3,873 matches
-
inimă", i-a explicat, oarecum enervat, Julius, căci nu-i plăcea să i se vorbească despre asta, dar enervarea i-a trecut în clipa în care a observat că vederea acelei cicatrici l-a înviorat pe doctor. În ochii lui, tulburi și verzi, ca ai bălților stătute, s-a aprins o luminiță de interes. "Atunci, să vorbim despre bolile noastre", a exclamat doctorul. Era vădit încîntat că găsise un subiect interesant pentru amândoi. Vreo jumătate de oră, apoi, și-au răcnit
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
lustrul citadin și, probabil, în adâncul melancoliilor mele am păstrat aroma ploilor din Lisa, rămasă ca umezeala în copacii bătrâni crescuți în locuri ferite de soare. Cu toate acestea, de câte ori vreau să mă întorc la identitatea mea, mă încearcă sentimentul tulbure că nu sunt nicăieri întreg. Am copilărit între bărbați care băteau cu pumnul în masă, la cârciumă, sau aruncau brazii în car, în pădure, cum ai arunca un vreasc, fără ca experiența aceasta să-mi fie de folos. M-a făcut
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
un pahar, își șterse picăturile de vin prelinse pe bărbie și mormăi: "Un idiot, băiete, rămâne un idiot și după ce a trecut prin rai...". Părea doborât de băutură. Brusc, se ridică în picioare, găsind chiar puterea să încerce un zâmbet tulbure: "Spun prostii. Sunt un bătrân neserios". Afară, îi aștepta o surpriză. Deasupra acoperișurilor, zburau mii de pescăruși. Evenimentul acesta anunța totdeauna o scurtă oprire a "vîntului din sud". Pescărușii dădeau ocoluri largi, plutind, din ce în ce mai jos. Unii se așezau pe rododendroni
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în gol. Încăperea, luminată vag seara de flacăra afumată a unei lămpi de gaz, era prea mică pentru a se sta la mese. Clienții se înghesuiau în picioare în fața tejghelei, unde erau serviți în pahare mici, de sticlă groasă și tulbure, care nu fuseseră spălate, probabil, niciodată. Cineva care venea să cumpere chibrituri, sare, gaz, zahăr sau o sticlă de lampă, căci cârciuma funcționa și ca prăvălie "universală", trebuia să se strecoare cu greutate printre ei, ferindu-se de cei mai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
N-a fost ce-ți închipui tu... deși nu greșești prea mult. I-a explicat că, din pricina mamei sale, nu s-a putut îndrăgosti niciodată cu o pasiune întreagă. Văzuse, în orice femeie, mai ales sexul. Dar Tereza, o ființă tulbure și distructivă, reușise să-l complexeze. ― Îi plăcea grozav să filosofeze și, uneori, devenea chiar pisăloagă cu ideile ei. Pretindea că fericirea nu există decât după ce ai pierdut-o. Mi se părea ciudată, de pe altă lume, dar, cum ajunsesem să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
citit atent scrisoarea, după care a început să mă descoasă. Cine sunt? De ce mi s-a dat mie plicul? Și cum am reușit să-l găsesc? Mi-am dat seama că mă bănuia și m-am trezit cu o teamă tulbure. Am deschis fereastra să intre puțin aer proaspăt. E o secetă la fel de devastatoare, probabil, ca aceea din 1946, când am mâncat mălai stricat. De câteva zile, s-au năpustit cu furie valuri de caniculă, amestecând parfumul teilor înfloriți (sau amintirea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Olimp. Acum, toate acestea țin de trecut. Mă simt ca o piatră pe care nu mai încolțește nimic și mă gândesc la mare ca la un vis, trăit într-o altă viață. Nu voi mai cunoaște niciodată, din păcate, bucuria tulbure de a sta pe nisipul fierbinte, golit de griji, de probleme, sau pacea ceasurilor petrecute lângă niște banali ciulini înfloriți pe faleză, printre pietre de o strălucire cenușie. Asta mă deprimă la fel de mult ca boala și face din vremea când
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de mai tîrziu? De câte ori mi-am amintit de anii în care am învățat la "Spiru Haret", m-am gândit doar că ei au reprezentat, poate, perioada cea mai fadă, cea mai searbădă, din viața mea, exceptând unele momente luminoase sau tulburi: primii fiori ai dragostei, trezirea instinctului sexual și, mai ales, o fascinantă aventură trăită cu ajutorul cărților. Nu mi-am pus problema, ca acum, că, la unsprezece ani, cât aveam când am ajuns în București, încă mai puteam să mă deschid
