5,132 matches
-
tulbură vag liniștea. Dar când mă apucă rău dorul de Janet mă duc la Dana și facem clubul plânsului. Numai că astăzi Dana nu e de găsit. În schimb, ușa de la camera lui Hind e larg deschisă și tot holul răsună de muzică arăbească. Cineva îmi face semn să intru să încerc și eu narghileaua. Fetele sunt vesele, dar mie nu prea îmi arde de râs. Pentru că astăzi am vorbit cu Janet, care m-a întrebat dacă sunt fericită în Canada
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ren, din ce în ce mai repede, cu spatele la mine. Era un angalok. Unul dintre aceia care pot vorbi cu forțele nevăzute. Nu îi vedeam fața. Stătea complet dezbrăcat pe zăpadă, cu o piele de caribou în jurul mijlocului, iar vântul îi șfichiuia pielea. Toba lui răsuna din ce în ce mai aproape, bum bum bum, asurzitor. mi-am pus mâinile la urechi. În clipa aceea angalok-ul s-a întors spre mine și mi-a spus : — Vino ! Apoi a dispărut. S-a lăsat din nou liniștea și întunericul. Tundra s-a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ce îți trebuie ca să fii fericită. În timp ce Père Joseph pronunța aceste cuvinte, cerul s-a deschis deasupra mea. lumina s-a revărsat de sus în mai multe valuri orbitoare și, cu fiecare val, mai luminos, un nou sunet de goarnă răsuna în înaltul cerului din ce în ce mai înalt, reverberându-se asupra celui de dinaintea sa. Totul a fost un fel de vibrație foarte puternică, de parcă aș fi intrat deodată în rezonanță cu cerul însuși. M-am așezat pe scaun, plutind. Și, deodată, în fața ochilor mei
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
aud în sfârșit inima rupând tăcerea și vorbindu-mi așa cum numai peștii știu să vorbească mării, în lumina lunii ? Inima mea când vorbește nu știe să spună decât un singur cuvânt, dar pe acela îl spune atât de tare de răsună tot universul - până la Tine și înapoi : Iubire. Am împăturit poezia și am pus-o în buzunarul de la piept, alături de poza angalok-ului. Ele erau tot ce aveam mai important, tot ceea ce-mi dăruise viața mai de preț. Apoi nu am
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
înainte. Mirosea foarte intens a mucegai. Am pus mâinile deasupra capului, ca să mă apăr de pânzele de paianjen care simțeam că mi se lipesc pe frunte. Am înaintat așa preț de câteva minute, timp în care vocea lui Teo Haiduc răsuna în fața mea, fără să se poată distinge vreun cuvânt din ce spunea. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Într-un târziu am zărit o geană de lumină. m-am apropiat și am văzut o cameră mare, cu tavanul foarte
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
citind despre Nunavik, cu hărțile pe cap, și nu apucasem să-mi pun telefonul să sune ca să mă trezească. m-am aruncat în blugi, pulover și bocanci, care mă așteptau lângă pat, gata pregătite de cu seară. În cap îmi răsuna o voce - mă trezisem cu ea în urechi - care îmi repeta „Hai mai bine să mergem la film !“. Apoi, undeva în fundul minții vocea Tânei : „Nu tie dușie în cămară, că i bau- bau !“. Am alungat însă repede vocile, nu aveam
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
în inuktitut pe care le văzusem vreodată, înscrise pe aripa avionului. Semănau cu niște pictograme concepute de niște copii, aducând cu formele simplificate ale țurțurilor de gheață și ale săniilor trase de husky. „Hai mai bine să mergem la film !“, răsună din nou, pe neașteptate, vocea din fundul minții. iar peste ea suprapuse alte voci, care răsunară din ce în ce mai tare. Ai mei se ceartă în bucătărie. Se ceartă de la niște cartofi. Janet insistă că sunt buni, mama vrea să-i arunce la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
de niște copii, aducând cu formele simplificate ale țurțurilor de gheață și ale săniilor trase de husky. „Hai mai bine să mergem la film !“, răsună din nou, pe neașteptate, vocea din fundul minții. iar peste ea suprapuse alte voci, care răsunară din ce în ce mai tare. Ai mei se ceartă în bucătărie. Se ceartă de la niște cartofi. Janet insistă că sunt buni, mama vrea să-i arunce la gunoi, sunt pătați. Ușa de la camera mea e închisă, dar prin pereții subțiri ai blocului vocile
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
în speranțele de a avea un copil. Împlinisem 35 de ani, era timpul să am unul... Nu a fost să fie. Dar strigatul cutremurat al unei femei necunoscute, care iubea copilul nenăscut mai mult decat îl iubeau părinții lui, îmi răsună și acum în urechi. Să fi fost blestemul copilului? Să fi fost pedeapsă lui Dumnezeu? O întreb: - Te-ai uitat pe mirc? - O prostie. Nu am timp. Am de terminat assignmentul - Mă uit eu, să vedem ce naiba e... După o
