6,900 matches
-
Emma rămase Înspăimântată de neglijența aceea, de toată acea sărăcie evidentă. Italia e o țară Într-adevăr ciudată. Toți erau bogați. Bogați până la indecență. Aveau mașini noi și motociclete noi, și haine noi, și case noi, și celulare noi, și ochelari noi, și aparate noi, chiar și nasuri, guri, sâni și cururi noi. Dar tribunalele, aulele de justiție, birourile În care ea trebuise să intre erau vechi și sărăcăcioase, școlile la care Își Înscrisese fiica erau vechi și sărăcăcioase, spitalele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
inconfundabilă. Mergea repede și șchiopăta ușor. Din când În când se Întorcea, ca și cum ar fi urmărit-o cineva. — Bună! o salută. Educația Înainte de toate. Emma reuși cu greu să-l identifice strângând din ochi. Era mioapă, dar nu mai purta ochelari căci cu ochelari părea nevasta neglijentă a lui Antonio și nu femeia care se amăgea singură că ar fi. Când Îl recunoscu, Îi surâse surprinsă. Un surâs atât de luminos - dezinvolt și În același timp curios de inocent -, Încât Sasha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și șchiopăta ușor. Din când În când se Întorcea, ca și cum ar fi urmărit-o cineva. — Bună! o salută. Educația Înainte de toate. Emma reuși cu greu să-l identifice strângând din ochi. Era mioapă, dar nu mai purta ochelari căci cu ochelari părea nevasta neglijentă a lui Antonio și nu femeia care se amăgea singură că ar fi. Când Îl recunoscu, Îi surâse surprinsă. Un surâs atât de luminos - dezinvolt și În același timp curios de inocent -, Încât Sasha rămase uimit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-l confundase cu altcineva. De altfel, era Îmbrăcat diferit față de momentele În care trebuia să fie - pentru puștii lui și pentru părinții acestora - timidul profesor de italiană, tânărul intelectual sacrificat pe altarul școlii. Era strălucitor, stilat și cool. Nu purta ochelarii aceia rotunzi, ci lentile de contact. Practic, era o altă persoană. Pentru că, cuprins de entuziasm În așteptarea deosebitei cine din seara aceasta pe Colinele din Maremma și pentru cele trei zile În hotelul șic din Saturnia, prădase Emporio Armani de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
interviu unui skin head care dăduse foc unui vagabond. Nu mai avea trupul zvelt al lui Tadzio și părul lung până la umeri. Acum era greoi și Își pierdea firele de păr - dimineața le găsea pe pernă, fragile și despicate. Purta ochelari și nu mai avea speranțe. Îmbătrânea fără să fi fost vreodată tânăr cu adevărat. Și, mai mult decât atât, era sătul de minciună, de prefăcătorie, de lașitate. Era scârbit de monogamie, de fidelitate - sătul de cât se Înclinase În fața conveniențelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
umbră. Mereu liberă. Mon cœur s’ouvre à ta voix. Sasha se așeză la volan, Își Înfipse degetele În ochi și Își scoase lentilele. Cu un gest eliberator, care Îi provocă o mare plăcere, le aruncă pe fereastră. Își puse ochelarii, ca și cum ar fi făcut În ciudă cuiva. Sau lui Însuși. Emma deschise aparatul. Vocea lui Montserrat Caballé se izbi de geamurile Închise. N cunoscuse niciodată un bărbat care să aprecieze volutele unei soprane. Ce voce, Caballé, nici măcar nu mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aia care cerea să fie Însoțită cu mașina blindată la Minister și la manejul fiicei sale, pe care uneori el o aștepta ore În șir, În frig, În Piața Poporului, În timp ce ea Încerca fără nici o grabă zeci de perechi de ochelari de soare la oculistul ei de Încredere Bernabei. Schimba ochelarii de soare În fiecare anotimp. Cum, de altfel, Își schimba gențile, pantofii, coafura și toate celelalte. Acum avea părul tuns scurt, cu breton, și părea mai tânără. Antonio nu schiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Minister și la manejul fiicei sale, pe care uneori el o aștepta ore În șir, În frig, În Piața Poporului, În timp ce ea Încerca fără nici o grabă zeci de perechi de ochelari de soare la oculistul ei de Încredere Bernabei. Schimba ochelarii de soare În fiecare anotimp. Cum, de altfel, Își schimba gențile, pantofii, coafura și toate celelalte. Acum avea părul tuns scurt, cu breton, și părea mai tânără. Antonio nu schiță nici măcar un surâs, nici nu reuși să zdrobească impenetrabila răceală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și