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nimic. Mi-a lipsit, dintre calitățile ardelenilor, disciplina. Am înlocuit-o cu fervoarea în dezordine. Când mi s-a oferit un post de asistent la catedra de Estetică, puteam începe o carieră universitară. Am preferat, fără o judecată matură, apele tulburi ale gazetăriei. Și nu e singura împrejurare în care au precumpănit vanități de moment, deși am vrut mereu să disting între "vanitate" și "orgoliu". Cu o ușurință pe care n-o pot pune decât pe seama superficialității, am neglijat, sistematic, ceea ce
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în toată splendoarea lor provocatoare și nouă pentru un adolescent. După ce doamna blondă dispărea, mă întorceam la lumea din cărți. 20. Câți ani au trecut de-atunci? Eram (avea dreptate "unchiul George") un "mucos" în care se trezeau simțurile, încă tulburi, pe un fond romantic desuet. Pe atunci, poate și din pricina războiului, lumea se schimba într-un ritm mai lent. Nu exista ― sau nu se vedea din cauza istoriei -nebunia febrilă a progresului care, azi, demodează, rapid, totul. Și e posibil ca
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
m-a pisat cu sfaturi, nu m-a controlat excesiv, nu m-a silit să mă simt în strada Vasile Lascăr ca într-o cazarmă. Ruptura mea de el, care a durat vreo treizeci de ani, a fost o răzvrătire tulbure, ingrată și, poate, copilăroasă. Ea a început într-o duminică după-amiază în care l-am adus pe tata de la cârciumă mai devreme. Cred că era vara anului 1943. Terminasem clasa a VI-a (a X-a, azi) și mă găseam
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nu l-a auzit. Și-a așezat bastonul lângă masă și s-a prăbușit pe scaun, vizibil istovit. Pendula din perete arăta ora cinci după-amiază, dar doctorul Luca părea să nu fi închis ochii de mult timp. Avea privirea mai tulbure decât de obicei, iar pe fața lui roșie plutea o umbră de îngrijorare. ― Ce e cu câinele ăsta? mormăi el. Printre rafalele vântului, se auzea, într-adevăr, de-afară, un schelălăit de câine. Era gata să mă muște, se plânse
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu băuturi, întrebați de noutățile din viața lor și de starea sănătății lor. Rebecca nu putea distinge jumătate din chipuri; nici n-a știut un timp cu cine vorbea și amintirea ei despre fiecare conversație va rămâne ulterior pentru totdeauna tulbure, fără contur. Cât despre noi, vom profita între timp de ocazia oferită de această adunare pentru a cunoaște mai bine, în special patru membri ai familiei. Iată-l mai întâi pe Thomas Winshaw: treizeci și șapte de ani, necăsătorit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai mare parte a timpului preferi să vezi filme decât să vorbești cu oamenii. Nu văd pur și simplu filme, am spus eu după o scurtă tăcere în timpul căreia am avut senzația că mă pregătesc să mă arunc în ape tulburi. Sunt obsedat de ele. Fiona aștepta să mă explic. — De fapt, un singur film mă obsedează. Probabil că n-ai auzit de el. I-am spus titlul și a clătinat din cap. Am fost dus să-l văd de părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
e de lung în scaunul rotativ aflat în fața calculatorului. În mijlocul camerei e o masă cu câteva fotolii ergonomice, la perete e nelipsitul bidon de apă distilată și pe o măsuță alăturată sunt samovarele nichelate pentru apă caldă (ceai) și apă tulbure (cafea). Pe rafturile din furnir de nuc se răsfiră niscai reviste, dicționare, Reader's Digest, manuale de feng shui, cărți de telefon, Stephen King, Huntington, ziare din lumea întâi sau a doua. Singura intruziune permisă, de pildă în India, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
chiar Teodora, precum eroina poveștii sale. Izolarea în care trebuia să trăiască, întâlnirile tot mai rare cu femeia iubită îl vor fi dus la dese momente de insatisfacție, la coșmaruri de genul acelora atribuite eroului său. Noroc că visele sale tulburi (psihanalizabile, dar nu insist) erau urmate și de viziuni onirice de-a dreptul frumoase, precum aceea cu zborul pe deasupra pomilor din grădina părintească de pe malul Nistrului (sau pe malul Bâcului?), sub privirile admirative ale tatălui și fraților (unii deja decedați
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cunoscut în tinerețe, în preajma femeii, merită numit mai curând „cântecul instinctului”. Atracția pentru „sexul frumos” era ca un miraj întreținut de propria combustie hormonală, când inima bate mai iute decât aripa minții. Și bate adesea prea dezordonat, din cauza unor imagini tulburi, induse copilului de odinioară de povestirile false, voit cinice, ale unor adolescenți care își exhibau în fața lui, fără nici o jenă, la modul primitiv și intenționat vulgar, statura închipuită de „masculiferoce”. Numai așa își explică de ce a fost urmărit ani la
