4,602 matches
-
omorât câinele, v-arăt eu vouă* Victor se apropie să-l împace: - Ascultă... - Nimic, vă bag în spital! - Dar de ce dracu nu-l legi? îndrăznise până la urmă și cel mic. Atât i-a trebuit lui Chirică. S-a făcut o dată galben la față, de ziceai că moare. Abia și-a tras sufletul și s-a pus pe țipat: - Să vă luați calabalâcul de aici. Ce, ați început să ne împușcați? Vecinii alergară să vadă ce-i. Pică tocmai atunci și sifonarul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fărîmită între degete. Tare era bine la soare, cu cerul ăsta deasupra... Gheorghe a aflat că Oacă murise la spital, la Filaret. Au mers de -lau scos și -lau dus la cimitir. Nu mai semăna. Rămăsese o mână de om, galben, numai pielea pe el. Era ușor și în coșciug. Îl ducea Paraschiv ca pe un fulg. Ăl bătrân plângea la capul lui: - Nu mai ești nici tu, Ciupitule, te-ai dus după Stăpînu, unde-o fi... 356 Iar s-au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
baby, copil precoce, pipa, ochelarii, pălăria pleoștită și cravata apretată Îl fac inconfundabil, fie că se află la Londra, În America sau Italia. Hârtia pe care scrie la doar 18 ani Beccarius, o satiră ușoară, e mai importantă decât textul. Galbenul ei, culoarea-emblemă a decadentismului, dă amprenta unui Întreg deceniu: „deceniul galben”. Eseurile sale despre dandysm, despre firea bărbaților, despre Incomparabila frumusețe a veșmântului modern, În apărarea cosmeticii, Dandy și dandy, Prințul cel bun, De natura barbatulorum, povestirea Ipocritul fericit sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fără Însă a le Încheia. Are totuși prilejul să se afirme Încă de pe băncile școlii și ca literat, și ca desenator, iar hârtia pe care scrie la doar 18 ani Beccarius, o satiră ușoară, se dovedește mai importantă decât textul. Galbenul ei devine, cum s-a văzut deja, culoarea-stindard a decadentismului englez. La 21 de ani scrie Incomparabila frumusețe a veșmântului modern, eseu citit de fervenții dandysmului ca o biblie, iar din 1894 Începe colaborarea la celebra The Yellow Book, revistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
bine la pandantiv, o piatra a lunii. —E piatra zodiei mele, spuse ea, atingând-o și roșind ușor. Un cadou. Știu că nu te dai în vânt după astrologie, dar cred că mi se potrivește oricum, nu? Cu siguranță. Și galbenul ăla dă bine cu părul tău, spusei arătând spre jachetă. Janey se uită la costumul pe care-l purta. Sunt și eu un pic mai elegantă, nu? Din cauza proiectului ăstuia nou. Era adevărat; era clar că radia, cu ochii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
un făcut, întotdeauna dă peste tipi care nu o tratează cum trebuie. Oricum, când am încercat să-i desfac eșarfa, am văzut că avea o vânătaie pe gât. Nu o vânătaie „focul pasiunii“, ci una zdravănă. Era un fel de galben amestecat cu verde. Probabil că de aceea nu m-a lăsat să-i dau jos eșarfa. Și, dintr-odată, mi-am dat seama: de fiecare dată când am văzut-o în timpul producției ăsteia, întotdeauna avea ceva în jurul gâtului. Acum știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mai răspund de mine. Apartamentul lui Hugo era în Spitalfields, la primul etaj al unei căsuțe georgiene drăguțe. Se vedea că fusese restaurată cu drag; nu știam dacă era o restaurare fidelă sau nu, dar îmi plăcea. Pereți de un galben pal, pe care atârnau gravuri alb-negru, podele lustruite și mobilă delicată, din lemn, care era mult mai confortabilă decât părea. Pe două măsuțe se afla o colecție bine gândită de objets d’art: prespapier-uri din sticlă, imitație Lalique, fotografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
scoaseră un „Bună!“ demn de un adevărat cuplu, cu avantajul suplimentar al diferențelor lor etnice: Paul, înalt și cu părul roșcat, era printre puținii oameni care chiar au pielea labă, spre deosebire de noi, ceilalți, care avem pielea de diferite nuanțe de galben murdar. Și Tabitha, de o zveltețe diafană, îmbrăcată într-o rochie bleumarin cu bretele, cu părul negru prins în vârful capului într-un stil pe care bănuiam că-l copiază după Violet, avea exact aceeași nuanță de piele cu bronzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aducea aici turiști încă din anii ’30. Era un mozaic în stil romanic, absolut intact, întinzându-se pe zece metri în lungime și cinci în lățime. Chiar și la lumina aceea, Ziad putea vedea claritatea culorilor realizate de nenumăratele plăcuțe: galben, verde, ocru, maro, un roșu intens ca vinul, o nuanță mai aspră, precum cărămida roșiatică, însoțită de negru intens, alb și multe feluri de gri. După cum i se spusese, podeaua era împărțită în trei panouri distincte. Cel mai îndepărtat părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
