KorAP: Find »[drukola/base=furie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...142 143 144 ...356 >

8,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

contempla mai bine, decât din precauție, se gândi că fata și calul alcătuiau un spectacol magnific și trase concluzia că îi dorea pe amândoi. Era atât de fericit că o regăsise, încât, când o văzu strigând și împungându-și cu furie calul pentru a-l ataca în forță, în vreme ce-și rotea sabia în aer, el își reținu pentru o clipă calul, surprins și incapabil să se hotărască ce să facă; apoi își îndemnă și el animalul și merse în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
privea mândră, iar Balamber simți că ura ei era neclintită. Suspinând, se lăsă pe mânerul șeii și, privind-o puțin dintr-o parte, îi aminti: — Eu ți-am salvat viața, ai uitat? Frediana se aprinse, ochii săi deveniră ochii unei furii: Tu mi-ai ucis tatăl și fratele! strigă. Așa că nu-ți datorez absolut nimic! — Nu eu i-am hotărât moartea, iar cel care i-a întins cursa a fost Gualfard. Eu nu am făcut decât să lucrez în numele lui Onegesius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
justifice: — Am scris acele cuvinte pe când lupta stătea să înceapă. Intenția mea era... Etius îl întrerupse sec: — Am înțeles perfect care era intenția ta. Să știi atunci... Se opri și tăcu un moment, părând să-și domine un acces de furie. — Să știi, repetă sever, ridicând mustrător arătătorul, dar moderând tonul vocii, că tu însuți, cu rapoartele tale din Sapaudia, ai contribuit mult la hotărârea mea de a renunța să aleg calea Alpilor. Mai înainte ca Sebastianus să poată replica ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bietul de el... și lătratul câinelui se apropia, iar eu... în sfârșit, n-am stat mult pe gânduri și, aruncând pe jos vreascurile, l-am luat de mână, l-am dus în goană către car; în mare grabă și cu furie, i-am făcut un pic de loc în mulțimea de butuci pe care-i încărcaserăm, iar deasupra lui am pus alții, cât am putut de iute, ca să-l pot ascunde. Confratele meu, care se întorcea cu securea sa fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
putut de iute, ca să-l pot ascunde. Confratele meu, care se întorcea cu securea sa fără să fi încheiat treaba, mă văzu și se opri, peste măsură de uimit; dar eu, acum nici nu știu cum, din doar câteva cuvinte spuse cu furie, l-am convins să mă ajute. După ce l-am acoperit bine pe băiat, ne-am îndepărtat puțin de car și iată că apare câinele: un mastif ce te băga în sperieți, cu zgardă cu colți și, în spatele câinelui, un bărbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o să vă spun unde-i Eudoxiu. Știu! Știu, vă spun! — Atunci, vorbește! îi porunci Metronius, apucându-l de părul lung, fără să-și vâre sabia în teacă. Sebastianus, care din nou se apropiase de el, îl întrebă cu mai puțină furie. — Deci? Ai grijă că viața sau moartea ta depinde de ce o să ne spui acum. Bagaudul răspunse fără să-și desprindă ochii de la sabia lui Metronius. — E la Aureilana... A intrat ca un fugar puțin înainte de asediu... — Și de ce? — Trebuie... înghiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aceleași lucruri despre care spusese Sebastianus. — Așadar, spuse atunci călugărul, în timp ce Eucherius era dat la o parte, vedeți bine, prieteni, că am spus adevărul. Eudoxiu e de acum în afara Bagaudiei! Un alt bagaud se ridică din spatele mulțimii, contrazicându-l cu furie: — Nu! Tu ești trădătorul! Tu ai violat legile noastre! Hotărârea era luată și acum tu profiți de absența lui Eudoxiu ca să-i înfigi un pumnal în spate și să pui iarăși totul în discuție! Izbucni o serie de proteste, mici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
prietenei sale, care îi răspunse pe un ton dur: — Nu e decât un neghiob, un mascul găunos, bun doar să-și arate mușchii! — Ai dreptate, acceptă Hippolita, dar un astfel de om îmi poate fi de folos, înțelegi, nu? Cu furia celor timizi, Flavia nu se putu stăpâni: — Bineînțeles! izbucni, mai ales că are ceva ce eu nu posed! înclinând ușor capul spre ea, Hippolita ridică sprâncenele într-o expresie de reproș și îi răspunse: Nu e demn de tine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
