3,954 matches
-
de unde plăcerea asta pe care o încerc scriind proză? Pentru că numai exact nu se poate spune că sunt. Sunt dezlânat, leneș, dar exact, calculat niciodată nu am fost. Io n-am o gândire normală, n-am o gândire decentă. Mă enervează toate locurile comune vânturate zilnic prin presă. Toate cuvintele de clătit gura. Deși sunt multe adevăruri consacrate, dar se repetă enervant și atunci trebuie să rupi gura târgului cu ceva de o noutate absolută, paranoică. Io am o gândire delirantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
faci, balosane? Vlei? mă întreabă cu gura plină, schimonosind cuvinte, bolul alimentar afectându-i pronunția unora dintre consoane. La Pif, lumea de acolo, de sus, se vede cu totul altfel. A venit dimineață la un curs, unde a bodogănit încontinuu, enervat de banalitățile debitate de prof, apoi s-a mutat în cârciumă. Aici, „La lemne“. O iarnă stearpă, v-am mai spus. Aici am stat și am așteptat minerii, când cu „Pacea de la Cozia“. Era atunci când se angajase Ruxandra la emisiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
rog, el s-a angajat. De-aia dă de băut acuma. E obligat, a luat salariul, altfel n-ar fi lâncezit aici cu mine și cu Pif. De când lucrează, vă rog să mă credeți, parcă e bătut în devlă. Mă enervează îngrozitor toți ăștia care au o slujbă și nu mai pot să bea o bere-n plus, pentru că mâine trebuie să fie pregătiți să dea totul, să lucreze, să fie lucizi, responsabili. Să fie proaspeți, să răspundă la comenzi, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Pif, că s-a dus cu el să-și ia o combină și un TV parcă, altfel nu se alegea chiar cu nimic. Asta e, șefu’ are nevoie de ficatul lui în stare de funcționare. De-aia începe să mă enerveze. Nu mai ai ce vorbi cu el. Când îi spui, are aceleași replici: „N-am principii, fac pentru bani“. Plus: „Mi s-a atrofiat mâna“. Vorbim adesea despre cum dracu’ de pot io să scriu. Și la ce bun să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în ziua aia. I-am zis: păi, n-ați văzut brancardierii cum l-au adus pe omul ăla să dea examen? 21. Miruna Acum a venit Miruna la masă cu două trompete, două proaste, două colege de-ale ei. Mă enervează la culme că vrea să le scoată în lume. Trompetele comandă și ele derutate o cola. - Luați bere, c-am auzit io, să-mi bag picioru’, că cola e cancerigenă! face Pif, ca să scape de ele. Mereu când e la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
avut asigurată o frecvență mai mult decât mulțumitoare. Prima dată când am ajuns la cursul lui, tema era literatura proletcultistă. Am plecat de acolo cu un gust amar. Nu se datora lui Manolescu gustul ăsta. Cei care audiau m-au enervat. Râdeau inteligent și subțire la glumele lui Manolescu, pentru că doar se aflau între filologi, ce mama mă-sii! Nu e o crimă să râzi, dar ăștia nu râdeau, ci se scremeau să râdă. Unul în fața mea mai avea puțin și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
am reținut doar chestii marginale, micuțisme sau nimicuțisme, dar astea spuneau mult mai multe despre toată lumea asta. Bunicul meu nu era chiar ușă de biserică. De pildă, din ce mai țin io minte din partidele alea de table, când se enerva că pierde, arunca zarurile pe jos și, cât le căuta Mitică, cât încerca el să le recupereze, aranja piesele pe tablă cum îi convenea lui. Dar nici asta n-ar fi ceva de imputat. Ceva grav și ireparabil. Nici vorbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Parisul. Ce știu io, că la Paris sunt șapte-opt Coelho. La kilogram. Mustața pleoștită e decorul perfect al dezvăluirilor astea. Vorbește ca și cum permanent și-ar cere scuze, oftează. Cu idioții ăștia de clasa a XII-a face pregătiri și-l enervează, deși nu vrea să lase impresia asta. Dramolete. Puști care își mint părinții că vin la pregătire săptămânal, deși ei nu catadicsesc să treacă decât de vreo două ori pe lună, când vrea mușchiulețul lor. De fapt, pentru orice ins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și oricum am o propensiune nebănuită, incredibilă să îi contrazic pe habotnici. Nu că R.T. ar fi automat un habotnic, dar dacă îi citești textele din Miorița, cam la asta te-ar duce gândul. Vorbește stins. La început, m-a