113,729 matches
-
de a treia avangarde se revendică, așa cum subliniază Beatrice Ramaut-Chevassus (op. cît., pag. 21), de la figură lui Anton Webern, atunci sfârșitul acesteia devine evident prin relevarea tot mai pronunțată a interesului pentru muzica lui Gustav Mahler, însă nu atât pentru imaginea lui de compositor postromantic, cât prin interesul pentru tehnică citatului și interacțiunii pluristilistice utilizate în lucrările lui, desi cercetătoarea franceză scoate în evidență un alt aspect al acestui interes: “Fără a dori să facă din Mahler un postmodern, se poate
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Atalanta (1985) și Now Eleanor's Idea (1993) (Robert Ashley, tetralogie de mini-opere - Improvement, Foreigh Experiences, eL/Aficionado și Now Eleanor's Idea), The Cave (1993, Steve Reich), The Ghosts of Versailles (1990-91, John Corigliano) etc. Contrariază atât diversitatea, în imaginea unei eterogenități duse înspre limită ei extremă, cât și un amestec, desi foarte postmodern, insă suspect a fi abuziv și eronat deopotrivă, de nume, lucrări și concepții estetice-componistice chiar prin această abatere de la "puritatea" imaginii unui ansamblu de genomuri postmoderne
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
etc. Contrariază atât diversitatea, în imaginea unei eterogenități duse înspre limită ei extremă, cât și un amestec, desi foarte postmodern, insă suspect a fi abuziv și eronat deopotrivă, de nume, lucrări și concepții estetice-componistice chiar prin această abatere de la "puritatea" imaginii unui ansamblu de genomuri postmoderne înșiruite în lista lui Jonathan B. Kramer. Și nu este deloc surprinzător faptul că o asemenea imagine să ridice o multitudine de întrebări, așa cum le formulează Valentina Sandu-Dediu: "... postmodernismul se constituie oare în calitate de noutate radicală
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a fi abuziv și eronat deopotrivă, de nume, lucrări și concepții estetice-componistice chiar prin această abatere de la "puritatea" imaginii unui ansamblu de genomuri postmoderne înșiruite în lista lui Jonathan B. Kramer. Și nu este deloc surprinzător faptul că o asemenea imagine să ridice o multitudine de întrebări, așa cum le formulează Valentina Sandu-Dediu: "... postmodernismul se constituie oare în calitate de noutate radicală sau reprezintă mai degrabă o expresie radicalizata a modernului? Răspunsurile oferite au marcat multitudinea tipologica a gândirii ultimilor decenii. Conform unor opinii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
până la nivelul unei plauzibilități acceptabile în cazul în care eliminăm din ecuația interogativa termeni precum „modernism” și „avangardă” și, într-un al doilea moment, recurgem la eșecul metanarațiunilor în calitate de grilă de lectură proprie fenomenului muzical postmodern<footnote Postmodernismul muzical reformulează imaginea eficienței sugestive, insă făcând-o într-o opoziție radicală atât cu impenetrabilitatea elitist-ermetizată a muzicii pan-seriale, cât și cu expresivismul rutinat al tradiției muzicii tributare, oferind o nouă concepție a accesibilității prin formularea unui al treilea tip de adresabilitate
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
spontan („șlagărele”) și prezentându-le sub forma unui „folclor” al muzicii serioase, cu nimic diferit, spre exemplu, de folclorul muzical urban contemporan sau de charturile cu șlagărele muzicii pop-, rock- sau jazz. footnote>. Putem constată aici o contradicție între (a) imaginea haosului, aceasta înțeleasă, la limită, drept imposibilitatea de a identifica o sumă de criterii obiective și de ancorare pe solul ferm al certitudinii și (b) lista lui Kramer în care claritatea cu care sunt formulate aserțiunile sugerează existența unui referent
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
