4,832 matches
-
17 state. Prin tratat, s-a recunoscut independența Republicii Austria (numită colocvial în acea perioadă Austria Germană pentru a se marca diferența față de Austro-Ungaria), a fost recunoscută de jure dezmembrarea Dublei Monarhii, prin constituirea statelor Polonia, Cehoslovacia și a Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, apartenența Bucovinei la România și a Tirolului de Sud la Italia. Tratatul este divizat în 14 părți. Prima parte este formată din Pactul Ligii Națiunilor, care reprezintă o parte comună a tratatelor de pace incheiate după Primul
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye () [Corola-website/Science/302609_a_303938]
-
14 părți. Prima parte este formată din Pactul Ligii Națiunilor, care reprezintă o parte comună a tratatelor de pace incheiate după Primul război mondial. Partea a doua definește frontierele Republicii Austria cu statele vecine: Elveția, Liechtenstein, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Statul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (devenit ulterior Iugoslavia) și Italia. Tratatul consfințește independența Cehoslovaciei (Cehia făcuse parte din Transleithania, partea austriacă a fostei monarhii), încorporarea Tirolului de Sud în teritoriul statului italian și a Burgenlandului (regiune care în perioada Monarhiei făcuse parte
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye () [Corola-website/Science/302609_a_303938]
-
austriacă a fostei monarhii), încorporarea Tirolului de Sud în teritoriul statului italian și a Burgenlandului (regiune care în perioada Monarhiei făcuse parte din Transleithania, partea ungară dar populată în special de etnici de limbă germană) în Austria. Frontiera cu Statul Sârbilor Croaților și Slovenilor era stabilită doar în mod parțial, regiunea Klagenfurt urmând să fie atribuită unuia din cele două state în urma unui plebiscit. Partea a treia intitulată clauze politice pentru Europa conține în principal o serie de prevederi referitoare la
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye () [Corola-website/Science/302609_a_303938]
-
state în urma unui plebiscit. Partea a treia intitulată clauze politice pentru Europa conține în principal o serie de prevederi referitoare la relațiile bilaterale ale Austriei cu statele succesoare ale Dublei Monarhii. Austria se angaja să recunoască independența Cehoslovaciei și Statului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, precum și a teritoriilor care aparținuseră Rusiei la data de 1 august 1914 (statele baltice, Finlanda, Polonia). Secțiunea a patra (articolele 59-61) consacră renunțarea Austriei în favoarea României la orice drepturi și titluri asupra părților fostului Ducat al Bucovinei
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye () [Corola-website/Science/302609_a_303938]
-
și de către reprezentanți ai Uniunii Europene, Franței, Germaniei, Marii Britanii, Federației Ruse și ai Statelor Unite ale Americii. Anul 1995 a reprezentat un an dramatic în războaiele din fosta Iugoslavie. La începutul anului, pozițiile pe fronturile din Bosnia-Herțegovina și Croația erau, în mare, staționare. Sârbii din Croația ocupau un mare teritoriu, proclamat "Republica Sârbă Kraina", format din Slavonia Orientală (la frontiera cu Serbia) și restul Republicii Kraina, o regiune formată de-a lungul frontierei dintre Bosnia și Croația. În Bosnia-Herțegovina, forțele Republicii Srpska ocupau aproximativ
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
și cele aflate sub controlul guvernului central de la Sarajevo, dominat de musulmanii bosnieci. Principalul rezultat al acordului de la Washington a fost încetarea luptelor dintre armata bosniacă și croații din Bosnia și crearea premiselor pentru viitoarea cooperare militară a acestora contra sârbilor din Bosnia și Croația. În luna iulie a anului 1995, forțele militare ale Republicii Srpska, conduse de generalul Mladici au ocupat enclavele de la Srebrenița și Jepa. Asasinarea a aproximativ 6.000 de prizonieri de război la Srebrenița a determinat Tribunalul