enervat cumplit vorbirea asta a lui moleșită. Am făcut la facultate un seminar, atunci l-am cunoscut, și nu auzeam aproape deloc ce bârâie acolo, ce vorbe mestecă. Eram într-o fază când îmi pierise iar auzul. Nu știu cum să vă explic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de a nu se implica, de a trăi din amintiri. Când mergea la cenacluri, venind din provincie. Toți ai lui, ca într-un apostolat. Mit al exilului. Dar acum n-a mai rămas nimic. Îmi aduc aminte cum s-a enervat, la lansarea unei cărți, pe un coleg care tămâia generația. Vorbește despre noi de parcă am fi murit cu toții. Nu prea se mai întâlnește cu ei. O dată la doi ani, o întâlnire a Asociației. Și cam atât. Restul vieții literare se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
eliminare și prin autocontrolul voinței, vei concura practic cu încă 2, dar foarte buni.” Doamne, ce raționamente logistice, constructive și mobilizatoare mai făcea tata. Și asta fără prea multe studii în domeniul consilierii psihologice și desigur fără a obosi sau enerva interlocutorul. Probele de examen le-am susținut doar în scris, o probă la Limba modernă și două probe în specialitatea Geografie. Toate cele 3 probe s-au consumat în amfiteatrul „Grigore Cobălcescu” unde eram înregistrați aproximativ 40 de concurenți. La
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Academia Te rasa de Ion Minulescu și lansat, prin coloanele Noii Reviste Române, cu talentul său grav, răutăcios și singuratic, cu intuițiile sale juste și rapide de cronicar plastic sau teatral și cu verva lui pole mică, ce reuși să enerveze pe Duiliu Zam firescu și pe arhi tectul Petre Antonescu. [...] Am păstrat Închisă În amintire pulberea acestor ani Îndepărtați petrecuți În redacție cu Adrian Maniu, fără ca să am curajul a trece mai departe pragul greu și lunecos al carierei lui
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
șterge de pe fața pământului pe ăla, dacă voiau mușchii lui. Iar acum i se pusese pata pe unul anume și tocmai căuta un prilej să i-o tragă. I se pusese pata pe tata, pe profesorul de matematică Vodă. Îl enerva că e înalt, chipeș, cu pielea obrazului albă și ochii verzi, pe când el, Fanache, era îndesat și oacheș. Îl enerva că purta pardesie de gabardină bej și pălărie, e drept, cam tocite, dar curate, și din ce materiale, pe când el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
tocmai căuta un prilej să i-o tragă. I se pusese pata pe tata, pe profesorul de matematică Vodă. Îl enerva că e înalt, chipeș, cu pielea obrazului albă și ochii verzi, pe când el, Fanache, era îndesat și oacheș. Îl enerva că purta pardesie de gabardină bej și pălărie, e drept, cam tocite, dar curate, și din ce materiale, pe când el nu umblase îmbrăcat toată viața decât cu pufoaică și cu șapcă, iar de când ajunsese cine ajunsese, se împopoțona cu haină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cam tocite, dar curate, și din ce materiale, pe când el nu umblase îmbrăcat toată viața decât cu pufoaică și cu șapcă, iar de când ajunsese cine ajunsese, se împopoțona cu haină de piele neagră, care, scorțoasă, îi venea ca dracu. Îl enerva că mereu tata se adresa cu domnule, doamnă, saluta larg, ceremonios, își scotea pălăria și se înclina, zicea am onoarea, respectele mele și alte formule de-astea care lui Fanache îi provocau greață. Îl enerva și că avea unul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
îi venea ca dracu. Îl enerva că mereu tata se adresa cu domnule, doamnă, saluta larg, ceremonios, își scotea pălăria și se înclina, zicea am onoarea, respectele mele și alte formule de-astea care lui Fanache îi provocau greață. Îl enerva și că avea unul din băieți în clasă cu fata lui și, din clasa întâi și până acum, la liceu, cei de la școală, care o scoteau mereu pe locul întâi pe fie-sa, jenați, trebuiau să-i acorde și ăstuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu demnitate și chiar cu curaj, a rămas neclintit. Aș fi vrut să-l ajut, sufeream că totul se petrece în somn, în vis și nu pot să intervin. Reacția tatei sau, mai precis, lipsa lui de reacție l-a enervat și mai tare pe Fanache, care s-a răzbunat stupid: i-a smuls tatei ochelarii de pe nas