6,255 matches
-
cu mei al papagalului lângă insecticid? Din acest motiv intram cât se poate de rar în cămara alor mei, și nu mică mi-a fost mirarea când am realizat, pe la 11 ani, că pe pereții cămării taică-meu lipise o grămadă de afișe din Playboy. Ceea ce eu luasem până atunci drept imagini inutile se dovedeau acum poze cu femei dezbrăcate și mașini decapotabile care sclipeau în soare. Dar asta e o altă poveste. Pe pereții cămării ei, bunică-mea lipise un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pe străzi. În urma unui armistițiu de trei zile semnat de curând, pe aceeași stradă pot trece două grupări rivale fără să deschidă focul, dacă merg de-o parte și de alta a carosabilului. Soldații se privesc cu ură în vreme ce ocolesc grămezile de cărămizi sparte, stâlpii îndoiți și mormanele de moloz. Fac eforturi să nu ridice țeava automatului și să-și descarce arma în dușman, pentru că ar suferi consecințele în fața liderului. În plus, sunt atât de obosiți... Ar vrea să doarmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Despre ce e interesant de văzut. - Whipie e un loc obișnuit, unde nu se întâmplă lucruri senzaționale. Oamenii sunt mai conservatori de felul lor și nu suportă străinii. Avem mult de lucru la fabrică, la câmp și în gospodărie - o grămadă de treburi. Dumneavoastră nu sunteți de la țară, îmi închipui că n-aveți habar de asemenea lucruri. De ce ați fi interesat de Whipie? Vreți cumva să vă stabiliți aici? Nu. Spuneți-mi, vă rog, cum se înțeleg oamenii între ei? Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
luni un transport de mașini din astea de la Târgu Mureș, dar știi cum era pe atunci, birocrație, drumuri proaste, complicații... Când, în sfârșit, a venit camionul cu aparatele, Paul s-a repezit să-i ajute pe muncitori și a căzut grămadă pe scări. S-a făcut busculadă și oamenii au scăpat din brațe mașinile de calculat. Praful s-a ales de ele. De aia era să ne desființeze, în ’61. Ce m-am mai certat cu Paul... Dar ne-am împăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pământul, dar natura are niște căi efectiv ciudate, se trezește Burtosu din toropeala lui, se smulge din culcușul oferit de tanti Silvia și Hector (preșuri vechi), vine la mine și începe să mă latre de parcă m-ar cunoaște de o grămadă de vreme, eu eram ăla care l-am bătut când era mic, eu l-am spânzurat, eu am vrut să-l înec... Ce porcărie, ce porcărie! Nu mai vreau. Mi-am pierdut șirul gândurilor. Pe mine mă enerva colegul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
plin cu insecte. Mă uit mai atent - și văd suportul acoperit cu mătase albastră, cu o ditamai gânganie, exact ca a lui Hector. Doamna a continuat să vorbească, a intrat montajul și, când a revenit, în spatele ei erau tot o grămadă de insecte, dar parcă lipsea Coeu..., și nimeni n-a observat lucrul ăsta. La finalul reportajului camera îl surprinde pe Hector admirând exponatele, apoi îndepărtându-se; un vizitator între alții. Mi-a fost clar ca bun ziua că a șutit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
negru m-am gândit că poate am visat sau am halucinat. Am ieșit din cameră luptându-mă cu impresiile și cu gândurile, m-am îndreptat spre scări ca să urc la 433 - și atunci am văzut că lumina venise iar: o grămadă de oameni se strânseseră din nou lângă geamuri, dar nu erau studenți, ci inși în negru, cu cagule, cameramani care aruncau conuri de lumină, oameni îmbrăcați ciudat; se auzeau sunete metalice. Am înaintat. La fiecare pas aveam senzația că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
așa de mult timp încât uitasem ce efect are, de obicei, locul ăsta asupra vizitatorilor, chiar și fără cele cincisprezece mobile imense de argint care atârnau în mănunchiuri, de tavan, legănându-se ușor în bătaia curentului creat de ușa deschisă. Grămada de ustensile electrice, măști de sudură și mănuși de lucru de sub mobile părea că le urcă în întâmpinare: stalactite și stalagmite. Niciodată curat, nici chiar în vremurile bune, studioul se dezlănțuise complet în ultimele câteva luni, ca și mine, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dau din colț în colț o vreme, din catastrofă în catastrofă și apoi se pierd în necunoscut. E groaznic și pentru ei. Știu că nu ești pregătit sau pur și simplu nu ești destul de bun pentru ce fac ei. O grămadă de crize de nervi. Și teatrele nu pot să-i concedieze dacă-și dau seama din vreme că s-au pricopsit cu un dezastru? Ecoul oftatului lui Janey se auzi în receptor. —E foarte greu... Ar putea, în schimb, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
