37,223 matches
-
ridica mașinăriile În văzduh. Cu toate acestea, nici frații Wright nu aveau vreo școală a gândirii, a calculelor sau precedentelor. Atunci când calculele portanței nu ofereau rezultatele scontate, ei ștergeau toate datele și Începeau dinnou. Și-au inventat propriul tunel de vânt, unde Își efectuau testele.În loc să se cramponeze Într-o gândire rigidă, frații Wright și-au cultivat abilitatea de a privi lucrurile din perspective multiple. Erau Întotdeauna dispuși să renunțe la o soluție greșită, indiferent cât timp o studiaseră. Deși urmărirea
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
acțiunea În organizație. Acest sistem de conducere este, de fapt, deosebit de important pentru funcția internă principală a organizației: alocarea și mișcarea resurselor. Faceți sondaje printre alegători Nici un politician bun nu-și ia angajamente până nu află din ce direcție bate vântul politic. Cei mai mulți o fac prin intermediul sondajelor sau Întâlnindu-se cu alegătorii, pentru a obține feedback individual de la ei. Poate părea surprinzător, dar cei mai buni politicieni sunt mult mai pricepuți la ascultat decât la vorbit. Mulți atribuie succesul lui Bill
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
Întâlniți-vă cu șeful dumneavoastră pentru a vă asigura că țelurile dumneavoastră sunt compatibile cu ale lui. 3. Formulați-vă țelurile În scris și Împărtășiți-le altcuiva pentru a vă spori simțul răspunderii. Țelurile nescrise nu sunt decât promisiuni În vânt și știm cu toții cât de repede le pierdem din vedere. Nu uitați să vă revizuiți țelurile scrise cel puțin o dată pe lună pentru a vă urmări evoluția. 4. Să nu vă fie teamă să renunțați la un țel nepotrivit (neproductiv
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
de patrie decât mine. (Nec quisquam patria longius exul abest)... Deși alții au fost surghiuniți de către tine din motive mai grave, niciunul nu a fost trimis într-o țară mai îndepărtată: dincolo de aici nu este nimic, în afară de frig și de vânt și de valul mării înghețat de ger". Cumque alii causa tibi graviore fugati, Ulterior nulli, quam mihi, terra data est. Longius hac nihil est, nisi tantum frigus et hostes, Et maris adstricto quae coit unda gelu119. Deși începe cu multă
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ocazie pentru a lăuda originea nobilă a propriei familii și puritatea moravurilor sale, cu excepția unei nefericite greșeli. Ovidiu îi cere lui Suillius să se adreseze tânărului Germanicus, pentru a obține favoarea de la acesta: ar fi de ajuns o adiere de vânt pentru ca barca poetului, pe cale de a se scufunda, să se poată redresa din mijlocul apelor. Naso își va atesta recunoștința față de Germanicus în versurile sale, unica lui bogăție. De altfel, totul trece, dar scrierile triumfă în timp. Mai mult, versurile
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prematură a soțului ei, Admet. Dacă un altul și nu Protesilau ar fi debarcat primul pe malul Ilion-ului, nu s-ar vorbi de Laodamia... Ergo, și afecțiunea Fabiei ar rămâne necunoscută (chiar dacă Ovidiu ar fi preferat acest lucru), dacă vântul ar fi suflat mereu favorabil în pânzele poetului. Poetul încheie prin a cere indulgență de la Cezar, nu ca să nu sufere el însuși, care și-a meritat soarta, ci ca să nu facă să sufere pe nedrept o inocentă. În epistola Tristia
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
doi sau trei, unul sau doi" prieteni ai lui Ovidiu care îl înfruntă cu orice risc pe Augustus, pentru a-și ajuta prietenul (și ruda) din Sulmona, în momentul nenorocirii: "Eu, care într-un timp aveam mulți prieteni, dar un vânt puternic a suflat în velele mele și imediat ce s-au umflat apele sub impetuozitatea furtunii, am fost abandonat în mijlocul mării pe barca mea sfărâmată. Și în timp ce unii nu vor nici măcar să arate că m-au cunoscut, doar doi sau trei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
spui, dar și mai înțelept e să vorbești despre palmieri”) și descrie condiția unei familii de intelectuali în societatea comunistă, pentru care unica soluție de supraviețuire morală și spirituală este „hazul de necaz”. În volumele Cocoșul de apă (1971), Porțile vântului (1975), Degetarul de ceață (1976), Croitorul de povești (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor) ș.a., se înfățișează o altă latură a personalității prozatoarei, surprinsă de la început de critici, și anume aceea de „om sălbăticit de dorul copilăriei” (Dana Dumitriu). Aici autoarea nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286461_a_287790]
-
