KorAP: Find »[drukola/base=vârî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...142 143 144 ...146 >

3,626 matches

Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397

că sălbaticul indian Tashtego slăbise, într-o clipă de neglijență, parîma uriașului palanc de care atîrna capul cașalotului și pe care o ținea cu o singură mînă, fie că locul unde stătea era prea lunecos, fie că Diavolul însuși își vîrîse coada, fără a-și motiva intențiile - fapt este că, deodată, în vreme ce a optzecea sau nouăzecea găleată ieșea, bolborosind, din poloboc, sărmanul Tashtego căzu cu capul în jos, ca o găleată într-un puț, în adîncurile acestui uriaș poloboc de Heidelberg

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
arăta prea grozav. Cum se desfășurase oare această nobilă operațiune de salvare? Scufundîndu-se după capul ce cobora încet în apă, Queequeg îl crestase cu sabia-i ascuțită, pentru a face o gaură mare la temelia lui; apoi, lepădînd sabia, își vîrîse brațul lung în gaură și-l scosese astfel pe bietul Tashtego, ținîndu-l de chică. Queequeg ne mărturisi că, la primul sondaj, nimerise peste un picior; dîndu-și seama că, într-o asemenea poziție, indianul ar fi putut s-o pățească, Queequeg

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
mers ca să zic așa, îndemînatica operație. Dacă Tashtego ar fi pierit în adîncurile acelui cap, ar fi avut o moarte foarte aleasă, căci s-ar fi sufocat în miezul alb și parfumat al celui mai gingaș spermanțet; ar fi fost vîrît în sicriu și înmormîntat în sfînta sfintelor, în tainița cea mai secretă a balenei. Cu o asemenea moarte nu s-ar putea asemui decît încîntătorul sfîrșit al unui apicultor din Ohio care, căutînd miere în scorbura unui copac, a dat

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
trestie și de vîjîitul lăncii își bate joc“... Aceasta să fie oare creatura? Chiar ea? Pe semne că profețiile nu se împlinesc totdeauna, căci leviatanul acesta, cu coada tare ca o mie de coapse, se dăduse la fund ca să-și vîre capul sub munții de apă, spre a și-l feri de lăncile oamenilor de pe Pequod! în razele piezișe ale acelei după-amiezi, umbrele proiectate de cele trei ambarcațiuni pe fața apei trebuie să fi fost destul de lungi și de late ca să

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
plutind mai ușoară decît fusese în viață. Motivul e evident: înăuntrul ei se formează gaze, care-o fac să se umfle peste măsură, ca un soi de balon animal. Atunci, nici măcar un vas de război n-ar putea s-o vîre la fund. în vînătoarea de balene practicată pe lîngă țărm, în golfurile Noii Zeelande, cînd o „balenă normală“ dă semne că se scufundă, oamenii o leagă de un fel de geamanduri prinse în parîme extrem de lungi, ca s-o poată

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
soare vreo adîncitură plină cu apă de ploaie. Nu e întotdeauna prudent să te arăți din cale afară de curios în privința naturii precise a jetului de balenă; vînătorul care și-ar apropia prea mult fața de acest jet și și-ar vîrî nasul în el, ar putea s-o pățească. La fîntîna asta nu te poți duce cu un ulcior, ca să-l umpli și să pleci apoi cu el. Căci așa cum se întîmplă adesea, la cea mai mică atingere cu marginile aburoase

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
de apă pentru ani și ani de zile - apă curată și bună, din Nantucket, pe care nantucketezul aflat într-o expediție de trei ani pe Oceanul Pacific, preferă s-o bea, în locul lichidului sălciu scos din rîurile peruviene sau indiene și vîrît în butoaie aduse deunăzi cu pluta. Iată de ce, în vreme ce alte corăbii, care pornesc spre China de la New York și se întorc pe aceeași rută, fac popas în vreo douăzeci de porturi, balenierele pot să rămînă în tot acest timp pe mare

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
doamnele pricinuiesc adesea cele mai teribile dueluri între admiratorii lor rivali, balenele sînt uneori cauza unor lupte pe viață și pe moarte, între bărbătușii ce le îndrăgesc. Aceștia se duelează cu lungile lor fălci inferioare, ajungînd uneori să și le vîre una într-alta; ei luptă astfel pentru supremație, întocmai ca niște elani care-și încrucișează coarnele. Mulți dintre masculii capturați au pe trup cicatrice adînci rămase de pe urma acestor bătălii - capete crestate, dinți sparți, aripi ciuntite și, uneori, chiar guri strîmbate

