6,831 matches
-
Ci numai Tatăl! Deus vult! Doar El permite să se întâmple ceea ce stă scris în planul Lui. Nu este o fatalitate oarbă, odată ce acest Plan pare să fi fost fundamentat, în principal, pe optimizarea funcției de Liber Arbitru. Pe îmbunătățirea infinită, prin experiență, a mecanismului alegerii! Ceea ce presupune întotdeauna martiriu, sacrificiu. Astfel, dacă evoluezi, dacă faci alegerea cea bună, potrivită, chibzuită, ai șanse să scapi. Meriți să scapi, să ieși din impas, să fi salvat, purificat, adulat, venerat, justificat și, poate
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și ordine, fraților", "romînul nu piere"... Țăranii ascultau și-l priveau nemișcați, cu ochi ca de sticlă. Sutele de fețe cu aceeași expresie păreau a fi ale aceluiași cap, cu aceleași gânduri și simțiri, un singur și același om în infinite exemplare, ca un produs în mare al unei uzine uriașe. Imobilitatea și tăcerea lor îndărătnică I-au supărat și I-au cam speriat când le-a observat întîia oară în primul sat, încît de-abia a avut puterea să continue
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ai zvârcolit, că doar nu te-am... Nadina se ridică, parcă s-ar fi trezit dintr-un coșmar. Își înveli goliciunea cu cămașa de noapte ce-i era la îndemînă și-și acoperi fața cu mâinile, simțind numai o scârbă infinită de corpul pe care și-l adorase. Petre își luase căciula de jos și o înfundase în cap. Stătu o clipă examinând pe Nadina, parcă de-abia acuma ar fi văzut-o mai bine. Murmură în sine cu o ridicare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Să fim siguri. Cobor cât să pierdem cât mai mult din interferența asta. Dacă terenul e plat cum zici. ne putem apropia fără prea multe riscuri. Kane împinse câteva comutatoare. ― Pornit supravegherea. Activat calculatoarele analitice. Mai avem încă sfârâit. Cu infinite precauții, Dallas aduse remorcherul spre suprafață. ― Mai e hărmălaie, dar începe să se limpezească. Nostromo, fără șovăire, pierdea altitudine. Lambert era cu ochii pe indicatoare. Se putea opera o degajare de urgență, la o adică, dar la viteza cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
solidă decât roca pe care zăcea. ― Nici un semn de viață, murmură Dallas cercetând fiecare metru pătrat al suprafeței. Nici lumină, nici mișcări suspecte. Ridică degetul spre presupusa parte dinainte a navei.) Și fără intrare. Să încercăm pe aici. Înaintând cu infinită băgare de seamă prin grohotișul de roci sparte, Dallas realiză că astronava îi transmitea un sentiment bizar, cel al propriei micimi. Nu micime fizică ― cu toate că arcul gigantic, curba semeață a cocăi îi făcea pe cei trei oameni infinitezimali ― ci neînsemnătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
resimțea primele semne ale oboselii. Creatura avea o biologie atât de misterioasă ― ceea ce o făcea terifiantă ― încât poate că va găsi un alt mijloc de a scăpa. Atunci înseamnă că Dallas a întreprins această expediție epuizantă degeaba. Porni coborârea cu infinite precauții. Să meargă cu capul înainte, așa rezolva toate problemele. Lambert observă, prima, tresărirea acului detectorului. Trăi un minut de emoție intensă până să-și dea seama că "agățase" un obiect cunoscut. ― Te-am prins pe cadranul meu, îl informă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
deschis. Răzbăteau zgomote neobișnuite. Bestia pusese stăpânire pe navetă. Lăsându-l pe Jones în siguranță pe un culoar al punții B, refăcu în sens invers parcursul până la sala mașinilor. Cum pătrunse în habitaclul de control, o voce impersonală, de o infinită răbdare umiplu spațiul. ― Atenție! motoarele vor fi supraîncălzite în trei minute, douăzeci de secunde. O înconjura un zid de căldură, fumul domnea în habitaclu și mașinăria își manifesta morocănos suferința. Își trecu mâna peste fruntea asudată. Reuși să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
implică luarea unei poziții clare față de natura cunoașterii umane precum și o schiță ontologică. Logica implică cele mai rafinate tehnici de cercetare și pare că nu mai are astăzi nici un secret: ea înseamnă o atât de variată și de-a dreptul infinită rețea de modele explicative a fenomenelor, încât aproape că le dizolvă însăși consistența lor concretă. Totuși, nu ajunge să le ducă spre o înțelegere formalistă, datorită eterogeneității a ceea ce există în raport cu ceea ce este formal. Aceasta face ca cercetarea să se
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
