4,112 matches
-
Unele acte de autoritate au dat Într-adevăr de gândit. Un fost secretar al lui Emil Constantinescu publică pe Internet informații considerate calomnioase la adresa lui Adrian Năstase, privind Îndeosebi averea acestuia (cele mai multe, adevărate sau nu, apărute deja În presă). Prompt, este „umflat“ de poliție, locuința Îi e percheziționată. „Complicele“, care Întreprinsese operația, este și el arestat și i se ia un interogatoriu, transmis (incredibil!) pe postul național de televiziune. Apoi, cei doi sunt eliberați. Prim ministrul recunoaște că s-a enervat puțin
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
toate luminile purpurii și prelungitoarele electrice dădeau naștere la tot soiul de probleme în întreaga casă. Asta îmi spuneam în timp ce mă îndreptam spre întunericul din camera lui Sarah. Primul lucru pe care l-am observat era fereastra deschisă, cu perdelele umflate de vântul cald de seară. Am aprins lumina, am intrat în camera stil faux-français și m-am uitat pe fereastră. Chitara mă împiedica să cuprind priveliștea cum trebuie, așa că am dat-o jos și am pus-o cu grijă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am deschis ușa de la bucătărie coada lui începu să bată în podea cu optimism dar se opri în aer când își dădu seama cine era, apoi coada coborî încet de tot și se încolăci între picioarele din spate. Câinele își umflă nările și scoase un suspin greu și nădușit. M-am căutat în blugi după niște Xanax, am înghițit două pastile și parcă mi s-a ridicat un fel de greutate de pe piept, dar atunci l-am observat pe îngrijitor (da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am auzit pe unul din asistenți strigând de la etaj. Piuitul instrumentelor deveni brusc insistent. Camerele continuau să pâlpâie în timp ce se roteau. Încuietorile ferestrelor din camera de zi produceau un soi de pârâit. Altă pârâitură și ferestrele săriră înspre afară, draperiile umflându-se, deși era o după-amiază rece de noiembrie. Apoi au încetat să se mai umfle. Draperiile nu erau acolo noaptea trecută, zise scriitorul. Nu le recunoști? întrebă scriitorul. Amintește-ți. Curentul de aer zbârnâi deasupra noastră și sunetul vag al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
continuau să pâlpâie în timp ce se roteau. Încuietorile ferestrelor din camera de zi produceau un soi de pârâit. Altă pârâitură și ferestrele săriră înspre afară, draperiile umflându-se, deși era o după-amiază rece de noiembrie. Apoi au încetat să se mai umfle. Draperiile nu erau acolo noaptea trecută, zise scriitorul. Nu le recunoști? întrebă scriitorul. Amintește-ți. Curentul de aer zbârnâi deasupra noastră și sunetul vag al unui fel de puls rezonă în toată casa. Pulsul persista. Se auzea prin pereți și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Porțiunea inferioară a lui Terby atârna afară din câine, alunecând încet în cavitate, ondulând în așa fel încât să pătrundă mai ușor. Înghețasem. Îmi amintesc că întinsesem instinctiv mâna spre pintenii păpușii care dispăruse, făcând ca burta câinelui să se umfle, apoi să se destindă. Victor vomită din nou, în liniște. Totul rămase nemișcat preț de o clipă. Apoi câinele intră în convulsii. Deja începusem să mă îndepărtez încet de câine. Dar în timp ce o făceam, Victor - sau altceva - băgă de seamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în sus, apropiindu-se de mine, rânjea. Am început să dau din picioare în direcția lui, gâfâind, târându-mă în sus pe spate. Câinele se opri. Câinele își ridică din nou capul și începu să urle. Globii oculari i se umflară în așa hal încât îi fură expulzați afară din orbite, atârnând de-o parte și alta a botului, de cozile lor. Sângele începu să-i curgă prin găurile căscate, înecându-i fața, pătându-i dinții cu roșu. Avea acum ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fel de a-și pune o mină serioasă, vorbind despre lucruri rizibile, ceea ce sporește comicul întregii situații. Ca atunci când îi caracterizează pe unii colegi de-ai noștri - Nicola Lecca, de exemplu, „băiatul mamei”, din Sardinia, sau Anastasis, grecul arogant, „balonul umflat”. Pe scurt: o femeie adorabilă. Îi spun că poate venim să cerem azil politic în Elveția - ea aprobă. Știm că nu vom avea probleme cu ea. Mai greu cu autoritățile de la Berna. Îl ironizează pe Adrian Popescu, a cărui cucernicie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fel. De fapt, nu știu cât de mult mi-ar fi surâs o ieșire în larg pe o asemenea vreme. Suntem într-un loc izolat, marea își rostogolește valurile furioasă, sub un cer de ametist, prevestitor de furtună. Vântul puternic și rece umflă balonzaidele prietenelor noastre letone și umbrelele deschise în așteptarea ploii, care poate reîncepe în orice moment. În dreapta, pe un promontoriu, zăresc un turn înalt cu far, acum stins, martorul tăcut al unor nesfârșite despărțiri, și, nu știu de ce, mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
