KorAP: Find »[drukola/base=strânge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...142 143 144 ...1547 >

38,669 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

neefectuate. Rezervorul stă necăptușit, afară sub zăpadă! reușește Brîndușa să se înfurie din nou. Ce aveți de spus, tovarășe inginer? Nu-i vina mea că sudorul cel mai bun al uzinei lucrează în oraș, la finisarea unor vile, tovarășă secretară strînge Vlad din umeri cu naturalețe, ghicind că femeia, prinsă pe picior greșit, nu-i pusă pe scandal cu orice preț. Hm! pufnește Brîndușa, retrăgîndu-se un pas, măsurîndu-l îndelung cu privirea încruntată. Să știi că pentru împrumutarea unui sudor, dacă așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și doi colonei de la unitatea militară. El este arată șeful autogării spre Vlad cînd îl zărește coborînd din microbuz. Cei doi colonei stau de vorbă cu toți cei din microbuz, să se convingă că pot avea încredere în ei, le strîng mîinile în final și le urează drum bun. Imediat, autofreza pleacă, urmată îndeaproape de microbuz. Retras la adăpost de vînt, Mihai o ia din loc, strecurîndu-se pe lîngă zid, spre capătul liniei de transport urban, să meargă pînă în Cartierul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
șoptindu-și vorbele, cu ochii ficși în ai femeii, în vreme ce-i ține mîna strînsă, cu dezgolitura dintre mănușă și mînecă apropiată de buzele lui. Capul Aurei începe să tremure încet, în semn că nu, iar mîna ei, retrăgîndu-se cu putere, strînge pînă la durere palma tînărului. Nu trebuia, Mihai, te rog! Nici nu-ți închipui ce mult îmi iubesc soțul, căsnicia! spune femeia dintr-o suflare, parcă să se convingă și ea de cele spuse. Știu surîde Mihai, înfiorat de gîndul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
unde e microbuzul aveți cumva cafea? Fata îl mai privește o clipă, simte cum îi fuge înapoi sîngele din obraz, vede privirea senină a tînărului, privire care a obsedat-o chiar și cînd era în brațele lui Radu, se înfioară, strînge mai bine paltonul la piept să dea impresia că a cutremurat-o frigul și pleacă mai departe, spre microbuz. Peste cîteva clipe, apare la portiera cealaltă, cu termosul în mînă. Vlad îi întinde palma și o ajută să urce, scăpărînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mii și... Aveam pentru ea un fel de... stimă. Putea să-și închipuie doar că-i plătesc azi... De ce, Mihai, de ce?? clatină el din cap cu durere. La ce bun progresul medicinei dacă soția mea a murit ca un cîine, strîngînd colțul cearșafului în dinți, așa au găsit-o. I-am auzit spunînd că a murit repede, făcuse o complicație... De ce, Mihai; la ce bun ne mai zbatem noi să progresăm în civilizație? La o adică, uite, sfîrșim ca niște cîini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
răspunsul ei. Procurorii scriu în hîrtiile lor ceea ce le spune ea... Unul singur este marele Săteanu în acest județ... Îngrozit, cu privirea în pămînt, Mihai tace, obsedat de gîndul că trebuie s-o caute pe Maria Săteanu și s-o strîngă de gît. Pentru ce anume?, încă nu-și dă seama, dar simte că va înțelege cînd o va vedea cu ochii ieșiți din orbite. Îl lasă pe Muraru, murmurîndu-i vorbe de îmbărbătare, și se grăbește spre maternitate. Sora de la intrare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vrei un adevărat spectacol, vino deseară... conchide ea plină de ură. Mihai rămîne sprijinit de calorifer, aproape nemișcat, cu privirea aruncată în gol, fără să înțeleagă, fără să se manifeste. Aude pașii rari ai Mariei prin încăpere, o vede cum strînge hîrtiile de pe birou băgîndu-le în sertare, îi simte parfumul același de ieri, cînd l-a îmbrățișat cu patimă, șoptindu-i că patul e egoist, pentru unul singur și nu poate înțelege ce-i cu el aici, nu se poate reculege

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de care vorbești se cheamă făt uman, iar legea pedepsește avortul, considerîndu-l crimă. Eu sînt un medic ce trăiește azi, aici, în România! Care-i vîrsta pînă la care este interzis avortul? 40 de ani. N-am să înțeleg niciodată strînge Mihai din umeri de ce, ceea ce la 40 de ani fără o zi este crimă, la 40 și o zi este ceva firesc, poate mai firesc decît scoaterea unei măsele, că la o măsea stomatologul îți mai spune s-o lași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