decalajul mult prea mare dintre anii de naștere, acest fapt denotând, ca ipoteză, ideea că cei menționați în lista nu ar putea să facă parte, contrar opiniei lui Mahnkopf, din aceeași orientare<footnote Deși aici drept exemplu ne poate servi imaginea etapelor parcurse, spre exemplu, de către George Rochberg care sunt trei: serialism riguros, tehnica citatului în maniera Ives și relevarea apetentei pentru neo-tonal. Este de remarcat faptul orientării înspre tehnică (postmodernă) a citarii pornind de la crezul aproape “ortodox” în valorile serialismului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
cheie de lectură care ne-ar permite o identificare și diferențiere a fenomenelor de substanță modernista de cele postmoderniste. Altfel spus, nu ne ajută cu criteriile prin care am putea opera o selecție, pentru că prin extrapolare să putem asambla o imagine clară a perioadei postmoderne în specificitatea diferențiată a acesteia. În concluzie, nici a doua lista nu clarifica lucrurile și se prezintă ca fiind eterogena. În plus, la a doua poziție observăm o însușire pe care ideologia postmodernă, prin Lyotard, o
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
expunerea noastră fără a fi explicitat până la nivelul unei clarități acceptabile un șir de probleme legate de legitimarea postmodernismului muzical în termenii proprii acestuia, deoarece devine evidență nevoia unei sau mai multor chei hermeneutice specifice, care ne-ar permite vizualiza imaginii fenomenului artistic-muzical postmodern în calitatea lui de ansamblu organic de evenimente, sensuri, concepții și artefacte culturale și nu drept confuzie, eroare și sfârșit al artei. Este vorba aici despre algoritmul sau, eventual, despre un ansamblu de principii intrinseci postmodernismului muzical
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Optam aici pentru ideea conform căreia postmodernismul muzical reprezintă mai întâi de toate consecință logică a evoluției interne a modernismului muzical (pe durata desfășurării celor trei avangarde), dar și, implicit, ca posibilitate unică a înaintării evolutive. Considerăm a fi nelucrative imaginile în care postmodernismul muzical reprezintă un "accident", o eventuală "direcție greșită" sau o continuare "ineficientă" a proiectului modernist (Habermas). footnote>, în pofida "distorsiunilor" de interpretare pe care le induc o sumă de imagini privind caracterul emergent, dublul discurs al implicării deconstructive
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unică a înaintării evolutive. Considerăm a fi nelucrative imaginile în care postmodernismul muzical reprezintă un "accident", o eventuală "direcție greșită" sau o continuare "ineficientă" a proiectului modernist (Habermas). footnote>, în pofida "distorsiunilor" de interpretare pe care le induc o sumă de imagini privind caracterul emergent, dublul discurs al implicării deconstructive, fragmentarea că incoerenta asumată și refuzul legitimării în termeni de identitate stilistica sau participare la consensul valoric-estetic în accepțiunea lui modernista. Oricât de diferită de modelele istorice anterioare ar fi ideologia și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
estetică postmodernă, această diferență nu poate, în principiu, să reprezinte o disfuncționalitate funciară a discursului, precum și a imaginarului artistic postmodern. Nu ar putea semnifică imposibilitatea sau inutilitatea unei abordări care ar urmări convergență și sinteză argumentelor în cadrul articulat al unei imagini clare. Desincronizarea ideologică și estetică între modernism și postmodernism o putem reprezenta în limitele esteticii rupturii<footnote Fenomenul rupturii reprezintă o trăsătură distinctă a ultimei modernități (a treia) prin care aceasta se diferențiază de valorile estetice-stilistice ale romantismului muzical la
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în fapt este vorba despre două fenomene diferite. În termenii modernismului ruptură se impune ca o departajare exclusivista radicală și totală de valorile trecutului, pe când în termenii postmodernismului ruptură este văzută drept una convențională, procedura de "rupere" constând în reinterpretarea imaginii trecutului în scopul incorporării și nu a excluderii acestuia. footnote>, amândouă văzute că dominante culturale, fiecare cu perioada să istorică-temporală. Așa cum am arătat mai sus, o ipotetica "linie de sosire" pentru întregul modernism o situam la limita anului 1968, în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
