5,679 matches
-
corpul personajului se toarnă un lapte vâscos, care se încheagă în forma eristică. Un depozit întreg de Criști aruncați claie peste grămadă amintește imagini de la Auschwitz. Nimeni nu are nevoie de Cristul de aluat pe care personajul îl cară-n spinare dintr-un loc într-altul, și pe care în cele din urmă îl devorează. Un bătrân își scoate ochiul de sticlă și-l pune în palma unei fetițe - prostituate. Un episcop comite păcatul sodomiei cu un mare crucifix de lemn
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
preotul marelui Zeu al Puterii. Sclavul avea o înfățișare liniștită de om înțelept și bun. Totuși, câți robi cinstiți și înțelepți văzuse, fără să fie socotiți de stăpâni ca un fel de sfetnici! Iar acest rob niciodată nu căra în spinarea lui poveri și drumul până aici îl făcuse nu pe jos, ca soldații, ci călare pe un taur. Era în oastea lor un sutaș cumsecade, singurul care nu bătea pe soldați și cu care se putea sta de vorbă. Întîlnindu-se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și pietre ascuțite, nici mărăcini. Peste tot era nisip, numai nisip. Iahuben știa că în această țară pustie nu se găsea de multe ori nici apă, de aceea un număr mare de tauri și alt număr de asini purtau pe spinările lor butoaie mici unse cu rășină și burdufuri de piele, pline cu apă. Soldații cântau. Apoi unii nu mai cântară, începură să istorisească în șoaptă, pentru scurtarea timpului de mers, felurite pățanii și întîmplări. Iar în cele din urmă, nimeni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lor erau de plumb. La mijlocul fiecărei nopți au făcut câte un foc. În cea dintâi noapte, au găsit după câteva ceasuri de mers un copac și l-au aprins. Apoi, înainte de a porni iarăși la drum, Auta a încărcat pe spinările celor trei tauri legături de vreascuri, ceea ce a stârnit mirarea soldatului. Sclavul i-a spus: - Ținutul spre care mergem e oază. S-ar putea să nu ajungem la timp și poate că noaptea ne apucă în întinderea de nisip, unde
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
le-ar tăia. Ar rămâne râul curat. Dinspre pădure veneau câteva zeci de robi și de roabe, unii tineri, cu fața neagră și dinții albi, alții cu chipurile albe împrejmuite de bărbi negre. Erau mânați cu biciul. Poverile grele din spinările lor nu-i lăsau să meargă atât de repede cât voiau slujbașii rome, care mergeau călări pe măgari îmblînziți. Slujbașii mărunți ai stăpânitorilor tuturor acestor țărișoare primiseră poruncă să nu lege nici prietenie, nici taifas cu oamenii roșii veniți, după cum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
usuce soarele. Auta și Iahuben se uitau la această priveliște în necontenită mișcare și ascultau cântecele de laudă alcătuite de oamenii rome pentru dumnezeiescul lor Hapi: Când se revarsă Hapi, sclipește pământul. Pe toți oamenii i-a cuprins bucuria. Toate spinările se zguduie întruna de râs Și toți dinții mestecă hrana. Iahuben asculta vrăjit aceste cântece. Dintr-unul i-a rămas un crâmpei în minte și acum îl mormăia singur, în graiul din Ta Kemet, așa cum era făcut cântecul. Graiul din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu o frânghie de mijloc, robul vâslea din greu. Era dintre robii rome, luați din câmpiile de jos ale țării Ta Kemet. Părea să fie țăran, muncitor de pământ, așa îl arătau mâinile lui înnegrite și brăzdate de crăpături, și spinarea lui încovoiată, și ochii lui triști deasupra feței uscate și supte, ca și întreg trupul lui slab, înalt și osos. - Ți-e dor de ai tăi, Iahuben, așa e? îi spuse Auta, după ce se mai uită câteva clipe la vâslaș
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
buzele îngroșate și aspre scuipă în mare. Apoi rosti pentru sine un cuvânt pe care cei doi nu-l auziră bine sau nu-l pricepură decât atunci când biciul din mâna unui slujbaș atlant, ce tocmai trecea pe acolo, sfâșie șuierând spinarea vâslașului. Iahuben se întoarse spre vâslaș și abia acum zări pe slujbașul de lângă ei. Voia să spună ceva și nu știa ce. Grăi la întîmplare: - În Ta Nuter viața-i frumoasă... Robul rome îl privi cu scârbă. Biciul nu-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de întorsătura neașteptată a lucrurilor și nu mai știa cum să le îndrepte. Înțelegea ura omului smuls poate de lângă nevastă și copii tocmai în luna semănăturilor. Zâmbi vinovat. Sclavul tăcu și scuipă în mare, fără să-și ia în seamă spinarea însîngerată, pândită de o nouă primejdie. Biciul se năpusti iar. De astă dată curelele loviră buzele vâslașului, care n-au vrut să se deschidă pentru a răspunde la întrebare. Slujbașul clocotea de furie, și acum porni să facă ocolul punții
