3,849 matches
-
și nu orientările schismatice sau sectante care aveau să-l macine mai târziu. Dincolo de caracterul aparent utopic al unei asemenea întreprinderi trebuie recunoscut că este singurul model care ar putea pacifica omenirea, cu condiția ca acceptarea lui în spirit și dogmă să fie universală. Cu toată extinderea creștinismului, care a ajuns să cuprindă 1/3 din populația globului, punerea în practică s-a dovedit extrem de dificilă, iar rezultatul a fost departe de cel pe care l-a scontat Hristos și l-
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Hristos și l-au dorit din toată ființa lor apostolii, toți sfârșind ca martiri ai credinței. Cele mai mari pericole au pornit chiar din interiorul creștinătății, fiind nevoie de-a lungul timpului de întruniri ecumenice (sinoade) pentru afirmarea și corectarea dogmei. Deși sinoadele nu sunt citate în biblie ca mod de manifestare în credință, ele s-au dovedit necesare. Astfel primul sinod ecumenic a avut loc în anul 51 (după Hristos), reunind pe toți apostolii spre a combate erezia iudaică care
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Astfel primul sinod ecumenic a avut loc în anul 51 (după Hristos), reunind pe toți apostolii spre a combate erezia iudaică care izbucnise în rândul poporului evreu. Al doilea sinod, în anul 325 la Niceea, s-a întrunit pentru afirmarea dogmei creștine și combaterii arianismului, o altă erezie în plină ascensiune la acea vreme. Au urmat 6 sinoade de-a lungul a 600 de ani care au avut în esență același scop, de a combate devierile eretice și tendințele schismatice cum
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
mântuirea vine prin Hristos și Duhul Sfânt și mântuirea va fi și pentru unii și pentru alții'. Deși sinoadele nu erau prevăzute în doctrina creștină ele au devenit necesare tocmai pentru a combate ereziile și a clarifica și reafirma principiile dogmei creștine. După era apostolilor ereziile aveau să izbucnească din nou cu intensitate variabilă, dar fiecare în parte și toate la un loc aveau să macine unitatea bisericii. Astfel, până în 325 (anul sinodului de la Niceea), istoria creștinismului înregistrează patru curente eretice
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
pe izvoare istorice certe Paulescu încearcă să desprindă adevăratele cauze care au dezbinat biserica lui Hristos. Prima și cea mai puternică lovitură a fost separarea celor două biserici prin schisma grecească. Punctul de plecare l-a constituit chestiuni minore de dogmă, care în fapt ascundeau trufia și mândria națională a grecilor de curând ieșiți de sub tutela romană odată cu prăbușirea imperiului roman, în încercarea manifestă de a-și recupera gloria trecutului. Începutul l-a constituit strămutarea capitalei imperiului roman la Constantinopole de către
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
situație avea să dureze până în perioada 1043-1057 când Cerularie, alt patriarh al bisericii bizantine, uzând de unele percepte dogmatice, reușește să definitiveze schisma. Cauzele afirmate ale schismei au fost folosirea azimei nedospite pentru săvârșirea euharistiei, sărbătorirea învierii Domnului, celibatul preoților, dogma filocalică (duhul sfânt purcede numai din tatăl, nu și din fiul). Mai mult ca atât, Cerularie închide toate bisericile latin e și chiar uneltește împotriva împăratului căruia voia să-i i-a locul, dar nu reușește fiind depus de sinod
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
secolul al IX-lea, când schisma grecească izvorâtă din trufie și mândrie națională împinsă până la naționalism șovin (ca un corolar al patimii de dominație), avea să reușească pentru prima dată dezbinarea bisericii în cea răsăriteană (ortodoxă) cu pretenția că menține dogma creștină în litera ei și cea apuseană (catolică) care pretindea același lucru. Acest proces de dezbinare avea însă să dureze până în secolul al XI-lea (aproape 300 de ani) cu dispute pe tărâm dogmatic care s-au extins și asupra
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
devine repede ecoul pretențiilor hegemonice ale bisericii răsăritene și începe o ofensivă necruțătoare împotriva bisericii romane. Începe prin a șterge numele Pontifului roman din dipticile sfinte, contestă unele procedee ale bisericii romane ca: prepararea Euharistiei cu azimă dospită, celibatul preoților, dogma Filioque d e care se folosise și Foție, mai mult, el închide toate bisericile latine și mănăstirile ce existau în sfera geografică de influență a bisericii orientale, atitudine care era în deplin consens cu starea de spirit a clerului oriental
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
pe credință care fără iubire și fapte bune nu înseamnă nimic, pentru că și „diavolii cred în Dumnezeu dar nu-l iubesc”. În consecință Luther, prin erezia sa, a lovit direct în inima Bisericii Creștine, țintind în ceea ce este esențial în dogma creștină. Astfel condiția sine qua non a bisericii lui Christos de a fi unică și universală impusă de întemeietorul ei, a fost pur și simplu bulversată, spărgând biserica în „nenumărate cioburi naționale”, exact cum s-a întâmplat și cu biserica