plin de mânie. Eu rămân, repetă Kevin. Vreau să dansez, iar apoi, la sfârșit, clovnii ne vor face tatuaje cu henna, iar eu vreau să mi-l tatuez pe braț pe Joe, căci semănăm. Joe era personajul uman cu ochelari din Digimon, singurul timid și diform, dintre toți ceilalți care, bineînțeles, erau mai arătoși: Izzy, Tai, Matt și toți ceilalți. — O, las-o baltă, dihorule, Îi spuse Valentina necăjită, căci și ea ar fi vrut să rămână cu Miria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu voia să iasă, mi-au tras-o afară cu forcepsul, m-a luat o hemoragie că era să crăp, Îi explică Olimpia tânărului aceluia gentil care rămăsese țeapăn pe palierul Întunecat, cu o privire timidă În spatele lentilelor rotunde ale ochelarilor. Toți mă Întrebă dacă suntem surori, aceiași ochi, aceeași gură, aceleași ț... mă scuzați pentru intimitatea asta, ca două picături de apă, Își dădu drumul Olimpia. Fericită că, În sfârșit, conversa și ea cu cineva, ea, care era singură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Valentina? repetă Emma. Profesorul vrea s-o salute, trebuie să plece. Mereu vorbiți printre uși? se interesă Sasha. Stilul acela de conversație Îi părea destul de greoi. Olimpia ridică din umeri. Și Începu să contabilizeze punctele bune: părul aranjat al profesorului, ochelarii care-i demonstrau cultura, fizicul robust, dovadă evidentă a faptului că știa să se bucure de viață, cămașa de un albastru strălucitor, deși puțin cam frivolă, parfumul de mosc, deși puțin cam excesiv, blugii decolorați de culoarea mării, deși puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se dedicase politicii din dragoste pentru italieni. Antonio știa că e o minciună, dar Fioravanti Îndruga minciuni cu o asemenea convingere, Încât, În cele din urmă, ajungeai să crezi că sunt mai adevărate decât adevărul. În manifestele lui electorale, cu ochelari și cu părul răvășit, avea o față simpatică și onestă, Îți inspira Încredere. Chiar dacă nu o merita, Îi oferise această după-amiază Împreună cu copiii, iar el avea să-i fie recunoscător pentru totdeauna. Îi adresă un salut. Nu te supăra, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cotidian. Mai devreme sau mai târziu va trebui să-i spun cât de mult prețuiesc ceea ce face pentru mine. În momentul acela Își dădu seama că soția lui Buonocore nu venise pentru el. Era Însoțită de un bărbat brunet, cu ochelari rotunzi și cu giacă din piele albastră. Destul de tânăr, observă malițios. — Și soțul meu unde e? Nu trebuia să vă Însoțească până la Întoarcerea dumneavoastră acasă? De ce nu e cu dumneavoastră? Îl Întrebă Emma pe un ton aspru care nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și Întâlni lumina ochilor ei. Erau strălucitori de fericirea aceea nouă și necunoscută. Înghiți În sec, uimit. Trădat. — De ce nu mi-ai spus? — Pentru că tu nu voiai, răspunse Camilla nespus de nefericită. O strânse În brațe. Respirația ei Îi aburi ochelarii și chiar În clipa aceea, În timp ce-și măcina sufletul la gândul fiicei pierdute și se Întreba cum putea s-o recucerească, cum putea s-o răpească de la petrecerea nunții ei și din brațele lui Kevin Buonocore, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de ce. Simți o lacrimă adunându-se În colțul pleoapei, alunecând pe curba obrazului și topindu-se apoi În părul lui. — Tati? Îl chemă la un moment dat Camilla, ridicându-și căpșorul și pipăind Întunericul În căutarea feței lui. Recunoscu sclipirea ochelarilor și poate chiar a ochilor lui. — Ai auzit aeroplanul? șopti cu un surâs. A plecat spre Bangkok. a douăzeci și patra oră Zero privi Împrejur și cum nu văzu pe nimeni Între ierburile Înalte, dădu la o parte o creangă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iertare nimănui. Sasha Învârti cheia și porni motorul. Farurile desenară un con de lumină albă pe asfalt. Conduse mașina până la ieșirea În șosea, dar nu merse mai departe, neștiind În ce direcție s-o ia. Ochii lui Întunecați sclipeau În spatele ochelarilor. Cămașa lui azurie părea să lumineze Întunericul. Aștepta ceva. Și timpul Începu să devină apăsător - asemenea secundelor care trec Între fulger și tunet. — OK, spuse Emma visătoare. Da, vin... Sasha ambală și mașina intră pe șosea. În timp ce Emma, zâmbind, băga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