Aici autoarea nu se limitează la repovestirea sau modernizarea poveștilor clasice, ci propune eroi originali, care farmecă prin umor, imaginație și spirit ludic. SCRIERI: Geamantanul din America, București, 1969; Cocoșul de apă, București, 1971; Câinele și gramofonul, București, 1973; Porțile vântului, București, 1975; Marea la ora șase, București, 1976; Degetarul de ceață, București, 1976; Supraviețuitorii, București, 1980; Croitorul de povești, București, 1980; Tandem sau Să vorbim despre palmieri, București, 1984; Sora păpădiilor, București, 1984; Umbra poveștilor, București, 1986; Teatru, I-II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286461_a_287790]
-
alpine sălbatice. Decorul este la el dominat de coline blînde și udat de rîuri molcome. Muntele Închide (ocrotește) acest peisaj În care toate elementele participă la o simfonie a dulcelui și a plăcerii: dumbrava revarsă „cu dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul ascultă „cu plăcere” cîntecul filomelei, luna se urcă pe orizont „plină de plăcere”, de departe se aude „cu plăcere” glasul de păstorițe și fluierul de păstor melancolizat etc. Privirea lunecă moale peste acest peisaj securizant și se oprește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mîhnirii mai mult s-a rătăcit, Întocmai ca o luntre ce slobodă pe mare, Nu poate de furtune a mai găsi pămînt; Ce n-are nici nădejde că poate d’Întîmplare, Cu vreme s-o arunce la margine vr’un vînt.” Demersul său liric se Înscrie și Într-un registru temporal. Există o oră privilegiată pentru plîngere și aceasta este ora care desparte ziua de noapte: „CÎnd zgomotul de ziuă Înceată peste tot.” Acum este „liniștitul minut” (Ruinurile TÎrgoviștii) cînd ochiul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la Heliade se confundă cu obiectul cultural) vine și din teribilul retorism al versului. Poemul este adesea un discurs În sens didactic, o demonstrație cu abstracțiuni. Metaforele sînt puține și fără strălucire: „vălul mîhnirii”, „plumbul datoriei”, „scaunul veciei”, „brațul Îngrijirei”, „vîntul soartei”, „demonul geloziei”, „aripile vremii”, „a dealului sprinceană”, „brațele somniei”. Metafora din urmă e de reținut pentru că anunță somnia eminesciană, un concept filozofic și o stare erotică (starea de extaz). Heliade folosește de regulă epitetul general-apreciativ și comparația abstractă*, rareori
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nemărginirea tăriei, bolta cerului cea semănată de stele, o Înălțime sau adîncime grozavă În care se rătăcește și se cufundă vederea, precum un munte trufaș sau un turn măreț și o rîpă fioroasă; zgomotul tunetelor și al unei artilerii, vîjÎitul vînturilor celor Învrăjbite, mugetul valurilor unei mări În vijelie, trosnetul cel vîjÎios al unei cascade, repejunea cea zgomotoasă a unui torent sau șiroi, strigătele și țipetele unui norod Întărîtat sau Îngrozit; urmările unei puteri grozave, precum cutremurile pămîntului, erupțiile sau izbucnirile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
focul ce călătorea În spațiu și „se desfăcea În tărie”, o imagine luată, desigur, din literatură. Descrierea a doua este o schiță În proză, săracă pentru că Îi lipsește forța imaginației: ...„un glob rubinos se văzu legănîndu-se printre frunzele desfăcute de vînt...”. Peisajul este mai bine individualizat În lirica propriu-zisă. Muzica versurilor Îi dă grandoare. Confesiunea Îl particularizează. Nu este vorba, cum se va vedea, de un singur peisaj, Înțelegînd prin peisaj ceea ce Novalis numea: „un corp ideal pentru o formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
omul În viața lui are! Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare... Nu e nimic; o frunză În vale a căzut. Noaptea În aste locuri n-are de loc tăcere; Totul se mișcă, umblă, dar toate sînt părere; VÎntul, umbra mă-nșală, cînd crez a o vedea. Luna aici s-arată, aci iar se ascunde: Abia cîteodată Întunericul pătrunde, Și norii Înainte-i se pun ca o perdea. Poate că și ea are o tainică-ntîlnire, Poate că stăpînită d-asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la Bolintineanu pe instinctul său liric. Disprețuiește regulile În artă („A strînge arta-n reguli credea că-i o sclavie” - Conrad) și, cum spune un bard din poemele lui, el cîntă: „Cum fîșÎie plopul, cum vîjÎie valul, Cum vuvue un vînt”* adică după ureche, atent la sunetele materiei, În ignorarea deplină a științei de a versifica. Bolintineanu nu-i, cu toate acestea, nepăsător față de legile armoniei În poezie. Citind pe Grigore Alexandrescu, este nemulțumit de incorectitudinea metrică a unor versuri, zicînd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cămara de misteri! Crinul, roza să-ncunune Patul dulcilor plăceri!”