KorAP: Find »[drukola/base=zbate & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...142 143 144 ...201 >

5,010 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

sperase. Sanger realiză cum arăta scena văzută prin obiectivele lor. Niște polițiști îmbrăcați în costume înspăimântătoare de protecție contra materialelor periculoase, escortând un bărbos de treizeci și ceva de ani, în blugi și cu un tricou Che Gevara, care se zbătea în mâinile lor, înjurând și țipând. Înțelese că arăta ca un nebun. Ca unul dintre acei Ted: Ted Bundy, Ted Kaczynski. Polițiștii aveau să spună că avea echipament microbiologic în apartament, că avea instrumente pentru inginerie genetică și că era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Nu se trezise. Nimic nu-l trezea pe Jamie. Când se uită iar afară, icni. Unul dintre cowboy își ridicase bățul. Un șarpe cu clopoței uriaș, de cel puțin un metru și jumătate lungime și gros cât antebrațul uman, se zbătea la capătul bățului, scoțând un fel de sfârâit cu clopoțeii lui. — Acum puteți să vă dați jos, dacă vreți, spuse cowboyul, aruncând cât colo șarpele. Alex deschise ușa cu prudență. — Din cauza căldurii motorului, zise unul dintre ei. Îi atrage sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
începu să meargă drept și mai încet. Auzi țipete înăuntru. Se târî înainte. — Am scăpat de el! strigă Dolly, uitându-se afară, pe geamul din spate. — Ce era? — Semăna cu o maimuță! — Nu e maimuță, e prietenul meu! țipă Jamie, zbătându-se. Merge la școală cu mine. Copilului îi căzu șapca de baseball de pe cap și Dolly văzu că puștiul avea părul castaniu închis. — Cum te cheamă? întrebă ea. — Jamie. Jamie Kendall. — Oh, nu, zise ea. — Iiuse, spuse Vasco, de la volan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Nu, spuse Henry, clătinând din cap. În parcare există întotdeauna câțiva paznici. Dacă scoți arma, avem probleme. Se uită la ecran. — Stau pe loc ... acum se mișcă iar. Acum stau. Se încruntă. Dacă sunt paznici, îl vor vedea pe Jamie zbătându-se, când îl scot din mașină. — Poate că l-au drogat. Sau ... nu știu, zise el repede, văzând durerea de pe fața ei. Stai, se mișcă din nou. Ocolesc pe drumul din spate. Alex băgă mașina în viteză și conduse spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203

ar fi ieșit din cameră ca să verifice dacă totul era În ordine. Însă seara aceea nu era una obișnuită. Nu voia să fie deranjat, nu acum, când mai avea puțin până să termine munca lui de optsprezece luni. Hovhannes se zbătea În neliniște ca un scufundător care, după ce s-a scufundat prea adânc, nu reușește să-și convingă trupul să Înoate Înapoi, până la suprafață. Vârtejul scrisului era imens și Încorsetant, Însă de asemenea extrem de ademenitor. Cuvintele săreau Încoace și-ncolo pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302

