4,361 matches
-
Roger I (Roger Bosso), au cucerit Sicilia de la musulmani. Normandul Robert Guiscard, fiul lui Tancred de Hauteville, a invadat Sicilia în 1060. Insula era pe atunci divizată între trei emiri arabi, iar numeroasa populație creștină s-a răsculat împotriva stăpânirii musulmanilor. După ce a ocupat Apulia și Calabria, Roger I a ocupat Messina cu o armată de 700 de cavaleri. În 1068, ei au înfrânt o armată musulmană la Misilmeri, însă confruntarea crucială s-a dat în cadrul asedierii Palermo, care a condus
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
asociat la domnie pe fiul său Ioan. În primii ani de ocupare a funcției, Docibilis a avut de confruntat amenințarea sarazinilor și a fost capturat de către aceștia. După ce a fost eliberat de către prefectul amalfitanilor, Pulcharius, Docibilis a încheiat pace cu musulmanii, drept pentru care a fost excomunicat de papa Ioan al VIII-lea. În 876, papa a venit în sudul Italiei pentru a-i recruta pe principii longobarzi de Capua și Salerno pentru lupta împotriva sarazinilor. Docibilis s-a întâlnit cu
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
a reușit să captureze Formia, drept pentru care Docibilis a solicitat sprijinul unor mercenari sarazini din Agropoli. În cele din urmă, Docibilis și papa Ioan s-au întâlnit chiar la Gaeta și au încheiat pacea. Împreună, ei au asediat fortăreața musulmanilor de la Garigliano. După moartea papei Ioan al VIII-lea, Docibilis s-a întors împotriva Capuei, pe care a asediat-o, potrivit cronicarului Erchempert, cu concursul mercenarilor sarazini în două rânduri, în 900 și în 903. În continuare, el a inițiat
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
la bătălia de la Garigliano din 915, în care trupele reunite din Ducatul de Gaeta, Ducatul de Neapole, Principatul de Capua, Ducatul de Benevento, Principatul de Salerno, Lazio, Ducatul de Spoleto, Romă și bizantinii din Catepanatul de Italia au înfrânt pr musulmanii din fortăreața de la Garigliano. Anonimă "Chronicon Salernitanum" atribuie multe dintre victoriile asupra sarazinilor lui Guaimar al II-lea. După episodul Garigliano, Guaimar s-a alăturat lui Landulf I Benevento (Landulf al III-lea de Capua) împotriva bizantinilor, renunțând la supunerea
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
urmări teritoriale cu Veneția. Noul sultan a fost obligat să rezolve în principal problemele interne. Politica fratelui său, fostul sultan al Rumeliei, Musa Çelebi, sădise semințele revoltei în rândul claselor sărace balcanice. În 1416 a izbuncnit o revoltă populară a musulmanilor și creștinior din Dobrogea conduși de fostul confident al lui Musa, misticul și învățatul Șeyh Bedreddin. Rebeliunea s-a bucurat de sprijinul voievodului muntean Mircea cel Bătrân. Bedreddin predica unirea marilor religii ale vremii - islamul, creștinismul și iudaismul - într-o
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
le-ar fi adus otomanilor uriașe bogății. Nu în ultimul rând, Constantinopolul era potrivit pentru rolul de capitală imperială, iar cucerirea sa i-ar fi adus o glorie nepieritorare sultanului, l-ar fi transformat pe acesta într-un erou pentru musulmani, dar și pentru creștini, și l-ar fi transformat într-un conducător foarte puternic. Mahomed a petrecut doi ani cu pregătirile pentru cucerirea capitalei bizantine. El a ordonat construirea unei flote, cu care să împiedice venirea ajutoarelor creștine pe mare
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
dar a fost ucis de un soldat otoman. Armata otomană a invadat orașul și a devastat orașul. Constantinopol, considerat timp de un mileniu de către mulți europeni drept capitala divină a Imperiului Roman creștin, a fost cucerit de Mahomed în ceea ce musulmanii au considerat capitala divină a Imperiului Otoman musulman. Moștenirea imperială a orașului nu a fost pierdută astfel. După cucerirea Constantinopolului, Mahomed al II-lea a cucerit Constantinopolul, a construit în 1462 Palatul Topkapî și a mutat capitala imperiului de la Adrianopole
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
mai mare parte din Apulia a fost cucerită, iar invazii musulmane periodice și devastatoare au continuat să aibă loc ajungând înspre nord până la Roma sau în Piemont. Cuceririle musulmane nu trebuie privite ca parte strictă a unui război total între musulmani și creștini, ci mai degrabă ca o luptă pe scară mai largă pentru putere în Italia și Europa, în care Bizanțul se afla în competiție cu creștinii franci, longobarzi și apoi normanzi pentru deținerea controlului în regiune. De altfel, sarazinii
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