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe care dacă le spărgeai te puteai desfăta cu parfumul plăcut și cu gustul neasemuit de bun al miezului moale, ca și al sucului pe care-l sorbeai ca pe o licoare dumnezeiască. Alți sclavi, îndoiți din șale, duceau în spinările lor trunchiuri de copaci, lespezi șlefuite de piatră cenușie și galbenă sau de marmură, coșuri mari, pline cu colți de fildeș, coșuri cu pește și atâtea alte poveri câte nu se pot ține minte și număra. În fiecare zi din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și amețitoare a stâlpilor, cât și prin jocul nebun de culori, băga în privitor un fel de spaimă a încîntării. Acest templu Iahuben nu-l putu privi mult, căci după un oarecare răstimp începu să simtă fiori reci în șira spinării. Acolo, în jurul Marelui Templu închinat Zeului Apelor, Zeului Soarelui, Zeului Puterii, Zeului Războiului și Zeiței Belșugului și Înțelepciunii, locuiau în case de marmură acoperite cu fildeș cei cinci preoți ai acestor zei. Una din case era a slujitorului Zeului Puterii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și slujbașii regești. Cum s-a putut vedea abia dimineața, când era prea târziu să se mai îndrepte ceva, un rob negru foarte voinic, la care și soldații înarmați se uitau cu oarecare teamă și care putea să ducă în spinare un bolovan de piatră de trei ori mai greu decât era în stare orice alt rob, își rosese, nimeni nu știa cu ce, lanțul de aramă de la picioare și în tot restul nopții frânsese lanțurile a încă nouă robi. Soldatul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aceste cuvinte aveau numai rostul de a-i îndepărta gândul de la răspunsul așteptat. Bătrânul ridică dintr-un colț al raftului lângă care i se afla jilțul un toiag de lemn negru, al cărui mâner ușor încovoiat închipuia un om cu spinarea îndoită și cu mâinile legate la spate. Tălpile omului se prelungeau în toiag. Oricât de mult ar fi vrut să se stăpânească, Auta scoase un strigăt: omul pe trupul căruia trebuia să-și sprijine mâna purtătorul acestui toiag era chiar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui în ajun se trezi. Și dacă bănuielile cumplite îl speriaseră în ajun, acum, când crezu că pricepe din mișcarea mâinii străinului înțelesul îngrozitor și minunat al venirii turnului din cer, simți amețeală în ochi și fiori reci îi străbătură spinarea. Numaidecât după aceea simți în cap o căldură scurtă, sau o lumină în adâncul ochilor. Închise pleoapele și revăzu în amintire steaua ciudată de pe cerul de miazăzi pe care o privise atâtea nopți; apoi cu ochii larg deschiși se uită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a născut. Luntrea se înălță în aer, îndreptîndu-se de astă dată spre Muntele de Foc. Trecu peste podișul de lângă munte, unde mii de robi munceau la tăiatul pietrei. Unii erau pe povârniș, alții în gropile adânci săpate tot de ei. Spinările lor negre sau roșii sau galbene erau încovoiate. Mulți robi cărau în spinare bolovani rotunzi sau pietre pătrate. Alți robi, înhămați câte cincizeci sau câte o sută în șir, cu frânghii groase, trăgeau din răsputeri câte o lespede uriașă. Alții
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de Foc. Trecu peste podișul de lângă munte, unde mii de robi munceau la tăiatul pietrei. Unii erau pe povârniș, alții în gropile adânci săpate tot de ei. Spinările lor negre sau roșii sau galbene erau încovoiate. Mulți robi cărau în spinare bolovani rotunzi sau pietre pătrate. Alți robi, înhămați câte cincizeci sau câte o sută în șir, cu frânghii groase, trăgeau din răsputeri câte o lespede uriașă. Alții asudau frecând lespezi mari cu o bucată de cremene, cu nisip și cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ceea ce de mult căuta să găsească și nu știa cum. Ceru pâlnia fermecată care întărea glasurile omenești și strigă în ea printr-o fereastră deschisă: - Robi ai Atlantidei, zeilor cerului li s-a făcut milă de voi! Aruncați lespezile din spinările voastre asupra slujbașilor regelui! Regele nu e zeu! Tăiați cu topoarele voastre lanțurile și frânghiile. Aruncați totul, luați topoarele cu voi și fugiți sus pe Muntele de Foc. Acolo veți scăpa de robie! Zeii