execute, Cilonus îl prinse de un braț și căută să-l rețină: — Ce-ți pasă de țărănoii ăia? Crezi cumva că ei te iubesc? Trebuie să închidem imediat poarta și să o baricadăm. Dacă hunii... Cu un strigăt plin de furie, de-a dreptul războinic, Hippolita se răsuci fulgerător spre el și îi arse o palmă. — Tu să taci, imbecilule! îi porunci furioasă. Perplex, Cilonus amuți, își duse mâna la obraz și se retrase, ieșind în afara conului de lumină al lămpilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fi pierdut sângele rece și... Sigur! Trebuia să ia scrinurile cu bani și bijuteriile! Dar cum să reușească, în atât de puțin timp, să culeagă toate obiectele acelea? Și toate operele de artă din villa? Cum să le salveze de furia distrugătoare a barbarilor? Văzându-i pe oaspeți cum se îndepărtează în grabă, urmându-l pe servitor, își aminti de Flavia. Unde dispăruse? De la balustradă, îl întrebă pe Clemantius, care se întorsese dedesubt și vorbea cu însuflețire cu purtătorii de lectică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vocile, cu fiecare pas tot mai îndepărtate, ale mulțimii ce ajunsese în fața villa-ei. Adâncindu-se iute printre tufișuri, se pregătea să-și mustre cât se poate de aspru prietena, care, cu siguranță, pradă acceselor sale prostești de gelozie și de furie neputincioasă, vărsa lacrimi pe vreo bancă, surdă și nepăsătoare la tot ce se întâmpla în jur. își reproșa că pierde timp prețios cu căutarea ei, că asta o lua de la sarcini mult mai importante în situația aceea de urgență și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se întreba dacă de aici înainte acei demoni aveau să ajungă să aibă putere și peste viața ei. între timp, servii se puseseră pe treabă pentru a aprinde lumânările. Imediat ce se făcu puțină lumină, unii dintre refugiați se azvârliră cu furie asupra prizonierului și în mijlocul sălii se încinse o încăierare. Soldatul, însă, îl apără cu toate puterile sale. — Nu! striga. Nu-l ucideți! Ne-ar putea fi de folos. Hippolita, care rămăsese la ambrazură, nu le dădea mare atenție, fiind foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
intraseră primii în villa deschiseseră poarta de la curte tovarășilor lor din afară, iar acum, în perimetrul acela se agita o mulțime de bărbați călări sau pe jos, ce alergau în toate direcțiile, strigând și făcându-și lumină cu torțele. în furia jafului, cuprinși de nebunie, dăduseră foc tuturor clădirilor din jur, iar acum se străduiau se scoată animalele din rugul staulelor și se agitau fără vreun folos în jurul grânarului în flăcări. Strigătele lor incitate și de neînțeles răsunau peste vaietele prăbușirilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu consilierii săi. Se auziră venind dinspre ei câteva râsete. După o scurtă consfătuire, omul îi vorbi Hippolitei: — Dacă ieșiți de acolo, rămâneți toți în viață. Prăbușirea, cu un zgomot ca de tunet, a unui alt zid al villa-ei înteți furia Hippolitei. Când și ultimele resturi calcinate căzură, putu să-i răspundă, și o făcu cu un sarcasm temerar: Nu ești mulțumit de prada ta, barbarule? Nu ești decât un tâlhar și un asasin, iar cuvântul tău nu valorează nimic înaintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de prada ta, barbarule? Nu ești decât un tâlhar și un asasin, iar cuvântul tău nu valorează nimic înaintea mea. Clemantius, alarmat se apropie de ea: — Nu e înțelept să-l provoci, domina. Hippolita nu-l lăsă să continue; o furie de nestăvilit creștea în ea. — Mi-ai distrus casa, mi-ai ucis servii, mi-ai furat tot ce aveam; ce mai vrei, mortăciune? Să ucizi femei și copii? Noi de aici nu ieșim, asta e sigur. Dezorientat, barbarul se îndreptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
desluși între cele două canaturi grele și începu să se lărgească. în același timp, scârțâitul lanțului anunță tuturor combatanților că, în afara zidurilor, podul de lemn se lăsa acum peste șanț. Cu toate acestea, Sebastianus încerca mai departe, luptându-se cu furie, să ajungă la poartă, de care îl mai despărțeau acum doar douăzeci de pași; însă alți bagauzi veniră dinspre camera de gardă, alergând să dea o mână de ajutor tovarășilor săi. Printre ei ieși și un bărbat robust cu barba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aproape ras în cap. Cu iuțeala fulgerului, atacă din spate un soldat prins în luptă cu un bagaud și într-o clipă îi tăie gâtul. Dubritius, care respingea un adversar cu lovituri violente de sus, aplicate iar și iar cu furie, reuși să i-l arate lui Sebastianus. — Cel de colo! strigă. El e! Auzind acel strigăt, Eudoxiu se întoarse și se năpusti spre el cu sabia ridicată, însă nu făcu decât câțiva pași, fiindcă ultima javelină a lui Vitalius îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