și Europa, în care Bizanțul se afla în competiție cu creștinii franci, longobarzi și apoi normanzi pentru deținerea controlului în regiune. De altfel, sarazinii erau adeseori chemați ca aliați în luptele dintre diferitele facțiuni creștine din Italia. Până în anul 1091, musulmanii au fost alungați complet, ca urmare a invaziei normande în sudul Italiei și în Sicilia. Acest eveniment a marcat capitolul final al acestei perioade. Cucerirea normandă a instaurat cu fermitate creștinismul romano-catolic în regiune, după ce creștinismul ortodox predominase în perioada
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
în anii 703, 728, 729, 730, 731, 733 și 734, dintre care cel puțin ultimele două confruntându-se cu o substanțială rezistență bizantină. Prima expediție cu adevărat de cucerire a Siciliei a fost lansată în 740. În acel an, principele musulman Habib, care participase la atacul din 728, a reușit să captureze Siracusa. Tocmai când se pregăteau să cucerească întreaga insulă, arabii au fost nevoiți să revină în Tunisia din cauza unei răscoale a berberilor. Un nou atac, declanșat în 752 nu
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
și totodată să respingă o flotă venețiană comandată de dogele Giustiniano Partecipazio. Însă atunci când o epidemie de ciumă a ucis o bună parte din trupele musulmane, inclusiv pe Asad însuși, sarazinii s-au retras în castelul de la Mineo. În continuare, musulmanii au revenit în ofensivă, dar au eșuat în tentativa de a cuceri Castrogiovanni (actuala Enna, unde a murit Eufemius) și s-au retras înapoi la Mazara. În 830, ei au primit consistente întăriri constând din 30.000 de oameni din
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
eșuat în tentativa de a cuceri Castrogiovanni (actuala Enna, unde a murit Eufemius) și s-au retras înapoi la Mazara. În 830, ei au primit consistente întăriri constând din 30.000 de oameni din Africa de nord și din Andalusia. Musulmanii veniți din Peninsula Iberică l-au înfrânt pe conducătorul bizantin Teodotus în iulie-august ale acelui an, însă o nouă epidemie i-a silit să se retragă la Mazara, iar apoi în Africa. În paralel însă, unitățile berberilor din Africa trimise
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
câțiva ani, cu minore victorii ale aghlabizilor, în vreme ce bizantinii rezistau în fortărețele lor din Castrogiovanni și Cefalù. Noi trupe sarazine au fost trimise în Sicilia de către noul emir, Abu Iqal și au ocupat Platani, Caltabellotta, Corleone, Marineo și Geraci, asigurând musulmanilor controlul total asupra părții apusene a Siciliei. În 836, vase musulmane l-au sprijinit pe ducele Andrei al II-lea de Neapole, la solicitarea acestuia, pe c\nd era asediat de trupele ducatului de Benevento, și cu ajutor napolitan a
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
Sicilia, însă noi victorii pe uscat ale sarazinilor restabiliti situația. De asemenea, o răscoală din Palermo împotriva guvernatorului Seuàda ibn Muhammad a fost reprimată în 887. Moartea împăratului Vasile I Macedoneanul în 886 i-a încurajat o dată în plus pe musulmani sa își extindă aria atacurilor, ei asaltând Calabria, unde armata imperială bizantină a fost înfrântă în vara lui 888. Cu toate acestea, noi rpscoale interne au avut loc în 890, izvorâte în special ca urmare a ostilității dintre arabi și
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
abu-Hafs, conducătorul răsculaților, a primit trupe de la emirul zirizilor din Ifriqiya, al-Muizz ibn Badis. În 1038, o puternică armată bizantină sub comanda generalului Maniakes a traversat strâmtoarea Messina. Aceasta includea corpuri de longobarzi și de normanzi care a respins contraatacurile musulmanilor din Messina. După o altă victorie categorică în vara lui 1040, Maniakes s-a oprit din marș pentru a începe asedierea Siracusei. Însă, după cucerirea acesteia, generalul bizantin a fost eliberat din funcție, iar contraofensiva musulmană care a urmat a
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
fost invadată de o nouă putere a regiunii în 1060, anume de către normanzii conduși de Robert Guiscard, fiul lui Tancred de Hauteville. În acel moment, insula era divizată între trei emiri arabi, iar majoritatea populației creștine s-a ridicat împotriva musulmanilor. Messina a căzut un an mai târziu, iar în 1072 Palermo era și el capturat de normanzi. Pierderea orașelor, fiecare dintre ele beneficiind de câte un splendid port, a însemnat o mare lovitură pentru puterea musulmană din insulă. În cele
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
creștini, odată cu insula Malta. Mai multe măsuri anti-musulmane au fost adoptate de împăratul Frederic al II-lea de Hohenstaufen, pentru a face pe plac papilor, care nu puteau tolera comunități islamice în inima Creștinătății.. Rezultatul a fost o răscoală a musulmanilor sicilieni, care au organizat grupuri de rezistență însă acest lucru nu a putut persista, marcând capitolul final al stăpânirii islamice în Sicilia. Anihilarea sarazinilor din Sicilia s-a încheiat către anii '40 ai secolului al XIII-lea, când au avut