... Spațiul virginal, acela În care Înfloresc pasiunile tinere, este un paradis al parfumurilor. Cerul, floarea, Cythereea revarsă din fragede cupe vapori de parfumuri („prefumul voluptății În aer revărsase”), portocalul parfumează „linul vînt”, În fine, sinul, suspinător și totdeauna dulce În poezia lui Bolintineanu, se topește În „noaptea parfumată”. Marea este principalul furnizor de substanțe adorate: Conrad soarbe cu nesaț „parfumu-ți dulce” și-și spală gîndurile negre În efluviile aromitoare ce Însoțesc voiajul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fiii țării mele, ca cruda tiranie Sub care pleacă fruntea sărmana Românie! Eu te iubesc! o, mare, p-al cării sîn curat E liberă gîndirea ca valul tău spumat. De cîte ori suspinul și lacrimele mele S-au mestecat cu vîntul și valurile tele! De cîte ori pe sînu-ți sau dupe-un nalt granit, Privind cu voluptate coprinsu-ți aurit, Sorbind prefumu-ți dulce și legănîndu-mi dorul, N-am revărsat eu lacrimi ce-mi inspirase-amorul.” Bolintineanu amestecă, aici și pretutindeni, discursurile, amestecînd temele: erosul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
precede evenimentul: peisajul, timpul, poziția astrelor. O descripție (evocare) cu elemente luate din recuzita romantică: castelul fixat pe o stîncă neagră, peștera unui sihastru sub o rîpă stearpă, o mănăstire... În această deschidere intră și preciziuni de ordin temporal, climateric („vînturile negre, Într-a lor turbare”, „noaptea-i furtunoasă”, „noaptea se Întinde și din geana sa”, „ca un glob de aur luna strălucea” etc). Luna este, de regulă, sursa de lumină pentru decoruri. Urmează al doilea moment (tablou), cu o mică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cruzimii. În scena cavalcadei, și ea vestită, imaginația merge mai departe. Deschide larg porțile universului infernal și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atît de lăudat, și cu tot soarele, la fel de lăudat, iar cît despre albastrul cerului din Sicilia, nu-l cunoaștem Încă decît din nume. În schimb, de optsprezece zile am avut tot răgazul să observăm forma norilor, căderea ploilor și forța vîntului, căci de cînd am pus piciorul pe acest fericit țărm, norii n-au Încetat să facă evoluții aeriene, nici ploaia să cadă, nici vîntul să sufle. Așa o fi, oare, Întotdeauna În timpul iernii? Sau poate este o excepție făcută În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
schimb, de optsprezece zile am avut tot răgazul să observăm forma norilor, căderea ploilor și forța vîntului, căci de cînd am pus piciorul pe acest fericit țărm, norii n-au Încetat să facă evoluții aeriene, nici ploaia să cadă, nici vîntul să sufle. Așa o fi, oare, Întotdeauna În timpul iernii? Sau poate este o excepție făcută În cinstea noastră? Iată ce ne tot Întrebăm În timp ce supraveghem focul din cămin (În lipsă de soare), dar vai, șuieratul ascuțit al vîntului se Însărcinează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cadă, nici vîntul să sufle. Așa o fi, oare, Întotdeauna În timpul iernii? Sau poate este o excepție făcută În cinstea noastră? Iată ce ne tot Întrebăm În timp ce supraveghem focul din cămin (În lipsă de soare), dar vai, șuieratul ascuțit al vîntului se Însărcinează să ne răspundă. De aceea vă mărturisesc prostește că, În ce mă privește, cred că mă aflu sub lovitura unei mistificări diavolești. Nu mai cred În climele renumite pentru căldură, nu mai cred În soarele Italiei, și este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intră În seria obiectelor favorabile scrisului. Obiecte-refugiu, obiecte ocrotitoare În fața naturii rele. Alecsandri se apără de ea În două feluri: prin retragerea În cămin sau evaziunea spre locurile Însorite. Corespondența către amicul Ghica este plină de proiecte de fugă din fața vîntului, ceții, frigului. „Este frig, bate vîntul și plouă!” - Îi scrie la 21 iunie 1885, de la Paris - anunțîndu-l totodată că se pregătește să plece la Aix-les-Bains. Lui Dimitrie Ollănescu-Ascanio Îi trimite În același an, dar În plină iarnă (30 decembrie), tot
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Obiecte-refugiu, obiecte ocrotitoare În fața naturii rele. Alecsandri se apără de ea În două feluri: prin retragerea În cămin sau evaziunea spre locurile Însorite. Corespondența către amicul Ghica este plină de proiecte de fugă din fața vîntului, ceții, frigului. „Este frig, bate vîntul și plouă!” - Îi scrie la 21 iunie 1885, de la Paris - anunțîndu-l totodată că se pregătește să plece la Aix-les-Bains. Lui Dimitrie Ollănescu-Ascanio Îi trimite În același an, dar În plină iarnă (30 decembrie), tot de la Paris, cîteva rînduri despre viața
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]