6,113 matches
-
inocentă o Înduioșă. — Nimic, nimic special. Nu asta Își dorise să audă. Ce trebuie să facă un bărbat ca să convingă o femeie să se culce cu el? continuă. Kitty zâmbi. Nu există o rețetă magică. Dar nu trebuie să pari disperat după sex, asta garantează eșecul. Fii relaxat, fermecător, stabilește o legătură cu ea. Totul va curge de la sine, răspunse. Sau nu. Nu poți să forțezi lucrurile, zise ea și se opri puțin. Iar faptul că locuiești singur o să fie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nu avea nici un fel de drepturi legale și toate actele de imigrare o legau de el, a fost nevoită să se ducă la un adăpost. Nu avea nici un sfanț și situația ei - lipsită de drepturi, În așteptarea cărții verzi - era disperată. Și nici nu cunoștea pe nimeni În New York. În autobuzul cu care mergea la adăpost l-a Întâlnit pe Jack, un bărbat drăguț, cu părul cărunt, bâlbâit și oricum altcumva, numai sexy nu. După ce i-a spus povestea ei tristă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cinez cu o tipă care vine din Oregon Într-o călătorie de afaceri. — Cum v-ați cunoscut? — Prin cineva. — Vă cunoașteți, v-ați mai văzut până acum? Știa că Ben nu putea să mintă, dar nici nu voia să pară disperat. — O dată. E drăguță. — Îți amintești culoarea ochilor ei? Îl tachină Kitty. — Ăăă... căprui, verzi, cui Îi pasă? Câteva minute mai târziu sună prietenul ei Spencer Magic, fan bungee jumping. — Bună! M-am simțit bine aseară, Îți mulțumesc că m-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
în ceasurile moarte ale insomniei, i se păru extraordinară, magnifică, și, în cazul de față, o adevărată lovitură a unui talent de negociere demn de toată lauda. Trezindu-se după cele două ore de somn neliniștit, cât reușise trupul lui disperat să sustragă propriei extenuări, pricepu că ideea, de fapt, nu făcea doi bani, e mai prudent să nu-și facă iluzii privind natura și caracterul celor care dețin puterea, orice ordin venit de la cei învestiți cu o autoritate peste cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să împiedice încărcarea camionului, dar Cipriano Algor puse, așa cum elocvent se spune, piciorul în prag și întrebă cine își ia răspunderea pentru cheltuiala cu închirierea mașinii în caz că trebuie s-o ducă înapoi, ceru caietul de reclamații, și, ca finală și disperată lovitură, amenință că nu pleacă înainte de a vorbi cu șeful de departament. Se știe din manualele elementare de psihologie aplicată, capitolul comportament, că oamenii răi de muscă sunt adeseori lași, așa că nu va trebui să ne surprindă că teama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nu există, sau încă nu s-a descoperit, un alt mod de a ne mărturisi resemnările cu demnitate, ce nu întreabă nimeni este cât de greu te obișnuiești. Marta ieși din magazin aproape în lacrimi. Cu un soi de remușcare disperată, ca și cum s-ar fi acuzat că a înșelat-o pe Isaura, se gândi, Dar ea nu știe nimic, nici măcar nu știe că suntem pe picior de plecare. De două ori au uitat să-i dea de mâncare câinelui. Amintindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
un moment de tăcere, Marçal rosti, Cred că îți înțeleg ideea, și se opri aici, nu vroia să alimenteze în mintea socrului un curent de gânduri care l-ar fi putut face să se închidă în spatele unei noi linii de disperată rezistență. Dar grijile lui Cipriano Algor o luaseră în altă direcție, Când ne mutăm, Cât mai curând posibil, am văzut apartamentul care mi-a fost destinat, e mai mic decât casa noastră, dar asta se înțelege, oricât de mare ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
treaba care îi revenea, cel puțin să-i mai fie date trei sau patru zile de stat sub dudul negru, cu Găsit întins lângă ea, râzând cu botul deschis și limba atârnând. Ca și cum ar fi fost vorba de ultima dorință disperată a unui condamnat, nu cerea mai mult, și deodată, cu un simplu cuvânt, tatăl îi deschisese poarta spre libertate, de fapt, putea să vină din Centru de câte ori dorea, să deschidă ușa casei ei cu cheia casei ei, să regăsească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
