4,554 matches
-
lingvistică (lucru sesizat atât de E. Mihăilă, cât și de E. Coșeriu), unde numele este vizat în vorbirea concretă și în limbă. De aceea, demersul autoarei ia în considerare statutul numelui din două perspective: pe de o parte, distinge între geneza și funcția numelui în sistemul de semne al limbii, pe de altă parte, are în vedere opoziția dintre sistem și uz. Numele proprii au sens (exprimă calități sau proprietăți) doar ca geneză; ca funcție, sunt simple indicii ale unor obiecte
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
două perspective: pe de o parte, distinge între geneza și funcția numelui în sistemul de semne al limbii, pe de altă parte, are în vedere opoziția dintre sistem și uz. Numele proprii au sens (exprimă calități sau proprietăți) doar ca geneză; ca funcție, sunt simple indicii ale unor obiecte singulare, fără a exprima o proprietate logică a acestora. În uz, numele propriu se identifică cu obiectul și exprimă infinitatea trăsăturilor concrete ale acestuia, fiind un puternic "operator de individualizare"35. În
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fie mimetică; C. limba este mimetică". Efectele de putere ale numelui se găsesc în natura motivată, în mimetismul lor, cu alte cuvinte în funcția lor icastică. Această idee e explicată atât prin intermediul ipotezei naturaliste, cât și a celei convenționaliste cu privire la geneza limbajului: în primul caz, efectele de putere pătrund pe calea semnificantului, în cel de al doilea caz, pe calea semnificatului 46. Dialectica sacru-profan este o expresie a dialecticii dintre motivat și nemotivat. Efectele de putere ale cuvântului sunt în relație
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
profan 49. Orizontul cuvântului sacru se caracterizează prin "prezența explicită a semnificatului", orizontul cuvântului profan prin întâietatea semnificantului, iar orizontul cuvântului sacralizat "se definește la intersecția planului de manifestare a cuvântului sacru cu cel al cuvântului profan"50. Așadar, etapele genezei puterii cuvântului sunt sacru → profan → sacralizat sau vrăjire → dezvrăjire → revrăjire 51. Am putea adăuga motivare→ arbitrar→ remotivare, remotivarea fiind rezultatul efortului de resemnificare pe care îl realizează autorul-onomaturg. Dacă Platon înțelege prin nume, atât numele unui lucru (clasă de lucruri
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
proprii cu sens nuclear, și a "numelor proprii bogate în sens" a lui Bertrand Russel, urmat de Frege, Wittgenstein, Searle, Strawson (Marc Wilmet), iar în final este prezentat un topic al onomasticii romanești, în care sensul numelui se modifică de la geneză la redactare și apoi la lectură (Yves Baudelle). Deoarece numele propriu secret este deținătorul adevărului refugiat, protejat și pregătit de revelații în și prin istorie, sarcina criticului și a filosofului este de a restaura limbajul în puritatea sa primară, atunci când
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
parte, romancierul modelează vocabula onomastică în funcție de resursele limbii, pe de altă parte, el exploatează în context capacitățile expresive ale semnificantului astfel construit. Observând că studiile de onomastică literară s-au recentrat pe relația sintagmatică în detrimentul paradigmei nume/ personaj, abandonând problema genezei numelor proprii pentru studiul funcționarii lor în procesul discursiv și textual, cercetătorul afirmă că această deplasare justifică o reexaminare a bazelor teoretice și metodologice a unei semantici a onomasticii literare și punerea unei probleme esențiale: "aceea de a ști în
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lectorul, cu aptitudinea sa de a remotiva numele dincolo de intențiile autorului, topicul de funcționare al onomasticii romanești pe care îl elaborează nu poate fi în viziunea sa decât cinetic, căci sensul numelui se modifică de la o etapă la alta, de la geneză la redactare și apoi la lectură. Redăm în continuare schema lui Yves Baudelle: Tabelul nr. 1. Sursa: Yves Baudelle, "Sémantique de l'onomastique fictionnelle: esquisse d'une topique", în Martine Léonard, Élisabeth Nardout-Lafarge, Le texte et le nom, XYZ Publishing
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
interiorul sistemului lingvistic, care nu se produce între lucrul semnificat și forma semnificantă, ci prin trimitere la monemele lexicale care alcătuiesc numele/semnul lingvistic 152, există o motivare datorată contextului. Astfel, numele propriu, motivat prin intermediul sistemului primar de semne (ca geneză) și care devine arbitrar pe măsură ce își întărește funcția de individualizare, devenind un simplu indiciu al obiectului (teza Ecaterinei Mihăilă) se remotivează în context, își (re)dobândește sensul în context (Onufrie Vințeler, Augustin Pop, Ștefan Badea, Mariana Istrate, Mihai Ignat). Teza
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