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
al timpului, timpul acela „material” ritmat de freamătul cărnii și al sângelui. Când Teodora i-a comunicat că poartă în ea o nouă viață, nu și-a dat seama prea repede că îi aruncă un „colac de salvare” din apele tulburi ale angoasei sale. I-a oferit posibilitatea să-și topească teama de sfârșit în bucuria unui început, în iubire pentru ființa aceea mică și fără păcat. Dacă Teodora l-ar întreba acum ce a spus Învățătorul cu vorbele „Lăsați copiii
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
învață alfabetul unei limbi necunoscute. Doar uneori i se pare că a mai vorbit-o într-o altă viață. Atunci când se privește în ochii larg deschiși ai fetiței, limpezi și fără umbrele de îndoială ale maturității. Tot ce îi era tulbure în amintire se decantează treptat și capătă o surprinzătoare transparență. De ce pe la vârsta de doi-trei ani ținea atât de mult să fie purtat în brațe de mama și de tata? Cu siguranță, nu doar din nevoia instinctivă de a se
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
din afară, în timp ce nimeni în propria lor cetate nu a uneltit vreodată împotriva lor; cînd este știut că mulți alții n-au putut să-și păstreze statul nici chiar în timp de pace; și cu atît mai puțin în vremurile tulburi de război. Cred că lucrul acesta depinde de felul în care folosești cruzimea 25 bine sau rău. Se poate spune că folosește bine cruzimea (dacă este îngăduit a vorbi bine despre rău), atunci cînd o săvîrșești o singură dată și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Înăuntru. O sobă mare de porțelan strălucea În colțul camerei. Tavanul era jos. De fiecare parte a camerei erau așezate băncuțe În spatele unor mese Închise la culoare, pătate de vin. Doi elvețieni stăteau lângă sobă, fumând pipă și vin nou, tulbure. Băieții Își scoaseră hainele și se așezară la perete, de partea cealaltă a sobei. Vocea din camera alăturată se opri din cântat și o fată cu un șorț albastru veni să vadă ce voiau să bea. — O sticlă de Sion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a simțit hurducătura unui camion, sub a cărui prelată erau înșiruiți la rând ca niște saci mai mulți răniți... Întunericul se destrăma treptat... „Urâtă treabă, căpitane. Urâtă, domn’ colonel”... au fost primele cuvinte care i-au năvălit în mintea încă tulbure... A întins mâna spre fluierul piciorului rănit. Ceva tare ca o bucată de lemn l-a făcut să se îngrozească... „Doamne! Mi-au tăiat piciorul și mi-au pus unul de lemn! Ce mă fac? Cum am să merg eu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mîna! Întîmpină cu vădită bucurie, mirîndu-se el Însuși de exuberanța afișată, neștiind precis dacă era o formă exagerată a politeții, ceea ce l-ar fi liniștit, sau o sinceritate ale cărei resorturi - născute de venirea ei - descoperi deodată că-i sînt tulburi. „Nu se poate!” Își spuse, dar ea, ca niciodată, Îl Îmbrățișă, rîzÎnd, că el nu putu desluși decît o amețeală din care tot ea Îl dezmetici: - Ce vă uitați așa la mine? Am venit și eu În vizită... N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În drumul lui Ulise. Era așa sau altfel, n-are importanță; important era numai felul În care ochii mi-o dezvăluiau, căci pînă la urmă nimeni nu cunoaște adevărul, deoarece Îl lăsăm de atîtea ori să se nască la limita tulbure, Înșelătoare sau nu, dintre rațiune și imaginație, mai ales că noi toți nu suntem, poate, decît În Închipuirea lui Dumnezeu. Vorbea despre o sumedenie de lucruri, cu predilecție despre marii eroi - exemple de viață, spunea ea - din literaturile lumii, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
operei lui Eminescu într o limbă europeană. Și unui studiu critic asupra operei, înseamnă cea mai curată ofrandă cultului pe care îl practica. Ce mai inte resează trecerea pe la Ministerul de Justiție, strădania ministrului cu toate scăderile inerente unor vremuri tulbure potrivnice , ce mai înseamnă nimicurile unei existențe, față de această nobilă închinare, față de acest cult închinat celei mai geniale realizări a poeziei românești? Omul s-a definit prin această iubire, și a spoved it sufletul păstrat cu toate posibilitățile de entuziasm
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]