altar. Într-una din primele zile ale lunei iulie primii o telegramă din Fălticeni prin care fratele meu Matei mă chema să-l întovărășesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de răposat să se lustruiască pe sine, cum zice Eminescu; dar au curs în tăcere lacrimi adevărate din ochii copiilor mei, și, după ce ne-am îndeplinit cea din urmă datorie cătră acest credincios și iubit prietin al familiei, ne-am depărtat cu toții de la mormântul lui cu inima grea. Multă vreme după aceea au rămas vii în amintirea noastră ochii duioși și rugători a lui Milordachi care, simțind că se duce, parcă ne zicea: "dragi stăpâni, nu mă lăsați!" Vai, și astăzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pe aceea caracteristică mediului: rezultă neconcordanța acestor două valori și, ca urmare, inhibiția dezvoltării organismelor; − organismele Însele modifică, urmare a proceselor lor vitale, caracterul redox al mediului. Curând, pentru alte organisme, chiar pentru ele Însele, caracterul redox va deveni prea depărtat de optim pentru a le asigura dezvoltarea normală; aceasta este ceea ce se cunoaște ca “oboseală a solului”. Este foarte interesant de remarcat că cele două mari categorii de organisme − plantele și animalele − sunt, și din punct de vedere redox, complementare
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
biocenozei, oarecum constant, chiar dacă drept umare a unor oscilații În jurul acestei valori. Dacă o perturbare chimică intervine, mediul capătă alt potențial redox și, drept urmare, unele specii componente ale biocenozei se trezesc În situația În care necesitățile lor redox devin prea depărtate de cele oferite de noul mediu; În consecință, după un timp oarecare de supraviețuire, așa cum am arătat mai Înainte, dispar. Apar În schimb alte specii, pentru care noul potențial redox al mediului e favorabil. Biocenoza suferă astfel schimbări calitative, dar
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Înfometat pe celălalt va fi la rândul lui Înfometat. Să spun acum că acei convivi sunt segmentele autotrof, respectiv heterotrof ale biocenozei. Este evident că nici unuia nu trebuie să-i fie prea apropiată strachina, adică mediul trebuie să fie egal depărtat din punct de vedere redox, pentru a evita prăbușirea echilibrului și implicit dispariția biocenozei. Și așa am pus degetul pe rană: acei poluanți informatici acționează la acest nivel, al reglării redox din cadrul biocenozei. Mai concret, cele două segmente se plasează
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mere, dar și heterotrofe, tot cu ghilimele, adică cai și vulturi. Dar acel ecosistem mai cuprinde și oarece elemente ale biotopului: conturul cam ciuntit al unei țări, ba chiar și o sursă de energie primară, Soarele și ceva stele, prea depărtate de noi Însă pentru a ne folosi, ele fiind de fapt sursele de energie primară ale altor ecosisteme... Răsuflu ușurat că au trecut alegerile, căci nu vreau să fiu Învinuit de - ptiu, drace! - politică... Și, totuși, politica e o ocupație
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
două argumente unul de natură psihologică, altul de natură pedagogică. Copilul, spune el, se dezvoltă prin reacțiile pe care i le provoacă stimulii din mediul înconjurător. Școala, care vrea să-l introducă direct în mediul culturii naționale și umanitare, îl depărtează de posibilitatea de a cunoaște realitatea prin propria experiență. Pe de altă parte, există un principiu pedagogic, pus în circulație de Comenius, Rousseau și Pestalozzi principiul intuiției care cere ca învățămîntul să se întemeieze pe contactul nemijlocit cu lucrurile. Regionalismul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a umanismului. De la începuturile sale, personalismul s-a manifestat ca o filosofie idealistă, de inspirație creștină, care reia unele idei ale teologiei și spiritualismului medieval sau modern (9, p. 47; 10, p. 21). Deși, în deceniile următoare, personalismul s-a depărtat destul de mult de tezele renouvieriste, el s-a considerat o filosofie în al cărei centru se află persoana cu valorile ei ("persoana sacră"), o filosofie care se menține într-o strînsă legătură cu teismul. În literatura filosofică se vorbește de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mari. O căruță trece pe lângă noi, omul care mâna calul ne îndeamnă să urcăm. îi mulțumim și îi spunem că noi mergem numai pe jos, până la Chișinău. Stăm de vorba câteva minute, după care căruțașul dă bici calului și se depărtează. Mai mergem puțin și vedem în dreapta drumului o fântână, ne oprim să stăm la masă, profitând că avem și apă bună de băut. în stânga noastră, pe deal, era o stână. Ciobanul coboară către noi, află de drumul nostru, de mesajul
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
