37,224 matches
-
descris mai sus) numai pentru om. Dumnezeu le cunoaște ca evenimente contingente tot așa cum noi cunoaștem evenimentele din prezent. Cunoașterea divină „nu e ca o preștiință a viitorului, ci mai degrabă ca o știință a prezentului mereu actual” (cartea V, proza VI). Pentru acest motiv cunoașterea divină nu se numește prevedere, ci providență. Astfel, problema lui Boethius își găsește o soluție. Evenimentele viitoare sunt problematice numai pentru rațiunea umană; din punctul de vedere al inteligenței divine, ele au același statut, căci
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
trei mari romane ale sale "Eu nu sunt Stiller", "Homo faber" și "Numele meu fie Gantenbein", s-a făcut remarcat publicului larg și s-a impus ca un autor important în canonul literaturii germane. A mai compus și piese radiofonice, proză scurtă, precum și două jurnale literare, cuprinzând perioadele 1946-1949, respectiv 1966-1971. În tinerețe, Max Frisch a simțit că viața burgheză este incompatibilă cu arta și de aceea a rămas multă vreme nesigur ce model de viață ar trebui să urmeze. Consecința
Max Frisch () [Corola-website/Science/299219_a_300548]
-
școli generale și licee din județul Prahova și a fost directorul celei mai vechi școli din Ploiești (Școala nr. 3). La vârsta de 19 ani, a debutat cu versuri în ziarul „Flamura Prahovei”, apoi a continuat să publice versuri și proză ori articole de popularizare a științei în „România literară”, „România liberă”, „Flacăra”, „Magazin”, „Magazin istoric” și „Telegraful român”. A purtat o bogată corespondență cu Dumitru Panaitescu-Perpessicius, cu poeta Otilia Cazimir, cu Gheorghe Eminescu, nepotul poetului Mihai Eminescu, cu scriitoarea Monica
Cristian Petru Bălan () [Corola-website/Science/299220_a_300549]
-
locuința ce-i fusese confiscată de regimul comunist), orașul Gloggnitz-Nieder Österreich (Austria), apoi la Chicago și Wheaton, după atâtea perindări, s-a stabilit cu familia la Glen Ellyn, statul Illinois, într-o casă proprie. A continuat să publice articole politice, proză și versuri în diferite reviste („Lumea liberă“, „Universul“, „Cuvântul românesc“, „Meridianul românesc“, „Luceafărul românesc“, „Romanian Tribune“, „Datoria românească“, „Transilvania“ (din Mǘnchen), „Telegraful român“ (din Sibiu), almanahul „Femeia”, pe anul 1999, din București, „Revista de parapsihologie”, București, „Observatorul” (din Toronto, Canada
Cristian Petru Bălan () [Corola-website/Science/299220_a_300549]
-
de Maupassant, Paul Alexis, Joris-Karl Huysmans, Léon Hennique și Henri Céard care devin fidelii seratelor din Médan, aproape de Poissy, unde romancierul deține o mică casă la țară, achiziționată în 1878. Acest „grup de șase” se află la originea volumului de proză scurtă "Seratele de la Médan" ("Les Soirées de Médan") apărut în 1880. Cartea are șase coautori, dar cel mai mult se evidențiază Guy de Maupassant cu faimoasa sa povestire, "Bulgăre de seu" ("Boule de Suif"), care avea să-l propulseze pe
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
de la Roșe"" din secolul al XIII-lea. În Anglia este de remarcat în secolul al XIV-lea Geoffrey Chaucer, care reunește în ""Canterbury Tales"" ("Povestiri din Canterbury") satire îndreptate împotriva moravurilor clerului, nobilimii și burghezimii. În perioada Renașterii, satiră în proza devine prevalența față de cea în versuri. Maeștrii acestei forme sunt Sebastian Branț, care ia peste picior întregul spectru al slăbiciunilor omenești ("Das Narrenschiff", 1494 - "Corabia nebunilor"), François Rabelais, apărător al idealurilor umaniste cu mijloace comice și jocuri originale de cuvinte
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