sînt Încîntați cînd vii pe neanunțate la ei acasă. Știu că alături de tine se vor distra. Îi vei face să rîdă, le vei trezi interesul, În vreme ce eu mă lupt cu toată harababura ta! Știa că fiecare e dator să se zbată În micul lui infern personal. Asta era o expresie de-a lui Delphine, „micul infern personal“. Delphine făcea o călătorie În Italia. Îi spusese că devenise mult prea angoasant pentru ea să rămînă la Paris: „Mă uit la tine și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
e adevărat. Mergeam pînă acolo Încît Îl lăsam să creadă că Îl aprobam. Minciună prin omisiune! Ba mai rău, mi se Întîmpla să-l disprețuiesc, să nu-i spun nimic și să gîndesc că bate cîmpii. Îl vedeam cum se zbate În cămașa lui de forță catolică, iar eu, În loc să-i vin În ajutor, Îi Întorceam spatele. Ne-am fi putut certa și n-am făcut-o: am ratat momente mărețe. Îmi ofer acum niște angoase morale acute din cauza unui tată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
acesta e un excelent motiv să nu te Încrezi În ea. Orice efect are o sumedenie de cauze. La ce bun să Încerc să Înțeleg sau să analizez această recentă pasiune pentru whisky? În starea de depresie În care mă zbat, nu fără plăcere, de ceva timp, confruntarea cu alcoolul este o experiență de la care nu țin să mă sustrag. Am petrecut ani Întregi fără să pun strop de alcool În gură. Asta pentru că nu se putea Împăca cu panoplia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
circulator li se adăuga această dîră de lavă fluidă, această pastă compactă amestecată cu cristale și bazalt - orgile bazaltice! - a dragostei posesive și dominatoare, ale dragostei neliniștite, anxioase, Înspăimîntătoare, pe care mi-o arăta tatăl meu și În care mă zbăteam ca o veveriță În cușcă. Nu dragostea lui mă Întemnița, ci neliniștea lui. O regăsim În cărțile pe care le-a scris. „Neliniștea nu mă părăsește“, scrie el gîndindu-se la două din fetele lui care, În timpul vacanței, plecaseră la plimbare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
și miere, Îmi doresc să fie adevărat. Om namo Nârâyana! Mă tem că această mantră nu va fi niciodată soluția problemelor mele, chiar dacă mă concentrez acum intens asupra unui punct dintre sprîncene cu riscul să fac greșeli de literă cund zbat fraxa azta la mașjnă. Psihiatrul m-a trimis Îndărăt Însoțit de un infirmier Înarmat pînă-n dinți - dacă nu mă Înșel, avea o cartușieră plină cu seringi care m-a propulsat cît ai bate din palme spre patul meu, unde am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

În taste, cu gândurile concentrate asupra viitorului - o stație de autobuz din aglomerata capitală a lumii. 20 America vs Europa și o Formulă matematică a trădăriitc "20 America vs Europa [i o Formul\ matematic\ a tr\d\rii" Kitty se zbătuse toată săptămâna În confuzie. Oare să rămână În State sau să se Întoarcă acasă, În orașul ei european? Inima ei rămăsese În L.A., dar dintr-odată New Yorkul Îi părea mai viu ca niciodată, de parcă s-ar fi luptat s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