prin cartier unul dintre frații Elizei, care fusese plecat mai bine de doi ani prin Olanda. Îl chema Cristi și era acum, la întoarcere, cu totul altul, îmbrăcat cu un costum roșcat de piele lucioasă, cu părul vopsit blond și ochelari negri, cum nu mai văzuse nimeni din cartier. De el s-a îndrăgostit prima oară Giulia. La început, Cristi apărea pe neașteptate oriunde se duceau ele, apoi a început s-o aștepte pe Giulia seara, când ieșea de la școală, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dusese pentru cărți, ci ca să filmeze. Zogru cunoștea destul de bine atmosfera, mai fusese și în alți ani la târgul de carte, dar din Giulia se vedea altfel. Ea filma la întâmplare prim-planuri cu figuri foarte grave, înțepenite în spatele unor ochelari ori blocate într-un zâmbet ca o siluire, figuri în special de bărbați care își țuguiau buzele și vorbeau cu mâhnire, oameni înghesuiți unii într-alții și din când în când cărțile, lăsate cu lehamite din mâini disprețuitoare, imediat după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Pruncul a picat în visul cel bun. O dată-n viață va fi, cum se zice, „în centrul atenției”. Pe chipul său este zugrăvit un zâmbet larg. Înțelegea de ce animalele săltau în jurul lui, sirene îl împodobeau cu ghirlande din Hortensie, cu ochelari de soare din baga, cu un costum de apicultor de culoare fildeș și cu o mică desagă cu „secrete”, iar alți copii îl apostrofau, dar într-un sens dulce, mai mult aclamau „Bine-ai venit!”. Înțelegea? Unde a venit? Oare
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-l chemau la ele. S-a speriat, dar s-a hlizit la ele și au dispărut. Un câine Dhole, blajin, l-a luat în spinare. Înțelegea. Nu era o caznă, ci un favor. Costumul de apicultor? A ajuns în savană! Ochelarii din baga? Plaja Whiteheave, din Queensland! Și merindele? Oo! într-un salon Stil Ludovic al XV-lea, numai bucătarii mișunau și turuiau vorbe „delicioase”. O doamnă în galoși, cu șapcă cu cozoroc mic, se clătina în dreapta și-n stânga. Ptiu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
am răspuns, în schimb i-a răspuns Prodan, sigur că-i e frică, a zis, ce, parcă matale nu ți-e frică, la asta nea Miki n-a mai spun nimic, a făcut doar un pas spre bancă, scoțându-și ochelarii negri, mie nu mi-e frică, eu am fost soldat, a spus, eu am văzut de câteva ori moartea cu ochii. Pe nea Miki nu-l văzusem niciodată fără ochelarii lui negri, nici acum n-am vrut să mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nimic, a făcut doar un pas spre bancă, scoțându-și ochelarii negri, mie nu mi-e frică, eu am fost soldat, a spus, eu am văzut de câteva ori moartea cu ochii. Pe nea Miki nu-l văzusem niciodată fără ochelarii lui negri, nici acum n-am vrut să mă uit, n-am vrut să văd ce are la ochi, dar parcă mă-mpingea ceva să mă uit totuși, în loc de ochi mai avea doar două găuri negre, și nici pleoape nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a mai zis nici pâs, și atunci bătrânul, tatonând, și-a căutat acordeonul, l-a luat din poala lui Prodan, și-a așezat damigeana pe jos, și-a pus acordeonul pe umăr și l-a fixat bine, punându-și și ochelarii pe nas, atunci și-a venit în fire și Prodan, să mi-l dați înapoi, a spus, că mă omoară taică-miu în bătaie, dar nea Miki n-a zis nimic, și-a așezat mâinile pe butoane și pe clape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
butoane, era greu de spus ale cui erau degetele acum, părea că Prodan cântă singur, fără ca nea Miki să-l dirijeze, și părea că amândoi dansează, mișcându-și trupurile în ritmul muzicii, tropăind pe loc, lui nea Miki îi alunecaseră ochelarii negri spre vârful nasului, era să-i piardă, și atunci melodia s-a auzit și mai tare, și atunci, brusc, Prodan și-a deschis ochii, cu fața schimonosită și-a luat mâinile de pe clape, strigând ceva, din cauza muzicii n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
un panou negru de lemn, două coarne de rinocer străpungeau aerul, iar intervalele între toate astea erau pline de scuturi colorate, lănci și săbii din oase gălbejite, într-o ramă groasă de aur, o fotografie mare a unui negru cu ochelari, i se vedeau doar capul și umerii, purta o uniformă cu fireturi aurii, iar pe cap o tocă din piele de leopard, arăta destul de bine, m-am gândit cât trebuie să-i transpire capul pe sub tocă, pe căldura aia, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]