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
neașteptat și de privirea-i hipnotică. Înghiți în sec și, acoperindu-i palmele cu palmele lui, încercă să le îndepărteze cu toată blândețea de care era în stare. Deschise gura, dar nu mai apucă să vorbească. - Hei! Bună ziua, lume bună! răsună vocea veselă a doctorului Emilian Grigore, intrat în salon fără să se anunțe, potrivit obiceiului său. Ce făceați voi, dragilor? Ați pus de o ședință ori mi se pare? întrebă el mucalit, privindu-i cu multiple înțelesuri. Ca de obicei
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
sub dărîmăturile construcției sale... omul care îmi debita aceste cuvinte parcă nu avea chip, trăsăturile sale tremurau în fața mea și nu reușeam să le fixez. Pentru moment el era mai mult o voce. mi se adresa însă numai mie, ori răsuna în urechile tuturor celor adunați acolo, în jur de două sute de ființe atinse iremediabil de virusul literaturii ? atenția mea era fragmentată în două sute de mici direcții pentru că acei oameni mă interesau, făceau parte dintr-o anumită cremă artistică pariziană, erau
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
De altfel, cînd mă pălmuiește, Domnișoara ri nu mai folosește persoana a doua plural, sunt singurele momente cînd mă tutuiește, cînd mă ia la per tu. 37. Mult prețuite scriitor, Nu pot intra la Cafeneaua Quadri fără să nu-mi răsune în minte muzica lui Wagner. De altfel Wagner însuși venea aici ca să-și asculte marșul Imperial sau elegia în la bemol major. îi simt nu departe de mine pe Stendhal, pe Proust, pe Henry James, pe Lordul Byron și pe
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
eram un copil extraordinar : chiar și atunci cînd nu mă aflam în dialog cu lumea, chiar și atunci cînd eram singur sau cînd dormeam, din mine emana o aură specială. „Vai, ce frumos doarme !” Cu siguranță că această exclamație a răsunat de sute de ori în timp ce mă aflam într-un somn adînc, dar de multe ori eu o auzeam prin straturile superficiale ale somnului. în primii ani de viață mama m-a fotografiat de nenumărate ori în timp ce dormeam, iar unul dintre
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
luni dimineață plecați înapoi spre Paris azi însă n-ați dat niciun semn de viață iată este ora prînzului vă rog să vă opriți vă rog să fiți înțelegător zgomotul produs de claviatura mașinii dumneavoastră de scris începe să ne răsune în creier mai mulți clienți s-au plîns în timpul nopții este ca și cum o ploaie măruntă ar cădea fără încetare pe un acoperiș de tablă literele pe care le imprimați pe hîrtie sunt ca niște picături grele care cad care cad
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
OK și că avionul sosise la timp. telefonul vocal avea, fără îndoială, ceva spectaculos în el întrucît pentru mine rămînea invizibil, iar Victor nu făcu altceva decît să pronunțe cifrele din compoziția numărului său, după care în mașină începu să răsune soneria la celălalt capăt al firului. — spune-i și tu hello lui Betty. — Hello, Betty. aștepta, oare, Victor cuvinte admirative din partea mea pentru toate acele gadgeturi pe care mi le etala cu aparentă indiferență, dar de fapt cu un ascuns
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
trandafiri, drept cadru pentru gestul său final ? nimeni dintre cei prezenți nu-mi acorda însă nicio atenție, fiecare era prins în cîte o discuție, fiecare părea dornic să fie prezentat celorlalți, fiecare dorea să se facă remarcat... Vocea lui Paul răsuna mai puternic decît toate celelalte, dar se distingea prin prestanță și vocea fratelui meu care îi explica unui vagabond pe nume mimil de cîte feluri sunt hamburgerii la new York. am despăturit cu infinită grijă biletul, în lumina unui soare
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
imita prin zugrăveli casetoanele unui plafon roman. Acest sistem de decorație, precum și crăpăturile lungi și neregulate ale pereților dădeau încăperii un aer de ruină și răceală. Tânărul, hotărîndu-se în fine, trase de mânerul clopoțelului. Atunci un fel de schelălăit metalic răsună de sus ca-n niște spații mari și goale cu ecou rău. Trecu un timp chinuitor pentru necunoscutul de jos, apoi scara începu să scârțâie ca apăsată de o greutate extraordinară și cu o iritantă încetineală. Când provocatorul acestor grozave