am izolat într-o tăcere colțoasă. Când eram scoși în curte, mă strâmbam la trecătorii care, din stradă, se holbau la noi ca la niște exemplare curioase. Câte unul ne arunca prin gard un baton, două, de ciocolată. Atunci mă zbăteam să intru în posesia prețiosului dar, fără să-mi pese de ghionturi și de vânătăi, pentru ca să-l pot azvârli în capul celui ce ni-l făcuse; să se învețe minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Nu-i ardea de țâfnele mele. Dar am simțit că la prima supărare va prefera să rămână singur. Uneori, mă apăsa viața mediocră, cenușie, pe care o duceam. Dar, vorba Emiliei, nu mai aveam energia necesară să renunț la ea, zbătându-mă. Reproșurile amorțiseră undeva în adâncul meu; la suprafață nu mai rămăsese decât o resemnare plictisită, de om ratat, de tristețe fără orizont, care se bălăcea într-o existență anostă, în care nu se întâmpla nimic deosebit. Singurul mod în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
civilizația noastră care ridică pușca și țintește. Și tot noi vorbim despre milă. Nu vedeam ce făcea Dinu. Eram atent numai la mine. Mă simțeam rău, nu-mi plăcea mirosul noroiului dospit de soare și mai eram și foarte nervos. Zbătându-se, cerbii îmi sfredeleau creierii cu mugetele lor. Experiența mea de viață nu era dintre cele mai trandafirii, totuși nu mă pregătise să fiu chiar atât de câinos. Fără Dinu alături, aș fi aruncat pușca. Așa, n-o făceam din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
avut un efect ciudat asupra mea; mi-a insuflat o vitejie dementă. Vroiam acum să-i dovedesc că eu eram clădit dintr-o altă fibră. M-am întors spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dispensar și încă n-am găsit un spital la mare care să mă primească. M-am angajat la un spital de nebuni. 10 noiembrie N-am văzut până acum un om pus în cămașă de forță. E ceva îngrozitor. Se zbătea, se zvârcolea, se apăra, urla, făcea spume la gură, i-a zgâriat pe îngrijitori. Până la urmă l-au biruit. 12 noiembrie Simt din nou că mi-am greșit meseria, într-o bună zi, dacă voi rămâne aici, vor fi siliți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
spună cum îl cheamă. 17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc. S-a încovoiat, nu mai protestează, nu mai urlă. Tace. Acum câteva zile, plângea, se ruga, mă implora să-l cred că nu e nebun. A început să se zbată. Să strige. Să țipe. Nu mai murmura ca la început. I-am dat o doză și mai mare de hipnotice. Acum e ca un om zdrobit. Privește în gol. Parcă e drogat. De fapt e chiar drogat. De ce mă mir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Privește în gol. Parcă e drogat. De fapt e chiar drogat. De ce mă mir? Nu eu am cerut să i se mărească dozele? A coborât în el ca într-un mormânt. A cedat. Nu se mai luptă. Nu se mai zbate. Nu mai explică nimic. Se uită în gol. La ce se gândește? Îl întreb: „Cum te cheamă?” De data aceasta parcă nu mai aude. Știu că atunci când îl voi face să-mi spună cum îl cheamă, am obținut o mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am mânjit pe față și pe mâini; și cu gura plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pentru a-i chinui pe deținuți. Îi plăcea în special să-i fie aduși deținuți tineri vârâți în saci bine legați, pe care îi bătea cu bățul, fără martori, până obosea. Îl distra să vadă cum cei din saci se zbăteau pe podea, încercau să se ridice, țopăiau, făceau salturi caraghioase. S-a întâmplat însă o dată că sacii, poate intenționat, n-au fost destul de bine legați. Mopsul s-a pomenit vârât el într-un sac și bătut până la sânge. Prin urmare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a spus Domnul Andrei, am încremenit. Nu-mi venea să cred. Eram la câțiva pași în urma lor, ascuns de un mărăcine. I-am văzut cum i-au smuls halatul ca s-o lase goală. Fiecare trăgea de ce putea. Laura se zbătea, se lupta cu ei, l-a mușcat pe Nelson de mână, l-a zgâriat pe Dominic și a țipat cerând ajutor. «Taci, putoare, a scrâșnit Mopsul. Destul te-ai... cu alții. Acum mai... și cu noi». Filip a smuls o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
domnule sculptor, zău așa. Se chinuia, transpira, se înroșea, fără să reușească să-i facă nimic. Dominic l-a înhățat atunci de halat și l-a dat la o parte, zicându-i: «Hai, ține-o tu de picioare, că se zbate ca o iapă. Lasă-mă pe mine». Dar nici el n-a fost mai breaz. Ce credea, că dacă a trăit prin bordeluri asta îl ajută până la moarte? Stătea ca un păianjen uriaș pe trupul bietei fete și pentru că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea și au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nimeni care să-mi fie aproape, nu mă mai lega nimic de alții, făcusem tot ce depinsese de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare și ca să nu mai am nimic sfânt. Mă întorceam mereu, oricât mă zbăteam, acolo de unde n-ar fi trebuit poate să mă scol niciodată, în soarta - ce soartă? băltoacă stătută - pe care Emilia o acceptase pentru că ea „nu avea energia necesară”. Și nici măcar tragedie nu era viața mea. Ce tragedie e să simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]