4,107 matches
-
numai o pâine mare, mare cât un sac doldora, cu o coajă proaspătă și galbenă, ca de bostan copt și cu un miez moale și puhav la înfățișare, de bine crescută ce era Și din creștetul acestei pâini, care se legăna unduind în preajmă, ieșeau niște muzici tânguioase, iar în blândețea ei și în netezimea ei, pâinea cea măreață mă amețea, ca ochiul de șarpe, sorbindu-mă și atrăgându-mă spre ea, cu toată ființa Deci, eu, ca să nu pățesc precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de pe carnasierii prelungi, a amiciție și a pașnice intenții, utiliză formula cunoscută prin partea locului: Oameni buni cer găzduire, în fapt de seară. Mașina, albă ca laptele, cu un număr de înmatriculare mâzgălit în semne ciudate, a intrat pe poartă, legănându-se, precum Chitul mării, pe valuri și scârțâind strepezit, fiindcă, deși se ținea bine, cum se ține, sub sulimanuri, o cucoană mai trecută, totul era numai o sclifoseală: se vedea că, pe la articulații, o prindeau sărăturile bătrâneții. Abia aici, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
arbore tipic medicinal, care nu crește decât pe anumite latitudini ale Timpului, se înfioră Profesorul, în timp ce examina interesantul exemplar botanic. Doamne, unde mă aflu, oare? Porni la nimereală printre ferigi arborescente, care pendulau grațios, ca niște imense pene de struț, legănate de paji măslinii din Orient. Tocmai se întreba în cuget dacă face bine sau nu, fiindcă se afundă tot mai mult în zarva păsărilor idolatre, ce se îmbulzeau prin luxuriantele frunzișuri, când o săgeată, strălucind în zbor ca pielea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de uitare, care e scrisă minții omului. Spre a mă ajuta la aducere aminte, să-mi dai voie să iau acasă, cu mine și în Lumea mea, pe una din aceste nemaivăzute și mândre flori ale Tărâmului vostru, care se leagănă aici în acest adevărat Rai al Domnului. Ah! grăi Vânătorul. Dacă ții să păstrezi rostul și tâlcuirile pravilei, încrustează-le în inima ta și nu în scoarța trupului! Fata cu ochi negri și grumaz prelung, în ferecătură de cupru, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
așteaptă cu masa. De fapt, Îmi vine să urlu de bucurie. Așa că accept. Ea o ia Înainte, aproape că nu pedalează, fiindcă boxerul simte apropierea sălbăticiei și aleargă nebunește. Eu rămân, mai chinuit, În spate. Și privesc fundul Cristinei. Se leagănă frumos atunci când totuși pedalează. Nu mai e Învelit În pantaloni negri de biserică, Cristina s-a schimbat acasă și și-a pus niște pantaloni strâmți de bumbac. De biciclist, a spus ea. De care-or fi, mie-mi plac. Încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
câteva clipe, prea multe. În spărtură apare chipul lui Adelin, unde naiba o fi fost pân-acum? Adelin e scund, de-acolo de unde stau nu-i văd decât ochii galeși și fruntea. L-a văzut și puștanul, Începe iarăși să legene sucitorul. De câteva ori, lent, până aproape de tâmpla mea. Și spune: - Mai lasă-m-o lună! Mai lasă-m-o lună! Tânguitor, moale, descurajant. Balansând sucitorul, la mai e sus, la nă e lângă scăfârlia mea. Până la urmă iese Învingător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nici o grijă, Îmi zâmbește blând, nu pare să-i pese că i-am stricat planurile. Dacă o fi avut și el niște planuri. Cine știe, la cât a băgat În el. Ochii-i sticlesc a nebunie blajină, Începe să se legene ca un copil care de-abia a Învățat să stea În fund, se uită la mine, peste mine, pierdut, fericit. Coboară În sfârșit mâna, se plesnește peste genunchi de câteva ori, apoi se liniștește, Își trece palma peste piept, râde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
multora să salveze ce se mai poate salva. Duhoarea de carne arsă plutește peste tot și face pe unii dintre ei să vomite violent. Lângă o uriașă grămadă de moloz din care țâșnesc lungi limbi de flăcări, o femeie se leagănă cu mâinile împreunate pe pântec și repetă hipnotic în timp ce lacrimi mari sapă dâre adânci pe obrazul smochinit plin de murdărie. Aici a fost casa mea...aici a fost casa mea...". Marius lovește violent cu lopata într-un planșeu de beton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
