5,290 matches
-
îngrăditurii și a porților înalte pe care le-ar fi putut zdruncina vreo sălbăticiune mai mare a muntelui, spărgând lemne pentru plita cuhnei curând dogoritoare și pentru sobele încăperilor în care dormeau, în paturi înalte din blăni de stejar, între perne uriașe umplute cu fulgi de gâscă, macaturi cu desene înflorate, pătrate și plăpumi foarte groase, rânduind în cămară ulcelele de lut cu laptele proaspăt pus la prins al singurei vaci pe care abia mult mai târziu soacră-sa avea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
așezat pe un scaun în apropierea patului și a privit-o. Îl urmărise tot timpul cu ochii încă foarte vii, acum aștepta să-i spună ceva. S-a întors cu greu pe o parte, a încercat să-și așeze altfel perna în care i se îngropa capul, a renunțat. Șuvițele de păr rar și îngălbenit în ultima vreme i se lipeau de pielea capului, transparentă ca un pergament. Pielea feței i se zbârcise, era străvezie. Pomeții și oasele capului i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu ramurile legănate în adierea călduță, pe care îi urmărea cu ochi obosiți prin perdeaua ușor fluturată de adiere, numai ochii mișcându-și-i, altfel cu totul imobilă, stând pe o parte, în mijlocul patului, ușor ghemuită, cu capul așezat pe pernă, dar și pe unul din brațele descărnate întins către marginea patului, la care nu se uită, numai legănarea ramurilor arborilor trebuie privită, pentru că dincolo de legănarea ramurilor este adierea însăși ce înseamnă mișcare, își face loc printre arbori, iarbă, tufe, flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
totuși pe o parte, continuând s-o privească, până în clipa în care, mângâindu-i obrazul, i-a spus „dormi“, atunci întorcându-se cu totul pe o parte, cu fața spre el, ușor încovrigată, precum copiii mici, cu capul îndesat în pernă, acoperită de plete, cu pumnii aduși în dreptul bărbiei, strânși amândoi, lăsându-se învelită, închizând ochii ce încă mai străluceau și adormind instantaneu, coborând într-un somn adânc în care nu-i mai simțea mângâierile ușoare, el continuând să rămână treaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o închidă, în acea clipă care s-a dilatat enorm, căpătând dimensiuni de coșmar, văzând toate dintr-odată, foarte lent, centimetru cu centimetru, analizând ceea ce vedea: patul gol, puțin deranjat într-o parte, ca și cum vreo soră ar fi fost neglijentă, perna la locul ei, nemototolită, cuvertura întinsă și de sub ea ivindu-se cearceaful curat, dispariția paharului și a cutiei cu medicamente de pe noptieră, lipsa oricărui obiect de pe fotoliu sau măsuță, o încăpere anodină, străină și nelocuită, încât, în acea îndelungă dilatare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
capul ei era pricinuit mai mult de spaimă, nu de dureri, parcă îi ieșeau globii ochilor din orbite de durere. Dar, în întunericul subțiat de sclipirile lunii noi, a reușit să se întoarcă pe o parte, să apuce batista de sub pernă, să scoată din gâtlej și să scuipe sputa care o sufoca, să-și șteargă buzele ude și fierbinți; n-a mai fost în stare de altă mișcare, nici cât să întindă mâna până la soneria de la marginea patului, să cheme o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ochii pe el, pentru că înțelegeau cu toții plăcerea degustării licorilor tari, retras, prin urmare, cu un pahar în mână în vreun ungher, oriunde se nimerea, nici măcar în mod obligatoriu într-un ungher, ci pe un colț de pat sau pe o pernă sau cel mai adesea pe jos, dar întotdeauna într-un loc de unde să poată cuprinde cu privirea tot ce se petrecea în încăpere, iar în spatele lui să nu se mai poată petrece alte întâmplări, ducându-și paharul la buze fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
filosofia lui Nietzsche de-a lungul secolului și despre impresionanta exegeză a lui Charles Andler, ci se vedea în camera pătrată din acea vilă unde locuia, cu cărți înghesuite în rafturile ce îmbrăcau doi dintre pereți, stând pe jos, pe perne, sau în apropierea sobei vechi de teracotă, cu lemne, și bând votcă, în vreme ce pe patul îngust era lăsată să se întindă femeia ce se afla cu ei, aproape mereu alta, pentru că puține rezistau să fie purtate din cârciumă în cârciumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ochii asupra chipului Ioanei Sandi, aplecat peste el. „Trezește-te. Ai coșmaruri. Întoarce-te pe partea cealaltă“, continuând să-l zgâlțăie. Rămânând o clipă buimac. Privind-o, pe jumătate acoperind lumina veiozei. Urmărind-o cum își așază capul iarăși pe pernă, ghemuindu-se cu pumnii la gură. Buimăcit nu de somn, ci de neștiința de a-i spune. Ce-ar trebui să facă un om ca să scape de obsesii? Al șaselea brâu Își interzicea să creadă. Se ghemuia în jurul reșoului așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