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
Bosniei-Herțegovina și ale croaților bosnieci au declanșat ofensiva contra forțelor armate ale Republicii Srpska din Bosnia-Herțegovina. În patru zile, Republica sârba Kraina s-a prăbușit, iar populația civilă sârbă a părăsit în masă teritoriul, refugiindu-se în teritoriile deținute de sârbi în Bosnia și în Serbia. Ca urmare a intensificării conflictului și a pericolului izbucnirii unui război pe scară largă, prin implicarea directă a Republicii Federale Iugoslavia, Grupul de Contact (format din Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franța și Germania) a impus convocarea
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
și Germania) a impus convocarea unei conferințe internaționale la Dayton, Ohio, Statele Unite. La conferință au participat din partea autorităților bosniace președintele Președinției comune a Bosniei, Alija Izetbegovici și minitrul de externe, Mohamed Sacirbey, din partea Iugoslaviei, Slobodan Miloșevici (care reprezenta și interesele sârbilor bosniaci) iar din partea Croației, președintele Franjo Tudjman. Lucrările conferinței au avut loc în perioada 1-21 noiembrie 1995. Acordul a fost semnat la Paris, la data de 14 decembrie 1995. Semnatarii au fost președinții Bosniei-Herțegovina, Croației și Iugoslaviei. În calitate de martori (și
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
pentru realizarea unor măsuri de creștere a încrederii sub auspicile Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Astfel se stabilește o zonă de separare între forțele armate ale părților (de facto, zona este impusă între armata bosniacă și forțele sârbilor). Anexa 2 instituie Linia de demarcare dintre entități (Inter Entity Boundary Line), între Federația Bosnia Herțegovina și Republica Srpska. De asemenea, se stabilea că statutul orașului Brciko va fi determinat prin arbitraj, în interval de un an de la încheierea acordului
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
nemți în anul 863 Totuși în jurul textului înca există controverse generate și de ipoteza că Moravia era de fapt amplasată pe Dunăre, lângă Belgrad. Istoricul grec Lambros a găsit un document la Muntele Athos în care se afirma că Moravii, Sârbii, Vlahii și Slavii din Iliria au fost botezați în timpul Imparatului Mihail al III-lea în anul "867". Chiril și Metodiu au avut mai mulți discipoli în secolul al IX-lea, dintre care doi au propovăduit creștinismul în randul slavilor rămași
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
să se refugieze la Sibiu. Pe 20 octombrie 1760 Maria Terezia deja anunțase că va forma o comisie care să cerceteze plângerile românilor și că va elibera pe cei arestați pentru credință. În 14-18 februarie se organizează, sub conducerea ieromonahului sârb Sofronie Kirlovic, Sinodul de la Alba Iulia. Hotărârile în 19 puncte au fost înaintate autorităților. Ele cuprindeau atât soluții pentru încetarea tulburărilor cât și măsuri de organizare a Bisericii Ortodoxe și de întărire a moralității și credinței. Cel trimis pentru cercetare
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
sânge" a călugărului Sofronie din Cioara, de teama căruia tremura guvernul din Sibiu mai ales în timpul războiului de șapte ani (1756-1763), când oștile împărătești erau comandate la luptă pe frontul apusean. Rezultatul răscoalei lui Sofronie a fost trimiterea învățatului episcop sârb Dionisie Novacovici în Transilvania pentru păstorirea sufletească a Românilor ortodocși - deci o "însemnată izbândă smulsă prin îndârjita împotrivire a preoților și a oamenilor dela sate față de politica înaltelor cercuri diriguitoare dela cârma Transilvaniei și a Împărăției austriece". Istoricul I. Lupaș
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