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să vină așa târziu, noaptea. Totuși, spusese răspicat: "Eu sunt Felix!" Cu îndoiala în suflet, însă hotărât, tânărul se întoarse înapoi și, după o scurtă codire, intră din nou în curte și în anticameră și trase de blestematul clopoțel, care răsună pe sus ca un vas de sticlă sfărâmat pe podele. După o așteptare chinuitoare, scara începu să scârțâie greu, și bătrânul spân apăru din nou cu ochii mirați. - Ce e? întrebă el în șoaptă, ca și când nu l-ar fi văzut
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
i se perindară toate întîmplările din cursul acestei seri ciudate, figura spână a bătrânului, scările scârțâitoare, chipurile din odaie. Apoi toate capetele începură să se apropie și să se depărteze de masa de joc ca într-o horă, un clopot răsună deasupra lor și căzu ca un fum gros la mijloc, iar două brațe subțiri îl cuprinseră de gât, în vreme ce un glas șoptit de fată întreba: " Te simți bine, la noi, nu-i așa?" Felix se lăsă în voia brațelor și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de fată întreba: " Te simți bine, la noi, nu-i așa?" Felix se lăsă în voia brațelor și se cufundă cu ele în visuri. II A doua zi, Felix fu trezit din somn de grindina repede a unui pian care răsuna prin apropiere. Cineva trecea mâinile cu jovialitate pe deasupra clapelor, cântând cu multă dexteritate un exercițiu complicat, care varia la infinit o temă. Felix își aminti numaidecât de mâinile lungi ale Otiliei și nu se mai îndoi că ea era cântăreața
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și din ea coborî Pascalopol, îmbrăcat într-un costum pepit, bine croit, cu ghetre albe, cu floare la butonieră și cu canotieră pe cap. Pascalopol deschise voios portița și ușa gotică de la intrare, stârnind schelălăitul prelung al clopoțelului. Glasul Otiliei răsună aproape numai-decît și se auziră totodată tropotele furtunoase pe scară. Pascalopol intrase înăuntru, dar geamurile odăilor din curte fiind deschise, se auzeau de afară frânturi de convorbire. Otilia spunea lui Pascalopol să aștepte să-și pună pălăria. Puțin după aceea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tatăl G. Călinescu fetei. Familiaritatea Otiliei cu el, satisfacția lui nu făceau parte din sentimentele nesuspectabile. Felix urî și pe Pascalopol și, deși stima lui pentru Otilia creștea pe măsura conviețuirii lui cu ea în aceeași casă, vorbele Aurichii îi răsunau în urechi: "se spun multe lucruri grozave..." - Felix, încercă Otilia să deplaseze convorbirea, ce-ai făcutcu Titi? - L-am văzut numai, și a rămas să începem după-amiază.Mi s-a părut un băiat de treabă, deși cam moale. - N-am
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sciții, costobocii, sarmații, bessii. Huruitul roților și tropotul cailor spori în conștiința lui într-un chiot prelung, ca și când cercul orizontului s-ar fi umplut de hoarde. Și, într-adevăr, un fum înecăcios începu să se ridice în zare, și aerul răsuna de niște răcnete neidentificabile. - Ce este? se sperie Otilia. - Nimic, nimic! o liniști Pascalopol. Un noroi negru, gros părea că se rostogolește moale dinspre zare spre trăsură, un noroi cald, care fierbe și plesnește, făcând să se miște domol suprafața
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pilonii. O spumă groasă, băloasă ruina toată fața apei verzi, și un miros pătrunzător de lintiță umplea aerul. Dinspre sălcii, câteva bivolițe și vaci înaintau până la pântece în apă, supravegheate de un copil gol, cu abdomenul prea umflat. Un muget răsună prelung din depărtare, și din băltoacă îi răspunse, cu tonuri scurte de flaut, broaștele. Era o apă mocnită, smârcoasă, cum apare uneori în visele grele în care adormitul se cufundă mereu în nămoluri universale și nu scapă de ele decât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
eu oare? - Vine mâine la noi, eu zic să-l primim. - Cum? făcu Otilia exaltată. Sărmanul Pascalopol! Ce dormi-era de el! Și zicând acestea, Otilia prinse capul lui Felix și-l sărută apăsat - pentru întîia dată - pe buze. Toată casa răsună timp de două zile de concerte nebune de pianoforte. Când Pascalopol se ivi din nou, buzele lui moș Costache tremurau de emoție, moșierul, după un moment de timiditate, se repezi și-i sărută Otiliei amândouă mâinile, iar aceasta, așezîndu-se pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]