A început să facă asta la vreo câteva zile după ce s-a întors acasă, dar, dacă stau să mă gândesc bine, chiar de când a venit acasă și s-a așezat în pat și a vrut să-i pun încă o pernă sub cap să poată privi mai bine pe geam, apoi îl dureau ochii și mi-a zis să trag draperiile și a adormit. Dar la vreo câteva zile se dădea jos din pat și se plimba mai mult prin casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o atmosferă de gheață. Televizorul era deschis, dar nimeni nu urmărea concursul de muzică ușoară. Ileana Roman și o verișoară de-a ei care studia psihologia păreau să-l vegheze pe Meme, lungit pe o canapea de piele, cu o pernă mare sub cap. Din câteva vorbe am înțeles ce se petrecuse. Omul venise de puțin timp, pe jos, urcase cu greu treptele și în pragul ușii, chiar când suna, avusese o criză de inimă. De la Salvare li se pusese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai absentă. „Bine, dar era musafir totuși“, zicea Andrei Vlădescu, cu ceva în voce care nu era al lui și m-a surprins și am întors capul spre el. Stăteam strânși roată în jurul unei măsuțe joase, pe taburete sau pe perne, cu picioarele adunate sub noi, ca Ileana Roman, sau întinse înainte, sub masă, ca Andrei Vlădescu. „Știam și eu ce mi-ai spus. Dar trebuia totuși“, insista Ileana Roman strângându-și halatul călduros peste bluză. „Cu ce? Cum să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe plapumă, inerte, ca ale unei păpuși părăsite. Mai târziu obrazul îi era fierbinte și roșu, sclipirea neastâmpărată a ochilor se lenevise, îi venea să se întindă ca o pisică. Ședea în capul oaselor, cu spatele și ceafa sprijinite în pernele mari și moi, învelită până sub bărbie, sorbea încet dintr-un pahar, scuturându-și la răstimpuri părul bogat, cu mișcări încete. „De ce stai în promiscuitatea asta?“, a întrebat el dintr-odată. „Domnului Vlădescu nu-i place? Găsește că nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-l mai asculta și căruia a trebuit să-i spună de mai multe ori să se miște, să se târâie până la patul pe care s-a prăbușit, căzând de fapt într-un gol fără sfârșit, se agăța cu mâinile de perna care voia să plutească și continua să alunece în golul acela uriaș, singur, până a adormit. Lucrurile n-au mers bine nici în zilele următoare. A doua zi Andrei Vlădescu s-a dus la Ioana Sandi să ia traducerea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
număra clipele de chin. „Asta nu înseamnă nimic pe lângă altfel de chinuri“, îi spunea Rodica Dumitrescu dintre pături. „Cel puțin știi că trăiește undeva, indiferent ce ar face, dar trăiește.“ În convalescență după o boală scurtă, Rodica Dumitrescu stătea între perne, rezemată de tăblia patului, slăbită, cu părul negru înfoiat, cu brațele pufoase ieșind din cămașa albăstriu vaporoasă întinse în fața sa pe pături. Lumina crepusculară inunda încăperea prin ferestrele înalte larg deschise și pictura abstractă atârnată deasupra patului strălucea. Andrei Vlădescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îndoială că întrebarea următoare este adresată fratelui ei. Tu îți mai faci rugăciunea, Lawrence? El nu răspunde. — Eu mi-aș face-o astă-seară dacă aș fi în locul tău. Secătuită de orice sentimente, Rebecca stătea întinsă, sprijintă de un morman de perne. Își desfăcu încet picioarele și își masă coapsele, domolindu-și durerea. Lângă ea, cu capul lăsat greu pe umărul ei, Mortimer a adormit deja. Îi luase aproape patruzeci de minute să atingă momentul culminant. Îi lua din ce în ce mai mult timp; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ridică și începu să se plimbe din nou prin cameră. Eu... noi... nu ne cunoaștem prea bine... Se duse spre ușă. Shirley părea că spune ceva, dar nu se auzea, apoi începu să netezească