adorat, te-am blestemat, te-am ignorat, te-am urît acum te doresc! E o nebunie ce-ți propun, dar o nebunie necesară. Altfel, riști să nu mai spargi vreodată cercul în care te învîrți. Observînd-o cum tace, Mihai o strînge mai cu putere, învăluindu-i gura într-un sărut lung, răscolitor, alintînd cu palmele trupul aproape gol, dar, învins de răceala femeii, se retrage încet, cu părere fie rău, sfîrșind prin a-și prelinge palma dreaptă pe brațul ei gol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pînă și să se mai gîndească la cugetarea lui Erasmus. Urmează deci să mă dai afară. Exact! Plec singur. Dealtfel, am treburi mai prozaice: mă duc la autogară; aștept două geamantane la cursa rapidă. Venisem încoace cu gînd să te strîng de gît și, iată, am sfîrșit prin a te strînge în brațe. Sînt, și eu, un nimic... Oleacă mai slab dacă aș fi, ai face din mine cîrpă de șters pe jos. Nici nu vreau să te mai văd... Ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Urmează deci să mă dai afară. Exact! Plec singur. Dealtfel, am treburi mai prozaice: mă duc la autogară; aștept două geamantane la cursa rapidă. Venisem încoace cu gînd să te strîng de gît și, iată, am sfîrșit prin a te strînge în brațe. Sînt, și eu, un nimic... Oleacă mai slab dacă aș fi, ai face din mine cîrpă de șters pe jos. Nici nu vreau să te mai văd... Ești mult mai dură decît mi-aș fi închipuit... Păcat! o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ea. Profită de gest ca să ridice și mîna dreaptă a lui, numai bine să poată să-și umezească buricele degetelor cu salivă, pe care le întoarce pe mamelon, prinzîndu-l între primele trei, adunate ca atunci cînd faci semnul crucii. Nu strînge deloc, doar pipăie mamelonul regăsit tare. Atingerea salivei are efectul scontat: mamelonul pare să devină mai rebel, iar degetele lui Mihai împing furoul încet în jos, timp în care gura lui se apropie și-și lasă buzele umede să facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
femeii vrea de mai multe ori să scape și să țipe. Ultima oară, cînd o simte la apogeu, Mihai n-o mai oprește sărutînd-o; împinge doar umărul stîng spre gura ei, oferindu-și-l. Dinții Mariei se înfig cu putere, strîngînd tot mai tare la fiecare nouă zvîcnire a corpului. Și dintr-o dată, totul încremenește. Cîteva secunde, multe la număr, Mihai nu îndrăznește nici să răsufle; aude doar cum susură pe la urechea sa aerul expirat cu regularitate de Maria. Scoate palma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
într-un gest plin de grație, cum numai Doamna Ana o mai făcea, cînd îl învăța în ce fel să răspundă unei femei care-și oferă mîna, "trebuie să înțelegi din prima clipă dacă ți-o întinde ca s-o strîngi, sau ți-o oferă s-o săruți"... Ia în palme mîna Mariei cu delicatețea pe care a deprins-o cu ani în urmă și o sărută "așa cum numai femeilor care ți s-au oferit trebuie s-o faci, să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o să mi se învinețească ochiul stîng... Ia du-i la inspectorat, vezi ce-i cu ei, că de-atîta viscol, au luat-o razna cu toții... Plutonierul salută și pleacă, lăsîndu-l pe ofițer să se plimbe agale pe peron. Bătrîna cu ochelari, strînsă lîngă brațul soțului, tremurînd, pleacă spre centru. Maria Bujoreanu scoate de la bagaje coșul de nuiele, așterne broboada și pune cățelușa în culcușul format, după care, plimbîndu-se într-o parte și-n alta, caută cu privirea printre cei din jur. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

și Derek plecaseră, iar Gary nu se mai întorsese. Pe Carol o găsi sus, în pat, uitându-se la televizor. Înjură văzând ceasul din colțul ecranului, dar fu nevoit să se întrerupă în mijlocul frazei. Stomacul îmbibat de alcool îi fusese strâns timp de opt ore în betelia blugilor. Abia ajunse la baie. Carol încercă să îi acopere icnetele fredonând și nici nu-l băgă în seamă când se cuibări lângă ea și își vârî capul sub cuvertură. — Doamne, mă simt îngrozitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
și Rémy Martin. Flaherty era un împuțit, beat mort. Beat pulbere. Făcuse o tentativă șovăielnică să o convingă pe Carol că are nevoie de o palpare toracică, dar efortul fusese abia schițat. Când părăsise cabinetul, cu rețeta de linctus simplex strânsă între degete, recepționera vetustă, îmbrobodită în alb ca o măicuță, dar cu fața ofilită și ochii iscoditori ai unei procuroare napolitane, o privi pe Carol ca și cum era singura responsabilă pentru mirosurile fetide din încăpere. Evident, Carol nu se mai întorsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