aproximare, despre anul 1968. footnote>. Diferența între stările de lucruri înainte și după aceste determinante mutative devine cu atât mai vizibilă, dat fiind și cumulul evenimentelor social-politice care au co-determinat producerea unei transformări radicale în primul rând în imaginarul colectiv. Imaginea câmpului activităților artistice-muzicale în al șaselea deceniu al secolului XX este una prin definitie eterogena (a) atât prin multitudinea curentelor și orientărilor care grupează în jurul lor mai mulți compozitori (spre exemplu, pan-serialismul, experimentalismul, minimalismul) sau concepții care înglobează "genomurile
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
artistice-muzicale în al șaselea deceniu al secolului XX este una prin definitie eterogena (a) atât prin multitudinea curentelor și orientărilor care grupează în jurul lor mai mulți compozitori (spre exemplu, pan-serialismul, experimentalismul, minimalismul) sau concepții care înglobează "genomurile" mai multor imagini stilistice (Stravinski, Ligeti sau Stockhausen), cât și concepții individuale detașate într-un mod clar de filoanele majore ale muzicii moderniste (Xenakis, Kagel sau Kurtag). Iar aceasta eterogenitate, la rându-i, reprezintă consecință acumulărilor realizate pe traiectoria evolutivă a mai multor
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unui program ideologic<footnote Este evident, însă, ca până și în cadrul clasicismului vienez lucrurile se prezintă într-un mod diferențiat atât la nivelul etosului (ca răspuns la întrebările ce și cum este exprimat), cât și la nivelul esteticii personale (ca imagine a câmpurilor categoriale abordate) în cazurile concrete ale lui Haydn, Mozart și Beethoven. Omogenitatea, însă, se impune la nivelurile de gen și formă, ea fiind definită și elaborată chiar de către acești trei compozitori și persistă cu diverse grade de transformare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
rezumata la importanța acordată termenului de privilegiu, fetișizat în cazul clasicismului vienez și deconstruit în cazul postmodernismului. Această atitudine de privilegiere prin acordarea unui statut exclusiv în sens valoric reprezintă un coeficient al procesului de canonizare, normativa, spre exemplu, în imaginea romantică asupra lui Beethoven și total eludata în atitudinea postmodernismului muzical față de tot trecutul stilistic al muzicii europene. 2. Muzică postmodernă: între dezmembrare și resuscitare În consecință, imaginea evoluției istorice-stilistice a practicilor muzicale nu poate fi reprezentată la modul liniar
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
valoric reprezintă un coeficient al procesului de canonizare, normativa, spre exemplu, în imaginea romantică asupra lui Beethoven și total eludata în atitudinea postmodernismului muzical față de tot trecutul stilistic al muzicii europene. 2. Muzică postmodernă: între dezmembrare și resuscitare În consecință, imaginea evoluției istorice-stilistice a practicilor muzicale nu poate fi reprezentată la modul liniar, drept o simplă concatenare de perioade stilistice, întreaga succesiune fiind orientată, evident, sub forma unei progresii orientată înspre viitor. În termenii acestei imagini "metonimice", postmodernitatea ar trebui să
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
dezmembrare și resuscitare În consecință, imaginea evoluției istorice-stilistice a practicilor muzicale nu poate fi reprezentată la modul liniar, drept o simplă concatenare de perioade stilistice, întreaga succesiune fiind orientată, evident, sub forma unei progresii orientată înspre viitor. În termenii acestei imagini "metonimice", postmodernitatea ar trebui să reprezinte o următoare verigă a lanțului istoric, postmodernismul ar fi un stil de actualitate privilegiat, iar celelalte s-ar confirmă unei legitime „pensionari” și ar intra, logic, în muzeul stilistic. Însă lucrurile se prezintă într-