așternutul de pe pat și să bată pernele. În timp ce făcea asta, imaginea ei se vedea din nou, de data asta în oglinda în mărime naturală din fața patului. Nu observă că între timp Kenneth ajunsese la ușă. El se întoarse să-i arunce o ultimă privire, apoi se strecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din filme cu nuduri în care fusese implicat, chestii de-astea. Dar era o fotografie - un portret obișnuit, doar cap și umeri - a unei actrițe, pe nume Shirley Eaton. Și un timp în limbă după ea. Dormeam cu fotografia sub pernă, dacă poți crede una ca asta. Desigur, eram foarte tânăr. Dar ciudățenia este că... — ...semăn leit cu ea? — Da, chiar semeni. Se încruntă. Ți-a mai spus cineva asta? — Nu, dar am presimțit că o să mi-o spui. Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Va trebui să facem câteva permutări, spuse Roddy sărutând-o din nou pe gură, care se căscase de uimire. Dar nu contează. Îi deschise și mai mult cămașa și își trecu mâna peste sânii ei. Phoebe se simți împinsă pe perne. Îi simți degetele mângâindu-i interiorul coapsei. Capul i se învârtea. 13 noiembrie era doar peste șase săptămâni. Avea destule tablouri pentru o expoziție importantă? Tablouri de care era cu adevărat mândră? Valul de emoție o vlăguia și o amețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
scară, am luat-o la dreapta pe palier și am intrat în dormitorul lui Joan. Era o cameră luminoasă și veselă, care dădea spre strada principală. Avea un pat dublu, aranjat frumos pe deasupra cu o cuvertură roz și mai multe perne bleu peste pernele de dormit. În mijloc era un obiect pe care l-am recunoscut scotocind prin cotloanele cele mai îndepărtate ale memoriei: un urs de pluș galben jerpelit numit Barnabas, cu care dormea în pat de când era mică. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-o la dreapta pe palier și am intrat în dormitorul lui Joan. Era o cameră luminoasă și veselă, care dădea spre strada principală. Avea un pat dublu, aranjat frumos pe deasupra cu o cuvertură roz și mai multe perne bleu peste pernele de dormit. În mijloc era un obiect pe care l-am recunoscut scotocind prin cotloanele cele mai îndepărtate ale memoriei: un urs de pluș galben jerpelit numit Barnabas, cu care dormea în pat de când era mică. Am observat că ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de obicei suficient sau uneori încălzeam doar o cutie de supă și o serveam cu cornuri. Apoi duceam tava cu mâncare prin hol în apartamentul ei și i-o puneam peste picioare, în timp ce ea ședea proptită pe un teanc de perne. Eu mă așezam lângă ea - din punct de vedere tehnic pe pat, și nu în el - și ne consumam mica noastră cină împreună, unul lângă celălalt, oricine ne-ar fi luat drept o pereche căsătorită de treizeci de ani sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îl privea amenințător din fructieră: ochiul însângerat al lui Thomas Winshaw, fixat pentru totdeauna în ultima sa privire, fără să clipească, lipsit de viață. Capitolul 6 Ultima tușă — Acum ar trebui să adoarmă, spuse Phoebe, când Roddy se lăsă pe pernă și respirația îi căpăta treptat un ritm mai lent, mai regulat. Îi luă paharul din mână și-l puse pe noptieră, apoi băgă sticluța cu pastile în geantă. Hilary îl privea calm pe fratele ei. — Întotdeauna a fost hipersensibil, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cafea, sau niște apă, sau orice În stare să mă limpezească la cap și să facă În așa fel Încât vorbele ei să sune din nou a engleză, dar nu am reușit decât să mă afund și mai adânc Între perne. Mă Întreba oare dacă mi-ar plăcea postul? Sau Îmi făcea o ofertă oficială? Nimic din ceea ce Îmi spunea nu părea să aibă vreo noimă, exceptând faptul că Miranda mă plăcuse. —... Încântată de veste. În fond, cine nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
doar am visat? — N-a fost un vis, am zis eu și m-am strecurat Înapoi sub plapumă, deși Îmi trăsesem deja pe mine jeanșii și un pulover pe gât. Am avut grijă ca părul meu să nu-i ude perna. Lily era la telefon, am continuat. Tipa de la resurse umane de la Elias-Clark a sunat la ea acasă pentru că le-am dar numărul ei de telefon. Ghici ce mi-a spus? — Ai primit postul? — Am primit postul! — O, vino-ncoace, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]