KorAP: Find »[drukola/base=vreo & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...142 143 144 ...200 >

4,976 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

că, de altfel, toți medicii s-au prăpădit În munca asta pe care au avut-o. Era munca cea mai periculoasă, erau cei mai periclitați, erau băgați În păduchi, În tot ce vreți... Noi, când am venit În Murafa, erau vreo 6-8 medici - la plecare n-au mai fost decât doi: tata și Încă unul... Toți muriseră? Toți au murit. Asta era munca cea mai grea, pentru că toți au intrat În contact cu păduchele ăsta de tifos, apoi celălalt tifos, de la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
În casă cineva, dar Încetul cu Încetul ne-am reluat casa Înapoi În totalitate. Bineînțeles că toate lucrurile de valoare lipseau, dar casa exista. Din familia dumneavoastră cam câți s-au Întors? Am fost foarte mulți deportați. Ne-am Întors vreo 6-7 persoane din 30-35, dintre care unchiul a murit imediat după ce ne-am Întors și am rămas noi patru și mătușa cu verișoara... Era o familie mare cu mulți unchi, veri, verișoare... Știați de acolo că au murit? Da, știam

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
aprobase să fie aduși În țară numai copii orfani de ambii părinți până la vârsta de 12 ani. Acești copii repatriați au fost iarăși Împărțiți În orfelinate Înființate de Comunitatea Evreiască: unul În Fălticeni și altul la Rădăuți... După un timp, vreo câteva săptămâni, cred, Îngrijitoarele orfelinatului l-au condus prin spatele caselor pe un domn din Fălticeni care-și căuta nepoata: eu eram... — Unchiul nu fusese deportat? — Nu. El era din Fălticeni. — De unde aflase de dumneavoastră? — De la o altă fetiță, care

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
rasiale, și timp de doi ani am făcut studii În particular, am Învățat și am dat niște examene, În clasele a V-a și a VI-a de liceu... — La Suceava era o comunitate evreiască mare? — Era o comunitate mare, vreo 6.000 de persoane, poate chiar mai mult. În toată Suceava erau vreo 15.000, evrei care reprezentau o comunitate mare... — Dumneavoastră locuiați Într-un cartier evreiesc? — Nu, noi am locuit Într-un cartier armenesc - era Strada Armenească... — Care erau

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
și am dat niște examene, În clasele a V-a și a VI-a de liceu... — La Suceava era o comunitate evreiască mare? — Era o comunitate mare, vreo 6.000 de persoane, poate chiar mai mult. În toată Suceava erau vreo 15.000, evrei care reprezentau o comunitate mare... — Dumneavoastră locuiați Într-un cartier evreiesc? — Nu, noi am locuit Într-un cartier armenesc - era Strada Armenească... — Care erau relațiile Între diversele etnii În oraș? — Erau bune. Până când au venit legionarii la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Și noi am știut că așa au procedat chiar la Djurin: au tras În evreii care s-au ascuns Într-un beci. Și fetița proprietăresei noastre avea niște bube mari pe picioare, că au stat ascunși În beci: copilul avea vreo doi-trei ani și se Îmbolnăvise. Iar fiul lor, Iani, a fost bătut nu știu de cine, fiindcă a vrut să meargă la o bunică În alt orășel și nu avea voie să iasă; și după bătaia asta, când s-a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dacă nu coborâm În sat nu mai ajungem la următorul popas... Și cu mare spaimă și cu grijă am făcut acești kilometri și am ajuns la doamna aceasta, Treitman Îi spunea, o evreică localnică. Când ne-a văzut că eram vreo 15-16 oameni, ne-a zis: „Ce, vă bateți joc de mine? Eu am două fete și am doar două camere - pot să vă dau o cameră vouă și În una stau eu cu fetele”... Și a Început mama să plângă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de la noi. Cert este că a supraviețuit... La urmă știu că parcă lucra la o cofetărie. Adică vreau să spun că lucruri care nu pot fi descrise și care În literatură par aberante, totuși viața reală le confirma... Deci rămăseserăți vreo 12 persoane În două camere? Am rămas numai 9... Nu mai vreau să insist asupra acelei ierni, care efectiv a decimat populația... Poate merită să amintesc aici un caz... Spuneam că tata era ateu și, mergând la un vecin care

