5,319 matches
-
vrut să fiu acolo, să surprind momentele în care polițiștii au sosit în trombă, cu girofarurile pornite și cu sirenele în funcțiune. Parcă îi văd sărind din mașini, dând lumea la o parte, pentru a nu fi compromise urmele, întinzând fâșii din acelea galbene pe care scrie să nu treacă nimeni pentru că este vorba despre o scenă a crimei. Hmm... Scena Durerii, sună altfel. Mai bine că nam fost acolo, sunt tot felul de specialiști care analizează chipurile curioșilor, conform ideii
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
să le arate priveliștile și punctele de interes de-a lungul traseului. De data aceasta, Însă, se mulțumi cu cea mai oficială formulă de deschidere: — Sper că n-ați Întâmpinat probleme venind aici, doctore. Femeia se uită În jos la fâșia de covor verde dintre ei și murmură ceva ce el interpretă drept un „nu“, dar nu mai spuse nimic altceva. Brunetti observă că doctorul, din când În când, trăgea profund aer În piept Într-o Încercare de-a se calma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
amprente pe una dintre pungi. — Ale lui? — Da. — Ale altcuiva? — Mai este una sau două, probabil ale unei femei. — Dar a doua pungă? — Nimic. Curată. Ștearsă sau mânuită doar cu mănuși. Bocchese luă o bucată de hârtie și tăie o fâșie din ea cu cuțitul de mâine. Satisfăcut, Îl așeză pe poliță și se Întoarse spre Brunetti. — Cred că prima pungă a fost folosită la altceva Înainte de... Bocchese se opri, neștiind ce se putea spune aici. Înainte să fie pusă cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Înaintă și mai mult printre butoaiele ridicate În picioare, aplecându-se din când În când pentru a căuta vreun semn de identificare. Lovi cu piciorul În una dintre pungile negre de plastic. De butoiul de care stătea sprijinită atârna o fâșie de hârtie. Luându-și batista, Brunetti Întinse mâna și Întoarse hârtia. „Forțele Aeriene SUA. Ramst...“ O parte din ultimul cuvânt lipsea, dar, de când escadronul Forțelor Aeriene Italiene Își avântase avioanele nebunește unul În celălalt, făcând să plouă cu moarte peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
uită În depărtare peste apa tremurătoare, către locul unde luminile din Murano și Burano erau vizibile În zare. Lumina lunii se Întindea blând peste apele lagunei și nici o barcă nu se mișca pe ele ca să-i deranjeze pacea. O singură fâșie argintie scânteietoare lega continentul de insule. Asta Îi reaminti de ceva ce Îi citise Paola cândva, În seara când Îi spusese că e Însărcinată cu Raffaele, ceva despre aurul care era bătut Într-o foiță subțire. Nu, nu subțire, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cé și acasé tot Într-un rapén tréiți, cu porcii la grémadé! Capetele erau plecate. Sprijiniți cu fundul de speteaza scaunului rémîneau sé stea În picioare, n-aveau curaj sé se uite la Nadejda Petrovna. Pe unele bénci apéru o fîșie de luminé, care venea printre perdeaua din fereastré. Bohanțov se scérpina dupé ureche, ca atunci cînd nu stia lecția, si se ștergea la nas. Se auzea cum scîrțéie scaunele și Inga, care se juca cu pixul, Îl scépé pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
mult în cronică. Era veche. Trecu încă o lună și primii un pachet dintr-un mic oraș al Germaniei - reședința unui rege - miniatură, rege - parodie, rege - satiră. Pachetul era c-un manuscript, manuscriptul biografiei lui Toma Nour. Printre foi, o fâșie de hârtie cu cuvintele următoare: Amice, N-am murit încă, însă sunt condamnat la moarte. Esecuțiunea mea va fi în curând. Locuiesc într-un palat mare - la poarta mea sunt santinele superbe - numai că e cam întunecos și cam umed
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vrea] să mă prefac și eu într-o stâncă de gheață, să privesc etern răsăritul stelei polare. {EminescuOpVII 238} ICONOSTAS ȘI FRAGMENTARIUM ["Pe podelele reci de cărămidă"] 2255 l. Pe podelele reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna-nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp, se vedea o figură naltă de femeie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ale orașului, în aer clipea, ca o pleavă [de] diamante, câte un fulg de ninsoare, luna trecea în floarea chihlibarului pin nourii vineți, închegați p-ici, pe colo în bucăți rupte și negre, răriți și desfăcuți pe alte locuri