era mult redusă, nu lipseau nici eforturile de maghiarizare și nici masivele colonizări străine. Pentru a schimba caracterul etnic al Banatului - și totodată și pe cel religios - autoritățile austriece au colonizat în zonă germani (așa numiții „șvabi”, aduși din Suebia), sârbi, și chiar slovaci, cehi, unguri, ruteni și alte naționalități. Ca urmare românii ortodocși, populația autohtonă a Banatului și inițial majoritatea covârșitoare, vor ajunge după cca. 150 de ani să fie abia jumătate din populație. Aceeași politică rasistă anti-românească s-a
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
la moartea sa, nu a obținut rezultate semnificative. Între timp, pentru că nu li se permitea să aibă propriul episcop, românii au apelat la ocrotirea episcopilor sârbi din Arad. Trebuie precizat că Viena arăta în acea vreme o mare toleranță față de sârbi, deoarece îi vedea, pe de-o parte, ca pe un important element de colonizare în Banat iar, pe de altă parte, ca pe un sprijin pentru ocuparea teritoriilor sârbești din Imperiul Otoman. Această politică se va schimba după ce, în urma luptelor
Istoria Bisericii Române Unite în Crișana () [Corola-website/Science/302728_a_304057]
-
de-o parte, ca pe un important element de colonizare în Banat iar, pe de altă parte, ca pe un sprijin pentru ocuparea teritoriilor sârbești din Imperiul Otoman. Această politică se va schimba după ce, în urma luptelor din 1804-1813 și 1815-1817 sârbii își câștigă independența. Cel care a lucrat în mod special pentru unirea cu Roma între 1733-1738 a fost vicarul Forgach Pal. Acesta urmărea obținerea scaunului episcopal și spera că își va atinge scopul prin trecerea românilor la grecocatolicism. Pentru aceasta
Istoria Bisericii Române Unite în Crișana () [Corola-website/Science/302728_a_304057]
-
stârnit nemulțumirea vechilor locuitori ai târgului, care au adresat un protest autorităților comitatense, arătând că strădaniile protopopului greco-catolic de a înălța o biserică și o clopotniță în perimetrul așezării ar constitui "un abuz nemaiîntâlnit" fiindcă religia "grecilor, rutenilor, valahilor și sârbilor" nu beneficiază de statutul de religie receptă. La plângerile venite atât din partea comitatului, cât și din partea beneficiarilor privilegiului de a se așeza în Sătmar și Mintiu, împăratul Leopold a răspuns la 20 iulie 1686 printr-o circulară adresată conducerii comitatului
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
să se refugieze la Sibiu. Încă din 20 octombrie 1760 Maria Terezia anunțase că va forma o comisie care să cerceteze plângerile românilor și că va elibera pe cei arestați pentru credință. În 14-18 februarie se organizează, sub conducerea ieromonahului sârb Sofronie Krilovic, Sinodul de la Alba Iulia. Hotărârile în 19 puncte au fost înaintate autorităților. Ele cuprindeau atât soluții pentru încetarea tulburărilor cât și măsuri de organizare a Bisericii Ortodoxe și de întărire a moralității și credinței. Cel trimis pentru cercetare
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
1783, când împăratul Iosif al II-lea a permis și ortodocșilor să facă parte din regimentele de grăniceri. Această situație tulbure a țării fusese favorizată și de faptul că, după moartea episcopului Dionisie Novacovici, cu excepția unei scurte prezențe a ierarhului sârb Sofronie, scaunul de episcop al românilor ardeleni ortodocși a rămas vacant până în 1783. În 1782 a fost numit și în 1784 instalat ca episcop pe protopopul celib Ioan Bob, din Târgu Mureș. Acesta a păstorit până în 1830. La 8 noiembrie
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
20.000 de călăreți otomani avea rolul de a zdrobi rezistența populației locale. La data de 27 septembrie, Viena era complet încercuită. Oastea otomană însuma circa 250.000 de soldați și era alcătuită din 80.000 de osmani, 6.000 sârbi (renegați din armată de Zápolya) și 6-8.000 moldoveni, pe lângă numeroși călăreți din Anatolia (spahii), 20.000 de ieniceri. Drumurile desfundate din Ungaria au împiedicat însă transportul tunurilor grele, reușind numai transportul a 300 de tunuri ușoare. Pentru transport au