capăt ca umplutura clătitelor chinezești. Din fericire, am luat testul și am devenit prieteni. Trecând repede peste formalități, nu numai că fusese de acord să-mi rezerve o porțiune vastă, chiar lângă spațiul de lucru al tâmplarilor, unde erau o grămadă de prize, dar mi-a oferit și serviciile omului său bun la toate, un băiețandru deșirat și pătat, ca un patriarh roman care-și împrumută unul dintre servi („Ia-l pe Sextus să-ți aducă lucrurile. Nu-i cine știe ce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și serviciile omului său bun la toate, un băiețandru deșirat și pătat, ca un patriarh roman care-și împrumută unul dintre servi („Ia-l pe Sextus să-ți aducă lucrurile. Nu-i cine știe ce în capul lui - l-am luat la grămadă, n-am dat pe ei decât șase sesterți - dar își dă silința, trebuie să recunosc. Dacă începe să-și facă de cap, spune-mi și o să pun să-l biciuiască.“). Sextus se ivi din biroul lui Bez. Înalt și slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
deasupra căruia era amplasată o bară, groasă cât o balustradă. Era ca și cum ai sta într-o groapă. Ca să pot să mă lungesc deasupra ei, trebuia să mă sui pe un raft construit în parapet, pe care se aflau așezate în grămezi nenumărate obiecte care păreau a fi lingouri de fier. De fapt, erau din oțel și plumb, fiecare aproape cam cât jumătate din greutatea mea, ceea ce mă făcea să mă simt și eu o dată fragilă. —Bun, spunea Bez. Ne arătă cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vreau să zic, coarda ei va fi manevrată de jos, de pe punte. —Puntea. Mi se învârtea capul. —Scena. Vezi tu, acu un secol toți mașiniștii erau marinari. Și erau învățați să tragă tot timpul de funii, nu? Logic. Deci o grămadă de cuvinte sunt legate de bordul navei. —De ce nu este trasă coarda Mariei de mașinistul de lângă cel care mișcă mobilul de care e ea agățată? În felul ăsta s-ar sincroniza perfect. În nici un caz! Bez părea șocat. — Când zboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a-mi limpezi mintea înainte ca subconștientul meu să mă bage cu adevărat în bucluc. Momentele exact de dinainte de trezire sunt întotdeauna cele mai înșelătoare. —Au! Futu-i! M-am luat cu amândouă mâinile de cap, ca să fac să tacă grămada de fiare care zdrăngănea înăuntru. Poftim! zise Hawkins întinzându-mi două pastile de solfadeină 1 și un pahar cu apă. —Laudă ție, zeiță Solfadeină! zisei eu, înghițind tabletele. Hawkins, ce nevastă bună o să fii tu într-o zi. N-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lumina care pătrundea prin fereastră. Observai, cu urma de rațiune care-mi rămăsese, că, de fapt, avea pulpe, lucru de care eram mulțumită. Mi se uscase gura. Începu să se apropie de mine. Capotul rămase acolo unde îl lăsase, o grămadă de brocart pe podea. În spate, se zărea oglinda din baie, opacă, umedă din cauza aburului de la duș. Încălzit pe piele, în jurul lui începu să se simtă parfumul Issey for Men. — Hugo? zisei eu, cu o voce pierdută. Aveam senzația că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Dându-mi-l jos, strigai: — Ce Dumnezeu, doar lucrez! Nu puteați să veniți când sunt acasă sau în altă parte? — Am încercat să sunăm, zise sergentul care vorbise cu mine mai înainte. Îmi cer scuze că vă deranjez... Am o grămadă de treabă. Îmi trecui degetele prin păr, scoțând, cu un gest automat, șpanul pe care-l găseam în cale. Cât despre funingine, nu puteam face nimic; pentru asta trebuia să aștept până ajungeam acasă. Observând că mi-am mai ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în genul trupei de circ. Dar nu în trupa respectivă. Au verificat. Margery își revenea în fire. — Cu cine ar fi trebuit să se întâlnească acum trei ani, dacă ar fi venit la probe? insistai eu. Ah, păi sunt o grămadă de oameni, zise Margery obosită. De fapt, se prea poate să nu fi fost nici o probă; am zis și eu așa, pentru că era actriță. Dar poate c-a venit să dea interviu pentru postul de director de scenă sau cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
