5,438 matches
-
benzi de magnetofon. Și ca să le putem recicla, să putem înregistra din nou pe ele, trebuia musai să transcriem repede totul, ca să le eliberăm. Ce muncă ! Ce muncă ! Bătrînelul furios ne deschise o ușă spre un fel de magazie unde zăceau unele peste altele, stivuite, cu un fel de furie încă vizibilă, vreo zece magnetofoane mari, probabil de fabricație sovietică. Pe unele rămăseră fixate rolele din plastic, dar benzile fuseseră probabil scoase și distruse. Poftim, și astea sunt de vînzare dacă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
soiul de nimicuri de fată. Cutii de pudră numeroase, unele desfundate, flacoane de apă de Colonia destupate erau aruncate în dezordine pe masa de toaletă, ca într-o cabină de actriță, dovedind graba cu care Otilia le mânuia. Rochii, pălării zăceau pe fotolii, pantofi pe sub masă, jurnale de modă franțuzești mai peste tot, amestecate cu note muzicale pentru pianoforte. Pe un fotoliu se găsea un morman de cărți, cele mai multe nemțești, dar și romane franțuzești din colecția Calmann-Lévy, ilustrată și cartonată. Deasupra
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
asta, cică-se, le ajuta la urlat). Și dacă, să zicem, se urca două soprane în același tramvai, respectivul mijloc fix era casat, nu-l mai urneai. Creștea peste tot, peste el, de-o palmă, fierul vechi... ...Doi ani a zăcut meșterul Calistrat anturat cu cele mai vestite și îndrăgite cântărețe ale Operei. Dar își pocnea degetele... Și astea (care are în gâtlej cîte-un megafon) urla de sus, de la etajul zece, peste opt străzi, la responsabilul de la Alimentara... care înțepenea și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întregului centru istoric al Bucureștilor. Genel resimțea persistent cum limba solzoasă a Procletului îi linsese cornetele osoase ale cavității nazale, îi desfundase sinusurile și canalele, îi ondulase cartilagiile. Și, ieșindu-i pe partea cealaltă, i se așezase, mușchi tegumentos, să zacă alături de limba sa, precum doi dulăi somnoroși, pe planșeul vascularizat al cavității bucale. Pe la ora 15,20, Ho diábolos îl mână printre casele indisciplinate, neconstruite în linie, ci după profunda știință a bunului plac, de-a lungul curților garnisite cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
turui gudanca, mai mult răsfățîndu-se decât nesinchisindu-se că, tot jumulind-o și răsucind-o, șoferul îi sumesese complet poalele la spate și se pregătea să treacă, pe loc, la acțiune - să știi, de te-o prinde... C-ai să zaci și tu de pedeapsa, cu care îl zgruminecă pe șeful de post, chiar acuși, de la distanță, madam Nicolici!... 111 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI 105 B, cu perimetrul de susținere deplasat înșelător față de cel al bisericii și ajuns cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să le furnizez cîte-o brumă de amănunt despre felul în care arăți. Le furnizam. Îmi raportau și ei. Despre vreo gâgâlice că-i blondă, despre alta c-a fost într-o vrajă c-o nuga și-acum, de la vreo indigestie, zăcea într-un spital, cu toți zulufii și intestinele ei. Când și când vreun pretenar se înfățișa c-o puștoaică, pe care o supuneam la încercări, o forfecam prin probe, o interogam și-o trimiteam acasă. Ce-i mai ciudat, că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și luîndu-se la întrecere, în luminozitate, cu niște spori de ciuperci putrezite și cu restul câtorva putregaiuri din lemn. 204 DANIEL BĂNULESCU - Cum s-o ridic?? - Cu vorba. Spune așa: "Cană mică, nenorocită, albastră, rotundă, nu te-ai plictisit să zaci pe măsuța asta? Ridică-te și treci la perete!" - Și dacă nu s-a plictisit? - S-a plictisit. Dacă ar fi să povestesc în stilul vizitatoarei mele, aș mărturisi că am văzut obiectul respirând adânc de trei ori, suflecîndu-și mânecile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Patru oi, un căluț, un câine și-un câine. Fiecare, eu și bunica, cu câinele ei. Pe-al meu îl chema Dumitrescu Vasile. - Nu e un nume prea sofisticat pentru un cîine? - Stai, să vezi! Habar n-aveam eu ce zăcea în sufletul lui. Într-o zi, dulăoașul mi s-a ridicat cu labele pe umeri, m-a mângâiat c-o lăbuță și mi-a spus: "Cristina dragă, dacă cobori până-n centru, ia la tine și o pungă și treci, te