se înfiripă în scurt timp o iubire tumultoasă și chinuitoare. Imperativă, geloasă și intrigantă, Polina îi cere încontinuu lui Dostoievski să divorțeze de Maria Dmitrievna. Feministă convinsă, Polina este probabil arhetipul unei serii întregi de femei mândre și pasionale din proza lui Dostoievski: Polina ("Jucătorul"), Nastasia Filipovna ("Idiotul"), Katerina Ivanovna Marmeladova ("Crimă și pedeapsă"), Lizaveta Nikolaevna ("Demonii"), Katerina Ivanovna și Grușenka ("Frații Karamazov"). Așa cum Dostoievski îi mărturisește mai târziu Nadejdei Suslova, sora Polinei: « Egoismul la ea este colosal. Ea cere "totul
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
se desfășoară minuțios pe spații largi și perioade temporale îndelungate, Dostoievski este poetul tragic prin excelență. Făcând aluzie la lucrarea "Nașterea tragediei" de Nietzsche, Nikolai Berdiaev declară: « Creația lui Tolstoi este apolinică. Cea a lui Dostoievski dionisiacă.. Ritmul febril al prozei dostoievskiene, accentul pus pe individualitate, abundența dialogului și a monologului - toate acestea sunt caracteristici inconfundabile ale artei dramatice. În eseul "Dostoievski și romanul-tragedie", Viaceslav Ivanov remarcă: Opera lui Dostoievski este adesea asociată cu orașul Sankt Petersburg, un simbol al peisajelor
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
acelui copil alte mijloace de a dobândi cunoștințe, mijloace nu numai necunoscute de noi, dar și pe care, conform principiilor pedagogice, ar fi trebuit chiar să le respingem. » afirmă Dostoievski în "Jurnalul unui scriitor". Cele două modele de virtute din proza dostoievskiană, prințul Mîșkin și Alioșa Karamazov, se apropie, în consecință, mai mult de lumea copiilor decât de fauna personajelor dominate de vicii și idei materialiste. De o puritate pre-adamică, tânărul Alioșa își îndeplinește ucenicia la o mănăstire, sub îndrumarea starețului
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
lui Hitler sau "Evreul internațional" de Henry Ford. Istoricul Ronald Hingley afrimă că « idealizarea războiului, această bolboroseală despre destinul măreț al unui popor, afirmarea unor proiecte teritoriale grandioase [...] și mai presus de orice stilul exaltat, isteric și uneori nearmonios al prozei - toate aceste trăsături leagă "Jurnalul unui scriitor" de "Mein Kampf" al lui Adolf Hitler». Dostoievski a influențat scriitori importanți ai secolului al XX-lea, de la Hermann Hesse, Franz Kafka, Thomas Mann, Jean Paul Sartre, la Marcel Proust, Henry Miller, William
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
l-a influențat de asemenea pe Nietzsche, care afirmă: Dostoievski este singurul psiholog de la care am avut ceva de învățat: este una din cele mai fericite întâmplări ale vieții mele, mai mare chiar decât descoperirea lui Stendhal.». James Joyce elogiază proza dostoievskiană: « [...] el, mai mult ca oricare altul, a fost creatorul prozei moderne și a elevat-o până la intensitatea ei actuală. Forța lui este cea care a spulberat romanul victorian, cu fecioarele lui fandosite și locurie lui banale și bine îngrijite
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
singurul psiholog de la care am avut ceva de învățat: este una din cele mai fericite întâmplări ale vieții mele, mai mare chiar decât descoperirea lui Stendhal.». James Joyce elogiază proza dostoievskiană: « [...] el, mai mult ca oricare altul, a fost creatorul prozei moderne și a elevat-o până la intensitatea ei actuală. Forța lui este cea care a spulberat romanul victorian, cu fecioarele lui fandosite și locurie lui banale și bine îngrijite; cărți lipsite de imaginație și violență. » Virginia Woolf remarcă: « Romanele lui
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