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
abia cu apariția normanzilor în regiune. Dacă Emiratul de Bari nu a avut decât o existență meteorică, ca și alte puncte deținute la un moment sau altul de sarazini în sudul Italiei, Sicilia a constituit o regiune ferm ocupată de către musulmani și a fost nevoie de intervenția acestui nou factor politic pentru ca dominația sarazinilor să fie treptat eliminată. Emiratul de Sicilia a început să se fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice se înmulțeau. Începând din secolul al XI-lea, statele din sudul Italiei
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice se înmulțeau. Începând din secolul al XI-lea, statele din sudul Italiei continentale angajau mercenari normanzi, care erau descendenți creștini ai vikingilor; normanzii au fost cei care, sub Roger I (Roger Bosso), au cucerit Sicilia de la musulmani. Normandul Robert Guiscard, fiul lui Tancred de Hauteville, a invadat Sicilia în 1060. Insula era pe atunci divizată între trei emiri arabi, iar numeroasa populație creștină s-a răsculat împotriva stăpânirii musulmanilor. După ce a ocupat Apulia și Calabria, Roger I
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
Roger I (Roger Bosso), au cucerit Sicilia de la musulmani. Normandul Robert Guiscard, fiul lui Tancred de Hauteville, a invadat Sicilia în 1060. Insula era pe atunci divizată între trei emiri arabi, iar numeroasa populație creștină s-a răsculat împotriva stăpânirii musulmanilor. După ce a ocupat Apulia și Calabria, Roger I a ocupat Messina cu o armată de 700 de cavaleri. În 1068, ei au înfrânt o armată musulmană la Misilmeri, însă confruntarea crucială s-a dat în cadrul asedierii Palermo, care a condus
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
ani și 8 luni. Sudul Italiei se afla în acea perioadă sub constantele atacuri ale sarazinilor. În jurul anului 900, Grigore a distrus în mod preventiv "castrum Lucullanum", o fortăreață napolitană din afara cetății, tocmai pentru a preveni preluarea acestei baze de către musulmani. Pe de altă parte, el a fortificat zidurile orașului și l-a aprovizionat cu suficiente muniții pentru eventualitatea unui asediu. Potrivit cronicarului de mai târziu, Leon de Ostia, Grigore a încheiat un pact cu principele longobard de Benevento și de
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
papa Ioan al X-lea. Împreună, ele au condus un nou asalt asupra fortăreței de la Garigliano. În bătălia de acolo, a fost urmat sfatul lui Gregory de a ataca direct liniile sarazinilor. Confruntarea s-a încheiat cu un succes și musulmanii s-au retras în pădure, unde au fost capturați și masacrați. Grigore nu a apucat să mai trăiască mult pentru a beneficia de roadele victoriei, el murind la sfârșitul anului 915, fiind succedat de primul său născut, Ioan al II
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
Ioan al X-lea și de ducele Alberic I de Spoleto și au obținut victoria asupra sarazinilor în bătălia de la Garigliano. Potrivit cronicarului Liudprand de Cremona, Landulf a fost cel care a inițiat această alianță care a condus la alungarea musulmanilor din fortăreața de la Garigliano. În 921, el a acordat sprijin unei răscoale anti-bizantine din Apulia, provocând ravagii până la Ascoli. În final însă, s-a văzut nevoit să îl trimită pe cel de al doilea fiu al său, Landulf "cel Roșu
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
Guaifer a întemeiat mănăstirea de la San Massimo, unde el și urmașii săi au fost înmormântați, iar în 868 a oferit acesteia numeroase proprietăți și subsidii. În pofida statutului său de principe creștin, el nu s-a aflat mereu în război cu musulmanii și, potrivit cronicarului Erchempert, chiar le-a acordat acestora "foedus" la un moment dat. Cu toate acestea, sarazinii i-au asediat cetatea de reședință în 871-872, fiind respinși. Guaifer a fost nevoit să se retragă la mănăstirea din Montecassino în
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]
-
personale, e dificil a hotărî care dintre ele este corectă. Aceeași problemă a confuziei apare în cazul oricărei persoane căreia cel care crede îi împărtășește revelația personală. Creștinii cred că Iisus este mântuitorul lumii si fiul lui Dumnezeu; evreii și musulmanii nu cred. În mod similar, musulmanii cred în originea divină a Coranului, în timp ce evreii și creștinii nu cred. Există multe exemple ale unor astfel de viziuni contradictorii, schismele ideologice manifestându-se chiar și în cadrul aceleiași religii. Creștinismul, de exemplu, are
Argumentul revelațiilor inconsistente () [Corola-website/Science/326021_a_327350]