intrat pe fereastra mare aproape că îl orbește. Clipește de câteva ori să vadă mai bine, apoi privirea se oprește asupra unei fetițe de vreo nouă-zece ani, cu par scurt și breton. Îmbrăcată într-o rochie ponosită de molton, se leagănă mecanic înainte și înapoi pe marginea patului, în timp ce privește fix înainte cu ochi sticloși, inexpresivi. Mâinile încrucișate țin strâns în poală un ursuleț de pluș maro, cu una dintre urechi roasă. Dezmiardă bărbia tremurătoare a copilei într-un gest liniștitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aviatorii privesc la el continuând să mestece impasibil gumă. Unul dintre ei, mai închis la culoare, tipul hispanicului în vinele căruia se pompase cu foarte multă vreme în urmă sânge anglo-saxon, îl măsoară fără să-și ascundă curiozitatea în timp ce se leagănă pe picioarele din spate ale scaunului. Celălalt, cu părul blond tăiat scurt, conform tunsorii regulamentare de recrut, își face de lucru cu o țigară scoasă dintr-unul din nenumăratele buzunare ale salopetei de zbor. Amândoi arborează zâmbete reținute. Lângă ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Dar nu aceștia îl îngrijorează pe Marius ci prezența a doi tipi masivi, cu alură de gladiatori, în costume negre și pălării de fetru trase pe ochi. Se apropie cu siguranța celor care știu unde trebuie să ajungă. În mâini leagănă automate nemțești. În nici un caz nu sunt clienți veniți după fete. Marius închide ușa iute, învârte cheia în broască și proptește un scaun în clanță. Ajunși în fața camerei Ricăi cei doi se privesc o clipă, apoi izbesc puternic cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lui. Izbită în plin, casca îi zboară la pământ. Înainte să o pună din nou pe cap, privește indiferent înfundătura schijei făcută în metal. La fel de brusc cum începuse, atacul se termină, apoi scrâșnetul metalic al unor șenile zgârie liniștea dimineții. Legănându-se ca niște uriași monștri preistorici, două tancuri Panther își fac apariția. Cel din frunte oprește și liniștea se lasă apăsătoare pentru câteva clipe în timp ce țeava groasă vizează amenințător. Sinistrul interludiu sfârșește. Trei obuze explodează, apoi tancurile pornesc în viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
merita să fie transcrisă în finalul acestui text de întâmpinare, de încurajare, imperfect. Iată deocamdată Păpușile au riduri: Nu mai știu dacă pietrele acestea/ au rochii sau nu.// Dacă le-am îmbrăcat,/ dacă le-am pus scutece, dacă le-am legănat./ Păpuși de piatră.// Ridic pleoapele./ Păpușile de piatră stau dezvelite./ Ca un scutec inima mea,/ Care nu mai încape pe nimeni.// Fetița aruncă pietre în mare./ Păpuși./ Nici un val nu le mai aduce înapoi.// Pleoape închise, pietrele, pe un țărm
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8365_a_9690]
-
pe nimeni.// Fetița aruncă pietre în mare./ Păpuși./ Nici un val nu le mai aduce înapoi.// Pleoape închise, pietrele, pe un țărm gol.// Cineva a închis definitiv o fereastră.// Păpușile au riduri. Păpuși de piatră,/ pe care nici un țărm nu le leagănă." (Monica Patriche, București)
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8365_a_9690]
-
zâmbet malițios și duios. Poeziile lui îmbină umorul cu vibrația lirică în imagini plastice, bazate pe un amănunt caracteristic. Balada popii din Rudeni conturează portretul unui cleric ce nu disprețuiește plăcerile lumești. "De la târg la Vadul-Mare Taie drumul prin poieni, Legănându-se călare, Popa Florea din Rudeni. Colo-n vale, unde drumul Taie luminișuri rare, Printre plopi se vede fumul Hanului din Vadul-Mare. Calul, vesel, simte locul Și s-abate scurt din cale,C-a-nvățat și dobitocul Patima domniei sale
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
care numai eu știam că nu e al nenorocirii, în clipa când o văzusem plimbîndu-se parcă rătăcită prin fața casei mele: nu știa ce face, nu știa ce-avea să i se întîmple, cine poate să știe? (de aici pasul ezitant, legănat de o nesfârșită lentoare), dar nu putea suporta ceva, un gând care îi apăruse, un sentiment chinuitor... Ca în vis și ca și când aș fi fost singur, am început să mă desbrac, foarte încet, atins de o singurătate copleșitoare dar miraculoasă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să rămâi foarte ușor, deși ești așa de gras..." Adică?! Ce putea să-i facă? Rămăsei nedumerit asupra acestei enigme, dar nu pentru multă vreme. Bacaloglu continuă: "...Eu am fișe, domnu Calistrat, și deocamdată fișa dumitale e albă. (Și se legănă imperceptibil și se uită în zare visător.) E albă, domne, dar te observ! Fii atent!..." "Jjj, făcu grasu, du-te-n bida mă-tii cu fișele tale... Mă-tii nu i-ai făcut fișă?" "A murit demult biata doamnă Bacaloglu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Silviei mă picnise, când spusese ta-taaa, căci astfel îi ieșea ei acest cuvânt din gură, nu scurt, tata, nici inexpresiv, nici alintat, nici râzgâiat ci ca o mică notă muzicală, pură ca un izvor în care chemarea era cântată și legănată și învăluită într-o tandrețe celestă. Și parcă ar fi fost pe deplin conștientă de magia cuvîntului-melodie, fiindcă întîi îl lăsa să fie auzit, făcea o pauză și abia apoi spunea ce vroia de la tata. Uneori nu vroia nimic! Nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