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
parte din populația Muntenegrului, denumită „” s-au răzvrătit împotriva hotărârii și au luptat împotriva forțelor pro-unificatoare, Albii, dar au fost învinși. Verzii au continuat un nivel scăzut de insurgență până în 1926. În 1922, Muntenegru a devenit Regiunea Cetinje a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, adăugându-i-se zonele de coastă din apropiere de Budva și . În urma unei restructurări în 1929, a devenit o parte a unei mai mari al , care ajungea până la râul Neretva. Nepotul lui Nicolae, regele sârb Alexandru I
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
în mod oficial înregistrați 673.094 de cetățeni. Rezultatele recensământului din 2011 arată că Muntenegru are 620.029 de cetățeni. Muntenegru este stat multietnic în care nici un grup etnic nu formează o majoritate. Grupurile etnice majore sunt muntenegrenii (Црногорци/"Crnogorci"), sârbii (Срби/"Srbi"), bosniacii ("Boshnjaci"), albanezii ("Albanci - Shqiptarët") și croații ("Hrvati"). Numărul de „muntenegreni” și „sârbi” variază considerabil de la un recensământ la altul din cauza unor modificări în percepția populară, experiența lor, sau alegerea de a-și exprima identitatea și apartenența etnică
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
are 620.029 de cetățeni. Muntenegru este stat multietnic în care nici un grup etnic nu formează o majoritate. Grupurile etnice majore sunt muntenegrenii (Црногорци/"Crnogorci"), sârbii (Срби/"Srbi"), bosniacii ("Boshnjaci"), albanezii ("Albanci - Shqiptarët") și croații ("Hrvati"). Numărul de „muntenegreni” și „sârbi” variază considerabil de la un recensământ la altul din cauza unor modificări în percepția populară, experiența lor, sau alegerea de a-și exprima identitatea și apartenența etnică. Limba oficială în Muntenegru este în muntenegreana. De asemenea, sârba, bosniaca, albaneza și croata sunt
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
au devenit politicieni, iar dieta ungară și-a recăpătat puterea. Statutul special al Transilvaniei și protestele celorlalte naționalități - majoritare de multe ori - a dus la apariția unei noi legi a minorităților în Ungaria, lege menită să apere drepturile românilor și sârbilor, dar care în practică a fost încălcată în mod repetat. Partea austriacă a monarhiei a resimțit imediat influența guvernului maghiar: guvernul maghiar a refuzat să permită orice reformă internă, pe care austriecii le vedeau necesare. Pentru a reuși să iși
Compromisul austro-ungar din 1867 () [Corola-website/Science/302810_a_304139]
-
aprilie 1811, Belgrad, Principatul Șerbiei (în prezent: Șerbia) a fost un călugăr, scriitor și traducător sârb, un mare iluminist care a influențat puternic cultură sârbă prin scrierile sale. S-a născut în Banat în localitatea Ciacova, dintr-o familie de sârbi. De mic a învățat atât limba sârbă, cât și limba română. După moartea părinților, rămâne în grija unchiului, care vrea să-l facă preot. Tânărul visează însă să ajungă monah și așa ajunge să fugă cu un călugăr călător spre
Dositej Obradović () [Corola-website/Science/302817_a_304146]
-
populată. Din acest punct de vedere operațiunea coincidea cu o acțiune de colonizare a regiunii. Planurile urmăreau, după cum s-a descoperit ulterior într-un document redactat în 1956 la Timișoara, "igienizarea Banatului" urmărea, în primul rând, curățarea etnică a germanilor, sârbilor, aromânilor. În al doilea rând se urmărea îndepărtarea a mai multor categorii sociale considerate periculoase de comuniști. Au fost vizați marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriași, hangii sau deținători de restaurante, refugiați basarabeni (2998 de familii, adică 8477 de
Deportările în Bărăgan () [Corola-website/Science/303291_a_304620]