5,195 matches
-
confruntare cu energiile maligne, proliferante, idealistul își pierde la un moment dat forța de a spera. Interogațiile lui (despre adevărul și minciuna în care trăim, despre legitimitatea prezenței printre noi a strigoilor din trecutul nefast, și încă, și încă) se izbesc de un zid de indiferență, visele lui, luat de unii în răspăr, par celor încuiați și celor neîncrezători simple aiurări. Într-o lume anapoda varianta neserioasă a absurdului el, integrul, ajunge să fie socotit un bezmetic. Încît, vine vremea cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
plecate prezintă pământul în toată întinderea sa, iar ramurile din vârf reprezintă cerul în totalitatea sa 317. În mitologia poporului român, Arborele Cosmic, născut o dată cu Universul, este bradul. Legenda spune că "Fârtatul, obosit și înciudat de incapacitatea lui creatoare, a izbit cu toiagul în apele primordiale și în locul acela s-au deschis și s-a ridicat falnic un brad fosforescent" 318. În mentalitatea populară românească, bradul are o triplă semnificație, fiind arbore cosmic, arbore ceresc și arbore al vieții: "Sus în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sat, / De nu l-ai găsi în al optulea sat, / Du-te-n al nouălea sat. Și de le-i găsi mâncând, / Nu-i da a mânca; / Iar de le-i găsi bând, / Nu-i da a bea, / Trântește-l, / Izbește-l, / Plesnește-l, / Curând pornește-l, / Pornește-l la mine / Prin codru de sine, / Prin sat fără rușine, / Pe la apă fără vad, / Pe la gard / Fără prilaz, / Să vie degrabă, / Fără zăbavă, / Cu gura căscată, / Cu limba înfocată, / Și până cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
oala, / Da-nvârtesc pe ursitul meu, / Poate-i în acest sat, / Poate-i în alt sat.../ De-i în pat, / Dă-l sub pat; / De-i pa laiță, / Dă-l sub laiță; De-i la ușă, / Dă-l sub ușă; / Izbește-l, / Pornește-l, / La mine-l sosește / Cu mâncarea lui, / Spre mâncarea mea, / Cu odihna lui, / Spre odihna mea, / Grăbește-l, / Pornește-l! / La mine-l pornește, / La mine-l grăbește." Cu apa aceasta descântată pe foc, în care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mine, că eu am miros mai plăcut, și așa una zicea una, alta iarăși alta, tot lăundându-se, numai ca să le iaie; dară cum au rupt-o, au și început munții și dealurile a alerga unul cătră altul și a se izbi cap în cap."93 În povestirile huțule, elementul primordial (focul, aici) prinde viață, deținând taina "sorților" omului: "Solomonca citește semnele pe care flăcările încearcă să i le arate"94, "știe că într-o bună zi focul care îi povestește din
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Nu mă las de prada mea, / Ist copil chiar din pruncie / Maica sa mi l-a dat mie, / Că ades îl blestema / Și-i zicea când îl culca": "Culcă-te, alină-te / Șarpele sugă-mi-te!" / Cel viteaz de ortoman / Izbea negrul dobrogean / Și cu pala lui cea nouă / Pe balaur tăia-n două, / Apoi trupul înghițit, / Plin de rane, otrăvit, / El în cârcă-l ridica, / Sus, la stână se urca / Și în lapte mi-l scălda, / De venin îl curățea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu ochiul sferic, Oarba care vede-n întuneric Tainele necuprinse de cuvânt: Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a bufnița: Când va cădea Marele-ntuneric, vei vedea”148 sau “Pictez icoane noi de sfinți ce vor să vie Izbesc în stâncile fierbinți și-aștept o nouă apă vie” 149 Nichifor Crainic, care era și un mare orator, ținea lecții de mistică. Grigore Caraza își amintește că acesta a fost surprins de un gardian vorbind și i-a cerut cartea
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
expansiune a eului spre origini, spre marea tradiție, poarta de intrare în universul spiritual al poporului, în conștiința lui. Vor rămâne în poezie dârzenia și tenacitatea țăranului, entuziasmul, exprimate într-o artă poetică ce ne trimite la Hașdeu: Când voi izbi odată eu cu barda/ această stâncă are să se crape/ Și va țâșni din ea șuvoi de apă/ băieți aceasta este arta". În acest univers dur, colțuros, de pământ și semințe în germinație, cu un acut sentiment al comunității cu istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