putea fi considerată de asemeni cumplită. Așadar, tu stai pe scaun în fața ei, ești în plină tinerețe și putere, ochiul tău vede lumea și percepe în adâncurile ei toate miracolele, te scalzi în lumină, plutești fermecat de armonia zgomotelor, te legeni purtat fără să știi de noi speranțe de fericire și gândești, mai poți gândi, mai există în tine loc să gândești că tot ea, mama ta, căreia îi datorezi totul și care va trebui să moară încă tânără (și nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cunoștea pe acesta, dar recunoscu ce anume aducea acesta, ceva care părea să se plictisească de moarte. ― Jones! Se ridică pe pat. Bărbatul păru să se debaraseze cu multă plăcere de motanul mătăhălos pe care Ripley se grăbi să-l legene în brațe.) Vino, Jonesey, bătrâne monstru, gogoloiul meu păros! Animalul îndură răbdător aceste efuziuni jenante, atât de tipice pentru specia din care făcea parte Ripley. Își păstră întreaga demnitate moștenită de la strămoși, manifestându-și în același timp toleranța obișnuită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
atmosferă. Sub ei, dâre cenușii. Învelișul sumbru de nori al Acheronului, se metamorfoză brusc într-un văl sidefiu. Atmosfera, densă și agitată, se învolbura deasupra întinderilor deșertice; numai materialul de detecție perfecționat putea să vadă peisajul. Naveta vibra și se legăna, lovindu-se de straturile superioare ale atmosferei. Interfonul le transmitea vocea clară a lui Ferro care ghida aparatul în plină furtună. ― Comutație pe apropiere în DCS. Vizibilitate nulă. Un adevărat teren de picnic. Ce loc împuțit. ― Doi patru zero, făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
înainte de toate funcțională. Înfrumusețarea mediului putea să mai aștepte, până când orice efort în acest sens nu va fi zădărnicit de vânturi. Rafalele biciuiau sfărâmăturile de rocă care erau prea mari pentru a putea fi vânturate. O bucată de metal se legăna lovind neîncetat un perete din apropiere. Câteva tuburi de neon pâlpâiau și difuzau o lumină nesigură. Vocea lui Gorman răsună sec în receptoarele căștilor. ― Prima grupă, în linie. Hicks, oamenii tăi să formeze un cordon între intrarea în colonie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și ieșiră parțial din țâțâni. Era ciuruită de vibratoare, ca și pereții. Comtehul se depărta și Vasquez se apropie de ușa distrusă. O izbi cu piciorul, pregătită de tragere. Atârnată de capătul unui corset flexibil, o cutie de derivație se legănă ca o pendulă, împinsă de vântul care intra printr-o fereastră spartă. Cutia grea metalică lovea un pătuț de copil la fiecare balans. Vasquez articulă cu glas spart: ― Detectoare de mișcare, ce căcănărie! Reveniră în culoar. Ripley privea atentă imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
turtit, a cărui epidermă fără culoare aducea cu pielea tăbăcită, fină, translucidă. Niște pseudobranhii pluteau leneș în fluidul de stază. Nu erau vizibile organe de văz sau de auz. O coadă prelungea partea de jos a acestor dihănii și se legăna molatec în lichid. Apendicele caudal era, la două dintre aceste creaturi, strâns în jurul corpului. Burke vorbi cu Ripley, fără să-și ia ochii de la specimene. ― Aparțin aceleiași specii ca monstrul descris în raport? Ea dădu din cap, incapabilă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
spre punctul de origine al semnalului. Frost și Wierzbowski mergeau în urma lor. Caporalul ajunse în culoarul principal și o luă la dreapta prin labirintul de oțel. ― Semnalul se amplifică. Origine organică. (Cu o mână ținea detectorul, iar cu cealaltă își legăna pușca.) Mișcări neregulate. Dar unde dracu' suntem? Burke examină împrejurimile. ― Bucătăria. Vom traversa zona rezervată pregătirii hranei, dacă mergem tot în direcția asta. Ripley încetinise pasul și rămase în spatele lui Wierzbowski și Frost. Dându-și brusc seama că în urma ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]