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
minte să fi avut legături cu autoritățile rusești. Am știut adresa rudelor noastre, tatăl meu Îi contactase dinainte și am intrat direct Într-o casă de oameni unde, apucându-mă să mănânc, m-am Îmbolnăvit și am fost foarte bolnavă vreo două săptămâni... Fiindcă ați mâncat mâncare normală... Fiindcă am mâncat mâncare normală, eu fiind obișnuită să mănânc altceva... Am Înțeles că au fost cazuri când chiar au murit oameni din cauza aceasta... Da, au fost cazuri când oamenii au murit, pentru că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
la Herța chiar că au fost luați pe nepregătite... Familia dumneavoastră era religioasă? Nu aș putea spune că era religioasă, dar sâmbăta o țineau - adică nu se duceau ca toți cei religioși, În fiecare dimineață, la rugăciune. În Herța erau vreo 10 sinagogi și o singură biserică ortodoxă - era biserica de lângă conacul pictorului Artur Verona; țin minte foarte bine unde era fiindcă, elevi fiind, eram duși cu clasa la biserică... Biserica ortodoxă era o biserică frumoasă, bine Întreținută, așa o țin

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dați seama... Și, fără nici un fel de judecată, fără nici un fel de probleme au fost Împușcați - În două locuri... Cei mai mulți, cred că o sută, o sută și ceva, au fost Împușcați lângă o moară, pe malul unei gârle, iar ceilalți, vreo 30-50 - Într-o curte... Chiar după aceea am aflat că o fetiță nici nu murise și au Îngropat-o de vie! În gropi comune? În gropi comune. Bineînțeles că acum mai există ceva pe acele gropi, un semn, mi s-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Pentru că aveau niște uscătorii fără pereți, dar acoperite, unde se puneau cărămizile pentru uscare și astea erau foarte bune - foarte bune Între ghilimele - pentru cazarea celor adunați În ghetouri. Eu cu familia am ajuns Într-o casă - una dintre cele vreo 4 case care au intrat În perimetrul ghetoului și au fost evacuate - și am fost cazați acolo, Într-o casă cu cameră, bucătărie și un grajd, cam 10 familii. Vă dați seama cam În ce situație eram - și am fost

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dat jos din vagon o femeie cu un copil În brațe, o femeie tânără și o femeie mai În vârstă, poate că era bunica, sau poate că nu, dar unul dintre băieții ăștia din Sonder Kommando a smuls copilul, avea vreo 6-7 luni, și l-a pus În mâinile bătrânei. Asta a Început să țipe și atunci au luat-o și au Împins-o În rând, să meargă mai departe. Cu acest gest - noi am spus că e un dur, cum

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
matur, după lagăr, și mama, săraca, nu mai era. Ați spus că În ghetoul din Reghin era un sistem de tortură. Cine erau cei care Îndeplineau această „muncă”? Erau jandarmi unguri civili. Mă rog, nu știam ce grade aveau - erau vreo patru inși care, când veneau În ghetou, toată lumea tremura de frică. Au fost luați cei care s-a presupus că au ascuns bijuterii. Care era atmosfera În vagonul de marfă cu care ați fost duși de la Reghin? Era o atmosferă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
care au scăpat și nu au fost acolo au făcut tot posibilul ca eu să mă refac. Și după ce a venit tata și cu fratele meu... Cât timp i-ați așteptat? Trei săptămâni. Mă duceam... În prima săptămână Încă nu - vreo două săptămâni am ieșit. Apoi tatăl meu a spus că are o soră care trăiește cu toată familia. Întâi a spus că vrea să meargă În satul acela unde este Înmormântată mama lui și atunci ne-am dus la Lincani

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
asta, că și notele nu se dădeau pe merit, ci se uitau cine ești, și tot așa. Colegii erau destul de buni - nu pot să spun că au făcut prea mare diferență, dar noi ne-am ținut Împreună; eram, În clasă, vreo 6-7 evrei, am Învățat bine, știam că trebuie să Învățăm, că altfel... Se știa ceva despre ce se va Întâmpla, erau zvonuri despre deportare, familia dumneavoastră știa ceva? Zvonuri erau, dar nu prea am crezut În ele: am fost optimiști

