4,043 matches
-
așteptărilor interpretului la t0. Drept urmare, nici ceilalți doi stimuli lingvistici Ai un foc respectiv Cât costă kilogramul de gogoșari nu vor fi supuși În continuare procesului de prelucrare. Faptul că interpretul a selectat cel mai pertinent stimul verbal dintre cei percepuți și decodați nu Înseamnă că acesta s-a angajat deja În actul de comunicare. El nu poate, numai pe această bază, să-și dea seama dacă enunțul i-a fost adresat lui, intenționat. Din acest motiv, interpretul trebuie să ia
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
politice, religioase, etnice, rasiale etc. incompatibile sau divergente și care produc efecte negative asupra interacțiunii sociale date. În definirea conflictului trec predilect în prim-plan aspectele motivaționale divergente. Însă în multe cazuri, aceste divergențe nu sunt neapărat reale, ci doar percepute. Am încercat să arătăm că nu numai aspectele cognitive (precum: percepții interpersonale, reprezentări ale situației, gândirea, memoria, orientarea în mediul/contextul social) sunt importante, ci și cele afective (precum: dispozițiile, sentimentele, disconfortul emoțional, frustrările etc.), deopotrivă. La rândul ei, competiția
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
câștigul mutual prin cooperare; • pe de altă parte, tendința de a maximiza câștigul personal prin competiție (de fapt, de a maximiza diferența dintre scorul propriu și scorul celuilalt). În această situație, cei mai mulți adoptă soluția dictată de prima reacție și cea percepută ca cea mai avantajoasă și ca cea mai sigură: respectiv, aceea de a acționa pe cont propriu, necooperant. Cercetătorul nord-american Harsanyi (1961, apud Boncu, 2006) a observat faptul că interesul personal poate fi susținut și prin răspunsuri cooperative (mai ales
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
În mod fundamental, iertarea este acțiunea morală a unui individ. Ea nu este accesibilă celor slabi. Cei slabi nu iartă și nu pot ierta. Sunt dominați, mai degrabă, de resentiment, de răzbunare, de ranchiună; ei nu-și pot depăși slăbiciunea (percepută distorsionat ca atotputernicie). Sufletul neiertător este plin de teamă și nu oferă iubirii, pentru a fi el însuși, niciun loc unde să-și poată desface aripile în pace și să se avânte deasupra zbuciumului lumii. El este un suflet trist
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
poseda și totodată frica de pierdere sau de distrugere a ceea ce avem" sau a ceea ce "credem puternic că ne aparține" (Holmes, Holmes, 2001, p. 135)66. Pretinzând exclusivitatea, persoana geloasă se concentrează mental și volițional atât asupra obiectului infidel (sau perceput ca infiel), cât și asupra terțului rival (sau perceput ca rival). Ea are un sentiment de penibilă iritare, de furie și de revoltă asociat cu impulsul de a-l alunga pe concurent. Văzută ca expresie a tulburării unei relații (Baumgart
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
a ceea ce avem" sau a ceea ce "credem puternic că ne aparține" (Holmes, Holmes, 2001, p. 135)66. Pretinzând exclusivitatea, persoana geloasă se concentrează mental și volițional atât asupra obiectului infidel (sau perceput ca infiel), cât și asupra terțului rival (sau perceput ca rival). Ea are un sentiment de penibilă iritare, de furie și de revoltă asociat cu impulsul de a-l alunga pe concurent. Văzută ca expresie a tulburării unei relații (Baumgart, 2008), gelozia este una dintre cele mai chinuitoare stări
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
29); * Copilul creator/"micul profesor" (considerat, în unele lucrări, variantă a Copilului liber) care-și comunică intuițiile, face mici inovații, explorează, face mici raționamente, căută/găsește soluții originale, imaginative, ingenioase, care ies din tipare; Copilul adaptat implicând relația cu ceilalți, percepuți ca reprezentând starea de Părinte; în acest caz, se disting variantele: Copil adaptat supus care caută aprobarea persoanelor asociate cu ideea de "autoritate", pliindu-se pe regulile impuse de acestea, Copil adaptat victimă care are tendința de a se subaprecia
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
care caută aprobarea persoanelor asociate cu ideea de "autoritate", pliindu-se pe regulile impuse de acestea, Copil adaptat victimă care are tendința de a se subaprecia, de a se victimiza, respectiv Copil adaptat rebel care vrea să atragă atenția persoanelor percepute ca ilustrând starea de Părinte, rezistând încercării acestora de a impune anumite direcții de acțiune; * Starea de Părinte ilustrează (cf. Cardon, Lenhardt, Nicolas, 2005, p. 25; Birkenbihl, 1998, p. 90) morala, prejudecățile, sistemul de valori la care se raportează o
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
etc.; timpul scenic este cel al derulării spectacolului interval limitat, neconcordant cu timpul dramatic; de aici, nuanțarea modalităților regizorale 84 de raportare la reperele temporale ale acțiunii (de exemplu, epoci diferite reflectate într-un spectacol de 60 de minute, timp perceput subiectiv de către un anumit personaj și timp obiectiv, cu atestare istorică, căruia i se subordonează acțiunea etc. reprezentate într-o singură scenă/în același act etc.); cadrului temporal scenic i se subsumează, de asemenea, elemente ale limbajului teatral prin fond