din sărite pe tata și eram foarte încântat de eficacitatea mea. Aș spune chiar că într-o privință, pe care șovăi s-o judec, am înțeles de mic acest termen la modă în secolul nostru. Cu cât tata era mai disperat, cu atât însemna că eu eram mai eficient. Îmi măsurăm succesul în reacțiile lui. Când turba și strângea pumnii, mă simțeam foarte aproape de victorie, adică de momentul când nu se mai putea stăpâni și începea să urle. Cine știe? Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă pedepsească. Mă uitam atunci în ochii lui cu dușmănie și ziceam: „Da, mai fac”. Îl sileam să mă bată din nou, în timp ce eu, ca să nu izbucnesc în lacrimi, îmi înfigeam dinții până la sânge în degete. „Te omor, striga tata disperat, te omor”. Îl înfruntam: „Asta și vreau. Ca să intri la pușcărie”. El mă privea lung și aproape mă înduioșa furia lui neputincioasă. Se congestiona la față, arăta ca un rac fiert, iar buzele căpătau un tremur nervos. Cred că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să mai zică nimic. Pățania lui Dinu a avut un efect ciudat asupra mea; mi-a insuflat o vitejie dementă. Vroiam acum să-i dovedesc că eu eram clădit dintr-o altă fibră. M-am întors spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un provocator, l-am poftit să nu mă împingă în păcat. Mai târziu mi-a părut rău. Directorul a ieșit la pensie și în locul lui a venit o brută căreia nu i-a plăcut mutra mea, deși am făcut eforturi disperate să-i intru în voie. De data aceasta a trebuit să-mi vâr bine în cap că și directorul și gardienii, care și-au schimbat dintr-o dată atitudinea față de mine, reprezentau în fața mea legea. Chiar când mă înjurau, mă înjurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de normale în gura noastră. Când aveam ocazia, ne țineam după convoaiele funerare, fără să pricepem nimic din amărăciunea morții, numai ca să furăm florile de pe morminte. Rar, foarte rar, ne lăsam impresionați de vreun bătrân și numai când îl vedeam disperat. Exista, țin minte, un orb care trecea la ore fixe și totdeauna traversa strada în dreptul unui magazin de pălării. Adulmeca momentul când circulația slăbea; atunci ridica mâna stângă pentru a atrage atenția mașinilor, în timp ce cu dreapta ținea bastonul care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am ascuns într-o căpiță de fân. Cuibărit în ea, m-am liniștit și chiar am început să mă simt bine. Fânul mirosea puternic, mă amețea, mă făcea să mă doară plăcut capul. Deodată am auzit-o pe mama strigând disperată: „Daniel, Daniel, unde ești?” N-am vrut să-i răspund. Nu vroiam să mă scoată de-acolo. M-ar fi luat de mână și m-ar fi dus lângă bunicul mort și nu doream să-i văd din nou buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe mine să-l sărut pe bunicul și mi s-a făcut frică și scârbă. Pentru nimic în lume nu vroiam să mă ducă înapoi în casă. M-am ghemuit în fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: „Daniel, Daniel unde ești?” Și a început să plângă. Dar nici plânsul ei nu m-a înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să mă silească să ies din ascunzătoare. Apoi m-ar fi silit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a mai vrut să se culce cu dulgherul, părăsindu-l, încât destinul se arăta dispus să se îndrepte spre un sfârșit care iartă totul. Numai că băiatul a dispărut după un timp, iar fata n-a rezistat și acestui șoc; disperată, dezorientată, scârbită, a ajuns curând o depravată. Un student i-ar fi dat atunci, în glumă, la un chef, porecla „Mefista”, pentru că, zicea el, Mefista le propunea tuturor bărbaților care-i plăceau cât de cât un târg: să-i vândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îndrăznesc mai mult fiindcă toată viața mă pregătise parcă anume să joc acest rol. Laura îmi povestise o întâmplare care fusese plină de învățăminte pentru ea: „Am avut un profesor de matematici acrit de meseria lui. Era bolnav sau, poate, disperat. Fapt este că ne-a ținut niște cursuri deslânate din care nimeni n-a priceput nimic. Când s-a apropiat teza, am intrat cu toții în panică. Ne-am dat seama că nu știam nici măcar de unde până unde să învățăm din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
