4,886 matches
-
cu Țara Moldovei!"166 dacă printr-o eroare tipografică ar avea în dreptul autorului numele lui Nenea Iancu, ar implica rezerve în privința interpretării ca pledoarie pentru conservarea tradiției cu riscul disprețuirii progresului și ar deveni suspect de camuflare a unui substrat ironic, responsabil de o viziune complet diferită asupra acestui soi de patriotism, perceptibil și ca manifestare a unei suficiențe păguboase și retrograde. Paradoxal, însă, deși ironia este marca cea mai elocventă a caragialismului, există relativ puține reiterări în literatura postcaragialiană, cu excepția
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialismului, există relativ puține reiterări în literatura postcaragialiană, cu excepția acelor cazuri de repliere mimetică, la limita epigonismului, de pildă în unele schițe ale lui Al. O. Teodoreanu (S-au supărat profesorii, Un gazetar de rasă), care tocmai prin aproprierea procedeelor ironice acreditate de Caragiale, izbutesc decisiv să pastișeze, adică să revalorifice omagial creația înaintașului. În privința dramaturgiei, câteva exemple de utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
că într-adevăr transporta și arme de la Lăculețe și s-a liniștit. Până azi nu știu dacă n-am mințit.177 De prisos să insistăm asupra dimensiuniii "moftologice" a "rromânilor", extrem de bine captată de un astfel de observator lucid. Procedeul ironic al dizlocării convenției narative este central și în romanul unui alt reprezentant al "Școlii de la Târgoviște". Ne referim la Frica (2002) lui Costache Olăreanu, roman al cărui titlu inițial, Confesiuni paralele (1978), descifra tocmai această manevră abilă de eschivare derutantă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tiparului în 1984, datorită unui tertip al autorului dezvăluit în ediția a doua din 1996: a atras atenția cenzurii printr-o prefață care necesita corecturi evidente, salvând astfel conținutul propriu-zis al romanului a cărui lectură vigilentă ar fi sesizat implicațiile ironice. În afara poveștii de dragoste conturate ca resort epic fundamental, un alt nivel de lectură relaționează contextul socio-politic în care este scris romanul, cu fabulosul refugiu de tip falanster din Temelia. Utopia organizației himerice din spațiul mental necartografiat al personajului nevrotic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
intertextual cu finalul Cronicii fantastice, cel puțin pentru că stârnește asupra cititorului același efect resimțit la plonjarea controlată magistral, așa cum am văzut, din universul fantastic al "Sinecorzilor", în "moftul" lumii caragialiene. Ceea ce reiese din cele câteva exemple selectate, este că modul ironic rămâne tributar modelului caragialian atât de scriitură, cât și de "diplomație", de șiretenie necesară scriitorilor integri, care sunt constrânși să recurgă la ironie pentru a dezvălui ceea ce nu pot spune fățiș. Caragiale a fost, indubitabil, pentru astfel de autori, un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din înțelegerea retrospectivă ca episod revelator care anticipă invariabil moartea personajului "intrat la o idee". Fără pretenția arogantă a epuizării temei legate de reprezentările grotescului în literatura română, prezentul subcapitol reține drept concluzie faptul că modul grotesc, ca și cel ironic, n-a fost cultivat cu asiduitate de scriitorii români, deși la Caragiale se pot descoperi suficiente resurse și pentru această direcție de evoluție a comicului. Un moment important al acesteia a fost, cu siguranță, proza lui Urmuz, asupra căreia vom
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
impusă de snobism, ci par reminiscențele melancolice ale unei veritabile moșteniri culturale uzate și denaturate într-un mediu meschin sau sunt pur și simplu asumate autoamăgiri, palide recompense la nivel lingvistic pentru un destin ratat. Umorul, așadar, și nu comicul ironic sau satiric reiese din contrastul amar dintre aparența de sofisticat lux gastronomic și umila și derizoria realitate culinară: Doamna Renaud, fără să se scoale de pe scaun, întinse mâna pe pat și luă de acolo un taler acoperit. Controlai pe menu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a exercitat covârșitor, scriitorii care i-au urmat reușind să descopere resurse de originalitate acolo unde geniul caragialian n-a pătruns mai adânc fie dintr-o funciară repulsie pentru melodramatic și dulcegărie sentimentală, fie din cauza preferinței pentru modalitatea satirică sau ironică în redarea universului uman. Filonul de sensibilitate explorat însă de scriitori precum Mihail Sebastian, V.I.Popa sau George-Mihail Zamfirescu nu diluează comicul, ci îl împrospătează, iar tratarea umoristică a reiteratelor tipologii sau situații caragialiene, conferă marca individualității în cazul celor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ar fi cea de realism clasic impusă de Zarifopol, apoi cele ale lui Florin Manolescu, în variantele "realism caricatural din comedii sau din schițe" și "realism creatural din Năpasta, O făclie de Paște sau Păcat"2, sau cea de "realism ironic"3 propusă de V. Fanache, sunt în măsură să satisfacă progresiv nevoia de definire cât mai exactă a conversiunii mimesis-ului caragialian dinspre simpla oglindire și ilustrare a realității înspre deformarea presupusă de stilizarea extremă. Atunci când plasa universul estetic caragialian sub