cerului vă apără de moarte și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în convoaie fără capăt prin nisipurile fierbinți, era acum îmbătat de această priveliște nemaivăzută. Și nimeni dintre pământeni nu știa mai bine ca el ce preț nemăsurat are libertatea. Se uita cu nesaț la mișcarea pe munte a miilor de spinări și se bucura că lunga tristețe a robiei l-a adus totuși până la această zi a unei bucurii niciodată bănuite. - Iahuben! Mă auzi, Iahuben! spuse, părîndu-i rău că e în luntre și nu se poate scula să-l îmbrățișeze. Niciodată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sa, apoi stătu o bucată de vreme ascultând foșnetul lanului. Soarele era destul de sus și Auta se temu că odihna lui se preface în trândăvie, tocmai când străinii aveau nevoie de el. Se sculă din grâu, își aruncă sacul în spinare și porni spre luntre. Îl întîlni curând chiar pe Hor, pe vârstnicul străin, care avea la el o mână de spice frumoase și le cerceta cu luare-aminte. - N-am găsit nimic, Hor! zise Auta. - Hor? făcu străinul. Ce-i asta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fiere de bou și cu ou de struț... ca să nu plîngă! Nefert și străinul începură să râdă, în timp ce copilul urla ca la început. La ieșirea din piață le veni înainte din întîmplare un băiat care se văicărea în gura mare. Spinarea copilului era vărgată: semne de nuia. Auta îl opri. Speriat de veșmintele argintii nemaivăzute, copilul dădu să fugă, dar Nefert îi mângâie chica încîlcită și atunci el stătu pe loc. - De ce plîngi? îl întrebă Nefert, dîndu-i câteva curmale. - M-a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
învălmășite de oameni. Când această mulțime ajunse în fața marii luntre argintii, strigând de frică și de durere, se putu vedea că era o mulțime de robi. Văzând luntrea și pe cei de lângă ea, robii se trântiră cu fețele la pământ. Spinările lor goale erau vărgate și cu cheaguri de sânge, părul multora era smuls. Auta se apropie de câțiva dintre ei și-i întrebă ce s-a întîmplat. - Suntem robi! îi răspunse unul. Am fost alungați în pădure pentru că suntem bolnavi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
venim! Auta, zărind-o pe Nefert lângă el, o rugă să fugă după Maat. Venind după scurt timp, Maat se uită în jur îngrozită. Se uită apoi la Hor care tăcea, cu ochii aburiți. - Auta, ce au oamenii aceștia pe spinări? Sînge? întrebă ea. - Au fost bătuți, Maat. Și au cărat poveri prea grele... - Bătuți? De cine? - De stăpâni. - Adică de oameni? Cum pot să bată oamenii pe oameni, Auta? Și Maat se duse cât putu mai repede spre luntre, să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și abdomen. Acestea sunt semne că procedați corect și reprezintă o modalitate excelentă de a elimina gazele nocive prin ambele capete ale tractului digestiv. Uneori vi se va face „pielea de găină” sau veți simți fiori de-a lungul șirei spinării, al brațelor sau picioarelor ori în creștetul capului. Acesta este qi-ul care se deplasează prin meridiane, propulsat de forța respirației. Semnele care-i îngrijorează cel mai mult pe începători sunt senzațiile ocazionale de amețeală, amorțeala și furnicăturile la nivelul extremităților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
rotiți-vă ochii în ambele direcții, îndoiți-vă genunchii confortabil. Toate aceste pregătiri durează aproximativ cinci minute. Acum treceți la ușoara Respirație a Învățatului, respirând încet și fără efort pe nas, țineți-vă ochii întredeschiși și neconcentrați și îndreptați-vă spinarea. Concentrați-vă numai asupra respirației, acordând multă atenție fazei de expirație, care ar trebui să fie mai lentă și mai lungă decât inspirația. Nu vă concentrați asupra profunzimii sau a retenției respirației. Lăsați trenul gândurilor și imaginilor să treacă neobservat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
regiunea buricului sau „Câmpul Elixirului” inferior. Acesta este sălașul vitalității, unde energia se adună în mod natural când corpul stă nemișcat și mintea e calmă, iar respirația este adâncă, lentă și ritmică. Alte semne ale succesului sunt fiorii pe șira spinării, o senzație de gâdilire la picioare, mâini și/sau zona genitală și valuri de căldură trecând ca apa pe suprafața corpului. Aceste semne indică faptul că energia vitală a început să se concentreze și circulă prin cele două canale energetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]