buzunar punga de tutun și să-și umple, cu degetele tremurătoare, pipa. Abia atunci l-am admonestat: „Unde crezi că te afli aici? La un bar?” Încurcat, speriat, îngrozit, și-a vârât pipa în buzunar. După care m-a privit disperat. Nu știa ce să facă acum cu mâinile. Ochi lui deveniseră rugători. Până la urmă l-am achitat și pe el. Într-o noapte, mi-am închipuit că aveam în mână un bici. Arătam ca un dresor de circ. Un râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o Întâlnire pe furiș, În colțișorul stabilit și la o oră anume. Francezii se duc la locul ăsta pe 23 iunie, așteaptă o zi, două, trei, șapte și apoi pleacă, crezând că s-a Întâmplat ceva. Te pomenești că renunță disperați chiar În ajunul zilei de 2 iulie. Englezii sosesc pe 3 iulie și nu găsesc pe nimeni, În acel moment cei doi mari maeștri s-au pierdut unul de altul“. „Sublim“, zise Belbo. „Așa s-a petrecut. Dar de ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
este ființa, oricât de nesfârșită și fără scop este interogarea noastră În legătură cu lumea, există ceva care are mai mult sens decât restul. Ce anume intuise Belbo, poate numai În acel moment, Încât să-i Îngăduie să contrazică ultimul său file disperat și să nu delege propriul destin cuiva care-i garanta un Plan oarecare? Ce anume Înțelesese - În sfârșit - care-i permitea să-și joace viața, ca și cum tot ceea ce trebuia să știe descoperise de multă vreme, fără să-și fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să fie totul altfel? Ești Înțelept. Dar cea mai mare Înțelepciune, În momentul acela, este că știi că ai aflat prea târziu. Înțelegi totul când nu mai e nimic de Înțeles. Acum știu care este Legea Regatului, a acelui biet, disperat, deșucheat Malkuth În care s-a exilat Înțelepciunea, mergând pe dibuite pentru a-și regăsi propria luciditate pierdută. Adevărul lui Malkuth, unicul adevăr ce strălucește În noaptea sefiroților, e că Înțelepciunea se descoperă goală În Malkuth și descoperă că propriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o fac iar și iar, pînă cînd lucrul acela nu mai aduce profit. Cum descoperă savanții ceva? Repetă, iar și iar, experimentul. Numai soții și soțiile lor știu cît de mult se repetă pe ei Înșiși. Cunoașteți expresia aceea plictisită, disperată, nevrotică, În-pragul-crizei-de-nervi pe care o au nevestele de oameni bogați În telenovele? Ei, bine, motivul acestei disperări este incomensurabilul număr de ori cînd și-au auzit soții spunînd același lucru, iar și iar. Așa se Întîmplă și cu nevestele oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de proprietar În tonul lui Paulee. De fapt, Paulee face aluzie la ceea ce el crede că a fost numărul de magie al lui Wakefield, făcînd portofelele să dispară și să apară. Dar Wakefield habar nu are: el a pus strigătele disperate ale oamenilor după propriile portofele și chei pe seama unor răspunsuri imaginare la speculațiile lui despre bani. Îi aruncă lui Paulee o căutătură murdară. — Ah, a sunat ea, spune Sherrill. A intervenit ceva, dar o să vină curînd. Wakefield Își dă seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vin de surcele și whiskey și se drogau cu amfetamine, marijuana și derivatele de morfină ce le mai picau din cînd În cînd. Inimile erau frînte, supurînd dragoste și tristețe, și erau permanent oblojite de rîuri de vorbărie și sex disperat. Wakefield este doar un munte tremurînd de osteneală cînd trage În parcarea de camioane, nouă și strălucitoare și Îmbucă un burrito pregătit la microunde și o ciocolată Snickers, pe care le spală În jos pe beregată cu o cană mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]