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de V. Fanache, sunt în măsură să satisfacă progresiv nevoia de definire cât mai exactă a conversiunii mimesis-ului caragialian dinspre simpla oglindire și ilustrare a realității înspre deformarea presupusă de stilizarea extremă. Atunci când plasa universul estetic caragialian sub semnul realismului ironic, al cărui atribut "conferă oricărei imagini un caracter ambiguu"4 și care "include concomitent în personaj, fapt literar sau diegeză, o pluralitate de sensuri, îndoindu-se de posibilitatea unei semnificații absolute"5, V. Fanache surprindea esențial caracterul caleidoscopic al operei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu care venerabilul Trahanache rezolvă chestiunea "plastografiei", surprinde și avertizează asupra ascunselor sale abilități de detectiv. Precizarea din finalul piesei ("eu n-am prefect! Eu am prietin!"), departe de a sublinia orbirea personajului, poate fi înțeleasă ca revers al enunțului ironic sau ca insinuare a șantajului subînțeles. În același timp, valorează ca impunere cu autoritate în agora a unei imagini convenabile convențional, dar și ca restabilire decisivă a armoniei în "familia" ternară caragialiană, etalon al unei lumi care se complace în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
neprețuitelor sale "găselnițe" de tipul: "Coane, să te rază frizerul, să te ducă șoferul și să te iubească vădana de treizeci de ani [...] Așa suntem noi, bărbierii de soi. [...] Avem vorba iuțită și râsul scurt ca chibriturile bune"41. Discursul ironic lasă târziu să se întrevadă, exact ca în schița caragialiană Un artist, adevarata impresie produsă de acest cabotin mitoman din tagma Amicului X. Naratorul aparent naiv descoperă astfel că vestitul bărbier nu doar "rade", ci și "pune bărbi" în orice
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ați văzut vreodată un pește stricat, noaptea? Asta e cultura noastră: fosforescență de cadavru la începutul putrefacției"63. Mai apropiat de semidoctul caragialian, apare la Al. O. Teodoreanu "poetul" Florinel Guguștiuc din schița Bibliofilie, un "moment" veritabil, prin atmosfera stilistică ironică și prin conturarea inspirată a portretului colectiv al intelectualului de cafenea, realizată prin sugestia de tip sinecdocă a confundării categoriei cu semnul ei distinctiv consumul de "jvarț". Caragialiana strategie a camuflării disprețului într-o condescendență măgulitoare, augmentează efectul revelării ireversibile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simplu, de abilă cunoaștere a procedeelor de generare a râsului. Ne amintim, pentru primul caz, de polemicile în care face uz de cacofonii -"Cine mai poate scrie ca Caton?" (Poetul și "Moftul") iar ca exemplu de paralogism deliberat cu sens ironic, putem cita un comentariu al lui Caragiale din cronica teatrală cu titlul Ruy-Blas-Răsăritul unei stele: "Desigur, traducătorul a voit să prelungească spectacolul ca să obosească mai puțin pe spectatori. Cuminte lucru: arta trebuie să fie o favoare, iar nu un chin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tipul à la Rică Venturiano, à la Pristanda, à la Coana Veta etc. Așa se explică și de ce, de pildă, unui scriitor ca D.D Pătrășcanu, Tudor Vianu îi reproșa lipsa de originalitate și cantonarea într-un fel de stilizare ironică 132 sau notare exactă a schimburilor de replici din care rezultă incoerența exprimării oamenilor necultivați, ambele procedee fiind împământenite deja de Caragiale. În schița Ce cere publicul de la un deputat, de exemplu, recunoaștem atât pălăvrăgeala nestăpânită a personajelor din Justiție
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Epraxia dă glas temerii tuturor cuvioaselor: "uciderea asta ce s-a făptuit în cuprinsul sfintei noastre mânăstiri, eu o socotesc drept o teribilă nelegiuire și mă tem că are s-abată mânia lui Dumnezeu asupra noastră"147, prevestind chiar, prin vocea ironică a ghidușei Trilifia "căderea guvernului"148. Autocrația limbajului delirant, marca decisivă a caragialismului, se poate reconstitui uneori în surprinzătoare contexte romanești, cum ar fi scrierile "trăiriste" ale lui Mircea Eliade, Întoarcerea din rai și Huliganii. Nelipsite de profunzime și de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
numai că la vreo două săptămâni după apariția respectivului număr din Life, cea de-a patra copertă cu halba și cu terenul de tenis cu tot, fusese lipită de peretele centralei telefonice de către una din standardiste.176 În aceași notă ironică, delimitându-se de "acei autori care se respectă și sunt foarte respectați", pe care i-a încondeiat memorabil prin această antifrază Caragiale, Mircea Nedelciu își deleagă naratorul să relativizeze deconcertant istorisirea și să nu mai "ascundă sforile" care întrețin iluzia