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
și strigă: Ă Nu, domnule, n-a văzut-o! Ahab se retrase atunci, iar Stubb se întoarse la corabia franceză. Băgă de seamă acum că omul din Guernesey, care coborîse între timp printre lanțuri, cu o sapă în mînă, își vîrîse nasul într-un fel de săculeț. Ă Ce-i cu nasul dumitale? îi strigă Stubb. E spart? Ă Mai bine mi l-aș fi spart sau nu l-aș mai fi avut deloc, răspunse omul din Guernesey, care nu părea

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
bine dispuși. Nasurile lor se înălțau spre cer aidoma unor școndruri. Cînd și cînd, unii dintre ei încetau lucrul și se cățărau pe catarge, ca să respire puțin aer curat. Alții, socotind pe semne că riscă să se îmbolnăvească de ciumă, vîrau cîte o cîrpă în găleata cu catran și o duceau mereu la nas. Alții, în sfîrșit, pufăiau de zor din lulelele lor, cu imameaua retezată, încît fumul acestora le umplea mereu nările. Stubb rămase uluit de strigătele și înjurăturile ce

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
potriveau de minune cu planul lui; de aceea, se întoarse la omul din Guernesey și stătu puțin de vorbă cu el. în cursul acestei conversații, secundul străin își mărturisi disprețul față de căpitanul său, un individ îngîmfat și ignorant, care-i vîrîse pe toți într-o treabă pe cît de neplăcută, pe atît de nefolositoare. Iscodindu-l cu grijă, Stubb își mai dădu seama că omul din Guernesey nu avea nici cea mai vagă bănuială în legătură cu ambra. De aceea nu pomeni nimic

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
rîu se varsă într-altul, fără a-și amesteca, un timp, apele. Ă Am găsit, am găsit! exclamă Stubb, încîntat, izbind în ceva ascuns în regiunile subterane ale cadavrului. O pungă întreagă, o pungă întreagă! Lăsînd din mînă sapa, își vîrî amîndouă mîinile în deschizătură și scoase de acolo două gogoloașe dintr-o substanță foarte parfumată și unsuroasă, care semăna cu săpunul din Windsor sau cu o brînză veche și grasă. Substanța asta de un galben cenușiu, care putea fi lesne

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
în urmă. Căci vînătorii aceia nu fierbeau pe atunci, cum nu fierb nici acum, grăsimea chiar pe mare, așa cum se procedează și s-a procedat întotdeauna pe balenierele din Mările Sudului - ci taie această grăsime în bucățele, pe care le vîră în niște butoaie mari și le aduc așa în patrie; durata scurtă a sezonului de vînătoare în acele mări glaciare, precum și violența furtunilor neprevăzute la care sînt expuse corăbiile lor, fac cu neputință orice alt procedeu. Urmarea este că, la

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
nu tocmai plăcută. Cu totul altfel se petrec lucrurile pe balenierele din Mările Sudului care, într-o expediție ce durează poate patru ani, nu pierd nici cincizeci de zile cu fierberea grăsimii strînse în calele lor; uleiul astfel obținut e vîrît în butoaie, ajungînd aproape inodor. Adevărul este că, fie vii, fie moarte, balenele nu sînt niște ființe răumirositoare, dacă sînt supuse unui tratament corespunzător; iar vînătorii de balene nu pot fi recunoscuți după miros, așa cum oamenii din Evul Mediu pretindeau

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
în plăcerile patului și ale mesei, în focul căminului, în căldura patriei. Acum, după ce am înțeles asta, sînt gata să frămînt în vecii vecilor spermanțetul. Uneori, noaptea, îmi apar în vis lungi șiruri de îngeri, mișcîndu-se în paradis cu mîinile vîrîte în cîte o amforă de spermanțet. * în legătură cu spermanțetul, se cuvine să vorbim și de alte substanțe, înrudite cu el și a căror extragere face parte din pregătirile pentru fierberea grăsimii de cașalot. Să vorbim mai întîi despre așa-numitul „cal

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
urmă o atîrnă la uscat, în greement; nu după multă vreme o dă jos și, după ce taie o bucată lungă de vreo trei picioare dinspre vîrful ei ascuțit, face la celălalt capăt două găuri în chip de mîneci și se vîră el însuși înăuntru. Iată-l pe „tocătorul“ nostru îmbrăcat în veșmîntul clasic al cinului său, veșmînt păstrat din vremuri imemoriale, care va fi unica lui protecție în timp ce va oficia slujba specială ce-i revine. Aceasta constă în tocarea bucăților de

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
vele, pentru a se abate asupra fregatelor turcești și a le mistui. După scoaterea lui de pe cazane, capacul fusese așezat în fața lor, ca un paravan imens. Cocoțați pe capac, harponiștii păgîni, care sînt întotdeauna ochiștii balenierelor, își proiectau siluetele drăcești vîrînd cu niște furci enorme hartane de grăsime sfîrîitoare în cazanele încinse sau zgîndărind focul de dedesubt pînă ce flăcările țîșneau aidoma unor șerpi prin porțile cuptoarelor, gata-gata să-i muște de picioare. Fumul se ridica în nori negri. La fiece