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
stilistice "ortodoxe", metisajul genurilor și formelor sau hibridizarea estetică, se prezintă mai degrabă ca reacție față de amplificarea și, implicit, diversificarea tipologiilor de practici muzicale, cumulul atingând punctul critic la care se produce o reconexiune calitativa care pune în imposibilitate definițiile, imaginile și reprezentările tradiționale atât asupra funcțiilor și conținuturilor artei, figurii artistului, statutului operei, cât și asupra rolului exercitat de cultură în general. Postmodernismul muzical se prezintă că o „simplificare” și „detensionare” deziderativa deopotrivă prin ignorarea definițiilor totalizatoare cu valoare universalizantă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
că totul este posibil și că el trebuie să inventeze pentru fiecare lucrare nu doar forma ei muzicală, ci și regulile muzicii (însăși - O.G.)”. footnote>. Dată fiind această situație în postmodernitate, putem proceda printr-o extrapolare inversă, și atunci imaginea "traiectoriei" istorice-stilistice între clasicismul vienez și contemporaneitate se structurează că o continuă creștere în volum (cantitatea tipologiilor formale, de gen, expresiei, a conținuturilor), expansiune că suprafață (geografic), diversificare tipologica și interferență între structurile și tipologiile deja existente. Câmpul practicilor artistice
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
lucrurile la modul real. Ajungem la o deschidere în evantai a posibilităților de reprezentare și, respectiv, interpretare a evenimentelor în plan istoric, de această data însă, văzute prin grila de lectură a postmodernității. Schimbarea punctului de focalizare determina transformarea întregii imagini. Consecuția argumentelor se desfasoara după cum urmează: 1. Drept punct de pornire putem considera această "stilemă" a postmodernității care este fragmentarea și, în egală măsură, starea diseminata, împrăștiata sau de-construită a obiectelor/fenomenelor care generic intră sub incidența determinativului de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
2001 pentru a 18-zecea ediție) și La Condition postmoderne: rapport sur le savoir (Leș Editions de Minuit, 1979) de Jean-François Lyotard. footnote>) sau (b) drept consecință a unui proces firesc de slăbire și volatilizare a "lipiciului"<footnote Henry Cowell folosește imaginea lipiciului într-un mod nelipsit de originalitate atunci când vorbește despre muzica experimentală a lui Brown, Cage, Feldman și Wolff: "... here were four composers who were getting rid of glue. That is: Where people hâd feld the necessity to stick sounds
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
schimbări de paradigmă în filosofie, știința, arta. În cadrul ultimei modernități (muzicale) deosebim trei etape ale curentelor avangardiste: 1. Prima avangardă - 1890-1918 - antebelica, 2. A doua avangardă (1918-1940-'45) - interbelică și 3. A treia avangardă (1945-anii '60) - postbelică. footnote>. În această imagine postmodernitatea în general, precum și postmodernismul (muzical) în particular, se relevă că un nor de fragmente "răcite" provenite din destrămarea unui grup de "asteroizi" sau chiar "comete" (ansamblul filoanelor stilistice) orientate năvalnic pe o traiectorie progresista de expansiune a volumului și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
explicabila „calcinare” în virtutea unor temperaturi de ardere deziderativa mult prea avansate. Postmodernitatea apare că o ultimă „exhalare” sau „expir” devitalizat al ultimei avangarde, o stare „reziduala” a acesteia, prezentându-se ca atare și legitimându-se că descriere detaliată a acestei imagini. O altă analogie, una aproape identică în termeni o prezintă contextul nașterii armoniei din răcirea "magmei" contrapunctice în segmentele cadențiale dintr-o fugă bachiană. Însă cum formele elaborate ale gândirii armonice nu mai pot fi explicate prin particularitatea contextului generativ
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]