odată cu transpunerea într-un comentariu în care se implică livrescul cu amprenta secretă de neliniște; Hamlet, Antigona, Troia, Sf. Ioana, Celestina sunt mișcați pe o imensă scenă cu mijloacele parabolei, sugerând spectacolul diurnului: "O, suflete, cum tremuri când îi vezi/ Izbiți de scuturile teutone,/ în togele murdare, de azi/ La sacrificiul vreunei Antigone" ("Figuranții"). Mișcarea lirică de la un volum la altul tinde spre transpunerea existenței la o temperatură egală, fără convulsii, fără atitudini profetice, fără infern și fără rai; ușor nostalgic
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
1950-1960. La Al. Andrițoiu, prezentul capătă întindere, ca la Geo Bogza, prin evocarea eroilor Ardealului cu o anume nostalgie a trecutului, exprimată în "simetrii" imagistice, în lumini de cristal: "Departe zilele precare/ Ca regii dacilor s-au stins/ Un veac izbește, altul doare,/ În trupu-mi subțiat și nins" ("Departe"). Un întreg univers de efigii se desprinde din "Oraș": statuile, muzeele, cronicile, bijuteriile, medaliile, toate însă întinate și: Nu a rămas pur decât sângele de pe ziduri", adică ideea luptei; ea aparține trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
personaj chinuit de remușcări: pe el îl mistuie, în aceeași măsură, suferința de a nu putea cîștiga inima femeii pe care o iubește cu patimă și, totodată, e urmărit de o cumplită spaimă. Formidabila lui izbucnire din secvența în care izbește cu barda în pereții casei nu-i altceva decît încercarea disperată de a se apăra de această spaimă a omului vinovat. Apoi prezența celui ucis, a lui Dumitru care apare din cînd în cînd (dar nu ca o umbră incertă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care punctează dezolarea unui univers unde oamenii adevărați sunt niște epave, iar neoamenii sunt cei mai vitali. Șocantă prin alternanța luminii difuze și obosite din exterioare cu lumina concentrată și agresivă din interioare, prin iruperea unor pete de culoare care izbesc privirea nu datorită violenței cromatice, ci datorită contrastului față de cadrul precedent (cearceaful alb, umflat de vânt, ca prefață la secvența inaugurării statuii sau silueta albă a acrobatului pe fundalul cerului negru). Și totuși, atât nu e de ajuns. Pentru că ar
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
adevărul m-a obligat "să vorbesc" despre raportul dintre libertate și detenție, dintre ideal și realitate. Personajul Anchetatorului era plasat în public, circula obsedant printre spectatori, biciuindu-le conștiința și memoria. Oportunistul, fluturând steagul roșu, cânta Bandiera rossa, imagine ce izbea până la limita suportabilului. Plana asupra spectatorilor o interogație: când și unde, de ce și cum se poate perverti simbolul revoluției? Depinde în mâinile cui se găsește și cine flutură stindardul. Perioada definirii generației tale a coincis cu perioada de formare a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
acel tip de idei. Sînt sigur că Michel Rocard a fost marcat de Grupul celor Zece. Mi-o confirmă de fiecare dată cînd îl întîlnesc. B.C. Care sînt, după dumneavoastră, repercusiunile întîlnirilor Grupului celor Zece? J. de R. Ce mă izbește la Grupul celor Zece e gradul în care existența sa îi influențează pe studenți. Studenți de la științele sistemelor, sociologie, filosofie, care au acum 25 de ani, au auzit vorbindu-se despre Grupul celor Zece. Am fost impresionat să văd generația
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
politică în ansamblu nu e interesată de termenul scurt decît pentru ea însăși și vrea rezultate imediate. Nasul la nivelul solului și capacitatea de a nu vedea mai departe de vîrful său e ceea ce numim realism politic... cel care se izbește direct de ziduri. Majoritatea oamenilor politici se desprind repede de metode de genul Grupului celor Zece. Robert Buron, Michel Rocard și Jacques Delors au fost niște excepții din acest punct de vedere. Totuși, cum am putea pretinde să intervenim asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
cu soare. Nu împușca rîndunica, nici cocostîrcul, nici cucoara, că ai să ai pagubă de foc. Să nu asculți la fereastra altuia, că e rău de foc. Să nu lucrezi în nouă joi și nouă marți după Paști, că te izbește cu foc. Sara, cînd stai la lumînare, să nu te uiți la umbra-ți pe perete, că-i de foc. Se crede că spre a fi ferit de focul care mistuiește casa vecinului este bine a pune înaintea casei sale