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
lilieci, eu sînt un corb, mai ales cînd mă cațăr pe bradul ăla, pînă-n vîrf. Cra, cra, cra! Nu-s oare un corb? Dar unde-i sperietoarea? Uite-o! Două ciolane înfipte în cracii unui pantalon vechi și alte două vîrîte în mînecile unei haine ponosite. „Mă întreb dacă nu cumva despre mine vorbește?! Frumos compliment! Bietul băiat! îmi vine să mă spînzur! Pînă una-alta, mă duc de-aici, îl părăsesc pe Pip. Pe ceilalți, pot să-i rabd, căci

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
o zi-două înainte, o balenă remorcată lîngă bordul ei, așa că palancul cel mare încă nu fusese demontat; enormul cîrlig pentru prins grăsime, care continua să atîrne, curat și uscat acum, fu coborît grabnic spre Ahab. Acesta, pricepînd numaidecît situația, își vîrî coapsa unicului picior teafăr în curbura cârligului îera ca și cum ar fi stat în palma unei ancore sau în furca unui măr), dădu semnalul cuvenit și, agățîndu-se bine, începu să tragă el însuși de capătul liber al parîmei, pentru a ajuta

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
și boschete umbroase. în curînd, însă, sfoara mi s-a terminat; urmînd-o în sens invers, am ieșit din labirint afară. înăuntru nu văzusem nimic viu - numai și numai oase. Tăindu-mi o nuia verde în chip de măsurătoare, m-am vîrît din nou în schelet. Printr-o gaură măruntă cît un vîrf de săgeată, preoții mă văzură că măsor altitudinea ultimei coaste și strigară către mine: Ă Cutezi să-l măsori pe dumnezeul nostru? Asta-i treaba noastră! Ă Bine, cinstiților

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
de fier și de lemn, de diferite mărimi. Tejgheaua asta era fixată întotdeauna îafară de perioadele cînd vasul remorca vreo balenă) de-a curmezișul punții, în spatele cazanelor. Vreo cavilă era cumva prea mare ca să încapă în locașul ei? dulgherul o vîra într-una din menghinile acelea veșnic pregătite și o răzuia numaidecît. Vreo pasăre cu penetul ciudat se rătăcea cumva la bord și era prinsă? dulgherul lua niște „balene“ bine șlefuite și o șarpantă din os de cașalot și meșterea o

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
și o șarpantă din os de cașalot și meșterea o colivie ca o pagodă. Un vîslaș își scrîntea mîna? dulgherul îi mitocosea o alifie calmantă. Stubb își exprima dorința ca vîslele din ambarcațiunea lui să aibe stele roșii pe ele? vîrînd toate ramele în marea lui menghină de lemn, dulgherul îi oferea de îndată acea constelație. Vreunui marinar îi venea chef să poarte cercei din os de rechin? dulgherul îi sfredelea loburile urechilor. Pe-un alt marinar îl apuca durerea de

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
durerea de dinți? Dulgherul își scotea cleștele și, izbind cu pumnul în tejghea, îi poruncea marinarului să se așeze acolo; nenorocitul se mișca bineînțeles înainte de terminarea operației și, atunci, învîrtind mînerul menghinei de lemn, dulgherul îi făcea semn să-și vîre falca acolo, dacă voia să-i scoată măseaua. Și astfel, dulgherul era gata la orice și făcea toate lucrurile cu o indiferență egală și fără nici un respect pentru nimeni. Pentru el, dinții erau niște cioburi de fildeș, capetele niște bile

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
mediocră. Iată unul. Nu, mie îmi trebuie un felinar! „Aha, vasăzică asta vrea!“... Ă Iată două felinare, domnule căpitan, mie îmi ajunge unul singur... Ă De ce-mi scoți ochii, omule, cu lampa asta bună de prins hoții? O lumină vîrîtă în ochi e mai rea decît un pistol. Ă Credeam că vorbiți cu dulgherul, domnule căpitan. Ă Cu dulgherul? A, nu... Adică... Faci o treabă foarte curată și, aș putea spune, extrem de nobilă, dulgherule. Sau te pomenești c-ai prefera

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
îi povesti că, la Nantucket, văzuse din întîmplare niște bărcuțe făcute dintr-un lemn negricios, asemănător cu lemnul bogat din care se meștereau armele pe insula lui natală și aflase că toți vînătorii de balene care mureau la Nantucket erau vîrîți în bărcuțele acelea; ideea de a fi vîrît într-un astfel de sicriu îi plăcuse foarte mult, căci îi aducea aminte de obiceiul compatrioților lui care, după ce îmbălsămau vreun războinic mort, îl puneau într-o pirogă, pe care-o lăsau

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]