3,695 matches
-
aceleași tare atunci și acum: Cînd epoca patriotismului de porunceală va dispărea în întunericul veacului, precum se cuvine să ne așteptăm, cînd ramura bătută de unde a ilustrului poet va prinde adînci rădăcini și la umbra ei s-o adăposti numai suflarea senină a țării legale, atunci generația timpului, deschizînd cronica neamului la pagina veștejită consacrată individualităților politice de neagră memorie, va citi cu-n sentiment amestecat de indignare și amărăciune cam cele ce urmează: În primăvara anului, de la Hristos, 1881 se
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
acele vremuri, îndrăzneală devenită curentă peste aproape un secol. Și pentru ilustrare și amuzament îl voi cita întocmai din Dimineața poeților: "Aleargă, suflet, aleargă,/ La soția ta cea dragă,/ Căci te-așteaptă cu dor mare,/ Ca să-i duci a mea suflare./ Gîndule, mergi și-i vestește/ Că iubitul ei sosăște,/ Spune-i să se descernească/ Și să nu mă mai bocească./ Du ochilor drept vestire/ A plînsului contenire,/ Du guriței bucurie/ De sărutări cu trufie./ Sînul, peptul dezvălește,/ Țîțîșoare rumenește,/ Rădică
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
uitându-se spre turn. Mașinile nu puteau ajunge decât până la jumătatea drumului, ceea ce presupunea jumătate de ceas de mers pe jos pe cărarea care venea șerpuind dinspre pod. O rută incomodă la ora aceea, cu soarele Încă sus, fără o suflare de vânt care să răcească pietricelele de pe costișă. Bună formă fizică, s-a gândit. Ori mare chef de vizite. A Întins brațele, ca să-și dezmorțească scheletul lung - Faulques era Înalt, osos, iar părul scurt și cenușiu Îi dădea un vag
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să-i pună Întrebări și fără să-i dea altceva decât ce-i trebuia lui Faulques. Asta-i bine, și-a zis. Se potrivește, fără Îndoială. E perfect. Și-a mai turnat coniac În pahar, l-a golit dintr-o suflare și, simțind cum Îi lua foc gâtlejul, a rostit cu glas tare numele lui Olvido. Ciudat nume, s-a gândit. Ce vorbă incertă. Buimac, a pus iar mâna pe sticlă, pe marginea râului morților, Întrezărind pe celălalt mal umbre care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
făcut după chipul lui Dumnezeu... " [Facerea, 1:27]. Structurarea fizică a ființei umane este similară aceleia prin care un artist plastic modelează "țărîna pămîntului": Atunci luînd Domnul Dumnezeu țărînă din pămînt a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie" [Facerea, 2:7]. Reproducînd omomorfic imaginea lui Dumnezeu, fiind un rezultat al "suflului/duhului" divin (energie/nformație spirituală) transferat "lutului cosmic" (materie/ substanță fizică), ființa umană reprezintă un "semn" (chip) doar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lumea de dânsul de-și scoate ochii; și nu numai atâta, dar chiar când se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămâne moartă. Și cică o mulțime de oameni și de sălbătăciuni zac fără suflare în pădurea lui numai din astă pricină: se vede că este solomonit, întors de la țâță, sau dracul mai știe ce are de-i așa de primejdios. Dar cu toate aceste, trebuie să știi, nepoate, că unii oameni îs mai al
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
de a face cu dânșii nici în clin, nici în mînecă; și dacă n-ai fi spân, bucuros te-aș tocmi." (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb) (b) "N-a mai mers mult până ce și văzu nourii din țara sa, simți suflarea vânturilor de acasă și zări din depărtare pe ici colea câte un munte de pe marginile țării... Petru stete în loc ca să vadă mai bine, că-i părea că nu e adevărat ce-i părea." (Ioan Slavici, Zâna Zorilor) (c) "Zică cine
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
un mormăit, plin de rele prevestiri, străbate depărtările până la mine... Era vântul care clătina întinderea trandafirie și plină de soare a smidului de zmeură, și poate că vreun brad sau paltin, cu încheieturile slăbite de bătrânețe, se legăna scârțâind la suflarea aceluiași vânt... Din închipuire se naște frica, din judecată bărbăția..." (Calistrat Hogaș, Singur) (e) "A fost odată un împărat, un împărat mare și puternic; împărăția lui era atât de mare, încât nici nu se știa unde se începe și unde
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