mai spiritualizată și mai intensă. — Arăți sleită, drăguță, spuse el. Cred că a fost chinul de pe lume să te descurci cu el. Carol se strădui să nu ridice din umeri. Nu voia să le dea acelor degete ocazia să se strângă în jurul mâinii ei. Spuse: Știu și eu... n-a fost prea rău. Dar Dave 2 nu credea că „prea rău“ e un răspuns mulțumitor. Era un om convins că un cuvânt precum bine, cel din clișeul Mă simt bine, era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
boteze vitrinele magazinului și pantalonii proprii. Stând în spatele lui Carol, Ted Wiggins își strecură mâna în deschizătura dintre coapsele ei înfășurate în blugi. Încremeni pentru o clipă, imaginându-și consecințele gestului său, apoi, cu o mișcare decisă, degetele i se strânseră în jurul chestiei lui Carol... Wiggins plănuise să o împingă puțin în timpul acesta, pentru a putea pretinde că fusese vorba despre un accident - că totul se întâmplase din pricina grabei cu care încerca să ajungă afară, în stradă. Dar cursul ulterior al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
dus ea însăși, dar trebuia să aibă grijă de prăvălie. Și bine că nu s-a dus, pentru că, imediat după plecarea lui Ted, a făcut vânzarea vieții ei. Carol se plimba încoace și încolo pe linoleumul cu pătrățele al prăvăliei, strângând de peste tot doze și sticle. Le punea pe tejghea - care fusese spălată și lustruită cu Flash, pentru a șterge urmele succesului ei violent și dulceag -, în ordine: întâi cutiile de Pilsner, apoi berile cehoslovace, nemțești, austriece și locale; urmau cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
îmbătrânit i se încreți într-un rânjet dezgustător, apoi reveni la expresia țeapănă, de păpușă. — Ce mă bucur! Așadar, prinzând încă o dată tivul, mâna lui Carol ridicase cu totul rochia, răsucind-o în jurul taliei; rămase așezată pe băncuță. Ciorapii îi strângeau bluza și lenjeria ca pe niște petale cuibărite într-o plasă transparentă. Carol își scoase dresurile - se eliberă. Își pusese o pereche de chiloți bărbătești care se curbau ușor peste pubis, numai că tot nu avea bijuteriile necesare ca să îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
propriei sale erecții, Carol îi aprecia bărbăția fleșcăită la justa ei valoare. Când Dan se duse să spele, zdrobi două dintre gângăniile aurii în cutia lui cu Cola. Erau niște chestii comice, uscate și fărâmicioase, auriu-roșcate, cu aripile și piciorușele strânse pe lângă trup, ca și cum s-ar fi pregătit deja pentru somnul cel de veci în vreun mausoleu insectoid. În schimb, capetele, abdomenele și toracele li se făcuseră pulbere între degetele lui Carol. Dan se întorsese și își făcea de lucru cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
are o voință proprie, că învestea cu putere de decizie pe oricine s-ar fi aflat în apropierea sa, orice persoană ale cărei interese s-ar fi dovedit similare cu ale sale. Cum altfel s-ar fi putut explica prietenia strânsă dintre el și indiferențiabilii Barry, Gary, Gerry, Derry și Dave 1 sau graba cu care se apropiase de persoane ca Derek Labagiul sau chiar Dave 2? Încă de la început, în momentele când erau împreună, Carol își asumase responsabilitatea deplină pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
concentrare, dar gândurile îi erau asemenea unor sportivi decrepiți, suferind de artrită. Se târau, gesticulau și simulau că se ciocnesc, adesea dădeau să se atingă, dar nu izbuteau niciodată. Din pricina efortului, trăsăturile lui cam necioplite (dar plăcute) amenințau să se strângă într-un ansamblu șifonat și nu prea atrăgător. Dar acum, scăldat în lumina primăverii londoneze, care pătrundea în încăpere prin perdeaua de la fereastră, Bull refuza să gândească. În schimb, încerca să se adâncească înapoi în valurile somnului. Plonja iar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
piciorul pacientului. Bull așteptă. Și așteptă. Auzea doar respirația lui Margoulies, care devenise apăsătoare, grea și șuierată. Bull stătea liniștit, așteptând cu stoicism concluzia doctorului și dorindu-și, desigur, să nu aibă vreo erecție. Se uita la tencuiala de pe perete, strânsă în grămăjoare de forma unor mici stalactite. Bineînțeles că Margoulies observase vaginul. Acesta era motivul pentru care îi pierise pofta de vorbă. Privise îndeaproape coapsa largă, fermă și văzuse chestia, ascunsă în scobitura din spatele genunchiului. Două lucruri îl frapaseră pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]