o stabilește cu textul. Înțelegându-le ca purtătoare de simbol poetic, numele se caracterizează prin unicitate și dependență de text. Pentru Mariana Istrate, numele propriu selectat este o axă "pe care se construiește personajul ficțional, recunoscându-se rolul său în geneza personajului și în articularea sensului textual"169. Deși sistemul onomastic al operei literare se nutrește din sistemul onomastic cotidian, el nu este o simplă copie a acestuia, datorită remotivării simbolice care se produce: "numele propriu, de regulă, structurează textul narativ
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sale, Mihai Ignat aduce contribuția lui Onufrie Vințeler: "semnificația numelor proprii este foarte variată și condiționată în cea mai mare parte de context"175. În legătură cu valorile pe care le dobândește numele propriu în context, autorul amintește aportul Ecaterinei Mihăilă (Despre geneza și funcția numelor proprii) și, pe urmele acesteia, al lui Ștefan Badea ("Contextul poate conferi numelui propriu valori pe care acesta nu le are în uzul comun al limbii"176); de asemenea, menționează punctul de vedere al lui Augustin Pop177
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
diferite conotații induse de comportamentul și atributele personajului 14. Pe lângă motivarea internă a numelui propriu, realizată prin trimitere la monemele lexicale care alcătuiesc numele/ semnul lingvistic (Paul Miclău), studiile recente vorbesc de motivarea datorată contextului. Astfel, numele propriu, motivat ca geneză și arbitrar pe măsura întăririi funcției de individualizare (Ecaterinei Mihăilă) se remotivează în context, își (re)dobândește sensul în context (Onufrie Vințeler, Augustin Pop, Ștefan Badea, Mariana Istrate, Mihai Ignat), are loc o resemiotizare poetică (Carmen Vlad, Emma Tămâian). Numele
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Cincĭ-decimea, Edițiunea Academieĭ Române, Bucuresci, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, Furnisor la Curții Regale, 16, Strada Dómnei, 16, 1901. Marino, Adrian, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980. Miclău, Paul, Semiotica lingvistică, Editura Facla, 1977. Mihăilă, Ecaterina, "Despre geneza și funcția numelor proprii", în Limba română, nr. 3/1978, pp. 267-279. Muthu, Mircea, "Înțelegerea personajului literar", în Excelsior, anul I, nr. 2, Cluj- Napoca, 1992. Muthu, Mircea, Muthu, Maria, Făt-Frumos și "vremea uitată". O nouă interpretare critică a basmului
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
2002, p. 83. 4 Ștefan Oltean, Introducere în semantica referențială, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006, pp. 103, 208, 211. 5 Ibidem, p. 102. 6 Toma Pavel, Lumi ficționale, Editura Minerva, București, 1992, pp. 24, 54. 7 Ecaterina Mihăilă, "Despre geneza și funcția numelor proprii", în Limba română, nr. 3/1978, p. 274. 8 Toma Pavel, op. cit., p. 53. 9 Saul Kripke, Numire si necesitate, București, Editura ALL Educațional, 2001, p. 32. 10 Exemplul este adaptat după modelul d-lui Pickwick
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
din Diferențialele divine 155 se dorește a fi măcar o încercare în acest sens. În miezul acestei metafizici, filosoful român așează câteva idei cu caracter antinomic. Este vorba despre felul în care concepe Centrul sau Totul existențial și modul de geneză a lumii. Blaga continuă aici linia metafizicii cunoașterii pe care o construise în Censura transcendentă. Acolo, principiul metafizic absolut, Marele Anonim, era descris drept cel care a sădit în om impulsul cunoașterii și tot el îl ține la periferie, îi
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de a se "reproduce" ad infinitum, în chip identic, aceasta fără a se istovi și fără a-și asimila substanță din afară"158. Aceasta este teza fundamentală a întreprinderii cosmologice blagiene, axioma în jurul căreia va construi întregul edificiu ontologic al genezei. Ce înseamnă teza de mai sus? Ea vrea să spună că Marele Anonim nu este un creator de lumi, ci un generator de existențe echivalente cu sine. Aceste posibilități reproductive ale sale sunt un mare pericol pentru el și pentru
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
sunt potrivite lucrurile, ea este total disanalogică față de principiul din fragmentele căruia apare. Cenzura transcendentă își află explicația undeva în acest scenariu destul de ciudat, condiția ontologică paradoxală a omului fiind astfel integrată ca un fapt singular în complicatul mecanism de geneză a lumii 159. Lucian Blaga explicitează în chiar ultima secțiune din lucrarea sa cosmologică cele două paradoxuri sau antinomii ce saturează miezul teoriei sale. Primul dintre acestea privește acțiunea principiului divin: totul divin are puterea de a se reproduce integral
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Ea este, spune Blaga, o licență, pe care cunoașterea și-o permite în faza ei de constituire, dovedind că logica nu este o instanță absolută 169. O a doua licență a cunoașterii, pe care o depistează Lucian Blaga, acționează în geneza așa-numitelor concepte sintetice sau concrete. Intelectul plăsmuiește uneori, în contact cu intuiția concretă, concepte sintetice, la care n-ar putea ajunge pe cale logică și care sunt imposibile din punct de vedere logic, deoarece implică antinomicul 170. Astfel de concepte