cele ale lui Ippolit, Kirillov, Ivan Karamazov sau Marele Inchizitor trădează o conștiință măcinată de îndoială. Religiozitatea jucată de Dostoievski, nu ar fi astfel decât o "mauvaise foi", în sensul dat de Jean-Paul Sartre. Unii critici s-ar exprimat împotriva prozei lui Dostoievski, pe care, deși au considerat-o interesantă din punct de vedere psihologic sau filozofic, au condamnat-o pentru ceea ce ei numeau lipsă de calitate artistică. Dostoievski a fost criticat pentru structura haotică, prolixă și dezorganizată a romanelor sale
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
română - franceză, în cadrul Universității din București, între 1975 - 1979. A debutat literar în revista "Amfiteatru" în 1978 A fost membru al "Cenaclului de luni" (1977-1983) A debutat în volum în anul 1989, cu "Aide-memoire", Ed. Litera, București Colaborează cu poezie, proză, eseuri și articole de critică literară în reviste literare: "România literară", "Timpul", "Interval", "Convorbiri literare", "Vatra", "Bucovina literară", "Euphorion", "Poesis", "Contrapunct", "Familia" etc. în reviste: - Eugen Simion, “România literară”, nr. 43, 1989 - Ioana Pârvulescu, “ Contrapunct “, nr. 24, 1990 și “România
Daniel Pișcu () [Corola-website/Science/299361_a_300690]
-
Un bildungsroman este o scriere în proza, care prezintă procesul de formare a personalității eroului principal sub influența experienței directe. Cuvântul a fost preluat din germană, în care "" înseamnă, literal, „român de formare”. Tema maturizării, a formării unei personalități este o temă comună în literatura universală. ul
Bildungsroman () [Corola-website/Science/299412_a_300741]
-
este un roman social, obiectiv, realist și modern scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920. Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura română, "Ion" și primul roman de analiză psihologică din proza românească, "Pădurea Spânzuraților". "Ion" este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 - iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat
Ion (roman) () [Corola-website/Science/299444_a_300773]
-
mentalitățile și obiceiurile țăranilor, viața lor complicată și complexă din cauza ocupației Imperiului Austro-Ungar. Prima variantă a romanului „Ion“ a fost o schiță, scrisă de Rebreanu în 1908. Această schiță purta titlul „Rușinea“, iar subiectul ei a fost reluat în altă proză, „Zestrea“, în care Rebreanu conturează portretul lui Ion și schițează întâlnirea dintre flăcău și Ileana (Ana din roman). Opera lui Liviu Rebreanu reprezintă o lume într-o lume. Liviu Rebreanu este ctitorul romanului românesc modern, unul dintre cei mai valoroși
Ion (roman) () [Corola-website/Science/299444_a_300773]
-
articole culturale sau politice în diverse ziare și reviste. Cariera lui literară a fost stingherită în mod constant de lipsurile materiale, deficiențele de vedere tot mai supărătoare sau de boala mintală a fiicei sale, Lucia. Cu un pronunțat caracter autobiografic, proza lui Joyce revine obsesiv asupra lumii irlandeze, mai ales a Dublinului, în care scriitorul și-a petrecut primii ani de viață. "Portret al artistului în tinerețe" surprinde conflictele interioare ale unui alter-ego al scriitorului, Stephen Dedalus, distanțarea lui de religie
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Joyce afirma: „[...] scriu mereu despre Dublin, pentru că dacă pătrund în inima Dublinului, pătrund în inima tuturor orașelor lumii. În particularități stă universalitatea”. a fost un maestru al tehnicilor literare și a perfecționat mai ales monologul interior (fluxul conștiinței) și muzicalitatea prozei. În romanul "Veghea lui Finnegan", scriitorul și-a împins experimentul artistic la extrem și a creat astfel una din cele mai încifrate creații literare scrise vreodată, unde sensul se ascunde cu obstinație în spatele cuvintelor portmanteau, al importurilor lingvistice din zeci