a cărui minte sau inimă sau credință nu ar paria nimeni, pentru că mie nu are ce să mi se mai ia. Zac aici, în fotoliu, terifiat de gândul că afară nu mai există nimic, decât o noapte solidă ca un infinit sloi de smoală, o ceață neagră care a mâncat încet, pe măsură ce am înaintat în vârstă, orașe, case, străzi, fețe. Singurul soare din univers pare să fi rămas becul veiozei, iar singurul lucru luminat de el - o față smochinită de moșneag
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cunosc în întregime, s-o posed, să fiu ea. Azi-noapte, ghemuit sub plapumă, am avut un fel de viziune. Abia mă născusem dintr-o burtă prelungă, sângerie, nespus de obscenă, care-mi dăduse o ciudată mișcare rotitoare. Cu o viteză infinită, lăsând în urmă dâre de lacrimi, limfă și sânge, mă înșurubam în noapte. Și deodată, de la marginea nopții, îmi ieși în față un uriaș Dumnezeu de lumină, atât de mare încît nu-mi încăpea în simțuri și în înțelegere. Mă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a conturat o pată care reproducea precis conturul Africii, cu deserturile și fluviile principale. Blocul se afla în stadiu de finisare. Era lipit la un capăt de o construcție care m-a neliniștit întotdeauna din cauza crenelurilor și foișoarelor, a perspectivelor infinite pe care le-am regăsit la Chirico, și pe toată partea din spate, dinspre moară (altă clădire medievală, de un stacojiu sinistru), blocul avea întinse încă schele ruginite; în spatele blocului, pământul era răscolit de șanțuri de canalizare, care ajungeau pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
parc. Era o înserare roz-violetă, ca o ceață ușor luminiscentă. În acest ținut crepuscular lucrurile nu aveau greutate, ci doar o mare densitate emoțională. Tot aerul acela sidefiu, pâcla aceea mare se concentra dureros în mine. Știam că spațiul este infinit, că nu există speranță. Deodată, azvîrlindu-și fleșele și statuile ciobite la o înălțime amețitoare, rotindu-și spre cerul de asfințit cupola de culoarea cuprului vechi, apăru, într-o piață de o lărgime incomensurabilă, un monument colosal, o construcție pe jumătate
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mă simt brusc mai bine. Dar de data asta fără să mai sper nimic, dimpotrivă, știind că era absolut necesar s-o uit, că ori o uitam, ori nu supraviețuiam. Cred că în acea noapte am visat din nou parcul infinit, cu alei aburoase, crepusculare, intersectîndu-se până la orizont, cu monumentul uriaș, mai mare decât orice pe lumea asta, de cărămidă ancestrală. Am urcat din nou în cupolă pe scara spiralată, cu trepte ciobite, și-am pășit iar pe dalele de marmură
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ai bolții. Și brusc, într-o încordare și-un țipăt ca de sfâșiere, am străpuns cu capul fereastra bolții și m-am trezit deodată afară; înaintam pe o crustă de gheață în care se reflectau stelele, pe suprafața unei oglinzi infinite, pe muchea de sticlă a lumii. Gerul vâjâia pe lângă mine și se învîrtea apoi înspre stele, până prinseră și ele pojghițe și ace de gheață. Dar singurătatea era mai pătrunzătoare ca frigul. Din cețurile ei se desprinse o siluetă care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
paginile astea, voi spune prea puțin despre acele gesturi, acele senzații, ci pentru că, de fapt, n-am avut nici un moment conștiința a ceea ce mi se întîmpla. Ea, deși complet goală, deși mai vie ca oricând, părea a avea un contur infinit, ireal. Era, pe rând, o gură cu pielița buzelor fadă, un sân mic, valuri de păr răspândit pe pernă, o respirație agitată. Când am intrat în ea, toate aceste impresii mozaicate s-au topit parcă și-au început să curgă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lucioasă, unii cu mici aplicații metalice. Scoase tot și înșiră pânzăria peste edificiul insolit din mijlocul camerei, peste tot unde putea fi agățată. Renunță să mai târască și șifonierul, căci nu ar fi fost în stare, mai ales cu această infinită somnolență în oase. Totul era gata. Odaia arăta ca și cum ar fi fost pregătită pentru zugrăvit. Râdea isteric, în hohote, tîrîndu-se de-a lungul pereților goi și minunîndu-se de ecoul râsului în camera devastată. Abia se mai ținea pe picioare. Apucă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