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
de castă, dar de fiecare dată cu efect distructiv la nivel social. Evoluția protestantismului, în opinia lui Paulescu, este una regresivă și el crede cu tărie în dispariția sa completă. Două motive ar concura la această evoluție: 1. Combătând fundamentul dogmei creștine, protestantismul a alunecat treptat spre raționalism și mai apoi în materialism. Interpretarea bibliei cu posibilitățile limitate și imperfecte ale minții omenești, oricât de instruite și erudite ar fi, nu poate duce decât la confuzie și eroare. La rândul lor
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Biserica apuseană după reformă Lovitura primită de papalitate prin reformă s-a concretizat prin reducerea sferei sale de influență la aproximativ jumătate. Conciliul de la Trenta (1545 - 1563) a fost nevoit să opereze o adevărată reformă din punctul de vedere al dogmei și disciplinei. Cu toate acestea sorții de izbândă nu aveau să fie prea mari, datorită - în opinia lui Paulescu - uneltirilor societăților secrete care la rândul lor urmăreau subminarea bisericii. Revoluția franceză din 187 avea să se înscrie timp de 10
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
ceea ce pare de nepătruns, dar există deasupra rațiunii și mai ales a posibilităților de înțelegere ale omului. Mai mult ca atât, nici chiar biserica nu a avut un răspuns pe măsura celui care a adus atâtea dovezi, fundamentate științific, în favoarea dogmei pe care ea însăși o profesează. Cu excepția lui Nichifor Crainic, profesor de mistică la facultatea de teologie din Chișinău, care-i consacră pagini memorabile în volumul Ortodoxie și Etnocratie sub titlul “Nicolae Paulescu fondatorul naționalismului creștin” și a lui Nicolae
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
și, la fel, înțelesurile date modernismului sunt utilizate însă într-o accepție largă. Selecția scriitorilor discutați începe cu Tudor Arghezi sau N. Davidescu și Al. A. Philippide, pentru a ajunge la autorii de la revistele „unu” ori „Contimporanul”. Eliberarea de sub autoritatea dogmelor, o așa-numită „criză a noțiunii de realitate”, disoluția eului sau o abordare specială, plecând de la Freud, a funcțiilor psihice (ilogicul, inconștientul, instinctualul, misticul, patologicul) constituie, în concepția lui C., „elementele structurale” ale anarhismului poetic. Originile „poeziei anarhice” autohtone sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
pagini, sub egida Universității, consacrat diversităților socioculturale ale Revoluției franceze. Cu o mențiune, în sfârșit, privind prestația de neuitat a unui grup folcloric românesc din Curtea de Argeș în Olanda. Astfel, structura acestui număr al României literare din iulie 1989 este exemplară: dogma, țările surori, succesele muzicale ale României în URSS, comemorarea Revoluției franceze din 1789, aluzia la folclorul național, pe fondul planului guvernamental al festivalului național "Cântarea României". Pe 5 iulie, Nicolae și Elena pun la București piatra de temelie a Centrului
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
secularizării conținutului învățământului, antrenat de apariția abecedarului, au fost prevestite încă din pragul secolului al XIX-lea, și încă de nimeni altul decât de mitropolitul Moldovei. În anaforaua sa din 1800 asupra Academiei Domnești din Iași, Iacob Stamati contestă venerabila dogmă pedagogică a exclusivismului religios al educației, însămânțând germenii unui patriotism utilitarist ca finalitate educațională: atribuțiile școlii trebuie extinse dincolo de sfera strict religioasă, astfel încât învățăturile să cuprindă nu doar frica de Dumnezeu și dogmele credinței ortodoxe, ci și să se facă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Domnești din Iași, Iacob Stamati contestă venerabila dogmă pedagogică a exclusivismului religios al educației, însămânțând germenii unui patriotism utilitarist ca finalitate educațională: atribuțiile școlii trebuie extinse dincolo de sfera strict religioasă, astfel încât învățăturile să cuprindă nu doar frica de Dumnezeu și dogmele credinței ortodoxe, ci și să se facă de folos patriei (cf. Drace-Francis, 2006, p. 48). Stamati promovează, prin aceasta, rudimentele unui patriotism utilitarist, chiar dacă, din motive pragmatice, recomandă utilizarea grecii ca limbă de predare în școală. Abecedarul și derivatele sale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
utilizatorul în ortografia chirilică, partea secundă fiind rezervată lecturilor sub forma rugăciunilor, urmată de specificarea celor zece porunci și a celor șase desăvârșiri. Partea cea mai voluminoasă a Bucoavnei consistă într-un capitol catehetic intitulat "Întrebăciune", în care sunt lămurite dogmele centrale ale credinței răsăritene. Partea finală a Bucoavnei întocmește un catalog moral, un gen de inventar al categoriilor morale pe care învățăceii au a le însuși în desăvârșirea edificării lor sufletești cu cărămizile morale ale ortodoxiei (ca de exemplu, "înțelepciune