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și reinventarea limbajului, marchează în acest fel existența în datele concrete, recognoscibilă în ciuda depersonalizării personajelor reduse la simple funcții dramatice. Condiționat de nevoia de supraviețuire, eroul sorescian nu se poate totuși sustrage frământărilor metafizice. Lucid și extrem de abil în manevrele ironice de adaptare la absurdul terorii prin sluj verbal și plecăciune sfidătoare, eroul sfârșește prin a întrevedea mai-răul dintr-un univers fără speranță, în care omul este condamnat la un statut derizoriu: "Sandwich, ăsta sunt eu! Sandwich! Rană pe sare și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sine însuși" atribuită pescarului Iona este mai puțin verosimilă și mai puțin productivă ca "dialogul dublului monolog"93 beckettian sau ca "dialogul surzilor" din Cântăreața cheală. Această tehnică este totuși viabilă ca modalitate de generare a deriziunii, prin reflecția dedublată ironică, persiflatoare a propriei condiții grave. Aflat în burta chitului, Iona dialoghează cu sine camuflându-și disperarea prin obiectivare și exteriorizare a angoasei: Am auzit o poveste cu unul înghițit de un chit. (Mirându-se) Ei, nu mai spune, serios? Pescuia
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
operei caragialiene 36, cât și cei ai textelor urmuziene. Organizată în cupluri de "amici" sau în familii "legitime", umanitatea mecanomorfă a lui Urmuz pare o sublimare a celei caragialiene, la rândul ei o rafinată imagine parodică a lumii fenomenale, așa cum ironicul Caragiale lasă să se întrevadă în condescendenta precizare digresivă din Poetul Vlahuță: "acea umbră nu este o fantasmă, ci o persoană reală, este însuși poetul Vlahuță (adică nu poetul Vlahuță adevărat, ci farsorul, care se dă drept Vlahuță, și nici o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui, trădat, "pietrificat, Stamate abia avu puterea să se lege singur"78. În plus, captivitatea din planul existenței domestice este mai accentuată prin corzi emoționale decât prin imobilizările formale. Elementul de coeziune interioară al familiei urmuziene, ce amintește, în registrul ironic, de "pelicanii" din teatrul lui Strindberg, este invariabil "sentimentul puternic și neînvins de tată"79, "sentimentul patern"80, care zădărnicește mereu eforturile de eliberare din chingile relațiilor de cuplu. În afara enunțurilor ironice, preponderente între strategiile de eclipsare a sensului real
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
interioară al familiei urmuziene, ce amintește, în registrul ironic, de "pelicanii" din teatrul lui Strindberg, este invariabil "sentimentul puternic și neînvins de tată"79, "sentimentul patern"80, care zădărnicește mereu eforturile de eliberare din chingile relațiilor de cuplu. În afara enunțurilor ironice, preponderente între strategiile de eclipsare a sensului real intenționat, alegoria servește aceluiași scop de ocultație ingenioasă a elementelor de imoralitate în lumea lui Urmuz, și, uneori, în cea a lui Caragiale. Astfel, sedus de pălnie, Stamate "începu să-și taie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialian care, prin oralitate și dialogism ilustrează preocuparea pentru anticiparea și respectarea preferințelor cititorilor 122 interpelați, întotdeauna, reverențios, devierea sensului dinspre cel pretins înspre cel intenționat este o constantă și în publicistica lui Caragiale și în Momentele bazate pe disimulare ironică. Deși mult mai subtilă și oarecum deferentă în cazul lui Caragiale, preocuparea pentru inducerea în eroare a cititorului printr-un joc "de-a v-ați ascuns" cu sensul, reiese din frecvența ambiguităților camuflate în enunțuri ironice, în numeroase oximorone și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Momentele bazate pe disimulare ironică. Deși mult mai subtilă și oarecum deferentă în cazul lui Caragiale, preocuparea pentru inducerea în eroare a cititorului printr-un joc "de-a v-ați ascuns" cu sensul, reiese din frecvența ambiguităților camuflate în enunțuri ironice, în numeroase oximorone și supralicitări, precum și în utilizarea parodierii ca procedeu predilect 123 de reliefare a poncifelor de gândire și de exprimare din scrierile prestigioase la modă. 6.1.7. De la comic la absurd Paradigma comicului urmuzian diferă de cea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Stamate se dezvăluie ca un anti sau un nonroman, "fabula" Cronicari are un conținut care o transformă într-o anti sau o nonfabulă, "eroii" se comportă ca niște anti sau noneroi etc., ceea ce înseamnă, până la urmă, o inversare de tip ironic, în mod paradoxal creatoare și nu escatologică a literaturii ca antiliteratură. Acestă regenerare este și efectul produs de generalizarea parodierii și a burlescului, a infestării cu acest virus al deformărilor ironice, caricaturale, grotești până la limita absurdului 141. În afara acelor texte
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]