știe de ce, în plin câmp. Când a văzut-o, mamei i s-a făcut rău. Am oprit căruța și ea a coborât, a dat ocol de mai multe ori magaziei, a atins-o sfios cu vârful degetelor, a încercat cu infinită delicatețe lacătul grosolan de la ușă și în cele din urmă s-a lăsat în genunchi pe brazdele noroioase, ca în fața unui templu. Abia a putut s-o urnească de-acolo țăranul care mâna căruța. Noi, copiii, ne speriaserăm și plângeam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
răspândită într-un corp îngust de fetiță, înghesuită printre intestine, artere și plămâni, răsucită în jurul măduvei spinării, coborâtă în degete și-n pulpe. Acum, printr-un tunel aspru, elastic și gelatinos, curgeam afară. Pereții tunelului fugeau înapoi cu o viteză infinită. Mă simțeam extinsă și pură. Ieșind din tunel, cu capul înainte, ectoplasmatică și scânteind de fericire, înaintam prin noapte, pe un drum larg cât distanțele dintre stele. Ajunsă la o barieră, care era mai degrabă în mine decât în afara mea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Mai târziu avea să simtă nevoia de a vedea un pârâiaș din sângele propriu, și atunci se tăia adânc, periculos, cu cuțitul. Până la urmă au trebuit s-o interneze, deși altfel era perfect normală, în zilele când nu reușea, prin infinite subterfugii, să-și procure această unică satisfacție, se întuneca și între sprâncene îi apărea marele Omega al melancolicilor. Dar atunci, cu tata, stând pe marginea patului ei, nici nu bănuiam ce ne aștepta. Am plecat tăcuți, după ce-am sărutat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
copil în genunchi; în sfârșit, am intrat pe o poartă. Pe cei doi stâlpi ai ei străjuiau două Fiare. Nu tigri sau lei sau hiene sau urși sau reptile sau strigoi, ci Fiare. Am străbătut cu piciorul o piață aproape infinită, cețoasă; în mijlocul ei se ridica o clădire cu armături de metal, cu o cupolă de sticlă viorie, în cupolă zvâcnea ceva, cum zvâcnește fetusul de pește în icra. Am urcat o scară monumentală, aspră ca de granit, și-am intrat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că știau oameni din toată lumea, legați între ei prin revelarea tainei și prin jurământul de-a o păstra. "REM-ul e, într-un fel, ca floarea asta de roua-cerului, un soi de capcană întinsă pretutindeni și dotată cu o răbdare infinită, un loc de trecere care așteaptă ani în șir să fie descoperit și apoi alți ani în șir până să ajungă la el singura ființă care-l poate străbate. Există cărți secrete, scrise de mână, despre REM, există câteva secte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care-l poate străbate. Există cărți secrete, scrise de mână, despre REM, există câteva secte concurente care recunosc REM-ul, dar au idei cât se poate de diferite în privința semnificației sale. Unii susțin că în REM ar fi un aparat infinit, un creier colosal care reglează și coordonează, după un anume plan și într-un anume scop, toate visele viețuitoarelor, de la visele de neconceput ale amibei și ale brândușei, până la visele oamenilor. Visul ar fi, după ei, adevărata realitate, în care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
astfel de file identice, probabil că s-au și tipărit deja calendarele pe anul ăsta. Deci dovada mea își va pierde repede orice valabilitate. Abia atunci, privind data de pe filă, încă ghemuită în patul umed, am priceput o parte din infinita prezență a REM-ului. Nu fusese deci cu totul un vis, deși nu fusese cu totul nici realitate. Primisem o foaie dintr-un calendar care avea să apară cu peste douăzeci de ani mai târziu. Atât știam, și deja aveam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
acum un veac parte din celebra moară Asan. Când, după ani și ani, Emil Popescu începu să se intereseze de cultură, datorită mediului din facultate, văzu aievea fabrica de ulei a copilăriei sale în mai toate clădirile care se ridicau, infinite și melancolice, din paginile lucioase ale unui album pe coperta căruia scria Giorgio de Chirico. Dar de atunci trecuseră ani, iar astăzi arhitectul Emil Popescu, născut în 1950, căsătorit cu doamna Elena Popescu, născută Deleanu, fără copii, era recunoscut ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-vă cum era la "Platani", amintiți-vă melodia ei de-atunci, care, într-un anumit fel, prelungea melancolia care ne fermecase pe toți, cu zece ani mai înainte, la "Floarea-soarelui". Acum în urmă răzbate parcă din toată ființa ei o infinită tristețe, o tristețe care ar părea tragică, peste putință de suportat, și cu totul nelalocul ei, într-o grădină de vară, dacă n-ar fi atât de discretă, de "împăcată", încît sânt sigur că majoritatea publicului nici nu o remarcă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]