în fâșii și-n trențe de argint, deasupra cerul cu bolta lui oțelită, pe strade în urma săniei se desemnau urme-n omăt, ca și când gelăul ar fi trecut lung, lung pe [o] podeală de tei... zurgălăii cailor de la sanie zângăneau în răstimpul treapătului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lăsat strâns și răsucit de bătăile ei, apoi a ieșit în același periplu nebunesc pe alte canale, până când a ajuns din nou de unde plecase. A străpuns iarăși vena și-a ieșit puțin lângă locul de intrare, la timp ca să prindă fâșia îngustă ce se furișa fâlfâind. Contactul cu propriul lui corp a fost o nebunie. Nu-și imaginase că prin mișcarea asta circulară poate să atingă un stadiu atât de înalt de fericire. Era acum ca un cerc mototolit, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
niște prințese. Se simțea inferior tuturor celor pe care îi întâlnise și voia din tot sufletul să fie ca ei. Nici spătarul nu se plictisea. Primise o recomandare de la „prinț“ și uzând de ea încerca să pună mâna pe-o fâșie de pământ care stătea în coasta casei lui de la București. Numai Iscru fusese trimis chiar din prima zi la grajduri, împreună cu vizitiul, și trecuse la treabă din greu. Într-o zi, chiar în ziua în care Pampu intra în Târgoviște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
al dimineții. Pe mal, la piciorul podului, între doi stejari tineri, stătea Talpă. Era încremenit, cu buzele albite și ochii holbați. Se ținea în șeaua calului, fără să-și simtă picioarele, cu privirea cusută de chipul lățit și presat pe fâșia untoasă și transparentă. Zogru aluneca unduindu-se, ca o eșarfă purtată de vânt, și înregistra cu nepăsare lumea de dedesubtul său. Erau toate cum le știa și din toate acestea se simțea exclus. Îl văzuse pe Talpă înlemnit, iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
chiar de neascuns, dar nici viață comodă nu putea să ducă. Deasupra frunții avea două umflături cât corcodușa, un fel de cornițe, așezate simetric, dar pe care le putea camufla cu părul. În fiecare dimineață își fixa cu agrafe două fâșii de păr peste coarne, apoi așeza restul părului, umflat bine între cele două cocoloașe, dat cu briantină și făcut ca o caschetă protectoare. Se tundea singur, între două oglinzi, și se chinuia îngrozitor ca să-și potrivească tunsoarea la spate. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
văzuse pe Gingirică stând la masa din fața casei și rămăsese cu el până în zori - zorii zilei de 1 iunie, când a început pedeapsa lui Zogru. A intrat în camera Giuliei pe la 9. Era o zi strălucitoare, soarele se strecura printre fâșiile late ale transperantului mov-prunos. Zogru stătea chiar în fața Giuliei, îmbrăcată cu o fustă scurtă, înflorată, mulată pe talie și încrețită pe poale. N-o văzuse până atunci cu fustă și se uita la ea ca la un miracol. Apoi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
opinti să o deschidă. Reușiră destul de rapid. Alți gândaci începură să dea ocol bidoanelor, înfășurându-le pe fiecare în câte un laț, la bază. Masa trupei începu să tragă de primul și lațul se strânse în jurul recipientului. Desfăcură sfoara în fâșii, astfel încât de ea să se prindă cât mai mulți. Apoi începură din nou să tragă înspre canalul din curte. Bidonul se urnea încet, încet, cu câțiva centimetri la fiecare opintire coordonată de șeful de trupă. În timpul acesta, cealaltă falangă se
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ridicat de la festin după miezul nopții. Pe drum am dat peste o strălucitoare etalare de orhidee. Ne‑am lăsat atrași de luminile și culorile florăriei și am traversat strada pustie. În vitrina florăriei era o deschizătură verticală - mărginită de două fâșii subțiri de alamă - pentru ca miresmele florilor să se reverse peste monoxidul de carbon din Place de la Madeleine. O nouă seducție franceză. Curvele se adunau În fața marii catedrale, În locul unde se organizează de obicei funeraliile naționale. Ravelstein mi‑a atras atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fusese deschis poate că le făcuse tuturor un fel de bine deoarece chiar și ea se surprindea uneori că-l așteaptă ca mai înainte, uitându-se la venirea câte unui tren, cu mâna streașină la ochi pentru a descoperi pe fâșia lucioasă a asfaltului care lega satul de gară, silueta lui atât de cunoscută. Dar nu venea decât lunar câte un cupon poștal prin care i se dădeau niște bani. Oricum statul nu putea face mai mult. Asta fusese atunci... „Acum