lacrimă) (b) "Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos, și de aceea, când se împrăștie faima venirii lui, ziua-și muie aerul în lumină de sărbătoare și oamenii așteptau murmurând la faima venirii lui, cum vuiește un lan de grâu la suflarea unui vânt." (Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă) (c) " Iar Florița și feciorul cel de împărat trăiră fericiți și fără supărare, cum trăiesc oamenii buni la suflet și înțelepți la minte, încât vestea despre ei ajunse chiar și până la noi..." (Ioan
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
această imensă trudă de reînnoire, de regândire și de strădanie menită să stimuleze întoarcerea la evanghelie promovată de Conciliul Vatican II, și adeseori înăbușită în acești cincizeci de ani scurși de la acel eveniment, papa Francisc pare să creadă că noua suflare care trebuie să dinamizeze viața consacrată ar putea deveni un veritabil start pentru o experiență nouă, care să primenească Biserica sau, mai bine zis, care să o călăuzească spre Domnul și spre bunavestire pentru care s-a născut. Avem de-
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
a propriului ego. Negația sună astfel: «nu locuiește în temple făcute de mână [de om], nici nu este slujit de mâini omenești ca și cum ar avea nevoie de ceva». Afirmația, plină de viață și revoluționară, este următoarea: «el (...) dă tuturor viață, suflare și toate» (Fap 17,24-25). Într-o atare situație, ne-ar putea fi de folos acea remarcă divină pe care o aflăm în Psaltire: «Îți închipui că eu sunt ca tine?» (cf. Ps 50,21). Am putea spune că viața
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
la textul ivrit și găsim în Geneza la 9,12 amintit pentru prima dată pretinsul legămînt făcut de Dumnezeu dar nu cu neamul lor, pentru că nu exista în acele vremuri, ci cu întregul neam omenesc dar mai ales cu întreaga suflare de pe suprafața pămîntului: ,,Și Dumnezeu a zis: «Iată semnul legămîntului pe care-l fac intre mine și voi, și între toate viețuitoarele care sînt cu voi, pentru toate neamuri- le de oameni în veci; 9,13 curcubeul meu pe care
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
aveau legi pe care le-au folosit cu mare sîrguință și priință, de aceea erau numiți cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci. Un popor nu poate fi drept dacă nu are legi drepte și respectate de toată suflarea neamului! Iar aceste legi au fost preluate de goți și răspîndite în spațiul spaniol și germanic. Din Tracia pînă în sudul Poloniei, prin Ungaria și Istria acest imens teritoriu care a fost toriștea străbunilor noștri, a existat un singur sistem
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
tot trupul și am crezut că avea să-și piardă cunoștința. După aceea... erai singur pe plajă... vasul plecase și tu nu știai dacă avea să se mai întoarcă... După... după aceea... nu era Narcisse, reuși să rostească dintr-o suflare. Am inspirat adînc pentru a găsi forța de a merge mai departe și a descoperi în constanța refuzului său cea mai mică falie prin care să ajung la adevăr. După aceea nu era Narcisse.... Înainte nu era Narcisse... Dar între
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și unul dintre verii săi, domnul abate de Monclar, i-au acordat în mod generos îngrijirile lor. Dar, vai!, totul a fost în van. Boala a triumfat asupra acestui trup uzat prea repede de muncă. Bastiat și-a dat ultima suflare pe 24 decembrie 1850, după lungi și crude suferințe suportate cu răbdare. Împrumutăm dintr-o emoționantă relatare a domnului Paillotet câteva detalii pline de interes asupra acestor ultime momente: La ora unu a dictat testamentul său domnului de Gérando, cancelarul
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
doctorul Lacauchie. Cât timp a fost împreună cu doctorul și cu abatele, am crezut că pot să absentez o clipă și am ieșit la ora cinci și un sfert [...] Când am revenit, prietenul meu nu mai exista. Și-a dat ultima suflare la cinci minute după ieșirea mea. Iată ce am aflat de la domnii Monclar și Lacauchie, amândoi martori ai sfârșitului său. În momentul în care mă îndepărtam, s-au apropiat de patul său și au văzut aproape imediat că moartea avea
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