și i-a azvârlit cu furie, apoi i-a călcat în picioare. -Te îmbraci și mergi cu noi! s-a răstit el și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fusese cerut expres de toarășul Cameniță personal. Fanache l-a prevenit: Gata, s-a terminat cu boieria, acu o să vezi și tu ce înseamnă anchetă adevărată. Tovarășul Cameniță era într-una din perioadele de acalmie și lipsa de activitate îl enerva, îl îmbolnăvea, îl înnebunea pur și simplu. Într-adevăr, dorea să se implice el personal în cercetarea banditului. Avea în față dosarul său și al familiei sale: era vorba de băiatul profesorului de matematică. Voise să-l aducă și pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
stomac sau în spate sau în cap. Mama tăcea în continuare. Nu țipa, nu se văicărea. Parcă n-ar fi simțit durerea ori parcă îi fusese tăiată limba. De mult nu mai întâlnise tovarășul Cameniță atâta încăpățânare, de mult. Se enervase, o lovea din ce în ce mai tare. Apoi a luat bastonul de cauciuc și a dat cu el, la întâmplare, din toate puterile. Însă femeia tot nu ceda: nu recunoștea și nici nu plângea de durere și de frică, așa cum ar fi reacționat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pustii ale vagoanelor ponosite, arunca foile acelea care conțineau diatribe, le răspândea în cele patru colțuri ale țării, oamenii le culegeau și aproape le era teamă să le citească, atât de aspre, de neiertătoare erau manifestele lui Cameniță. Securitatea era enervată de aceste gesturi de cutezanță, de răzmeriță, Securitatea îi căuta pe autorii mizerabilelor fițuici, se presupunea că sunt mai mulți autori, o întreagă rețea, nu unul singur, un biet pensionar, îi căuta înfuriată, dar, oricâte forțe aruncase în joc, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
tare suferea din cauza gunoiului. „Nu mai arunca, domnule, gunoiul pe scară - a zbierat într-o zi domnul Popa după inginerul Vrabie -, că nu-i nimeni obligat să curețe după dumneata!“ Inginerul Vrabie s-a oprit ca trăsnit și, în loc să se enerveze că era certat ca un neisprăvit și că aude toată scara, s-a scuzat: „Dar nu e gunoi, dom’ profesor, e un os de supă!“. Diferența dintre profesor și vecinii lui era în privința concepției despre murdărie. „V-ați murdărit cămașa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
faci dacă o să-ți dau nota nouă.“ Umflatul nu era numai infirm sufletește, oportunist și dobitoc, ci și cinic. Cu vocea lui de om care, după opt ani de Canal și de Aiud, nu mai avea nici un motiv să se enerveze și să se precipite, Radu a răspuns: „Am fost condamnat pentru suspiciunea de a fi împușcat un nenorocit de bolșevic. De fapt, chiar l-am împușcat. Și nu unul, ci mai mulți. Dacă nu-mi dați nota maximă, o să vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fi și singurătatea, care are logica ei. Domnul despre care vorbesc locuiește singur într-o garsonieră. Copiii i-au plecat, iar soția i-a murit. Unica sa plăcere e să se uite seară de seară la toate emisiunile care-l enervează. După ce se umple de fiere, domnul adoarme visând cum le-ar tăia el limba unor analiști, cum i-ar face surdomuți, cum i-ar lua de guler. Medic fiind, bătrânului îi vine o idee, iar într-o seară pune mâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în regulă. Dar ce nu mai e în regulă înțelegi doar în anii când la cursuri vin numai trei sau patru băieți, cu care fetele se poartă de parcă nici n-ar exista. Într-o zi, studentul Chiriță chiar s-a enervat și le-a spus-o colegelor lui de la obraz: „Mă, voi discutați de-ale voastre ca și cum eu aș fi o mobilă. Nu vă dați seama că sunt și eu bărbat, am mândria mea, vreau să admir femeile, nu să ascult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
obișnuiți ai tramvaiului 21 nu mai avusese ocazia să vadă un negustor de vapoare. Doar țigani care vindeau șervețele și ace din China. „Mă, Mitică - a continuat coborând amenințător vocea domnul Aron -, deranjăm lumea cu fleacuri. Te, rog, nu mă enerva. Fă exact, dar exact ce-ți spun. Du-i nevesti-mii cincizeci de mii de euroi, că are și ea săraca o nevoie, ca femeile. Da’ acum! S-ajungi cu banii înaintea mea. Și lasă-mi și mie vreo douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]