occidental. Poate că maniheismul nostru nu-i decât o viclenie a ego-ului, o atitudine inspirată din vanitate. În loc să lase lucrurile să curgă, să se facă și să se desfacă, așa ca la asiatici, fanfaronul intervenționist simplifică lucrurile ca să-și poată umfla mușchii în public. Lăudărosul își atribuie puterea de a influența mersul lucrurilor într-un sens sau în altul (dovada că poți s-o faci este că te simți dator etc.) Binele și Răul se pot interverti, n-are nicio importanță
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
află într-o perfectă corelație. Printre "previziunile romantice" care nu rezistă unei călătorii în "Palestina" făcând excursia la fel de redutabilă ca un foraj în adâncurile scoarței sau ca o ascesiune spre slăvile năzuințelor omului sunt și câteva foarte contemporane, fiecare epocă umflând bășica după stilul și puterile sale. În acest moment, am dori să asistăm la o coabitare a zeilor, pentru o liberă și sănătoasă concurență. Barajele de sârmă ghimpată ne readuc la realitate: concurență înseamnă război. Suntem obișnuiți să vedem în
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pe care o tiranizează. Bănuiește că femeia a trăit cu boierul, stăpânul moșiei de 1400 de fălci? Bănuiește, se încredințează și ucide pe boier? Nu știu. Dar boierul a fost găsit ucis..." Pe fundal analog alt proiect narativ; apa Siretului umflat de ploi aduce o moară "ș-o morăriță frumoasă, tânără și văduvă, cu tatăl ei", morarul; dragoste între morăriță și pândarul Halmului; imixtiunea boierului. Început în 1915, romanul Venea o moară pe Siret va fi reluat și încheiat după opt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
oameni, undeva pe drum; hârâitul unei țărci, țârâitul unor vrăbii, strigătul ascuțit și cam răgușit al cap-în-torturei... Un zvon prelung ca într-o somnie, zvon domol, dulce de pace mă împresoară, și vântul crește încet-încet, din când în când, își umflă parcă în răstimpuri adierele moi. Iunie 1906 LA MĂNĂSTIREA RÂȘCA [Poveștile lui Piticariu] Seara târziu arhimandritul Piticariu ne vorbește despre Ilie Răcoare care vrea să se facă călugăr. Starețul (un fel de haiduc în rantie) îl strânge de mână de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
era acolo un cioban de care toți se temeau: că el singur ridicase un butuc de fag, o curmătură, pe care zece oameni nu putuseră s-o clintească. Și cum se tot răcăduia și nu voia să mă asculte, am umflat parul de la cazan, l-am pleznit la cap și l-am culcat la pământ. Și nu m-am mulțămit cu atât: l-am pisat pân-ce m-am hrănit. După aceia l-am învălit tot în pâne muiată în rachiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pierd în ceață, întăiu ușoară ca un fum, apoi tot mai deasă. Din sat de la Oprișeni vin lătrături întărâtate de câni; țărci în crâng se chiamă cu țipete aspre. Clopotul de la biserică sună un timp. Și cum vântul crește, se umflă prin copaci și prin crâng, zgomotele împrejurimilor parcă tac, și rămâne numai sunetul de ape în răscoală a vântului toamnei. 11 August 1906 ["LUNGI CONCENTRĂRI"]* [Tabăra de la Șipote] 11 aug.-4 sept. Patru zile de marș spre tabăra Șipote, prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de vijelie, și o ploae viforoasă se năpustește. La adăpostul nostru, sub hambare, ne învelim în pelerine, cu glume, cu râsete pe când flăcăii regimentului, în goană își caută pretutindeni adăpost, pe când ploaea se învălue în lungi șuvițe resfirate, pe când vântul umflă girezile de grâu din apropiere, și le spulberă crestele ca pe niște capete îngrozite, cu părul vâlvoiu. Pe ploae mergem înainte, culegând cu cizmele tot noroiul drumurilor fără prund. La satul Plugari, prin umezeală, prin ploae, soldații intră prin ogrăzile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Pocuția cu Bogdan, Ștefan Vodă găzduește pe vreme rea la un gospodar la poalele muntelui. Gospodarul nu-l cunoaște; se tângue pentru durerile lui și Vodă aduce alinare tot fără să se afle cine-i, decât mai târziu. Furtuna își umflă vocea grozavă Nour zdrențuit de vânt Un uragan negru năvăli asupra codrilor Un cimpoeș cânta în sat la Rădășeni Cum au trecut tatarii în ziua patra de Paști pe deasupra gropii Rădășenilor fără să vadă satul, și deatuncea ziua aceia se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