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
marcat de informații eronate sau superficiale. Cele mai cunoscute infecții sunt SIDA, sifilis, gonoree și HIV. Aproximativ 18% dintre copiii străzii chestionați și 28% dintre copiii romi nu pot identifica nici o cale de răspândire a infecțiilor cu transmitere sexuală. Consecințele percepute ale infecțiilor cu transmitere sexuală sunt puternic marcate de teama de HIV, astfel încât majoritatea copiilor menționează moartea drept principală consecință. Aparent, modalitățile de protecție sunt mai cunoscute de către copiii străzii decât de copiii romi, lucru explicabil într-o oarecare măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
structura și funcțiile suportului social într-un index global nediferențiat. Cohen și Wills au evidențiat că măsurătorile globale evaluează gradul de integrare socială sau pierderea înrădăcinării într-o rețea socială mai largă (Dolbier, Steinhardt, 2000). Suport social primit/suport social perceput. În măsurarea suportului social, o distincție necesară apare atunci când trebuie să luăm în considerare percepția persoanei cu privire la resursele de suport social de care dispune, ca și primirea efectivă a acestor resurse. Cercetările epidemiologice au conceptualizat suportul social tradițional ca suport
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
mai redusă, cu mai puțin distres și tulburări psihice, cu o stare de sănătate mai bună la bolnavii diabetici și cu o adaptare mai eficientă la stresorii vieții și la evenimentele cardiace (Dolbier, Steinhardt, 2000). S-a sugerat că suportul perceput are un impact mai mare asupra bunăstării individuale pentru că asocierea dintre suportul social și bunăstare este mediată cognitiv. Astfel, suportul social reduce aprecierea că o anumită situație este amenințătoare. În același timp, V. Helgeson (1993) a demonstrat că suportul social
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
o structură specifică a suportului. Dacă un cercetător ar fi interesat să examineze efectul percepției diferitelor funcții ale suportului social în adaptarea la un dezastru natural, cel mai eficient ar fi să utilizeze o măsurare calitativă, specifică a suportului social perceput. Structura și sursele suportului social Abordarea structurală în definirea suportului social vizează rețelele de relații, având ca variabile studiate mărimea, densitatea și conținutul suportului social. Abordarea funcțională vizează aspecte ce țin de calitatea relațiilor unei persoane, de posibilitatea ca aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
că noi înșine suntem mai capabili să-i facem față; în al doilea rând, între experiența stresului și apariția unor efecte patologice, în măsura în care suportul poate atenua impactul subiectiv al stresului, oferind o soluție pentru problema în cauză, reducându-i importanța percepută, activând emoții pozitive sau reducându-le pe cele negative, stimulând așadar răspunsurile active și adecvate (Zani, 2003). Lepore (1998) sugerează că există cel puțin trei căi prin care suportul social poate reduce efectele patologice ale stresului: a) temperarea activității neuroendocrine
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
renocorticală, efectul de calmare pe care sprijinul suportiv îl are în reducerea rapidă a anxietății și a tensiunii musculare, efectul suportului social asupra stimei de sine, efectul asupra depresiei, mecanismul sugerat fiind acela că percepția unui sprijin disponibil scade gravitatea percepută a stresorilor, scade anxietatea, crește abilitatea de adaptare, efectul asupra abuzului de substanțe, integrarea socială ridicată alături de un bun sprijin emoțional fiind corelată cu rate mai scăzute ale abuzului de tutun și alcool. În concluzie, apartenența la o rețea socială
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
integrarea socială ridicată alături de un bun sprijin emoțional fiind corelată cu rate mai scăzute ale abuzului de tutun și alcool. În concluzie, apartenența la o rețea socială este condiția minimă pentru a putea beneficia de acțiuni de suport, în timp ce suportul perceput reflectă în mare măsură tranzacțiile interpersonale. Astfel, deși suportul social este o resursă de mediu diferită de resursele individuale, totuși nu trebuie neglijat faptul că suportul perceput și cel primit depind atât de experiențele precedente, cât și de caracteristicile de
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
este condiția minimă pentru a putea beneficia de acțiuni de suport, în timp ce suportul perceput reflectă în mare măsură tranzacțiile interpersonale. Astfel, deși suportul social este o resursă de mediu diferită de resursele individuale, totuși nu trebuie neglijat faptul că suportul perceput și cel primit depind atât de experiențele precedente, cât și de caracteristicile de personalitate (cum ar fi atitudinea față de suport - așteptările și convingerile persoanei în raport cu utilitatea rețelei sociale). „Opțiunea clară pentru aspectele sociale ale sprijinului evită riscul de a vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