putea vedea un carusel învârtindu-se în depărtare. Pe măsură ce se apropia de el, muzica se auzea mai tare. Părea să străbată o pajiște: cu fiecare pas pe care îl făcea, din pământ se iveau flori în nuanțe strălucitoare de violet, galben și roșu aprins. Maggie se uită peste instrucțiunile scrise luate din e-mailul lui Liz. Pentru a ajunge la camera în care se găsea Maggie Costello cea virtuală, locul de întâlnire pentru jocul de simulare a păcii, trebuia să apese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
că natura e bolnavă... GARDIANUL: Natura, domnule, e ca o eczemă care ne-a crescut pe piele. ARTUR: Întotdeauna mi-a fost silă să-mi ating pielea... GARDIANUL: Și mie. Mor de silă. Uitați-vă în cerul gurii mele... E galben... ARTUR: De zece ani noi dorm, nu mănânc, nu beau... Mă simt umilit... GARDIANUL: Și pe mine, domnule, mă umilesc deținuții. Credeți că mi-e ușor să suport toate mofturile dumneavoastră? ARTUR: Regret, regret enorm... GARDIANUL: Mă bucur. Eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
noi... N-aș vrea să părăsiți orașul cu o părere atât de proastă despre orașul nostru... Am să vă spun adevărul... Trebuie să știți adevărul... ARTUR: Hai, dă-i bice! GARDIANUL: Uitați-vă în ochiul meu, aici. (Îi arată.) E galben... Mii de osândiți am văzut... Începusem să orbesc... Ori de câte ori auzeam hârști! ochiul meu clipea. Începuse să mi se tocească pleoapa... Erau alte vremuri, domnule, aveau altă aromă... Și nici nu ploua ca acum, în zilele de execuție... Aveam un eșafod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
apoi purcedea la deschiderea cutiei din tablă neagră cu vopsele. Îmi plăcea vioiciunea cu care Își Îmbiba pensula În nenumărate culori, În acompaniamentul unui zăngănit rapid, produs de recipientele de email unde se cuibăreau ispititoare bogatele nuanțe de roșu și galben În care pensula făcea câte o gropiță; după ce Își culegea astfel mierea, Înceta să se mai balanseze și să lovească și, măturând de două, trei ori, cu vârful ei Încărcat de culoare, hârtia „Vatmanski“, o scălda Într-o baie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
colorate inserate Într-un cadru văruit de ambele părți ale verandei. Privită prin aceste sticle magice, grădina părea ciudat de Încremenită și izolată. Dacă priveai prin sticla albastră, nisipul devenea cenușă, iar pe cerul tropical Înotau copaci ca de cerneală. Galbenul crea o lume de chihlimbar În infuzia de ceai foarte tare a razelor de soare. Roșul făcea frunzișul să picure stropi de Întuneric rubiniu pe o cărare roz. Verdele Îmbiba verdeața Într-un verde și mai verde. Și când, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
părinților ei, care erau „des bourgeois de Paris“, după cum am auzit pe cineva spunându-i mamei, ridicând ușor din umeri. Am interpretat În felul meu acel dispreț, știind că oamenii aceia veniseră tocmai de la Paris În limuzina lor albastru cu galben (o aventură mondenă pe atunci), În schimb fuseseră atât de meschini Încât s-o trimită pe Colette Împreună cu cățelul și guvernanta ei cu un tren cu vagoane obișnuite. Câinele era o femelă de fox-terrier cu clopoței la zgardă și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
vulgarizată, bucuriile anilor de pace. Localurile făceau afaceri minunate. Toate genurile de teatru prosperau. Într-o dimineață, pe un drum de munte, am Întâlnit brusc un bizar cavaler, Înveșmântat Într-un costum cerchez, cu fața transpirată, Încordată, vopsită Într-un galben straniu. Își tot smucea furios calul care, fără să-l bage În seamă, o pornise În jos pe o cărare abruptă, cu un pas ciudat de hotărât, ca o persoană care părăsește jignit o petrecere. Mai văzusem cai fugind dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de flanel erau gri-Închis, iar puloverul cu nasturi numit „jumper“, purtat pe sub sacoul cu cordon, avea conservatoarea culoare maro. Cei care ar fi putut fi denumiți probabil lotul homosexualilor purtau vechii pantofi escarpin, pantaloni de flanel gri-foarte deschis, un „jumper“ galben strălucitor și haina de la un costum bun. Pe vremea aceea preocuparea mea tinerească pentru haine era pe cale de dispariție, dar după moda sobră din Rusia, mi se părea o adevărată năzdrăvănie să umblu În papuci, să scap de jartiere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a venit, iată, grozăvia și i-a prins nepregătiți, de parcă atunci ningea pentru prima dată peste neam, a oprit în dreptul meu o mașină lungă, lungă, semănând perfect cu dricul motorizat din anii ’40 ai veacului trecut al fostei primării de Galben. O blondină, cu o căciuliță de Moș Crăciun, a deschis portiera dinspre mine, ciripind ceva ca un chițăit. De pe scaunul șoferului, m-am auzit strigat, răspicat: — Profesore! Ce faci, bre, profesore! Nu mai trebuiau alte cuvinte. Îl recunoscusem: era popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în pungi de plastic și le scoteau din coș și le puneau pe bandă și arătau nerăbdători și să mă ia dracu’ dacă-mi amintesc ce erau jumate din ele. Mă iertați, doamnă Peters, da’ cum se cheamă fructu’ ăsta galben curbat, care stă-n ciorchine? No, glumesc la faza asta, da’ v-ați prins voi. Deci, când era mama acolo și se uita la mine umedă toată și mândră, era jenant. Voia să mă prefac că n-o cunosc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
am pierdut partida..." Florence Miga fricționa mâinile Melaniei. Bătrâna, mai șubredă ca niciodată, stătea inertă. Semăna cu o flacără care abia mai pâlpâie. Obrajii uzi păreau străvezii. Lacrimile cădeau pe blana motanului care se scutura ciulindu-și urechile. Ioniță Dragii, galben la față, își dădu drumul pe un scaun. Șopti trecîndu-și dosul palmei peste față: ― Florence, n-ai puțină valeriană? Nu știu... Femeia se întoarse fulgerător. ― A. nu! Te rog, nu! Mi-ajunge! Doar grija ta n-o mai aveam. ― Iartă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fost degeaba? Simți că-i e greață, o greață violentă. Camera se învîrtea cu el și ar fi vrut să strige atât timp cât degetele mai aveau puterea să se agațe în anourile de fier: "Opriți!" Un carusel înnebunitor unde roșul, verdele, galbenul întind fâșii lungi, curcubee rare te strangulează. Cârnul ridică bărbia ofensat: ― De ce crezi că m-am întors? Îți închipui că macaroana aia de ciment e un bulevard? Șerbănică schimbă o privire cu Ioniță Dragu. Profesorul sorbea încetișor dintr-un pahar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
totdeauna ca pe o soră a mamei. O soră neajutorată, șubredă. Inima, știți... Mi-e teamă că nu va rezista. Maiorul îl privi lung încercînd să nu zâmbească. Rosti absent: ― Strada Aristide Condurache, deci... ― Da, o vilă mică, vopsită în galben... În cartier i se spune Căsuța cu zorele. De la Grădina Icoanei o luați la stânga și... Cristescu clătina din cap pe gânduri. Privirea îi căzu întîmplător pe ceasul pilotului: 4. Se crispă brusc: ― Ce-ați spus? ― V-am oferit un punct
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
moștenirea urei lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără, - pat aurit, însă pustiu și nebinecuvîntat, - trist mergea la război cu inima neîmblînzită, - și împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi și rotunzi, - și din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroae de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
care ocolea casa, am tras cu ochiul la camerele de oaspeți care dădeau spre el. Erau văruite și deasupra paturilor aranjate erau drapate, fără cusur, plase contra țânțarilor. Unele dintre camere aveau ferestre În jurul cărora se cățărau flori de un galben strălucitor, iar În altele erau puse pe pereți icoane mexicane vechi. Am Început să mă simt un pic mai veselă - cine nu s-ar fi simțit? — În acest caz, Lauren, care este țelul tău? am Întrebat-o eu, recăpătându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
aveau chef să se dea peste cap pentru asta. În timp ce Hunter lăsa hainele noastre, eu m-am dus sus, unde Lauren Își Întâmpina oaspeții În pragul salonului de la primul etaj, Îmbrăcată cu niște pantaloni scurți trăsnet din pluș de un galben ca primulele și o bluză roz-bonbon În formă de T. Pe cap avea o perucă blondă prinsă În codițe Îndrăznețe. Era Încălțată cu patine cu rotile nou-nouțe din piele albă. După cum se părea, voia să fie Rollergirl; totuși, singurul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]