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pentru București să-și bată, într-un asemenea hal, joc de una dintre fotografiile lui, plasând- o între farfurioarele cu șerbet de sacâz sau cele cu fursecuri. Părea prea mult, fie și pentru o fotografie! Pentru că în felul în care zăcea între ele, excesiv de tămâiatul până atunci domn Pink Robin Floyd semăna deplorabil cu un pitic de o jumătate de metru, ce se cățărase pe masă, se murase în băltoaca mai sus numită și adormise sprijinit în baston. Omonimul său, Pink
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și bună-dispoziție. - Degeaba! N-aveți nici cea mai amărâtă șansă. Voi ați scris poezii numai când erați mici. Și atunci numai d-alea porcoase, cu madam Mița. - Branșază-ne atunci, din nou, la Raicopol! comandă Gârbea. - Horia, imperturbabil... Trei ore am zăcut în tunel. Dispeceratul fusese luat prin surprindere. După opriri, conducătorii de 302 DANIEL BĂNULESCU arteriale, bandaje, flaconașe, un stetoscop, scoase toate din gentuța de piele, ovală, de culoarea piersicii coapte, pentru a face loc înăuntru celor două mii de bilete de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cămășoiului Sinistratului, fără a fi băgată de nimeni în seamă, chiar cu puțin înainte ca liceeanul să se fi dedicat fâlfâirilor sale stratosferice. Colțișorul de hârtie era (cea mai probabilă ipoteză) scris tocmai de către Sinistrat, în interminabilele ore în care zăcuse, sub nefireasca lui narcoză, înțepat exact la degetul la care majoritatea vecinilor se așteptaseră să-l vadă înțepat. Dacă l-ai fi putut examina. Caligrafie, firesc, roșie. Tremurată. Vag incoloră. Petecul, transcris cu sânge, lua acum apă, se usca, liorpăit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe el, îi striga să aibă grijă de meseni. Se spetise cărând și bău și ea câteva rachiuri în bucătărie cu nevasta meșterului. Din casa gospodarului ieși în goană fina Smaranda, jucând cu o tavă lată de alpaca pe care zăcea un purcel rumenit, îmbălsămat în mirodenii și foi late de salată verde, cu un pai galben, uscat între dinții rânjiți. Lăutarii o înconjurară repede, cântând ceva săltăreț. Muierea se învîrtea sprinten în jurul mesei, rotea friptura proaspătă și frumos mirositoare pe sub
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a început să se laude că o să-l învețe meserie, să țină minte, că el, Mînă-mică, i-a dibăcit ce-i aia furat și câte altele, de nu se mai oprea. 54 Dar cine să-l știe pe ucenic, ce zăcea în el și ce făcuse la viața lui? Cel tânăr își spuse: Stați voi numai oleacă să v-arăt eu, m-oti crede vreun husăn, ai?" Și râse ușor pe sub mustața bălană, care-i umbrea buzele subțiri. Când se lumină
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
obiceiul. Oacă gonea spre casa gagicii, să dea de veste că sosea Stăpânul în petrecere... Lume Stere deschise larg ușile. Era spre primăvară. O căldură abia simțită se zbătea peste loc. Cuțarida prinsese o barbă scurtă, verzuie de iarbă. Gunoiul zăcut sub zăpadă mirosea frumos a frunze putrede. Pământul negru și gras dospea. Cârciumarul își privi pomii. Le pusese fiecăruia câte un tutore de salcâm tare, de care legase cu rafie tulpinile crude. Câinii se gudurau la picioarele lui, căscau leneși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
măsuraseră loturile și oamenii se apucaseră de treabă. Întâi a venit Matei, o namilă de român cu un păr rar și dinți negri, mâncați. Era îmbrăcat într-o scurtă de stofă militară, vopsită, adusă de pe front, din Moldova. În ea zăcuse de tifos, că nu-l luase Ă-lde-sus, să nu se mai canonească. Necăjit, se vedea bine. Dumnezeu îl știuse cum adunase banii de loc. Și-a ridicat casa singur, cu palmele. Ne-vastă-sa aduna bălegar de pe rampă, se uita la vecini
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o scape, dar croitorul a pus piciorul în prag și le-a spus: - Nu v-amestecați! E muierea mea! Cine-mi calcă în curte piere! Până la prânz, icoană o făcuse! N-o mai cunoșteai. O săturase de talian. O lună zăcuse Florica. Meșterul tot mai cânta. Trecea spre seară pe sub geamurile fetelor și nevestelor. Când se aspri timpul isprăvise lucrarea. Și-a strîfts sculele și-a plecat cu oamenii lui. Multe luni după aceea oftau muierile cu gândul la el... Biserica