cap la bancă.“ La capătul liniei, domnul Aron a coborât ultimul și tot mai avea să-i dea instrucțiuni lui Mitică. Pensionarii, cu gurile larg deschise, i-au făcut speriați loc să treacă. Din cauza șocului, n-aveau puterea să se depărteze de tramvai. Dacă domnul Aron ar fi întors capul, s-ar fi repezit toți spre vagon. O mână de necăjiți, buimăciți de sumele pe care le auzeau, și un negustor de vapoare excentric, ce se îndrepta vorbind răstit cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
știe întreaga omenire, fasolea de la alții e mai bună. De îndată ce am prins un moment de calm, am șters-o. Iar în urma-mi încă se auzea glasul său revoltat, un glas de om înșelat în ce avea mai bun, în credință. Depărtându-mă cu imputările sale în urechi, m-am întrebat cât adevăr și câtă confuzie conțineau reproșurile necunoscutului. Și dacă omul avea totuși dreptate? Dacă trăisem treizeci de ani fiind altul? Se întâmplă atât de des. Câți oameni pot jura pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la violență, nu neapărat la ucidere, este calea necesară pentru a ajunge la eliberarea și echilibrarea raporturilor sociale. Congregația pentru doctrina credinței într-un document despre libertatea creștină și eliberare, din anul 1986, a argumentat că afirmațiile acestor teologi se depărtează de spiritul evanghelic, oferind o iluzie de eliberare, deoarece deschide calea pentru noi violențe. Enciclicele sociale, din ultimii ani, ale Papei Ioan Paul al II-lea, arată că într-o lume în care toate statele devorează bogății incalculabile pentru a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
rectorul lor. După o scurtă, dar acută suferință suportată cu răbdare, în urma unei operații a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat la 13 martie 1995 în fața bisericii atât de dragă lui. (Pr. Iosif Simon, Necrolog). Lauda Sion Scoală, depărtează-ți somnul Și laudă-ți, Sioane, Domnul, Cu credință și avânt. Laudă-l cât îți este firea, Căci de toată proslăvirea Vrednic este Cel Preasfânt. Pâinea cea mântuitoare Și de viață dătătoare Azi se dă ca nutrimânt... Și o ia
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
spate. L-am strâns cu putere în brațe. A rămas puțin surprins. Ne-am întins pe gazon și am stat de vorbă despre muzică, despre operă... Apoi am făcut baie. Ne fugăream prin apă, ne apropiam unul de celălalt, ne depărtam în grabă - și așa de mai multe ori. Ne-am și sărutat chiar. În sfârșit, am traversat lacul pentru a merge acasă... După-amiază i-am răspuns Infantelui și m am dus să expe diez scrisoarea la poștă. Intrat la Monsenior
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pașii, prefăcându-se a contempla Cazinoul... Mircic și Ion îl zăriseră la rândul lor și își făcură de treabă pe acea porțiune a acoperișului care dădea spre faleză. S-au privit câteva clipe și și-au zâmbit, în timp ce Mihai se depărtă încet, încet, fără a mai întoarce capul... Prin urmare, în aceeași primăvară a anului 1953 în care s-au întâmplat atât de multe, printre care și moartea lui Stalin (spre marea bucurie a Tatei) și am ascultat la radio timp
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nu l-am pomenit vreodată cu o vorbă, i-am ținut numele sub obroc. Am născocit „animalul inimii“ tocmai pentru a-i putea vorbi regelui fără să-i rostesc numele. Abia cu mulți ani mai târziu, când acea perioadă se depărtase îndeajuns de mine, am trecut de la vorba asta, „animalul inimii“, la adevăratul cuvânt, „rege“: și regele se-nclină nițeluș noaptea vine pe jos ca mereu doi pantofi de pe fabrică sus trimit luciri de neon înspre râu un pantof ne dă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
toate aceste creaturi păreau să îndrepte spre privitor boturi de câine. Mi-am rezemat obrazul de perete, închizând un pic ochii pentru a-mi stăpâni frica. Când i-am deschis din nou, am zărit în dreptul nasului un gândac lucios. Se depărta de mine târându-se de-a lungul pervazului, pentru ca, ajuns la colț, la capătul pervazului, să cadă pe jos: nu se așteptase ca pervazul să se termine. M-am uitat la el fără curiozitate, mi-era indiferent și la fel
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în România, mi se spune că scriu (tot mereu) despre trecut. Dar când un autor de-aici scrie despre perioada postbelică, despre miracolul economic ori despre anii ’68, cititorii percep toate astea ca pe un prezent. Trecutul indigen, oricât de depărtat, rămâne un prezent pentru că s-a petrecut aici, pentru că-i unește pe oameni prin apartenență. La autori ca Aleksandar Ti½ma sau Imre Kertész, criteriul temporal nu se discută, dat fiind că separarea în spațiu indică limpede că ei nu aparțin
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]