luminat ca pentru miezul nopții, la fel de întunecat, de rece și de distant ca hăul, cu mobilele atârnând asemenea unor planete ciudate, care păreau cu atât mai ciudate în lumina slabă a lunii. Helen, în rolul Titania, apăru tolănită pe o grămadă de frunze argintii. Costumele lui Sophie erau uimitoare; Helen semăna cu Crăiasa zăpezilor din poveste, gata să înfigă un ac de gheață în inima oricui era îndeajuns de nebun s-o iubească. Purta o perucă atât de deschisă la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să audă când le venea rândul. Am intrat în micul biroul al directorului de scenă ca să-mi fac niște cafea. Era plin de cutii de băutură, pahare cu bere stătută, scrumiere pline de coji de banane și de chiștoace și grămezi de hârtii care păreau a fi importante. În aer plutea miros de chimicale, Lysol și soluție de curățat covoarele, în strânsă competiție cu fumul de țigară. Nu mai văzusem biroul într-o așa dezordine. — Dumnezeule, ce jeg, scânci una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
peste măsură. Hai să plecăm. Eu o duc pe Violet în biroul lui Margery și tu du-te în biroul de lângă și sună poliția. Nu lăsa pe nimeni să intre până nu vine poliția. Hugo se uită cam neîncrezător la grămada de zulufi ai lui Violet, care-și lipise fruntea de încheietura brațului său. — Crezi că - adică, n-ar trebui să...? — Trebuie o mână de femeie, zisei eu cu hotărâre, luând-o pe Violet pe după mijloc și smulgând-o din brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
luni în șir e cu totul altceva. Până la urmă, mi-am zis că probabil că ți-ai găsit vreun amorez nou și n-ai timp să mă suni, dar asta nu e o consolare prea mare. —Fără sex, numai o grămadă de mobile, îi spusei eu pe scurt, singurul mod în care trebuia să vorbești cu Duggie: Dumnezeule, ce gură mare avea! —Excelent! Duggie părea din ce în ce mai fericit. Când pot să vin să le văd? Am găsit niște idei minunate pentru instalare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cei noi, din vinil, cu talie joasă, un tricou micuț și strâmt care avea inscripționat pe piept „Barbie is a slut!“1 și un pulover cu nasturi, din material plușat. Mi-am prins părul în vârf de cap cu o grămadă de agrafe lucitoare. După care, m-am dus la baie și mi-am dat cu niște ruj ciocolatiu. Eram gata să dau piept cu lumea. Dacă ea era gata să dea piept cu mine, asta era altă poveste. *** Am parcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ce mai făceau băieții. Totuși, pe când treceam pe lângă biroul lui Margery, vocea ei se auzi ca un ciripit ușor și vesel. — Sam! Care mai e treaba pe acolo pe la voi? Stătea la biroul ei, cu calculatorul pornit și cu o grămadă de hârtii în tăvițele pentru documente care trebuie arhivate - imaginea sănătății și a eficienței, îmbrăcată într-o jachetă de un roz aprins și o bluză în carouri. Ochelarii îi stăteau sprijiniți pe vârful nasului, iar părul, uscat cu foenul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
asta o să joace la Național, nu? zise Bez. — Edmund, în Regele Lear. Și mai sunt vreo două chestii, cred. Încuviință din cap. — Da, o să facă o stagiune. După ce îl distribuie în Lear, o să mai fie câțiva regizori care aleg din grămadă, vezi tu, ca să facă ceva și pentru ei. Cică așa se face impresariatul acum. Probabil că e un coșmar administrativ, zisei eu. Margery ar fi în elementul ei. Ben pufni. Nu se lasă bătrâna Margery dusă de aici. O să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-mă că și tu ai face la fel dacă ai fi crescut în sărăcie, în Surbiton. Hai să mâncăm ceva. Se ridică în picioare. Eu, după el. — Unde mergem? Mă conduse printre mese, către celălalt capăt al restaurantului, unde ditamai grămada de oameni la patru ace se adunaseră, aparent, în jurul unui bar dublu cu salate. — A, super, un fel de Pizza Hut mai de Doamne ajută, zisei eu cu sarcasm. Ce sofisticat. — Bestie mică, zise Hugo. Ia un bol, umple-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]