9,442 matches
-
semnul întrebării, București, 1971, 510-519; Constantin, Prozatori - critici, 71-79; Dimisianu, Valori, 93-95; Raicu, Critica, 134-139; Dimisianu, Nouă prozatori, 152-171; Ungureanu, Proză, 185-193; Vlad, Lectura, 297-304; Ardeleanu, Mențiuni, 96-108; Dimisianu, Opinii, 146-150; Manu, Eseu, 269-274; Regman, Explorări, 85-96; Mioara Apolzan, Casa ficțiunii, Cluj-Napoca, 1979, 46-80; Fănuș Neagu, Cartea cu prieteni, București, 1979, 37-39; Băileșteanu, Refracții, 206-214; Constantin Coroiu, Dialoguri literare, II, București, 1980, 191-204; Cristea, Faptul, 204-207; Negoițescu, Alte însemnări, 180-187; Popescu, Cărți, 105-109; Steinhardt, Incertitudini, 144-149; Ștefănescu, Jurnal, 118-122; Zaciu, Lancea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
un: transparent în ierarhiile din Gramatica decameronului la Tzvetan Todorov, în observațiile teoretice la Algirdas Julien Greimas despre lingvistul care ia act de structurile narative și caracteristicile lor recurente și în gândirea lui Roland Barthes despre narațiunea ca edificiu al ficțiunii geometrice . Acest sistem de gândire geometrizant apare în naratologia clasică în discuțiile despre nivele și înglobări, în concepția lui Vladimir Propp despre sferele de acțiune și în careul semiotic al lui Greimas unde geometria și inteligibilitatea textului sunt inseparabile, unde
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
câmp și iarna prin gospodărie, ori la pădure. Doar câte un rapsod se mai Învrednicea să transmită pentru viitor frânturi din povești de demult, atât cât mai ținea minte din cele ce le auzise de la bătrâni. Cât adevăr și câtă ficțiune era În ele, e greu de știut. Niciodată nu-mi voi ierta faptul de-a nu fi stat mai mult de vorbă cu cei care s-au dus și odată cu ei au trecut În uitare atâtea posibile frânturi de istorii
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
a lui R. se conturează abia după 1989, când poate să publice paginile de sertar și să dezvăluie dramatica sa experiență de detenție. Pasiunea manifestată mai înainte față de literatura biografică sau pentru subiecte care să îi prilejuiască „introducerea documentului în cadrul ficțiunii, aceasta din urmă neavând alt rol decât să sprijine adevărul documentar, să-l scoată în evidență, să-l impună cu mijloacele colorate ale beletristicii”, vizibilă încă din romanul Mozart. Șapte zile pentru nemurire (1987), subsumează total tehnicile artistice. „Romanele” Casa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289103_a_290432]
-
și în țară despre detenția și prigoana comunistă, R. realizează în 1998 o lucrare insolită, Istoria literaturii române de detenție, în două volume intitulate Memorialistica reeducărilor și Mărturisirea colaborării, unde sunt prezentate într-o viziune proprie contribuții memorialistice și de ficțiune. În acest imens material narativ sau poetic, susținut în cea mai mare parte de experiența trăită, există în cele din urmă o aspirație spre concizie de o mare vibrație și deschidere către mister. De asemenea, în narațiunea Pe bulevard în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289103_a_290432]
-
stilizată a acelorași neliniști și îndoieli care l-au torturat ca om. Fie că pornește din observația externă, fie din cea interioară, opera lui însumează o notație acută, prolixă uneori, sterilizată a zbaterilor lui sufletești. Dincolo de o minimă condiție a ficțiunii și de la un anume grad voit al expresiei artistice, cărțile lui sunt feluritele fațete ale unei confesiuni răsucite în sine, ca o spirală, fără nici un scop și nici o soluție [...]. Un ciudat lirism rece, o neurastenie metafizică și o cazuistică istovitoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
să fi îndeplinit anumite roluri într-o anume succesiune. Numai într-o contrafacere a biografiei, așa cum s-a întâmplat în cazul unor lideri politici, s-au inventat date, locuri și succesiuni de evenimente. Povestea vieții nu este o operă de ficțiune, atunci când interlocutorii respectă regulile și când nu este în joc altă intenție decât aceea de a mijloci înțelegerea unui fapt social. Metodă biografica nici nu intenționează să introducă o legitate și nici să descopere o lege a evoluției subiectului, pentru ca
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
știință adevărurile descoperite de matematicieni în legătură cu acel ceva cu care sunt preocupați ei? Că acel ceva se află într-o lume separată de cea fizică, sau se află în minte, sau ține de anumite convenții ale noastre, sau sunt simple ficțiuni, contează mai puțin. Orice variantă am adopta, dacă luăm obiectul de studiu al matematicienilor ca separat și deosebit de orice se află în lumea fizică, trebuie să suplimentăm viziunea noastră și cu o explicație a legăturii dintre cele două. Că este
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