oameni ai lumii obișnuite; nu mi-aș fi putut închipui că e un prinț bisericesc; vedeam numai că e un cleric; și cu toate acestea era "ein excelenz", cum mi-a comunicat gazda mea, d-na Menzel. Puțintel cam prea umflat în cărnurile-i moi, cu obraji umflați și cu nasul fără nobleță, roșcovan și cu ochii șterși, cu părul cărunt tuns scurt, intra cu o salutare ușoară și foarte binevoitoare, trecea la locul lui de lângă fereastră, unde sta singur; înainte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
îmi răspunde. Atunci primește încă o hârtiuță de douăzeci-și-cinci de lei cu stema Republicii. Mulțam frumos, îmi răspunde ea. Și să-mi mai zici încă o cântare care să-mi placă și mai mult. Cânt bucuroasă, râde ea. Și își umflă iarăși harmonica și începe iar, pecum paserea. Beau iar un pahar și chiar două cât îi ține viersul. Și când stă, iar o chem: Poftesc să bei măcar o picătură cu mine, zic; iar dacă faci semn cu fruntea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
înainte de moartea lui, iarnă grea și foarte aspră, cum nu fusese niciodată. Iar în timpul verii au fost ploi mari și revărsare de ape și înecuri din pricina apelor mari.” Wapowski scria și el că în lunile martie și aprilie „râurile se umflară de ploile cele multe și ieșiră din albiilor lor, cum nu se pomenise până atunci; și nu mult după aceea muri Ștefan, palatinul Moldovei, slăbit de bătrânețe și de podagră. Ungurii și polonii se temeau că, după moartea domnului, turcii
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Istorie, îmi spunea după 1990, când începe opera de demitizare a istoriei noastre, ceea ce este, în cele mai multe cazuri, o operă de mistificare, că Dlugosz a exagerat cu laudele aduse lui Ștefan. L-am întrebat pe ce se bazează. Și-a umflat pieptul: adică știu eu, nu e nevoie să-mi spună altul. Și acum, să vedem, ce interes avea Dlugosz să îl laude pe Ștefan cel Mare ? Este cel mai mare cronicar polon din secolul al XV-lea; îl interesa deci
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
la jumătate de cale,/ S-a-ntâlnit cu lupu/ Șî lupoaica,/ Ursu și ursoaia,/ Potcoiu și potcoaica,/ În brațe l-au luat,/ În car l-au aruncat,/ Caru a prins a scârțâi,/ Boii a boncălui,/ Balauri a șuiera/ Și Ion a se umfla” (Covasna - Iași). Dinamica intensă a versurilor de 4-8 silabe corespunde unei agresiuni puternice a elementelor distructive, a căror imagine se hiperbolizează prin acumulările de apelative. Cuvântul are aici două funcții, pe două niveluri ale funcționalității: prima este a exorcizării prin
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pe care o moșesc nunii”. La nivelul expresiei poetice funcția rituală a nașului este sugerată de un portret hiperbolizant: „Dar nunul cel mare/ Cu grija-n spinare,/Călare pe-on cal/ Ca un Ducipal/ Se ridică în scări/ Și se umflă în nări,/ Făcu ochii roată/ Peste oștirea toată” (Cașin - Bacău). El este singurul care poate „citi” nivelul cel mai avansat al însemnelor, statutul divin al miresei fiind culmea spirituală a fecioarei nubile: „Atunci unii ziceau că-i urmă de căprioară
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
al Școlii normale "Vasile Lupu" din Iași. Deși a frecventat doi ani, n-a reușit să promoveze în clasa a II-a absentând la școală din lipsa unui pod care să permită copiilor din Bogata să treacă râul Moldova, deseori umflat de ape. Din acest motiv la 1896, părinții l-au înscris la Școala primară nr. 1 din Fălticeni, unde a studiat între 1896 și 1900, devenind în fiecare an premiantul clasei. Ceea ce a însemnat mult pentru tânărul Rădășanu, școala oferindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
lui Edmund Vișec a murit cu amândouă picioarele tăiate de tren în chinuri groaznice, ea care a fost un odor de gospodină, de hărnicie și cumințenie. Și el mâncând niște conserve de Paște s-a intoxicat și i s-au umflat picioarele foarte tare și a murit intoxicat, el care a fost un om de mare bunătate și mare modestie. Și așa s-a stins familia lui Edmund Vișec și a Mariei, doi soți care ne-au primit și omenit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]