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
în rândurile armatei longobarde. Regele, informat de Grasulf despre aceste lucruri, a aprobat hotărârea luată. Un fapt asemănător, a spus el, s-a mai întâmplat cu multe veacuri în urmă în Germania. Prin voința lui Faroald și a lui Rotari, fâșiile care împodobesc tivurile veșmintelor mele poartă de atunci culorile celor din neamul Ariberti. Au sosit soli care mă invitau la rege și la nobilii care-și recăpătaseră fiii, dar am refuzat politicos toate invitațiile. Și asta nu din modestie, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vadă ce se petrecea afară. Se consolă cu gândul acesta până când ajunseră la etajul douăzeci și putu să iasă. Camera ei era superbă, cu o vedere spectaculoasă asupra portului și orașului. Sunt atât de norocoasă, își spuse uitându-se spre fâșia de apă, să am o slujbă care îmi permite să văd locuri ca acesta. Sunt o femeie de succes. M-am descurcat bine. Ce altceva mi-aș mai putea dori? Își făcu o ceașcă de ceai verde și așteptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
sau de Clarke? —Bună întrebare, zâmbi ea șmecherește. Îi cunosc pe amândoi. Aș vrea să îi cunosc și eu, zise bărbatul. Au avut o listă așa de lungă de pretenții... —Așa e Nieve, încuviință Darcey. —Vor flori, continuă el privind fâșia întinsă de iarbă din spatele lor. În curte. Castelul ăsta nu e tocmai potrivit pentru flori. E un castel obișnuit. Minette râse. —Cum poate să fie un castel obișnuit? întrebă ea. Râse și el. —Pentru mine e. Suntem aici de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de la parter, inclusiv foaierul imens cu șemineu, sala de mese uriașă și diverse alte camere de mărimi diferite. Fiecare fusese renovată și redecorată din greu, pentru a scoate în evidență specificul. În sfârșit ajunseră la o ușă care dădea înspre fâșia pietruită din spatele castelului. Acolo se aflau câteva mese de fier cu scaune, iar Darcey le privi cu jind. Vrei să te odihnești puțin? o întrebă Minette. Darcey dădu din cap. Mă duc să vă aduc niște perne, se oferi Malachy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Lorelei. Cu perne de mătase albă. Superbe. Și cu panglici la spate. Or să arate extraordinar. Le vom aranja cum nu se poate mai bine, evident. Și va exista un culoar ridicat spre umbrar, care va fi în spate. Indică fâșia imensă de pământ. Știu că am discutat dacă nu e mai bine ca totul să se desfășoare în castel, dar vara oamenii vor să iasă la aer și, oricât de arătos ar fi, interiorul unui castel te deprimă. Așa că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
urmând-o pe Lorelei la castel. Femeia dispăru înăuntru și se întoarse cu o sticlă de șampanie și două pahare. Pentru o nuntă ca-n povești! spuse ea scoțând dopul. Pentru o nuntă ca-n povești, încuviință Nieve. Stăteau pe fâșia de pietriș cu fața spre gazon. —Flori, tresări Nieve. Am cerut să planteze flori. Lorelei se întunecă la față. —Ăsta e singurul meu eșec, mărturisi ea. Încercăm să rezolvăm problema aducând o mulțime de ghivece. Dar proprietarul a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
susținut fiecare alegere pe care a făcut-o. Fac și eu parte din relația asta, nu sunt un... un... accesoriu! Aidan se uită urât la viitorul său socru, apoi se întoarse și ieși din bibliotecă, traversă holul și ieși pe fâșia de pietriș din spatele castelului. Știa că Stephen își adora fiica, dar tremura de furie la gândul că bătrânul își închipuia că Aidan punea mâna pe ea și pe averea ei fără s-o iubească. Lucru care era neadevărat, nedrept și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
din vehicul. Darcey clătină din cap. Era convinsă că mai mult ne-ar încurca. Vă trimite salutările ei. — Vino în spatele castelului, zise Malachy. Am să pun să vi se facă o cafea. Îi conduse prin coridoarele deja bine cunoscute până la fâșia de pietriș. Darcey puse mâinile streașină la ochi când dădu de strălucirea puternică a soarelui, reflectat în umbrarul alb imens care fusese instalat pe peluză. Se întoarse spre Aidan. —Ai vreo veste? Bărbatul arăta jalnic. Chipul îi era palid, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]