De îndată, Sebastianus fu lângă el pentru a-i da ultima lovitură. Cu o clipă înainte de a-i primi în pântece lama, Eudoxiu îl privi cu ochii strălucind de exaltare; cu buzele lățite într-un zâmbet răutăcios, mârâi sarcastic, cu furie: — Acum e prea târziu, Prefectule! în timp ce bagaudul, lovit de moarte, se ghemuia la poalele zidului, alți adversari se iviseră deja lângă Sebastianus, luptându-se cu el ca să-i taie calea către turn. Deși copleșiți de numărul adversarilor, prefectul și tovarășii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lupta aceea scurtă, dar furibundă, era acum practic înjumătățit. Mai mult, ajuns la o răscruce, putu vedea ați barbari roind către piață pe o stradă paralelă. Trebui să întindă brațul și să-l tragă înapoi pe uriașul bărbos, care, în furia luptei, se ducea prea mult înainte. — Ce faci? Ești nebun? îi strigă. Suntem prea puțini. Ne întoarcem în piață. Soldatul îl fulgeră mai întâi cu o privire încărcată de furie și exaltare, după care, însă, dându-și seama cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și să-l tragă înapoi pe uriașul bărbos, care, în furia luptei, se ducea prea mult înainte. — Ce faci? Ești nebun? îi strigă. Suntem prea puțini. Ne întoarcem în piață. Soldatul îl fulgeră mai întâi cu o privire încărcată de furie și exaltare, după care, însă, dându-și seama cât de puțini rămăseseră, schimbă direcția și îl urmă împreună cu ceilalți. Ajunseră în goană în imediata apropiere a pieței, unde găsiră drumul blocat de câteva care, așezate mai mult la întâmplare. Milițienii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
persoane adunate înaintea sa. Anianus însă, care se mișca prin curte cu energia unui războinic, nu părea nicidecum resemnat: întorcându-se spre cei care erau cel mai aproape de el, agită mânios cârja pastorală și din nou îi îndemnă, aproape cu furie: — Alergați și vedeți, vă zic! Convinși, oamenii, zeci de bărbați și femei se supuseră acelei vibrante chemări și se puseră în mișcare, rupând rândurile compacte ce formau mulțimea și apucând-o cu frenezie pe strada ce flanca episcopia și ducea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
înfrunte, altele în schimb, hotărâră să oprească și să se retragă, evitând ciocnirea. Sebastianus își dădu seama că dușmanul era cuprins de panică: în tabără corturile erau demontate cu febrilitate, carele erau încărcate în cea mai mare grabă și cu furie și țâșneau imediat, ciocnindu-se unele de atele în toată confuzia aceea, iar animalele fugeau din îngrădituri fără ca cineva să le urmărească; cei mai mulți dintre huni alergau pe cărări noroioase, în direcția opusă dușmanului, care înainta mereu. Forțele ce acopereau retragerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se găsea la doar un pas de a împlini o acțiune memorabilă. Dacă, într-adevăr, gepizii lui Ardarich fuseseră cei care intraseră primii pe poarta de miazăzi, era la fel de adevărat că aceștia se dispersaseră iute, prostește, aruncându-se ca niște furii către primele case pe care le întâlniseră, ca să le jefuiască; la drept vorbind, grupul cel mai numeros fusese pus pe fugă de apărători chiar când ajunsese la un pas de piața cea mare. Mingan-ul său, în schimb, intrase în cetate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pumnii, îl străpunse cu privirea. — Toți sunt morți! strigă mânioasă, dar cu glasul frânt. Acum îl fixa cu ură, de dincolo de vălul de lacrimi, pe care, totuși, părea să și le rețină din răsputeri. Buza de jos îi tremura de furie. — De când? — Ce-ți pasă ție? răspunse ea cu putere, cu vocea schimbată de plâns. Lăsă apoi capul în jos, cu privirea în pământ. în mâna dreaptă încă mai ținea coasta de miel, acum curățată de carne aproape cu totul. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mod evident iritați -, Balamber o întrebase care era motivul acelui gest jignitor. Roșie la față, ea își întoarse privirea în față, ridicându-și mândră bărbia. „Turingienii sunt niște gunoaie!“ Nu spusese mai mult, dar în ochi îi apăruseră lacrimi de furie. Apoi, aplecându-se deodată în față, se agățase de gâtul catârului și, căutând să-i apuce căpăstrul, îi strigase servitorului care o conducea să se oprească; acela se opri de îndată, temându-se că animalul, enervat acum, ar fi devenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]