scurtă Clopote de argint (1974) și Înălțimile se cuceresc (1975), M. este nominalizat ca autor de literatură pentru copii și tineret în Internationale Jugend-Bibliothek (München). Atașat până la devoțiune spațiului în care a văzut lumina zilei îi dedică atât scrieri de ficțiune, cât și lucrări de evocare documentară - Memoria Râmnicului (1979), Râmnicul de odinioară (1993), Râmnicul, Râmnicul... (1994), Cartea Râmnicului (1999), Râmnicul uitat (2003). Călătorește în RDG, URSS și India (invitat de Gheorghe Anca în 1983, la Universitatea din Calcutta, unde conferențiază
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288062_a_289391]
-
viziunii scriitorului despre efectul devastator al unei istorii brutale asupra fragilei ființe umane. Implicit, proza lui M. își vădește frecvent dimensiunea autobiografică, abordată direct în Cuibul de barză, „roman memorialistic”, în care reconstituirea propriei vieți interferează atât universul scrierilor de ficțiune, cât și cronica subiectivă a anilor 1966-1989, transpusă anterior în paginile a cinci tomuri de Jurnal (1997-2001). Diaristul consemnează momente ale scrisului, demersuri editoriale, impactul cu cenzura, secvențe din intimitatea familiei, reflecții asupra oamenilor, climatului literar și asupra propriei opere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288062_a_289391]
-
face ca adevărurile ei să fie accesibile nu doar magilor, ci și poeților (și, prin extensie, și cititorilor capabili să-i înțeleagă); de aici, utilizarea de către Domnu Stamatin a textemului [3] (fragmentul din Strigoii lui Eminescu): "mi-am închipuit că ficțiunea aceasta poetică, pe care v-o prezint, poate forma obiectul unei istorisiri cu mult mai reale decât combinațiile de fapte diverse ale cărților dumneavoastră obișnuite" (p. 13). În ceea ce privește "conținutul" acestei cunoașteri spirituale, el constă în sesizarea sensurilor simbolice ale crengii
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
va desface și amăgirea care se numește trup. Dar ceea ce e între noi acum, lămurit în foc, e o creangă de aur care va luci în sine, în afară de timp." (p. 145) Mai mult, metafora citată ne revelează nu doar sensul ficțiunii sadoveniene (iubirea este o "creangă de aur", un instrument spiritual universal de a transcende trupul, spațiul și timpul), ci și modalitatea prin care textemele, în calitate de cuante referențiale, pot contribui la construcția sensului "poetic" al unui text și la creația de
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
-se totuși într-o mai mare măsură decât alți scribi ai epocii de zona esteticului și alternând registrul satirei „usturătoare” cu acela al construcției „grave”, monumentale în intenție, înclinația lui autentică, neexploatată suficient, este aceea de a experimenta în sensul ficțiunilor arborescente, al complicațiilor narative, al spiritului ludic, parodic și autoironic. De asemenea, sunt evidente calitățile prozatorului de a construi - în special pe o tematică rurală - în spațiul realismului canonic, de a da verosimilitate unor atitudini, scene, psihologii, personaje, fire epice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287132_a_288461]
-
cultivator de zarzavaturi, dar și cămătar, negustor etc., care-și exploatează fără scrupule rudele, și, de cealaltă parte, Mihai Bud, un pălmaș cu viziuni marxiste, de care fata exploatatorului se îndrăgostește. Sensul acesta preliminar este ulterior deturnat către datele unei ficțiuni care pune în scenă o isterie colectivă cu punct de plecare în sfera religiosului : Mihai Bud se transformă, prin mijloace banditești, într-un mesager al unei așa-zise reveniri a Mântuitorului, exploatând financiar fervoarea acestei noi credințe care ia proporții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287132_a_288461]
-
într-un mesager al unei așa-zise reveniri a Mântuitorului, exploatând financiar fervoarea acestei noi credințe care ia proporții de masă. Romanul are meritul suplimentar de a fi una dintre puținele cărți ale literaturii române care încearcă să construiască o ficțiune pornind de la un astfel de caz. A treia Romă, care-și stabilește impulsul epic la nivelul conștiinței schizofrenice a pacientului unei clinici, complică firele, cronologiile, palierele narative, profitând de jocul binomului verosimil-neverosimil, pe care îl aplică faptelor expuse. Impresia este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287132_a_288461]
-
Val Condurache, Efectul Placebo, CL, 1983, 6; Mircea Muthu, Romanul ca provocare, ST, 1983, 7; Ioan Holban, Reportajul de idei, CRC, 1983, 42; Gheorghe Glodeanu, „Placebo”, TR, 1983, 45; Ion Pecie, Stăpâni și scutieri, R, 1983, 11; Roxana Sorescu, Romanul ficțiunii romanești, VR, 1984, 1; Ștefan Melancu, „Intermediarul”, ST, 1984, 2; Victor Durnea, Scriitori în exil. Între creație și analiză, CRC, 1990, 6, 7; Ulici, Prima verba, III, 28-30; Cristea, A scrie, 179-184; Andrei Manolescu, „Mă obosesc pe mine însumi” (interviu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289468_a_290797]
-
românului modern de la Don Quijote la Robinson Crusoe, este atribuit faptului că a celebrat personalitatea și a îndeplinit o funcție de identificare socială prin reflectarea ordinii stabilite 70. Profund individualizat și angajat în aventuri mai mult sau mai putin comune, personajul de ficțiune și-a cunoscut vârstă de aur în secolul al XIX-lea. Românul secolului al XIX-lea exprimă, așa cum menționează Pierre Chartier [p.135], conflictul dintre societate și personaj 71, fie că acesta e purtătorul celor mai înalte valori la care