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prescrisă de creștinism], își va iubi și patria și nația sa, deși nu cu chipul acela esclusiv ca cetățenii vechi" (p. 40). Patriotismul, etalând o virtute civică temperată de moralitatea legii creștine, devine astfel echivalentul unei "religii civile", ale cărei "dogme privesc morala, precum și îndatoririle pe care cel care le profesează este obligat să le îndeplinească față de ceilalți" (Rousseau, 1957, p. 283). Ideea de suveranitate populară (de inspirație rousseauiană) este doar prima inovație cu tente revoluționare pe care o avansează Aaron
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
la 325. Afirmații patetice, de genul celor făcute în Idee repede... ("Sămânța lui cea sfântă [a creștinismului] a început îngrabă să rodească și între lăcuitorii Romani. [...] lăcuitorii Romani priimind creștinismul se-făcură creștini, și botezându-se rămaseră credincioși tot d-auna dogmelor și țeremoniilor Bisericii Răsăritului", pp. 24-25) nu își au corespondent în Manual..., redactat într-un registru discursiv mult mai sobru. Creștinarea timpurie a românilor a făcut ca aceștia să devină un focar de creștinare și civilizare în Balcani pentru popoarele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din ce în ce mai mult cu românitatea contemporană. Originea. În calitatea sa de structură de rezistență mitică a conștiinței istorice românești și de piatră unghiulară a memoriei naționale, teza originii romane, a latinității pure, a preluat conotații sacrosancte. Pe de altă parte, această dogmă a latinismului incoruptibil al poporului român trebuia acomodată evidențelor empirice care probau infiltrarea unor elemente dacice în limba, cultura și obiceiurile românilor. Tensiunea funciară dintre dezideratul mitic al purității și constrângerile de ordin empiric caracterizează înțelegerea originilor în această perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
piedestalul gloriilor de mâine" (Goga, 1927, p. 26). Principiul forță din care s-au împărtășit toate formulele de extremă dreapta a fost "ideia națională", care, desfăcându-se progresiv în conștiința românească, "a cucerit toate mințile și a devenit suprema noastră dogmă" (Goga, 1927, p. 28). Ideea națională - dominanta în jurul căreia pivota întregul sistem de credințe al naționalismului fanatic românesc - își găsea reazem în convingerea blagiană a "fatalității etnice" (Crainic, 1929, p. 6). Această imperioasă pecete etnică definește coordonatele ontologice ale sufletului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
textuală sub denumirea "Antipatriotism". Hervé era pe deplin conștient de puternicul șoc pe care îl provocau ideile sale care lezau sentimentele patriotice. Acesta este motivul pentru care se ante-pronunță în locul juraților în pledoaria sa susținută la tribunal, condamnându-se în numele dogmei naționaliste la arderea pe rug: Într-adevăr, rugul este cel pe care noi, ca toți ereticii, îl merităm: noi, cei ce suntem ereticii religiei patriotice" (Hervé, 1905, f.p.). Patria - obiectul de venerație al bunilor patrioți - nu este decât o "monstruoasă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a afectat inevitabil și modul de conceptualizare a trecutului. Două mutații majore sunt evidente în această reformă pe plan istoriografic: a) re-naționalizarea trecutului, epurat anterior de orice semnificații naționale în urma campaniei rolleriene, realizată în paralel cu b) abandonarea progresivă a dogmei marxist-leniniste în periodizarea trecutului în funcție de modul de producție și orânduirea socială. Modificările suferite de structura și substanța istoriei românești nu au fost abrupte și nici radicale, deși efectul cumulativ al retușurilor s-a dovedit a fi unul destul de dramatic. Două
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
formațiuni politice obștești, evoluate ulterior în cnezate și voievodate, "zonele de locuire mai densă au constituit adevărate Romanii populare, care vor deveni, cu timpul, țări românești în evul mediu timpuriu" (Daicoviciu et al., 1984, p. 87). Teza bimilenarității, elaborată ca dogmă istoriografică în faza naționalistă a comunismului românesc, a fost elaborată pentru a atesta vechimea și pentru a epata continuitatea nefrântă a stalității pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Anii '70 au dat startul maniei comemorative a național-comunismului, în care s-au celebrat cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Mitu et al., 1999, p. 9). Repetiția, ca mecanism elementar al învățării, până acum folosită ca instrument pedagogic de fixare a unor cunoștințe istorice cu încărcătură ideologico-identitară, este angajată în scopul consolidării unei atitudini critico-deconstructive. Continuitatea I. Discursul monofonic (1991-1997). Dogma națională a continuității românești în spațiul carpato-danuabiano-pontic a fost, la rându-i, reafirmată în forță în literatura didactică despre trecut. În aceleași formule patetice hiperbolizate poetic în național-comunism, manualele postcomuniste au continuat să declame teza bi- milenarității poporului român, "stîncă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]