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
adevăr au venit să lucreze. Ele n-au fost În Auschwitz, ci din ’43 au stat acolo, În lagăr. Erau fete tinere... De exemplu, erau fete care fuseseră aduse În lagăr la vârsta de 13 ani și lucrau acolo. Erau vreo 3 fabrici În localitatea asta și ele lucrau acolo ca muncitoare. Nu erau tunse și purtau Încă straiele lor de acasă. Așa că atunci când a venit Mengele În lagărul aceasta eram numai 10 fete care am fost și la Auschwitz și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
a murit mama. E scrisă de un medic din Oradea, care a fost asistentul lui Mengele, la Auschwitz. Pe asta am citit-o, o singură carte - era destul cât pătimisem. Acolo, la Ravensbruck, lângă mine era una foarte drăguță, avea vreo patru-cinci pulovere și când a văzut cât de „aranjată” sunt mi-a dat și mie unul. Dar Înainte s-a uitat dacă are păduchi. N-avusesem până atunci nimic, dar În pulover cred că erau. Deja fusesem separată de toate

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
frați? Una murise, doi au murit Înainte de nașterea mea și unul a murit când aveam 12 ani. Deci sub cerul liber, că puținele locuri acoperite erau, ocupate de bogătași, de oameni mai Înstăriți. Ce-am putut lua cu noi erau vreo cinci kilograme de făină, niște conserve, două-trei cearșafuri, patru perne micuțe... Am luat o bucată de lemn ca să suspendăm ceva deasupra noastră, că noaptea era frig. Și acolo am stat Într-o mizerie totală, fără mâncare, chiar fără apă... Am

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Îmi aducea apă fiartă. Peste cinci zile au intrat armatele engleze și americane. Am auzit mitraliere, SS-iștii au luat-o la fugă spre cazarma lor... Cei care puteau să se miște au Început să fugă după SS-iști - fugeau vreo 20.000 de oameni din cei 40.000 câți eram acolo. Pe unii Îi mai Împușcau SS-iștii, dar nu puteau să-i Împuște pe toți: au prins SS-iști și i-au tăiat bucățele. Din durerea aceea pe care

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nu poți ieși la plimbare seara că te jefuiește cineva, cu drogurile, cu alcoolul, că am văzut acolo oameni de mare clasă, profesori, artiști... alcoolici, ca niște porci. Am auzit la televizor, În fiecare zi 600-700 de crime În New York, vreo 10.000 de jafuri și spargeri... Nu, nu-mi place America”. A spus: „Asta Înțeleg, căci nici mie nu-mi place, dar nu mai am Încotro”. Dar când mergeam În Europa, ne-a trimis de fiecare dată câteva sute de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
În fiecare zi ieșeau câte trei-patru căruțe cu cadavre trase de oameni, pentru Îngropat la un cimitir. În cartea doctorului Molnar din Oradea e semnalat locul unde era cimitirul. Este o hartă. Din dispozitivul ăsta de Kommando Kaufering, care Îngloba vreo 11 lagăre, anumite lagăre erau numai pentru bolnavi: toți bolnavii de tifos, mai ales, dar și alte boli. Care nu mai putea lucra era transportat acolo. La Toplița trăiește Lucaci Petru, care a fost În lagărul numărul III din Kaufering

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
luat haine civile. Mai mici, mai mari, depinde. Și eu am apucat haine civile, poate a fost un avantaj. Ați auzit de Lustig - el era lângă noi. Fratele lui Lustig, la fel. Ei s-au Îmbrăcat În haine vărgate. Eram vreo 11 copii care au luat haine civile, pentru că nu am apucat haine vărgate. Nu că am vrut noi, a fost și un noroc. Toți care au avut haine civile nu au fost tatuați cu numărul de lagăr - nouă ne-au

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Auschwitz și Mauthausen am fost În lagărul F, nu știu dacă v-am spus. Era lagăr de exterminare, unde au fost Închiși social-democrații sau așa ceva, cei care au pus la cale complotul Împotriva lui Hitler, unde, În fiecare zi, erau vreo mie și ceva, erau foarte bine Închiși. Era o baracă metalică, o ușă, am văzut când am făcut curățenie. În fiecare zi erau scoși unu’ la doi, Îi spinteca În fața celorlalți cu baioneta, ca să vadă că așa vor păți. Trebuia

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de volți. Am văzut oameni care doar Încercau să se apropie și se vedeau fascicole de curent și cădeau acolo. Cine Încerca să-l scoată de acolo era și el carbonizat, și celălalt, și altul era carbonizat, până se făceau vreo 5-6 metri de la sârma ghimpată și de la primul om care a fost carbonizat. Curentul trecea foarte rapid, erau niște canale În jurul sârmei ghimpate. La Mauthausen șefi erau criminalii, toți aveau triunghi mov. Foarte mulți evrei din Mauthausen au fost executați

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]