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
izgoni duhurile, că ele vin numai la oameni mari. (Gh.F.C.) Dacă dai mai multor copii din familie același nume, unul va muri. (Gh.F.C.) Năjit în noaptea de Mărina, o femeie în pielea goală ia o baligă de bou și o izbește în gard; această baligă uscată e bună pentru năjit. Baliga adunată în Sf. Varvara de femeie cu pielea goală e bună de năjit. Cînd cineva toarnă apă din căldare pe toartă, acela se îm bol năvește de năjit. Nălucă Dacă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Cînd ciocîrlanul își lasă ciocul pe spate e semn că va fi moloșag. Semne de stricarea vremii Cînd sfîrșitul soarelui se face în nori. Cînd țîrîiesc vrăbiile. Cînd vin vrăbii și ciocănesc la fereastră, arată vreme rea. Cînd paserile se izbesc iarna în ferești sau se vîră prin șuri, are să vremuiască. Cînd luna-i în țarcalan, are să fie vreme rea. Cînd se văd trei sori pe cer, are să fie vreme rea. Cînd trec cioarele în stoluri mari, fac a vreme rea
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Cînd te mănîncă urechile e a vreme rea. Cînd fug negure în sus. Cînd e ceață mare pe păduri. Cînd arde fundul ceaunului, va vremui. Se crede că dacă sare mîța prin casă va urma vreme rea. Cînd ciocîrlanul se izbește în fereastră, va fi vreme rea. Cînd se scaldă rațele pe uscat. Dacă rațele, scăldîndu-se în vreo baltă, aleargă sau se cufundă, apoi se crede că va urma o vreme rea. Cînd umblă muște pe lîngă foc, mai ales țoabe
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
cineva acasă și spera să-și facă treaba netulburat de nimeni, se sperie la rîndul lui și face infarct, cade lat în fața ușii, moare, poate era mai slab de inimă, hahaha. Hai să aducem și noi o tigaie și să izbim cu ea în ușă, să vedem ce se-ntîmplă, sigur o să se sperie ăla, o să facă o moacă. Poate-o să aflăm cine-i, așa, după moarte. De după ușă s-a auzit o voce feminină, îngroșată de vîrstă și țigări: Copii
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
publicul. Într-o pedeapsă trebuie să se vadă că suferi, de aia e pedeapsă. Au jucat încă un joc și Radu a cîștigat și Cornel a fost Păcălici. Radu i-a dat o pedeapsă, de douăzeci de ori să se izbească cu fruntea de perete, nu, nu e prea mult, nu va păți nimic, mai ales că Marcu a luat un ștergar și l-a pus pe perete în locul unde Cornel urma să dea cu capul, asta ca să nu i se
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
lui Cornel a nimerit cîrpa de pe perete și nu s-a auzit nimic. Doi. Iarăși nu s-a auzit nimic. Mai tare, a strigat Radu, lovești ca o fată. Alin și Marcu s-au hlizit. Trei. Fruntea lui Cornel a izbit mai tare peretele. Numai atîta poți? Parcă n-ai mîncat nimic toată viața. Patru. Fruntea lui Cornel a izbit și mai tare. Și cinci, și șase, și șapte. Radu a tras cîrpa mai sus și capul lui Cornel a izbit
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
nimic. Mai tare, a strigat Radu, lovești ca o fată. Alin și Marcu s-au hlizit. Trei. Fruntea lui Cornel a izbit mai tare peretele. Numai atîta poți? Parcă n-ai mîncat nimic toată viața. Patru. Fruntea lui Cornel a izbit și mai tare. Și cinci, și șase, și șapte. Radu a tras cîrpa mai sus și capul lui Cornel a izbit peretele alb și gol și tare și zgrumțuros. S-a auzit buf, capul l-a durut, a zis au
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
izbit mai tare peretele. Numai atîta poți? Parcă n-ai mîncat nimic toată viața. Patru. Fruntea lui Cornel a izbit și mai tare. Și cinci, și șase, și șapte. Radu a tras cîrpa mai sus și capul lui Cornel a izbit peretele alb și gol și tare și zgrumțuros. S-a auzit buf, capul l-a durut, a zis au, s-a frecat la frunte, un loc roșu de unde peste noapte va crește ditamai cucuiul, și băieții au rîs. Nu crezi
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Vezi-ți de treab-acolo. Cornel a spus, deodată înfuriat de durerea ce-i tropăia prin tîmple: Vreau s-o duc pînă la capăt. Bine. Și fără cîrpă. Bine, sper c-o să te țină fruntea. Cornel a fost gata să-și izbească fruntea pînă să-i crape sau să crape peretele. Opt. Nouă. Zece. Unșpe. Doișpe. Treișpe. În interiorul capului lui Cornel ceva gelatinos se zguduia, fără a-și găsi locul. Paișpe. Cinșpe. Șaișpe. Capul lui Cornel bătea mai tare și mai tare
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]