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
străzile din Dublin, memorând întreaga arhitectură a orașului, observând diversitatea oamenilor, Joyce se aprovizionează cu o sursă de inspirație inepuizabilă, la care a apelat pentru numeroase creații viitoare. Cel mai important „monument” al orașului, râul Liffey, este adesea imortalizat în proza joyciană și devine laitmotivul romanului "Veghea lui Finnegan". Timp de două luni (ianuarie-martie 1893), James și Stannie frecventează o școală dublineză pentru familii dezavantajate (O'Connell School pe strada North Richmond), dar scriitorul va încerca mai târziu să șteargă acest
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Elkin Mathews. Conform unei anecdote celebre, Joyce s-ar fi decis asupra acestui titlu după ce a auzit o femeie urinând zgomotos într-o oală de noapte ("chamber pot"). Celălalt volum la care scriitorul a lucrat în acei ani, cel de proză, intitulat "Oameni din Dublin" ("Dubliners"), trebuie să aștepte lumina tiparului până în 1914, fiind refuzat de douăzeci și două de ori (de cincisprezece edituri). În noiembrie 1907, Stanislaus consemnează intenția fratelui său de a extinde o povestire scrisă în Roma, care
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Revoltella", dar predă și lecții în particular. O elevă a sa, Amalia Popper, pe care a iubit-o platonic în ultimii ani petrecuți în Triest, a fost principala sursă de inspirație pentru "Giacomo Joyce", un „poem de dragoste” autobiografic, în proză, în care naratorul creează tablouri sinestezice în jurul figurii misterioase a unei domnișoare adorate. Amalia Popper reprezintă pentru unii biografi și geneza personajului joycian Molly Bloom. Orientarea literară a lui Joyce spre fluxul conștiinței, semnalată încă din paginile romanului "Portret al
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
MacDowell din "Ulise", tânăra va ocupa un loc central în capitolul "Nausicaa", în care pornirile sexuale ale protagonistului se reduc la stadiul de voyeurism. Corespondența din 1917 a lui Joyce cu Nora, trădează de asemenea interesul celor doi concubini pentru proza lui Sacher-Masoch. De altfel, niște scrisori impudice trimise Norei la sfârșitul anului 1909 constituie astăzi deliciul cititorilor indiscreți. Prea puțin receptiv la evenimentele războiului, Joyce se concentrează pe noul său roman, "Ulise", un melanj al tehnicilor literare existente în epocă
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
irlandezul un pic prea mult poate, dar într-un mod amuzant de manierat”. Joyce l-a întâlnit chiar și pe Marcel Proust în 1922, când Sydney Schiff i-a invitat pe amândoi la o serată. Ciocnirea celor doi maeștri ai prozei moderniste nu a fost însă foarte relevantă din punct de vedere literar: conform anecdotelor, cei doi ar fi discutat despre trufe, ducese sau cameriste. În același an, Joyce este intervievat de scriitoarea Djuna Barnes, care îi dedică un articol în
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
cuvinte utilizate. La 27 mai 1929, apare o carte de eseuri semnată de douăsprezece literați și prieteni apropiați ai lui Joyce (Samuel Beckett, Frank Budgen, Stuart Gilbert, William Carlos Williams etc.), cu scopul de a risipi perplexitatea cauzată de neobișnuita proză a "Operei în lucru". Titlul colecției de eseuri, jocular, de o pompozitate parodică, a fost ales chiar de Joyce: "O exagminare a factificării pentru încaminarea „Operei în lucru”" ("Our Exagmination Round His Factification For Incamination Of Work In Progress"). În ciuda
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]