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fi râs. Intrau câte una în biserică, abia urcând treptele de piatră, ajutate de muierile mai tinere sau de copii. Înăuntru era o răcoare plină de fum verde și un înec de flori. Pe masa lată și înaltă din fața altarului zăceau grămezi de zambile albastre și roz, de liliac mov și de frunză proaspătă de salcâm. Mai în margini puteau fi văzute și florile sălbatice ale gropii, aduse de nevoiași, crude în lumina subțire, albăstruie a lăcașului. Sub bolțile largi de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o dată, simți o sfârșeală în stomac și mai apucă să vadă ochii fioroși ai animalului care-l împunsese. - Săriți, că 1-a lovit pe nea Marin! strigă Chișcă. Zece cuțite puseră capăt agoniei taurului. Între picioarele vitelor, cu mațele afară, zăcea parlagiul, galben, mort. Nu spunea nimeni nimic. Alături se mai auzeau copitele animalelor ucise, cărate afară din țarcuri târâș. Doi hamali -lau ridicat de jos și -lau scos pe zăpadă. Marin Pisică murise încruntat. Cum ședea așa, cu mâna dreaptă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Iar se bărbierește Gheorghe, râse unul din fundul beciului. Se adunară împrejur. Erau hoți și hoți. Mai bătrâni și mai tineri, spilcuiți de nici nu-i bănuiai, cu haine bune pe ei, ca domnii, sau jerpeliți, manglitori de rând, care zăceau la zdup pentru vreo găină. Treanță le spunea pe nume, se înjura cu ei, ce mai, șnorări de-ai lui. Stătuseră împreună la gros. Ucenicul i-a privit pe rând. De sus, din tavanul afumat al beciului, venea o lumină
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un amnar cu iască și dădea foc. Trâmbe de fum alb, înecăcios se ridicau drept în sus, sub coroanele pomilor. Toată strada aceea pardosită cu frunze se împînzea într-o lumină în care nu se mai deslușea nimic... Gogu croitorul zăcuse două luni pe patul spitalului și, în cele din urmă, doctorii îl trimiseseră acasă, n-aveau ce-i mai face. - Barim să mor în patul meu, spunea meșterul. -Lau dus cu o trăsură. Era galben, numai pielea și osul pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spune-i să tacă! Să n-o mai aud! Da-n inima lui bătrână o iertase, că-i era parcă mai dragă, nu putea s-o piardă, s-o lase altora, de-acum trebuia s-o păzească... Vreo două săptămâni zăcuse Paraschiv, cu fierbințeli în trup, slăbit, mort aproape. Îl țineau coardele ca pe un frate, că le plăcea tinerețea lui. Gheorghe nu se mișca de lângă pat: - Cum e, mă puișorule? îl întreba când deschidea ochii. 308 Pungașul avea o privire
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
căzuți, dar cântecul contrabasului îi speria. 341 Anghel albise și el, și în jurul gurii făcuse o spumă care îngheța, învîrtea înverșunat arcușul, aplecat peste instrument, nemaiștiind nimic... Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înțepeniți lângă el. Cum murise, cu spaima în priviri, ai fi zis că mai vede încă cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de tot, țambalagiul vorbea într-una, ca și când starostele -lar mai fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care se adună toate oboselile zilnice și care ne depun fără ocol în mijlocul Absolutului. Umbli printre oameni, împarți zâmbete sau cauți din obișnuință adevăruri, și în sinea ta te rezemi pe temeiurile firii. N-ai încotro: ești împins spre ele. Zaci - cu voie sau fără de voie - în straturile ultime ale existenței. - Viața îți pare atunci - atunci dramatic al fiecărei clipe - un vis pe care-l depeni din priveliștea Absolutului, o nălucire a înstrăinării tale de toate. Cum luneci așa, pe panta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe spatele mele îndoite, de - aicea pe marginea temeliei, și se uită înăuntru. Eu mă urcai după el. Camera era mobilată sărac, scaunele de lemn, patul nelustruit, într-un colț un piano. Pe-un scaun ședea un bătrân, pe pat zăcea o fată cu ochii jumătate închiși, lângă piano ședea altă fată. Cea care zăcea pe pat era d-o frumusețe rară. Părul blond bătea în cenușiu - fața sa albă ca bruma, ochii săi mai negri decât mura sub niște gene
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mă urcai după el. Camera era mobilată sărac, scaunele de lemn, patul nelustruit, într-un colț un piano. Pe-un scaun ședea un bătrân, pe pat zăcea o fată cu ochii jumătate închiși, lângă piano ședea altă fată. Cea care zăcea pe pat era d-o frumusețe rară. Părul blond bătea în cenușiu - fața sa albă ca bruma, ochii săi mai negri decât mura sub niște gene lungi, blonde, și sp [r ]încene subțiri, trase și îmbinate. Buzele ei tremurau o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]