Ș-ale valurilor mândre generații spumegate Zidul vechi al mânăstirii în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din râpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stâncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă... printre iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Apare sepulcrala umbră ("Ascultați...! marea fantomă face semn... dă o poruncă..."), poetul o întreabă, în cel mai potrivit spirit romantic, dacă are în fața sa pe Mircea, și printr-o noroasă intuiție muzicală, ca
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
vede pe Ieronim gol Cezara răcnește. Femeia este un izvor "de-ucigătoare visuri de plăcere", care se așează pe genunchii bărbatului și se anină de gîtu-i "cu brațele-amîn-două". Iubiții stau "mînă în mână, gură-n gură", își îneacă unul altuia suflarea "cu sărutări aprinse" și se strâng "piept la piept", el sărutând "cu-mpătimire" umerii femeii, ea lăsîndu-se "adăpată" cu gura: Ei șoptesc, multe și-ar spune și nu știu de unde să-nceapă, Căci pe rând și-astupă gura, când cu gura
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dreaptă, susținută de / aripi de lumină” (Porumb). Confesive, respirând sinceritate, versurile dezvăluie o permanentă căutare de sine, neocolind presimțirea obsesivă a morții, primită cu resemnarea și liniștea înțeleptului care cunoaște rânduiala lucrurilor, ca în Agonia timpului: „Bătrân, / abia își trage suflarea, / opaițul pâlpâie, / se stinge lumânarea. // Sfârșitul afurisit / vine nedorit./ Toate stau la locul lor,/ numai un cocor / se reazimă pe un picior. Casa e casă / împrejmuită / de ogor. / Pe blidarul din tindă / se uită în oglindă / rotunjitul ulcior. / Toate stau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287504_a_288833]
-
relata mai clar în următoarele capitole când, în ce mod și prin intermediul căror persoane Ordinul a ajuns la noi. Sfârșitul prologului 1. În anul Domnului 1207, Francisc, a cărui profesie era aceea de negustor, cu inima căită și atinsă de suflarea Duhului Sfânt, a început o viață de pocăință în haină de pustnic. Dar, fiindcă despre convertirea sa s-a povestit îndeajuns în Legendă, aici vom merge mai departe. 2. În anul Domnului 1209, al treilea al convertirii sale, auzind în
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei În cadență Îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă... printre iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei: un mormînt se dezvelește, O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc... Iese... vine către țărmuri... stă... În preajma ei privește... RÎul Înapoi se trage... munții vîrful Își clătesc. Ascultați... ! marea fantomă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stele ca-n lumi de lumină, SÎnt suflete, Îngeri, ce cînt și ador; Ființi grațioase ce blînd se Înclină, Cătîndu-și În lume tovarășii lor. Și cînd, stăpînită d-a vieței mîhnire, Te plimbi tu pe cîmpul tăcerii-nchinat, De simți o suflare, d-auzi o șoptire, E glasu-unui Înger de tine-ncîntat.” PÎnă ce „gîndirea (...) se Întoarce cu durere” spre priveliștile triste ale existenței, poetul mai gustă o clipă de desfătare În „vesela vale”. Aici: „Tot mișcă, Încîntă a noastră gîndire; Tot are
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
virile la resemnarea În prieteșug. „Obiectul de iubii” este la Alexandrescu nedeterminat: un nume (Eliza, Nina), o emoție, o așteptare, multe sfaturi și... atît. CÎnd se decide să-i facă portretul, poetul recurge la imagini celebre (și inconsistente): „zîmbirea-i cerească”, suflarea ei „bălsămește” aerul, figura radioasă duce gîndul la Aurora, „nimfă de soare”. În alt loc femeia este „fiica Armoniei”, „o tînără sor” etc. Poetul descrie nu atît femeia cît frumusețea feminină, cea fără nume („un dar, ce nume n-are
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
părți (O noapte de amor). Marea participă, aici, la o existență universală, aburii ei se pierd În eter, soarele se scufundă În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de amor). Marea participă, aici, la o existență universală, aburii ei se pierd În eter, soarele se scufundă În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur, măreț, dezmierdător! Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]