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
de o aparentă, deoarece ei sunt cu toții învinși, fie de femeie, fie de faliment sau de moarte. În comparație cu personajele balzaciene a caror energie ține de voință, energia personajelor zoliste ține de involuntar, de aici și eșecurile lor73. Se știe că ficțiunea naturalista privilegiază o viziune a lumii pesimista (fondată pe sociologia lui Taine și accentuată de influență lui Schopenhauer)74 care se traduce prin tragedia destinelor umane. Semnificativ apare în notele de pregătire ale lui Zola pentru La Joie de vivre
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
bine conturate. Pariziana este personajul feminin ne-ordinar care ilustrează condiția femeii și revendicarea să de libertate și independentă. Femeia pariziana este o "intersecție" de ambiguități, este locul de predilecție al problemelor secolului. Femeia pariziana face posibil, în plan de ficțiune, ceea ce secolul (istoric, social, economic, uman) exclude în realitate. Nu este ea oare, mai întâi de toate, ființa prin care contrariile devin "co-posibile"? Ea ne apare succesiv că idolatrizare și umilință, viciu și virtute, utilitate și gratuitate, erotism și pragmatism
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
de tip clasic a dimensiunii epice, lăsând nevalorificata originalitatea expresivității sale de natură teatrală. Mai multe considerente, de ordin literar și metaliterar, ne-au făcut să adoptăm perspectiva teatrală de interpretare a personajului. 1) Spectacolul lumii Teatrum mundi este o ficțiune culturală, ce se dezvoltă prin analogie cu "dramaturgia socială" (M. Weber, G.H.Mead, E. Goffman) și sugerează o tehnică de investigație și un mod de explicare. Teatralitatea traduce o matrice etnică franceză și genurială feminină 150. La prima vedere, s-
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
poate fi citit într-o abordare teatrală. Așa sunt recitite acum lucrările clasice. Universul proiectat de Pariziana în textul literar poate fi interpretat ca o microficțiune de tip teatral (scrisă, regizată și interpretată de ea) în cadrul unei macroficțiuni literare, o ficțiune de gradul ÎI înscrisă într-o ficțiune de gradul I, o punere în abis puternic contaminată de "teatral": coliziunea dramatică, cadrarea scenei, temporalitatea legată, mișcarea spațială. Interpretarea românului realist/naturalist că teatru duce la lectură textului că "text al spectacolului
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
Așa sunt recitite acum lucrările clasice. Universul proiectat de Pariziana în textul literar poate fi interpretat ca o microficțiune de tip teatral (scrisă, regizată și interpretată de ea) în cadrul unei macroficțiuni literare, o ficțiune de gradul ÎI înscrisă într-o ficțiune de gradul I, o punere în abis puternic contaminată de "teatral": coliziunea dramatică, cadrarea scenei, temporalitatea legată, mișcarea spațială. Interpretarea românului realist/naturalist că teatru duce la lectură textului că "text al spectacolului". Fiecare scenă romanesca miniaturizează în felul său
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
elles se réjouissait, elle s'apprêtait" [Zola, Nana, p.110]. Spațiul urban este dublu. Este vorba de un loc real, care dă naștere unui univers imaginar. Oraș-iluzie cu decor schimbător, Parisul este totodată locul unui teatru real, dar și imaginar. Ficțiunile, în care orașul este un subiect permanent, se axează pe reprezentarea mecanismelor Comediei urbane. Viața pariziana se prezintă că o "comédie perpétuelle, à laquelle oblige ce que vous appelez la civilisation du XIXe siècle" [Stendhal, Le Rouge et le Noir
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
Franța este una dintre țările cele mai codificate, cu forme de conduită precise pentru toate circumstanțele existenței, fie de lege, fie de tradiție 238. Calendarul monden este supraîncărcat cu evenimente. Înțelegem prin s c e n a reprezentarea dramatică în ficțiune [Lojkine; Jucan, p.23], mizanscena unui eveniment, construită că transgresare a ritualului în care converge eficientă narativa cu cea scenica [v. Lojkine, La scène de român. Méthode d'analyse, Armând Colin, Paris, 2002]239. Nicolae Panea menționează cu justețe că
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
altfel. 2.2.3. Scene intime sau theatrum amoris Iubirea în societatea franceză are o permanentă de invidiat. Românul francez este genul în care Erosul este suveran 293, femeia ocupând o poziție centrală. Dragostea este motorul clasic al povestirii de ficțiune, care instaurează axa și subiectul principal al intrigii majorității romanelor de moravuri, axa prin raportare la care se definește Pariziana și majoritatea personajelor din jurul ei. Dar spre sfârșitul secolului al XIX-lea constatăm moartea Erosului într-o societate ce devine
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]