personajele principale ale producției, impactul și influența asupra telespectatorilor este și mai mare. Adulții, dar mai ales copiii sunt atrași de personajele principale, cu care se identifică și ale căror comportamente le rețin și le imită. Astfel, eroii sau personajele percepute ca „pozitive” și care comit acte de violență constituie situații de risc pentru audiență, în comparație cu personajele negative. În medie, pe fiecare canal TV, zilnic sunt șase personaje principale care comit acte de violență. Media scenelor de violență comise de personajele
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
poate vedea mai jos: fig. p. ms. 31 Reflecția filozofică Enunț Suferința resimțită de bolnav Simptom Observația clinică Hermeneutica nebuniei Discursul narativ Tabloul clinic Diagnosticul bolii Imagine antropologică Registrul modelului ontologic Boala psihică Tratamentul medical Domeniul psihopatologiei Semnificația suferinței bolnavului percepută și înțeleasă de medic sau de psiholog Domeniul psihiatriei Din schema de mai sus se desprinde faptul că, deși net individualizate, psihiatria și psihopatologia se află într-un permanent „dialog” reciproc, prin care se completează între ele. Pentru K. Jaspers
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o suită de „continuități” pe care perceperea noastră o înregistrează ca momente ale unor prezențe succesive trupești. Durata existenței unei persoane se constituie din continuitatea prezențelor corporale ale acesteia înscrise în câmpul conștiinței sale precum și în a celorlalți. Prezența individului percepută exterior, se raportează în primul rând la aspectul fizic-carnal al acestuia. Existența va fi reprezentată în planul conștiinței ca o „corporalitate” aflată într-o continuă schimbare. Prezența corporală a individului se modifică în timp, atrăgând după sine și schimbarea impresiei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
semne” trimise oamenilor de divinitate, cărora aceștia trebuie să se supună și pe care trebuiau să le urmeze. „Delirul profetic” se întemeiază la originea sa, ca act cultural, credința că reprezintă o „voce divină”, un „avertisment” dat oamenilor de către divinitatea percepută ca instanța de supremă „cenzură”. De fapt, totul este o vastă „proiecție colectivă” a pulsiunilor acumulate într-o comunitate umană, care se „descarcă” periodic, realizând un act de catarsis colectiv. Este calea de „purificare” și de „regăsire” a originilor, fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în stadiile prodromale ale unor boi infecțioase; e) în cursul perioadelor de convalescență după bolile infecțioase. Tot în sfera hiperstiziilor se mai situează și imaginile eidetice care sunt reprezentări foarte clare, aproape cu caracter perceptiv net, ale unor fenomene anterior percepute. 2) Hiposteziile Hiposteziile constau în scăderea pragului sensibilității la acțiunea stimulilor externi. În aceste cazuri totul apare neclar, ca prin ceață, zgomotele sunt înăbușite, surde, îndepărtate. Hiposteziile sunt semnalate în următoarele circumstanțe patologice: a) stările stuporoase; b) în cursul schizofreniei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
regulă în cursul evoluției proceselor encefalitice sau a tumorilor cerebrale cu localizare temporală. 4) Halucinațiile B. Ball definește halucinațiile ca fiind „percepții fără obiect”. Spre deosebire de iluzii care sunt percepții deformate ale unor obiecte existente în realitate, în cursul halucinațiilor, obiectul perceput lipsește din câmpul realității perceptive, dar bolnavii sunt convinși de existența și veridicitatea acestuia. Halucinația este o experiență psihopatologică interioară care face ca individul să se comporte ca și cum ar avea o senzație sau o percepție reală, deși condițiile exterioare pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a) Halucinațiile propriu-zise, sau adevărate, care întrunesc toate criteriile acestui tip de tulburare perceptivă: absența obiectului și convingerea bolnavului de realitatea acestuia; b) Halucinozele sunt acele tulburări de percepție în cursul cărora deși apar „obiecte ireale”, bolnavii recunosc că formele percepute nu corespund realității; c) Halucinațiile psihice sau pseudo-halucinațiile sunt cele percepute pe căile senzoriale obișnuite și pe care bolnavul le situează în „creierul” său sau în „interiorul său” fără a le recunoaște o proiecție spațială externă. Ele pot fi produsul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acestora. Ele reprezintă prelungirea, în spațiul geometric extracorporal, a „tridimensionalității noaste corporale” determinată prin raportarea la propriul nostru corp, în sensul de: „înainte-înapoi”, „sus-jos”, „dreapta-stânga”, „orizontal-vertical”, „aproape-departe”, „interior-exterior”. Se poate spune că atât lumea exterioară, cât și lumea interioara este percepută și construită plecându-se, ca punct de referință, de la imaginea corporală a persoanei umane. Imaginea corporală are, pe de o parte, un aspect perceptiv, iar pe de altă parte, este o reprezentare în planul conștiinței personale a „ceea ce suntem”, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]