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
fi un produs logic. Aceasta înseamnă că, în cazul lor, intelectul pune în mișcare o ciudată particularitate de a putea ridica pe plan conceptual iraționalul intuiției concrete ca atare 171. O a treia licență cu caracter paradoxal este cuprinsă în geneza unor concepte precum "spațiu infinit", "timp infinit" sau "număr infinit". Aici intelectul nu exprimă ceva concret sau un fapt general, ci un "proces deschis al intelectului în contact tangențial cu concretul"172. Mai exact, intelectul își reprezintă repetarea fără limită
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
realitate în care este cuprinsă întreaga epistemologie, inclusiv cunoașterea metafizică"215. Acest mod de înțelegere ar avea drept cauză înrâurirea pe care gândirea indiană a avut-o asupra filosofului român încă din tinerețe. Pentru Lucian Blaga, metafora nu are o geneză ce se lămurește prin împrejurări istorice sau temporale, ci ține de geneza constituției spirituale numită "om". Apariția ei este un capitol de antropologie, iar nu de stilistică sau retorică 216. Metafora este implicatul cultural cel mai amplu al modului uman
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
mod de înțelegere ar avea drept cauză înrâurirea pe care gândirea indiană a avut-o asupra filosofului român încă din tinerețe. Pentru Lucian Blaga, metafora nu are o geneză ce se lămurește prin împrejurări istorice sau temporale, ci ține de geneza constituției spirituale numită "om". Apariția ei este un capitol de antropologie, iar nu de stilistică sau retorică 216. Metafora este implicatul cultural cel mai amplu al modului uman de existență, care marchează întreaga creație a omului, de la mit și până la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
comentează în acest sens legendele românești, observând că Dumnezeu și Dracul, Fârtate și Nefârtate, deși adverși, sunt totuși existențe fraterne. Or, acest lucru ar fi putut determina pe un gânditor cu elan metafizic să gândească altfel decât în mitul biblic geneza. Cei doi ar trebui să aibă un "părinte" cu atribute contradictorii: "Părintele a trebuit să fie, prin natura sa, atât divin, cât și demonic. Ce prăpastie ar fi deschis gânditorul nostru în fața ochilor mirați ai obștei cu o asemenea concepție
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
că această bază, la care face recurs gândirea reductivă, este complexă. Nicăieri nu există o bază empirică simplă. "Simplul, afirmă gânditorul francez, nu este decât un moment arbitrar de abstracție smuls complexităților, un instrument eficace de manipulare laminând o complexitate. Geneza este complexă. Particula este hipercomplexă (și deloc elementul in sfârșit simplu). Organizarea este complexă. Evoluția este complexă. Physis-ul este nesimplificabil și complexitatea sa sfidează total înțelegerea noastră cu originea sa, textura sa infra-atomică, desfășurarea și devenirea sa cosmică"850. Complexitatea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Editura Minerva, București, 1983. Blaga, Lucian, Experimentul și spiritul matematic, Editura Humanitas, București, 1998. Lucian Blaga, "Ființă istorică", în Opere 11 (Trilogia cosmologică), Editura Minerva, București, 1988. Blaga, Lucian, "Filosofia stilului", în Încercări filosofice, Editura Facla, Cluj, 1977. Blaga, Lucian, " Geneza metaforei și sensul culturii", în Opere 9 (Trilogia culturii), Editura Minerva, București, 1985. Blaga, Lucian, Încercări filosofice, Editura Facla, Cluj, 1977. Blaga, Lucian, L'Éon dogmatique, Editions L'Age d'Homme, Laussane, 1988. Blaga, Lucian, " Schița unei autoprezentări filosofice", în
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
foarte bine caracterizată a filosofiei dintotdeauna, a filosofiei antropologice, care încearcă tocmai această determinare a esenței omului..." (Eugenio Coșeriu, "Estetica lui Blaga în perspectivă europeană", în vol. Eonul Blaga. Întâiul veac, Editura Albatros, București, 1997, p. 18). 185 Lucian Blaga, " Geneza metaforei și sensul culturii", în Opere 9 (Trilogia culturii), Editura Minerva, București, 1985, p. 442. 186 Alte ipostaze ale situației ontologice a omului care trădează "iminența firească a paradoxului" sunt discutate de către Ștefan Afloroaei în Metafizica noastră de toate zilele
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
simte chemat să-și reveleze sieși, prin plăsmuiri mitice, prin abstracțiuni conceptuale, prin imagini de artă, prin viziuni sau prin teorii, misterele ce i se deschid dincolo de orizontul dat" (Lucian Blaga, " Ființa istorică", în op. cit., p. 492). 208 Lucian Blaga, " Geneza metaforei și sensul culturii", în op. cit., p. 442. 209 Ibidem, p. 447. 210 Ibidem, p. 448. 211 Ibidem, pp. 450-451. 212 Teodor Dima, ""Eonul dogmatic" și "destinul creator al omului"", în vol. Dimensiunea metafizică a operei lui Lucian Blaga, Editura
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]